Marginalii la volumul Marian Ilea: «Vremuri îmbârligate». Antologie de proză (II) - 13 minute în urmă
Doi salvamontiști maramureșeni reprezintă România la un forum internațional - 49 minute în urmă
Un proiect aparte al Asociației pentru Autism ”Magia Unicornilor” - 1 oră în urmă
Locuri de muncă disponibile pe listele AJOFM Maramureș - 4 ore în urmă
Rusia acceptă armistițiul…… dar atacă Kievul - 4 ore în urmă
Ștefan Gherghel din cadrul C.S.S. Baia Sprie, dublu campion național școlar - 4 ore în urmă
Ariana Arieșan și-a lansat prima piesă: „Muzica este parte din mine, din viața mea, pe scenă mă simt ca acasă” - 5 ore în urmă
Ministrul Educației va vizita mâine Școala Profesională Fărcașa - 5 ore în urmă
Un elev de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare s-a calificat cu nota 10 la etapa națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă - 6 ore în urmă
Micuții de la Grădinița cu Program Prelungit din Lucăcești s-au alăturat proiectului „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” - 6 ore în urmă
„Școala Altfel”: Preșcolarii Grădinițelor „Ion Creangă” și „Step by Step” din Baia Mare au primit vizita jandarmilor maramureșeni
Vineri, 10 noiembrie, jandarmii maramureșeni au avut bucuria de a fi musafirii drăgălașilor preșcolari ai Grădinițelor „Ion Creangă” și „Step by Step” din Baia Mare cu ocazia programului „Școala Altfel”.
A fost o zi cu voie bună, multe zâmbete și întrebări simpatice.
„Foarte entuziasmați și curioși, simpaticii „grădinari” ne-au întâmpinat cu zâmbetul pe buze și cu o mulțime de întrebări. Au fost foarte interesați să afle cum se desfășoară o zi la serviciu pentru noi, dacă avem regula conform căreia trebuie să mâncăm tot din farfurie, dacă jandarmii montani știu să se cațere pe munți sau de ce nu este bine să hrănim ursuleții din pădure.
Simpaticele întrebări au primit și răspunsurile jandarmilor, iar maratonul de curiozități a continuat cu cele referitoare la plimbările prin pădure.
Cu această ocazie le-am vorbit micuților despre diferența dintre animalele sălbatice pe care le putem întâlni în pădurile noastre și animale domestice pe care le avem acasă, despre ce înseamnă drumețiile prin pădure sau pe munte și de ce îmbrăcămintea pe care o purtăm în astfel de situații este esențială.
Totodată, cei mici au fost surprinși să afle că avem voie să facem gălăgie pe munte sau chiar să cântăm. Bineînțeles, am dezbătut și problema echipării rucsacului de călătorie, ce elemente trebuie să conțină acesta și de ce pelerina de ploaie, lanterna sau rezervele de apă și de hrană sunt atât de importante într-o astfel de situație.
Încântarea copiilor a fost însă maximă, atunci când au aflat că au voie să urce în mașina jandarmilor montani, ba mai mult, unii dintre ei chiar și-au propus să-i scrie Moșului să le aducă și lor o astfel de mașină.
Drept mulțumire pentru vizita noastră, cei mici s-au gândit să ne recompenseze cu un cântecel de toamnă și cu multe aplauze.
Le mulțumim și noi pentru energia pozitivă și bucuria cu care ne încarcă mereu”, spun jandarmii.