Cum se pregătea casa pentru Paști în Maramureșul de altădată - 2 ore în urmă
Primăvara în satul de pe Dealul Florilor - 2 ore în urmă
Trei elevi de la Liceul „Petru Rareș” Târgu Lăpuș s-au calificat la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 2 ore în urmă
Recuperarea după implant dentar: sfaturi utile - 2 ore în urmă
TVR va organiza dezbaterea finală cu candidații din turul 1 al alegerilor prezidențiale - 2 ore în urmă
Centrul de zi pentru vârstnici din Desești prinde contur - 4 ore în urmă
Ursul și primarul – o poveste românească despre frică, putere și decizie - 4 ore în urmă
Locuri de muncă disponibile în Spaţiul Economic European - 5 ore în urmă
Salvamont Maramureș – sute de oameni salvați pe parcursul anului trecut - 6 ore în urmă
Un elev de la Liceul „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș, locul I pe județ și calificare la etapa națională a Concursului de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” - 6 ore în urmă
Situația în Maramureș: Scădere uriașă a sancțiunilor în județ, în ultimele 24 de ore; A crescut numărul carantinaților, a scăzut puțin cel al persoanelor în izolare
Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Batalionului 612 Artilerie Antitanc ”Maramureș” au executat, în ultimele 24 de ore, 64 de misiuni în sistem integrat, la nivelul județului, au informat autoritățile maramureșene.
Cele 99 de efective au fost angrenate în misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice, de verificare a persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, de fluidizare a circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au venit în țară, pentru paza locațiilor de carantinare, la depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu, la verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin ordonanțele militare.
„Au fost utilizate pentru executarea misiunilor 32 mijloace de mobilitate. S-au preluat și condus în carantină instituționalizată din punctele de trecere a frontierei de stat 47 persoane venite din state aflate în zona roșie de risc. Au fost verificate peste 300 de persoane cu privire la respectarea măsurilor prevăzute de ordonanțele militare. S-au aplicat 17 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3735 lei pentru nerespectarea prevederilor legislației în vigoare. În perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional șase persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr.3/2020. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență solicită cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare, normele de igienă și de distanțare socială/fizică recomandate de către specialiști, purtarea măștii în spațiile publice. De asemenea, este important să se procedeze la dezinfectarea obiectelor utilizate (telefon mobil, laptop, tabletă, butoane de acces interior și lift, balustrade, clanțe, mânere). Datele centralizate la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Maramureș arată că sunt 15 locații de carantinare. În izolare la domiciliu sunt 155 cetățeni, statistică ce include și membri familiei. Sunt în carantină 476 persoane venite în țară din state situate în zona roșie de risc și care în conformitate cu procedurile stabilite au intrat în carantină instituționalizată” – a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.
În Monitorul Oficial al României nr.377/2020 a fost publicată Ordonanța Militară nr.11 prin care se prelungește suspendarea zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania spre România, pentru toate aeroporturile din România, începând de astăzi, 12 mai a.c. până la data de 14 mai a.c., inclusiv. Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale. Rugăm cetățenii să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE 0800.800.358. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul Coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei. Informațiile referitoare la persoanele infectate cu COVID-19, starea de sănătate, numărul de teste sunt comunicate la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.
C.Ț.