Share
Soarta i-a unit în viață, în suferință și, în final, în moarte

Soarta i-a unit în viață, în suferință și, în final, în moarte

Comunitățile din satul Stâna și comuna Crișeni, județul Sălaj, sunt îndurerate de o pierdere greu de descris în cuvinte. În mai puțin de o lună, soții Dan Eugen și Niculina Eugenia Nerțan au trecut la cele veșnice, lăsând în urmă nu doar o familie profund îndurerată, ci și o întreagă comunitate care i-a respectat și iubit. Astăzi, preoteasa a fost condusă pe ultimul drum, la exact trei săptămâni după soțul său.

Începutul lunii martie a adus prima veste tragică. La doar 54 de ani, preotul care slujea la Biserica din Stâna s-a stins din viață, șocând enoriașii și apropiații. Chiar dacă locuia în comuna Crișeni, acesta și-a dedicat o mare parte din viață credincioșilor din Stâna, fiind implicat activ în construcția bisericii locale și în sprijinirea celor aflați în nevoie. Devotamentul său nu a fost uitat, iar pierderea sa a lăsat un gol imens în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut.

Durerea nu s-a oprit aici. La trei săptămâni distanță, un nou șoc a lovit familia Nerțan – doamna preoteasă, Niculina Eugenia Nerțan, s-a stins din viață, după o lungă suferință. Asistentă medicală la Spitalul Județean de Urgență Zalău, aceasta și-a dedicat viața îngrijirii pacienților, fiind apreciată atât de cei pe care îi trata, cât și de colegii săi. „O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere și un gol imens. Niculina a fost o asistentă medicală dedicată, un om cu suflet mare, mereu gata să ajute și să ofere alinare celor aflați în suferință. Plecarea ei mult prea devreme după o lungă suferință lasă un gol imens în echipa noastră și în inimile tuturor celor care au cunoscut-o. Ne va lipsi enorm, atât ca profesionistă, cât și ca om”, a transmis una dintre colegele sale pentru Știrile din Sălaj.ro.

Suferința acestei familii nu a început recent. În ultimii cinci ani, doamna preoteasă a trecut prin trei intervenții chirurgicale pe creier, iar problemele de sănătate s-au agravat treptat. Povara bolii a fost resimțită din plin de preot, care, afectat de suferința soției, și-a neglijat propria sănătate. În ultimele luni, starea lor s-a deteriorat rapid, fiind internați împreună la Spitalul Județean de Urgență Zalău, unde și-au petrecut ultimele clipe așa cum au făcut-o mereu – unul alături de celălalt.

Cei doi soți au lăsat în urmă trei copii, doi băieți și o fată, care au făcut sacrificii enorme pentru a fi aproape de părinți în această perioadă dificilă. Unul dintre fii, plecat peste ocean cu o viză de student, s-a întors în țară pentru a-și petrece ultimele momente cu ei. Mezina familiei și-a înghețat anul de studiu pentru a fi aproape de părinți, iar celălalt frate, stabilit în Zalău, le-a fost alături în fiecare zi. Acum, acești trei tineri trebuie să facă față unei realități crunte – pierderea ambilor părinți într-un interval de doar trei săptămâni.

Durerea nu este resimțită doar în familie, ci și în întreaga comunitate. Enoriașii din Stâna și Crișeni, cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Zalău, dar și colegii preoți din județ deplâng pierderea unor oameni care și-au dedicat viața slujirii aproapelui. Preotul și preoteasa Nerțan au fost un simbol al devotamentului – el, prin slujirea credinței, iar ea, prin grija pentru cei suferinzi.

Se spune că cei buni pleacă mai repede. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu