La Colegiul de Arte Baia Mare: Recitalul Olimpicilor – o călătorie muzicală de excepție - 3 ore în urmă
Fostul judecător CCR, Tudorel Toader sugerează că CCR ar putea filtra candidații la prezidențiale - 3 ore în urmă
„Mărțișor Meșteșugit”: Caravana Atelierelor a ajuns la Școala Gimnazială „Gheorghe Lupan” Groși - 3 ore în urmă
Votați destinațiile din Maramureș înscrise în competiția „Destinația Anului 2025” - 3 ore în urmă
Mălina Tutiu din cadrul C.S.S Baia Sprie, locul I la Cupa CSS Petroşani - 4 ore în urmă
Primăria Recea implementează măsuri pentru siguranța traficului pe strada Primăriei - 5 ore în urmă
O femeie de 57 de ani a devenit mamă de gemeni la Baia Mare - 6 ore în urmă
Patru noi semafoare instalate în Baia Sprie - 8 ore în urmă
Visul unei locuințe în Dubai: Lux inaccesibil sau investiție posibilă? - 9 ore în urmă
Acțiune majoră împotriva rețelelor de falsificatori - 11 ore în urmă
Noutăți pentru șoferi: modificări privind recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei
Șoferii implicați în evenimente rutiere sunt duși, conform protocolului, la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Până acum, recoltarea acestor probe se putea face în cadrul oricărei unităţi de asistenţă medicală autorizate sau în instituţii medico-legale.
Noutatea este că de acum acestea se pot recolta în spitalele care au și secție de urgență, instituțiile de medicină legală, dar și în ambulanțele Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare (SMURD) ce au în echipaj un medic, după cum apare într-un ordin al Ministerului Sănătății (MS) oficializat recent.
Ordinul MS nr. 1.252/2024 a intrat în vigoare pe 8 martie și vizează modificarea normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea și transportul mostrelor biologice în vederea probațiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, cuprinse în Ordinul MS nr. 1.512/2013.
Norme metodologice modificate
Astfel, normele metodologice stabilesc acum că recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente rutiere se realizează în regim de urgență de către personal medical care are aviz de liberă practică valabil, în cea mai apropiată dintre următoarele unități sanitare publice autorizate:
- unități sanitare care au în structură unitate de primire a urgențelor sau compartiment de primire a urgențelor;
- instituții de medicină legală.
- În plus, recoltarea de probe biologice se poate face și în ambulanță ori în autospecială cu funcție de ambulanță care aparține SMURD, cu condiția să aibă echipaj cu medic.
Mai trebuie menționat că recoltarea mostrelor biologice se face doar după ce polițistul rutier completează formularul de cerere de analiză toxicologică a mostrelor biologice, care are de-acum un nou model.
De asemenea, stabilirea alcoolemiei sau a consumului de droguri se face doar în cadrul instituțiilor medico-legale.
Anterior, legislația stabilea că examenul medical se efectua numai la solicitarea poliţistului rutier, dacă persoana în cauză era implicată într-un accident de circulaţie rutieră în urma căruia a survenit decesul sau rănirea uneia sau mai multor persoane.