Subiectul romilor a fost mereu și este în continuare unul sensibil pentru societate. Deși rareori fac eforturi pentru a dovedi contrariul, istoria mai îndepărtată a romilor este diferită de ce știm noi azi. O spune publicistul Cornel Ivanciuc, într-o postare pe rețelele sociale, în care face o analiză a statului lor, de-a lungul istoriei, citând autori și cercetări istorice mai recente.
„O infamă pseudoteorie științifică din Marea Britanie a acreditat teza că țiganii erau situați pe cea mai de jos treaptă a castelor indiene, a daliților. Teoria a creat prejudecăți adânci până în ziua de astăzi în societatea britanică”, începe el.
Făcând, apoi, o analiză a meseriilor pe care le-a avut această etnie de-a lungul vremii, scriitorul arată o altă imagine a romilor.
„Analiza meseriilor tradiționale țigănești răstoarnă complet aberațiile britanicilor. Țiganii sunt aurari, argintari, arămari și fierari. Aceste meserii de elită îi plasează fără drept de apel în casta Vaishya a oamenilor liberi, proprietarilor, negustorilor și a celor ce aveau profesiuni și ocupații cu caracter lucrativ”, mai arată el.
Aurarii și argintarii, meserii nobile
„Un aurar sau argintar are toate șansele să acumuleze bogății, ceea ce îi conferă un statut social înalt, de la nivelul căruia poate să ocupe funcții publice. <Alchimia își are rădăcinile în credințele societăților tradiționale, unde substanțele minerale sunt învestite cu un caracter sacru>, a spus Mircea Eliade în lucrarea <Făurari și alchimiști>”, mai arată el, apoi mai citează din Eliade.
„<Minereurile, asemenea embrionilor, cresc în pântecele Pământului; fierul meteoritic are o dimensiune magică, deoarece provine din Cer. Prelucrând materia, făurarii, la fel ca alchimiștii, participă activ la realizarea scopului Naturii. Ei săvârșesc un ritual ce dezvăluie sensul ascuns al Universului>, a mai spus Eliade. Așadar, fierarul are statut de magician. Ca și aurarul și argintarul. Argintul este materia magică a lunii, iar aurul, a soarelui” mai arată Cornel Ivanciuc.
Drumul de fildeș, la kokalar la cocalar
Apoi mai vorbește despre o altă meserie, la fel de interesantă, dar cu o denumire care azi ne-ar face cel puțin să ridicăm din sprânceană nedumeriți. Explicațiile sunt edificatoare.
„O altă meserie a elitelor țigănești din India a fost aceea de kokalar, de prelucrare a fildeșului. În libertate, elefantul își folosește defensele pentru a-și procura hrana. Dresat, nu mai are nevoie de ele. Ca atare, fildeșii sunt tăiați pe jumătate, asigurând kokalarului materia primă din care confecționează piepteni, agrafe, catarame, butoni, tacâmuri, casete de bijuterii și pentru farduri, coperți de cărți sacre”, explică el. Apoi vin detalile care fac legătura cu statutul de azi.
„Capătul tăiat al fildeșului era ferecat cu o lucrătură filigranată de aur sau argint și bătut cu nestemate. Exact ca elefantul care nu mai are nevoie de fildeși, așa și kokalarul, în lipsa fildeșului se reorientează pe drumul migrației spre oasele de vită și își pierde statutul, până ce decade la nivelul de cocalar”, mai arată el.
Istorie nedreaptă
Autorul vorbește apoi scurt despre descendența țiganilor, total diferită faț de ce ne imaginăm noi astăzi.
„O serie de tradiții credibile țigănești evocă un epos al unor războaie eroice, în care țiganii comandau oști de viteji și repurtau victorii răsunătoare. Deja unele cercetări avansate acreditează teza că aceștia sunt descendenți ai membrilor castei Kshatriya, a aristocrației războinice. Clanurile războinice ale rajpuților au dominat regiunile distruse de invazia musulmanilor ghaznavizi, respectiv Rajasthan, Punjab și Sindh. Adică exact spațiul din care au migrat țiganii”, mai descrie el din istoria mai puțin cunoscută a țiganilor.
