Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 1 oră în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 3 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 3 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 3 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 3 ore în urmă
Pereche David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 3 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 4 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 5 ore în urmă
O nouă întâlnire a Clubului de carte de la Cărturești Baia Mare - 8 ore în urmă
Specialiștii sunt pentru VITAL Baia Mare apă (de ploaie), rudele – dimpotrivă
Alimentarea cu apă și canalizare este un serviciu public esențial, fără de care unitățile administrativ-teritoriale (UAT) nu prea pot funcționa. Ea asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social al colectivităților locale, cu privire la alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, precum și colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale.
SC VITAL SA Baia Mare este operator regional al serviciului de alimentare cu apă și canalizare la nivelul județului Maramureș încă din anul 2008. Adică asigură administrarea și exploatarea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare din unitățile administrativ-teritoriale membre ale Asociației pentru Dezvoltarea Infrastructurii Locale (ADIL) a Județului Maramureș.
Reprezentanții societății VITAL par a se fi specializat în implementarea unor proiecte finanțate de Uniunea Europeană, prin care se urmărește dezvoltarea rețelei de apă și apă uzată din județul nostru. Mai concret, este vorba despre ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și de apă uzată în județul Maramureș” și ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș”. Valoarea însumată a celor două proiecte este de circa 300 de milioane de euro (bani mulți, chiar foarte mulți!). Pentru a obține banii necesari susținerii proiectelor (cofinanțare e denumirea oficială și tehnică) VITAL a împrumutat bani de la instituții financiare internaționale și și-a asumat o serie de obligații, printre care și ajustarea – din păcate, doar în sus – a tarifului la apă și apă uzată.
Deși voci din administrația publică locală susțin că prețul apei este exagerat, o analiză a datelor publice evidențiază faptul că prețul apei și canalizării din Maramureș se situează – chipurile – la ”mijlocul clasamentului” din România. Cu o precizare esențială: suntem la mijloc în clasamentul prețurilor, dar la vârf în ce privește conmdițiile naturale cu care ne-a hărăzit Cel de Sus. Iată o situație comparativă, prețurile fiind fără TVA.
Informațiile legate de prețuri pot fi consultate aici.
Furnizarea de apă și de controverse
Controversa privind prețul apei iscată între persoane din administrația locală și societatea Vital pare să fie pe ultima sută de metri. Asta pentru că administrația dorește să furnizeze apă populației aparent gratis, dar, totuși contra unei taxe (similar recentei taxe pentru salubrizare). Este adevărat că aici aritmetica nu prea stă în picioare, deoarece primăria riscă să nu încaseze de la populație suficienți bani pentru a putea plăti societății furnizoare valoarea întregii cantități de apă consumată de către populație. Pe cale de consecință, societatea furnizoare de servicii ar putea intra în colaps. Asta deoarece – neexistând un tarif, ci doar o taxă – populația va putea consuma oricâtă cantitate de apă dorește în contul acestei taxe, fără a plăti nimic în plus. Dacă se vor citi mai departe contoarele, trecerea plății de la Vital la primărie a apei nu își mai are teoretic sensul.
Specialiștii puși pe tușă, în timp ce sunt promovați executanții fără crâcnire (prietenii știu de ce nu)_
În anul 2019, oameni importanți din urbea băimăreană au decis că trebuie făcute modificări în echipa care se ocupă de implementarea proiectelor europene ale societății VITAL, utilizând pârghiile (legale…bineînțeles) de care dispun, pentru a determina schimbarea din funcția de coordonator al ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii cu apă și apă uzată în județul Maramureș” a directorului adjunct Mircea Mecea. Adică a unui om de profesie inginer, angajat al operatorului regional din anul 1991; director tehnic din 1998 până în 2009; director general adjunct din 2009; cadru didactic asociat în cadrul centrului Universitar Nord din Baia Mare – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Acesta a fost înlocuit cu alt Mircea (Husti), iar în echipă a fost cooptată și Anamaria Aoșan (soția lui Marius AOȘAN, director executiv al Direcției Utilități Publice din Primăria Baia Mare…).
Probabil că cei doi vor utiliza experiența complexă pe care o au pentru a se asigura că licitațiile care vor fi organizate în cadrul proiectului nu vor fi afectate de … surprize neplăcute.
Speranța moare ultima
Desigur, rămâne speranța că persoanele din conducerea VITAL vor valorifica experiența acumulată în proiectele europene, Nu se poate trece cu vederea faptul că operatorul aproape a finalizat (cum-necum) un proiect în valoare de 120 de milioane de euro (din care trebuie scăzute numeroasele corecții financiare) și urmează să acceseze alte 180 – 200 de milioane de euro pentru a continua și a dezvolta lucrările începute (sperăm că nu și corecțiile financiare). (I.P.).