Share
Ziua Internațională a Soțului

Ziua Internațională a Soțului

În afară de ziua de naștere, onomastica, aniversarea căsătoriei, iată că, Ziua Internațională a Soțului este încă un prilej de a sărbători în familie. Astăzi e ziua când trebuie să acorzi mai multă atenție ca-n celelalte zile, celui care îți este alături printr-un act și un legământ cu Dumnezeu.
E momentul în care se recunosc partenerii masculini de pretutindeni, stâlpii pe termen lung care protejează familia, oferindu-i siguranță.
S-a presupus că această zi a fost inventată de vreo soție îndrăgostită foc de partenerul său, însă, sărbătoarea își are originile în India. Femeile de acolo, în această zi nu ar trebui să mănânce nimic, și nici să bea apă. E o ceremonie la care nu au voie sa participe fetele necăsătorite, văduvele sau femeile divorțate.Tot în această zi, din respect pentru jumătățile lor, soțiile poartă doar bijuteriile care au fost oferite de soții lor.
În Statele Unite și Anglia are o mare popularitate, încât multe cupluri așteaptă cu nerăbdare și bucurie sărbătorirea acestei zile.
Cadourile constau în gesturi mici, punându-se mai mult preț, pe o cină romantică.
În ultimii ani, din păcate, căsătoria nu mai e atât de apreciată. Numărul cuplurilor care divorțează este intr-o continuă creștere, potrivit cifrelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în raportul” Mișcarea naturală a populației, din luna septembrie 2023. Au fost 1.956 de divorțuri în luna septembrie 2023, cu 203 mai multe decât în august 2023 și cu 105 mai multe decât în septembrie 2022.”
În schimb, numărul căsătoriilor este într-o continuă scădere. În septembrie 2023 s-au înregistrat 14.586 de căsătorii, cu 2.526 mai puține decât în august 2023 și cu 239 mai puține decât în septembrie 2022.

Lăcrimioara ZOTA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu