Trebuie să spunem încă din capul locului faptul că, din punct de vedere istoric, 23 august amintește de anul 1944, atunci când Regele Mihai îl destituia pe mareșalul Antonescu și ordona arestarea lui.
Apoi, în cursul serii, la ora 20:20, proclama la radio părăsirea Axei și trecerea României alături de Aliați. Timp de patru decenii, 23 August a devenit, însă, treptat, o sărbătoare a revoluției socialiste.
Băimărenii își amintesc că se făceau pregătiri pentru această zi, chiar și cu trei săptămâni înainte. „Eram scoși câte două – trei ore pe zi obligatoriu să facem repetiții pentru 23 August. Se bloca accesul mașinilor pe anumite străzi și băteam pas de defilare până ne venea acru”, relatează băimăreanul Ioan T.
“La întreprinderea unde lucram, totul era organizat meticulos. Se făceau tabele, se stabileau care sunt tovarășii care vor trebui să poarte tablourile Elenei Ceaușescu și ale lui Nicolae Ceaușescu, iar prezența era obligatorie. Ne adunam toți la uzine și, îmbrăcați de sărbătoare, defilam spre Centrul Vechi, zona Cinematografului «Minerul». În rândul din față, erau cei care duceau tablourile, iar restul angajaților aveau stegulețe și pancarte. Și îmi mai amintesc că toți bărbații se înghesuiau să prindă tablourile lui Nicolae Ceaușescu. Tablourile Elenei produceau oroare în rândul nostru. Știam doar că nu o iubim, că nu ne place, că ea conduce totul, chiar și pe «tovarășul iubit». Coloanele de manifestanți ajungeau, ordonate, la locul de întâlnire din Centrul Vechi. Apoi, se cobora către Platoul București, unde era ridicată și scena oficială. De aici ne vorbeau mai-marii județului. Totul era perfect organizat, nu se creau busculade, iar per ansamblu era un moment frumos. Întâi defilau cadrele din armată, apoi elevii, școlarii, iar la final fiecare întreprindere. Singurele lucruri care se scandau erau «Ceaușescu! PCR!». Manifestările începeau în jurul orei 10.00 dimineața și durau până la amiază, la orele 13.00 – 14.00. Așa am trăit mai bine de douăzeci de ani, așa am crezut că este oriunde în lume. Totul ni se părea normal, era un curs al vieții pe care nu-l discutam. Era interesant să mergi în grupuri compacte de la serviciu, să mărșăluiești pe stradă, să faci paradă. Și era frumos finalul, când toți ne strângeam la mici și bere, iar câteva ore petreceam între noi. Erau activități sportive, era muzică, era veselie. Nu aveam grija zilei de mâine, puteam să ne bucurăm de ceea ce avem. Așa a fost să fie atunci!…”, arată Ioan T.
„23 august a fost Ziua națională a României între anii 1948 – 1989, inițial (sub presiunea prezenței armatei sovietice pe teritoriul României) sărbătorindu-se „ziua eliberării României de către glorioasa armata sovietică şi a doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de Partidul Comunist”. Treptat, în special după ce Nicolae Ceaușescu își consolidase puterea, semnificaţia zilei s-a pierdut, “insurecţia armată antifascistă” devenind “revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă”, actul istoric de la 23 august fiind prezentat ca o realizare exclusivă a Partidului Comunist Român, iar sărbătoarea din 23 august fiind acaparată în totalitate de comunişti, pentru a marca cu fast “propăşirea comunismului” şi “idealurile muncitoreşti” ale poporului român, dar şi pentru a omagia “conducătorii iubiţi”. Data de 23 august a fost ulterior asociată cu Ziua naţională a României comuniste, fiind organizate an de an manifestări sociale de amploare.
Actul de la 23 august 1944 a fost însă sărbătorit chiar din anul următor, fapt reflecat în presa vremii, amintind aici ziarul “Democratul”, ce prezenta modul de organizare a sărbătorii: munca câmpului, munca din ateliere, magazine, fabrici şi birouri va fi suspendată. În fiecare sat, alături de steagul României democrate, casele vor fi împodobite cu steagul roşu, simbolul libertăţii. În toate bisericile se va oficia Te-Deum care va fi urmat de manifestaţii populare şi petreceri organizate în comun pentru toate neamurile conlocuitoare”.
Observăm că acest ”tipar” organizatoric s-a păstrat pe parcursul celor 44 de ani în care s-a sărbătorit 23 august, dar, așa cum se știe, în ”Epoca de Aur” s-a transformat tot mai evident într-o manifestare de proslăvire a partidului unic, dar mai ales a cuplului conducător, Nicolae și Elena Ceaușescu. Din ceremonialul inițial a fost exclusă cu desăvârșire Biserica”, se arată într-un articol realizat de dr. Daniela Bălu și Diana Kinces, prezentat în cadrul conferinței cu tema ”Actul de la 23 august. Mit și adevăr”, organizată de Academia Română, Institutul Național pentru Studierea Totalitatarismului şi Muzeul Maramureşean. Iată câteva lozinci inscripționate pe pancarte și panouri de propagandă: Trăiască 23 august – ziua eliberării patriei de sub jugul fascist!, Trăiască 23 august- sărbătoarea națională a poporului român!, Trăiască Partidul Comunist Român în frunte cu secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu!, Stima noastră și mândria, Ceaușescu – România!, Să triumfe cauza socialismului, a progresului, independenței și păcii în întreaga lume!, Poporul, Ceaușescu, România!, Tot înainte! – deviza pionierilor. ”Pregătirile pentru defilare începeau cu multe luni înainte, întotdeauna printr-o ședință mare ce avea loc la ”județeana de partid”, unde erau convocați președinții BOB (biroul organizației de bază), responsabilii cu probleme de propagandă, primarii, directori de instituții, ai unităților de învățământ, secretari UTC etc.”, ” În mentalul colectiv seminificația acestor defilări se păstrează și este valorizată în raport cu vârsta și funcția persoanelor implicate”, se mai arată în articolul menționat. Să spunem și că fotografiile atașate articolului sunt parte din arhiva Muzeului Județean Satu Mare.
C.Ț.
