MaraMedica 2025: Medicină, Tehnologie și Inovație la Baia Mare - 58 minute în urmă
Proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” continuă și în acest an la Muzeul Satului Baia Mare - 2 ore în urmă
20 de copii din cadrul Cercului de Pictură Borșa-Vișeu de Sus vor fi prezenți la Gala Națională (lll) „România ești Tu”, unde vor fi și premiați pentru talent în arta picturii - 2 ore în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți admira lucrările pictorului și scriitorului basarabean Leonid Popescu - 3 ore în urmă
Au început înscrierile pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de cântec francofon «Chants, sons sur scène – Qualif’ 2025» - 3 ore în urmă
Petre Dulfu – un maestru al literaturii populare - 5 ore în urmă
În curtea Catedralei Episcopale a avut loc prima întâlnire din cadrul programului catehetic „Învierea Domnului pe înțelesul copiilor” - 6 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în a două săptămână din Postul Mare - 6 ore în urmă
Colonia Pictorilor din Baia Mare, o alternativă potrivită pentru activitățile din cadrul programului Școala Altfel / Săptămâna Verde - 6 ore în urmă
APIA Maramureș organizează concurs pentru ocuparea a două posturi - 6 ore în urmă
Suspiciuni reale în România: Cazul sportivului băimărean la echipa de rugby nu este singular! Se înmulțesc simțitor posibilele cazuri din noua tulpină Omicron!
Suspiciuni reale în România! Cazul sportivului băimărean la echipa de rugby nu este singular! Se înmulțesc simțitor posibilele cazuri din noua tulpină Omicron!
În 1 decembrie s-a primit o veste cât se poate din tabăra rugbiștilor de la CSM Știința Baia Mare, întorși recent din Africa de Sud cu o cursă specială după ce Uniunea Europeană și-a închis porțile.
Este știut faptul că un jucător din cadrul echipei de rugby Știința Baia Mare a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Rezultatul probei RT-PCR recoltată aseară la Aeroportul Internațional Maramureș are rezultat pozitiv, arată autoritățile maramureșene. Jucătorul este internat in spital. Nu are probleme de sănătate, dar este ținut sub observație și beneficiază de tratament medical Având in vedere istoricul de călătorie în Africa de Sud, se va recolta o nouă probă care va fi trimisă pentru secvențiere la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, București, mai arată autoritățile maramureșene. Acesta era vaccinat.
Problema este că DSP și Ministerul Sănătății confirmă încă două cazuri de COVID-19 în rândul celor care au sosit din Africa de Sud. Cele două persoane sunt de asemenea în carantină, în Vaslui, respectiv Brașov, iar autoritățile au efectuat anchetele epidemiologice în vederea stabilirii contactilor direcți. „Referitor la persoanele repatriate din Africa de Sud, precizăm faptul că în urma testelor efectuate, 3 persoane (două la aeroportul din București și una la Baia Mare) au fost depistate ca fiind pozitive cu virusul SARS-CoV-2. Precizăm ca testele au fost efectuate la cele două aeroporturi (București și Baia Mare) la momentul aterizării, persoanele au fost introduse în locațiile de carantină, iar rezultatele au venit astăzi, 1 decembrie 2021”, transmite miercuri seara Grupul de Comunicare Strategică. „Niciuna dintre cele trei persoane nu are simptome, dar toți trei pacienții sunt sub observație medicală. Probele au fost trimise la laboratoare de specialitate pentru secventiere și vă vom comunica rezultatele, în privința tulpinilor rezultate”, mai precizează sursa citată. În 2 decembrie au apărut încă trei suspiciuni.
În total, șase persoane sunt suspecte de Omicron în țara noastră, însă la două dintre acestea există „o suspiciune înaltă” pentru noua variantă africană. Pe lângă cele trei persoane care s-au întors marți seară din Africa de Sud, ale căror probe sunt în curs de secvențiere, mai există suspiciuni de Omicron pentru alți trei români. Probele acestora sunt, de asemenea, în curs de secvențiere la Institutul „Matei Balș”, a declarat medicul Adrian Marinescu, la Digi24. „Sunt persoane care sunt diferite, unde nu e suspiciune înaltă, dar există o suspiciune”, a precizat medicul. Cele trei persoane sunt asimptomatice și se află în carantină. „Va trebui să vedem mai multe secvențieri și făcute ori de câte ori există o suspiciune. Toate persoanele care vin dintr-o zonă roșie trebuie să se izoleze, să se facă test PCR și dacă iese pozitiv obligatoriu se face secvențierea”, a subliniat Adrian Marinescu. Medicul speră că varianta Omicron va aduce mai puține cazuri severe de boală față de valul 4 de COVID, ținând cont de informațiile existente la acest moment. Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că în urma primelor teste efectuate, la două dintre cele trei persoane testate pozitiv după sosirea din Africa de Sud „există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2”. Cele 3 persoane care au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-Cov-2 sunt complet vaccinate. Toate trei persoanele infectate sunt asimptomatice, cu o stare de sănătate bună și se află în izolare și monitorizare”, anunță ministerul Sănătății. Secvențierea durează câteva zile, mai arată digi24.ro.
C.Ț.
Citește și