Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 2 minute în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 2 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 3 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 3 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 3 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 4 ore în urmă
Pereche David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 4 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 4 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 5 ore în urmă
Lucrările la bazinul de înot din Fărcașa avansează cu pași repezi (FOTO)
În Fărcașa se construiește un bazin didactic de înot acoperit, amplasat pe strada Sportului, lângă sala de sport din localitate. Lucrările prind deja contur.
„După o întrerupere de două săptămâni, datorată unor întâmplări neprevăzute, constructorul a reluat lucrările la bazin. În prezent se lucrează la montarea armăturilor metalice pe fundul bazinului și pe pereții exteriori de pe contur, iar după terminarea acestor operațiuni se va trece la cofrarea exterioară și la turnarea betonului în armăturile deja montate. Au început să fie aduse panourile din OSB care urmează să fie dispuse între arcele din lemn ce vor susține acoperișul. Mă implic personal pentru ca, prin darea în folosință a acestei investiții, elevii și locuitorii comunei Fărcașa să beneficieze cât mai curând posibil de binefacerile acestui sport complex care este înotul.
Noi, cei care lucrăm în administrație, încercăm, în permanență, să facem tot ce trebuie pentru a a veni în ajutorul cetățenului și a face din comuna noastră o comună cât mai atractivă!”, a declarat Ioan Stegeran, primarul comunei Fărcașa, conform paginii de Facebook a comunei.
Bazinul va avea lungimea de 25 m şi lăţimea de 12,5 m, fiind compus din cinci culoare, adâncimea apei fiind variabilă, de la 1,20 m până la 1,80 m în zona de block-start. Bazinul va avea vestiare, grupuri sanitare, duşuri, saună, staţie de tratare şi pompare apă, centrală termică, staţie filtrare apă, punct de prim ajutor, oficii și o parcare.
Valoarea totală a proiectului este de 6.265.984 lei + TVA (aproximativ 1,3 milioane euro). Finanțarea este făcută cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).