Peste 7000 de creștini au participat la hramul Mănăstirii Bârsana (GALERIE FOTO)
Permalink

Peste 7000 de creștini au participat la hramul Mănăstirii Bârsana (GALERIE FOTO)

Duminică,  30 iunie  (sărbătoarea Soborul Sfinţilor 12 Apostoli), PS Părinte Iustin, (Episcopul Maramureşului şi Sătmarului), împreună cu Preasfinţitul Părinte Siluan, (Episcopul Ortodox Român din Ungaria şi Episcop Locțiitor…

Mai mult →

O combinație inedită la  Zilele Comunei Cicârlău: discotecă-bal
Permalink

O combinație inedită la Zilele Comunei Cicârlău: discotecă-bal

Vara, multe comune își sărbătoresc zilele.  În acest an, Zilele comunei Cicârlău au avut loc în 29-30 iunie, fiind ajutate de administrația județeană cu 25.000 de lei. Primii…

Mai mult →

Mirabela Dauer a dat fotoliul din odaie pe scena din Satulung (GALERIE FOTO)
Permalink

Mirabela Dauer a dat fotoliul din odaie pe scena din Satulung (GALERIE FOTO)

În 29-30 iunie au avut loc și Zilele comunei Satulung ”Tradiții chiorene. Cântec și joc popular”, care au avut drept cap de afiș pe interpreta Mirabela Dauer. Administrația…

Mai mult →

La Mănăstirea Lăpuşul Românesc, Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhiereul-vicar (GALERIE FOTO)
Permalink

La Mănăstirea Lăpuşul Românesc, Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhiereul-vicar (GALERIE FOTO)

Duminică, 30 iunie  (a Sfinților Români şi Soborul Sfinţilor 12 Apostoli), PS Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească și a rostit cuvânt de învățătură la…

Mai mult →

Guvernul a alocat bani pentru 11 unități școlare din Maramureș
Permalink

Guvernul a alocat bani pentru 11 unități școlare din Maramureș

La finalul lunii mai, Guvernul României a alocat, printr-o Hotărâre, 1.196.000 de lei pentru mai multe școli din județul nostru. Sumele au fost repartizate din bugetul de stat…

Mai mult →

Au început lucrările la podețul din Săcel afectat de ploile torențiale căzute săptămâna trecută
Permalink

Au început lucrările la podețul din Săcel afectat de ploile torențiale căzute săptămâna trecută

În urma precipitațiilor torențiale căzute joi, 27 iunie, un podeț din Săcel a fost afectat. Șuvoaiele de apă au transportat aluviuni, material lemnos și pietris. Drumul național a…

Mai mult →

Povestea Mănăstirii ”Sfânta Treime” Breaza din Suciu de Sus
Permalink

Povestea Mănăstirii ”Sfânta Treime” Breaza din Suciu de Sus

Mănăstirea Sfânta Treime Breaza din Suciu de Sus a fost înființată de prof. dr. Florea Mureşan, fost profesor la Academia Teologică din Cluj, fost protopop al Clujului şi…

Mai mult →

Premianții învățământului primar din Fărcașa au fost recompensați cu o ieșire la piscină
Permalink

Premianții învățământului primar din Fărcașa au fost recompensați cu o ieșire la piscină

Elevii din învățământului primar de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Fărcașa, care au obținut premii în acest an școlar, au fost recompensați cu o ieșire la parcul acvatic…

Mai mult →

S-a semnat ordinal de alocare a banilor pentru pârtia și gondola de la Borșa
Permalink

S-a semnat ordinal de alocare a banilor pentru pârtia și gondola de la Borșa

”Ministerul Turismului alocă suma de 81 milioane lei (17 milioane euro) Primăriei Orașului Borșa pentru asigurarea finanțării proiectului Telegondolă și pârtie olimpică de schi”- anunță primarul de Borșa,…

Mai mult →

Borșa, luminată de făclii în noaptea de Sânziene
Permalink

Borșa, luminată de făclii în noaptea de Sânziene

Sânzienele – sau Drăgaica – reprezintă sărbătoarea populară celebrată în fiecare an la 24 iunie, odată cu sărbătoarea creştină a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. De Sânziene fetele culeg florile cu acest nume…

Mai mult →