Breb, sat de poveste premiat la Destinația Anului 2025 - 1 oră în urmă
Titluri de stat Tezaur cu o dobândă de până la 7,60% - 3 ore în urmă
Prins gonind în localitate cu 186 km/h - 4 ore în urmă
Donald Trump Jr. vine în România cu o săptămână înainte de alegeri. Coincidență sau mesaj? - 8 ore în urmă
Trei unități de învățământ din Maramureș, desemnate „Școli eTwinning 2025” - 8 ore în urmă
S-au pus în vânzare biletele pentru Final Four-ul Cupei României, în care joacă și Minaur - 9 ore în urmă
Un nou Aquapark prinde contur în apropiere de noi, în localitatea Odoreu; Contractul de finanțare a fost semnat - 9 ore în urmă
Trei elevi de la „Șincai” vor reprezenta Maramureșul la faza națională a olimpiadei școlare de dezbateri - 9 ore în urmă
Rezultate remarcabile obținute de elevii de la Colegiul de Arte Baia Mare la Festivalul „J. S. Bach”, ediția a XXXIX-a - 9 ore în urmă
Bogdan Teodorescu a murit. Analistul politic avea 61 de ani - 9 ore în urmă
Școala profesională Fărcașa a fost dotată cu echipamente moderne și mobilier nou
În această perioadă, Școala profesională Fărcașa a fost dotată cu echipamente moderne și mobilier nou.
Conducerea Primăriei Fărcașa, împreună cu conducerea Școlii profesionale (director prof.Viorelia Vele) se preocupă în permanență pentru crearea celor mai bune condiții de studiu și lucru pentru toți copiii care sunt încadrați în sistemul de învățământ de pe raza comunei.
„În cursul anului 2023 am depus la Ministerul Educației și Cercetării, proiectul intitulat ”Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente a Școlii profesionale Fărcașa” proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În momentul de față proiectul este partial implementat, perioada de finalizare fiind data de 31 martie 2025.
Proiectul a constat în schimbarea întregului mobilier din toate spațiile școlii, începând de la grădiniță, ciclul gimnazial și terminând cu clasele de la învățământ profesional dual.
Elevii care învață la Școala din Fărcașa se vor bucura de acum înainte de mobilier școlar nou și echipamente IT de ultimă generație. Echipamente noi pentru laboratorul de informatică, echipamente pentru fiecare sală de clasă constând în tablă interactivă, laptop, sistem de sunet, cameră pentru videoconferință, imprimantă multifuncțională și scanner portabil, echipament digital și material didactic pentru un laborator de științe, mobilier specific și materiale didactice specifice pentru cabinetul de asistență psihopedagogică, materiale și echipamente didactice, bancuri de lucru echipate, scule, aparate de sudură, freze etc. pentru atelierul de practică al claselor profesionale duale”, declară Ioan Stegeran, primarul comunei Fărcașa.
Valoarea totală a proiectului este de 1.826.036,63 Lei, se precizează pe pagina comunei.
Sursa foto – Facebook Comuna Fărcașa Maramureș