Înfrângere pentru Știința Explorări în ultimul meci oficial din acest an - 7 ore în urmă
Despre adversara României din barajul pentru CM 2026 – o radiografie în cifre - 8 ore în urmă
„O jucărie pentru o bucurie”, un demers al CS Minaur - 9 ore în urmă
Remiză acasă pentru CSM Sighet cu prima clasată - 9 ore în urmă
Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 10 ore în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 11 ore în urmă
Festivalul „Cum e datina străbună”, la Sighetu Marmației - 11 ore în urmă
Concurs de Kendama pentru tineri, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 13 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Preocupările vieții ca motive care ne îndepărtează de chemarea lui Dumnezeu - 13 ore în urmă
Tinerii de la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș au avut parte de o experiență interactivă la Primăria Municipiului Baia Mare - 13 ore în urmă
Tinerii Parohiei Ortodoxe Dumbrăvița, sub coordonarea părintelui Bogdan Ciocotișan, au câștigat Marele Premiu la faza eparhială a Concursului Național Catehetic
Joi, 17 aprilie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, a avut loc evaluarea Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”, organizat în Patriarhia Română în anul 2025 – Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.
Acesta s-a desfășurat în Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului la inițiativa Sectorului Teologic Educațional al Patriarhiei Române, un proiect destinat copiilor și tinerilor dornici să trăiască și să mărturisească frumusețea credinței ortodoxe.
În urma evaluǎrii celor 15 proiecte desfășurate în faza eparhială, Marele Premiu a fost câștigat de tinerii Parohiei Ortodoxe Dumbrăvița – Protopopiatul Baia Mare, sub coordonarea părintelui Bogdan Ciocotișan. Tinerii acestui grup de catehezǎ parohialǎ au demonstrat de-a lungul timpului cǎ formeazǎ o echipă frumoasă şi unitǎ care păstrează valorile autentice ale credinței strămoșești.

„Premierea la nivel eparhial va avea loc joi, 24 aprilie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Iosif Mărturisitorul, la Catedrala Episcopală din Baia Mare, premiile fiind înmânate de Preasfințitului Părinte Iustin.
Marele premiu va reprezenta episcopia noastră la evenimentele prilejuite de hramul Catedralei Patriarhale în ziua de 21 mai unde tinerii premianți vor primi diplome și daruri din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Această inițiativă este o chemare adresată tuturor preoților, profesorilor de religie și dascălilor creștini de a păstra flacăra credinței vie în inimile copiilor și ale tinerilor, de a conserva și perpetua moștenirea inconfundabilă și tezaurul neprețuit al Bisericii, temeluit pe jertfa, credința, nădejdea şi dragostea celor la care privim astăzi cu evlavie ca sfinți mărturisitori. Înainte ca tinerii să fie viitorul Bisericii şi al țǎrii ei sunt prezentul vieții noastre. Nimeni să nu disprețuiască tinerețile lor!”, informează Biroul de tineret al Episcopiei.
Comisia de evaluare a etapei eparhiale a fost formată din Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita – inspector școlar disciplina Religie, Lect. Univ. Dr. Marian Valerian – Disciplina Omiletică/Catehetică, Prof. Camelia Morar – Disciplina Limba și Literatura Română, Arhid. Vlad Verdeș – Inspector pentru catehizarea tineretului.

Citește și
















