Tinerii parohiei Dumbrăvița duc tradiția mai departe; Au colindat întreg satul, aducând bucurie și lumină prin scenetele tradiționale „Irod” și „Irodaş” - 13 ore în urmă
17 zile libere în 2025 pentru angajații din România - 14 ore în urmă
În a treia zi de Crăciun, ierarhii maramureșeni au slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare - 15 ore în urmă
În a doua zi de Crăciun, în Bogdan Vodă, pe Valea Izei, s-a organizat joc - 16 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Între Trecut și Viitor – Reflecții la cumpăna dintre ani - 17 ore în urmă
Diana Topan și Dorin Filip au lansat cântecul „Dragoste, parfum de floare rară” - 17 ore în urmă
Apel umanitar: O familie din Săcălășeni are nevoie de sprijin după ce locuința i-a fost grav afectată de un incendiu - în urmă
Echipa de robotică a liceului „George Barițiu” Baia Mare, pe podium la prima etapă din cadrul competiției First Tech Challenge Romania - 1 zi în urmă
Opt ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Iustin ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului - 1 zi în urmă
La Sighetu Marmației debutează Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” - 1 zi în urmă
Tragedie fără margini: Tânărul maramureșean de 27 ani decedat în Sălaj în Vinerea Mare era căsătorit și proaspăt tătic. Apel umanitar pentru familie (FOTO)
Tragedie fără margini, de Paști, într-o familie din Maramureș. Tânărul Daniel Cheșa, în vârstă de 27 de ani, căsătorit și proaspăt tătic, de cinci luni, și-a pierdut viața într-un teribil accident de circulație care a avut loc chiar în Vinerea Mare, pe DN 1C, în județul Sălaj.
“În accident au fost implicate un TIR şi un autoturism în care se aflau patru persoane, câte două persoane în fiecare autovehicul. Şoferul autoturismului nu prezintă funcţii vitale și au fost începute manevrele de resuscitare, iar pasagerul din dreapta este conştient şi a fost preluat de către un echipajul ambulanţei. În sprijin a fost solicitat şi elicopterul de la POA Jibou”, au transmis reprezentanții ISU Sălaj.
“Un grav accident de circulație s-a produs în această după amiază pe Drumul Național 1C, în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit ușor. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că, la data de 30 aprilie a.c., un tânăr de 27 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Baia Mare-Dej, într-o curbă periculoasă la dreapta a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor și remorcă), condus de un bărbat de 55 ani. În urma impactului a rezultat decesul tânărului și rănirea ușoară a pasagerului acestuia. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au dus la producerea acestui accident”, a declarat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.
Pe rețelele de socializare circulă un apel umanitar, prin care toți cei care l-au cunoscut pe Daniel ori, pur și simplu, oameni cu suflet mare, sunt rugați să ajute financiar familia greu încercată. Maramureșeanul lasă în urmă o soție cu un an mai mică decât el și un copil în vârstă de numai cinci luni, fapt care face ca tragedie să fie și mai mare. „RIP prieten drag! Nu te vom uita niciodată! Hai să ajutăm familia îndurerată a unui frate de-al nostru! Vă rog să contribuiți, fiecare cu cât puteți, orice sumă contează. Acest cont este al soției fratelui nostru, care ne-a părăsit mult prea repede, lăsând în urmă un copil de 5 luni, o soție de 26 de ani și o familie îndurerată. Ramona Cheșa RO29INGB0000999911038213”, este mesajul distribuit de prieteni, apropiați și cunoscuți pe rețelele de socializare, acum, în pragul sfintelor sărbători pascale.
În plus, curg mesajele de condoleanțe pe rețelele de socializare! „Nu-mi vine să cred! Viața asta-i prea nedreaptă. Ai plecat mult prea devreme și ai lăsat un gol imens în inimile tuturor! Sincere condoleanțe familiei și multă putere de a trece peste această grea încercare! Drum lin spre cer, om bun! Odihnește-te în pace! Nu te vom uita niciodată!”, a scris Ștefania Baksai. „Deci nu pot să cred! Dumnezeu să te odihnească, Dani, în pace și să îți așeze trupul în lumea celor drepți! Nu vreau să cred și să aud că Dani nu mai este! Dumnezeu să îți dea odihnă vesnică!”, a scris și Răzvănel Mariș. „Mă doare sufletul, nu-mi vine să cred, jur, plângând, Dani, îți scriu: Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, multă putere familiei! E tragic, ai plecat prea devreme! Doamne, ce durere! Multă putere familiei!”, a scris Andrada Alexandra Petrar. „De ce e așa nedreaptă viața? De ce te-a despărțit așa devreme de familia ta? Ai plecat prea repede dintre noi, lăsând în urmă numai durere si chin, o soție tânără și un fiu care a petrecut prea puțin timp cu tatăl lui. Cuvintele sunt de prisos, dar îți promit că vom avea grijă de David. Te vom purta mereu în suflete, om drag! Odihnă veșnică!”, a scris și Flavia Mureșan. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!
C.Ț.