Când facem o analiză a tradițiilor și obiceiurilor de iarnă păstrate în cele patru țări ale Maramureșului, trebuie să ținem seama și de cuvintele etnografului Ion Vlăduțiu care afirma că “… 𝒕𝒓𝒂𝒅𝒊ț𝒊𝒂 î𝒏 𝒄𝒖𝒍𝒕𝒖𝒓𝒂 𝒑𝒐𝒑𝒖𝒍𝒂𝒓ă 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 î𝒏ț𝒆𝒍𝒆𝒂𝒔ă 𝒏𝒖 𝒏𝒖𝒎𝒂𝒊 𝒄𝒂 𝒐 𝒎𝒐ș𝒕𝒆𝒏𝒊𝒓𝒆, 𝒄𝒂 𝒐 𝒔𝒖𝒎ă 𝒅𝒆 𝒃𝒖𝒏𝒖𝒓𝒊 𝒄𝒖𝒍𝒕𝒖𝒓𝒂𝒍𝒆 𝒄𝒓𝒆𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 î𝒏𝒂𝒊𝒏𝒕𝒂ș𝒊 î𝒏 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒐𝒎𝒆𝒏𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒎𝒐𝒅𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒅𝒆 𝒗𝒊𝒂ță, 𝒂𝒍𝒆 𝒄𝒖𝒍𝒕𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒎𝒂𝒕𝒆𝒓𝒊𝒂𝒍𝒆 ș𝒊 𝒔𝒑𝒊𝒓𝒊𝒕𝒖𝒂𝒍𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒊 𝒔-𝒂𝒖 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒎𝒊𝒔 𝒅𝒊𝒏 𝒈𝒆𝒏𝒆𝒓𝒂ț𝒊𝒆 î𝒏 𝒈𝒆𝒏𝒆𝒓𝒂ț𝒊𝒆, 𝒄𝒊 ș𝒊 𝒄𝒂 f𝒆𝒏𝒐𝒎𝒆𝒏 𝒔𝒖𝒑𝒖𝒔 ș𝒊 î𝒏 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕 ș𝒊 𝒂𝒔𝒕ăz𝒊 î𝒏𝒏𝒐𝒊𝒓𝒊𝒊, 𝒂𝒄𝒆𝒍𝒐𝒓 î𝒎𝒃𝒐𝒈ăț𝒊𝒓𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒊-𝒂𝒖 𝒂𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒕 𝒏𝒆î𝒏𝒕𝒓𝒆𝒓𝒖𝒑𝒕ă 𝒗𝒊𝒂𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆, 𝒑𝒆𝒓𝒎𝒂𝒏𝒆𝒏𝒕𝒂 𝒂𝒄𝒄𝒆𝒑𝒕𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒄𝒂ă𝒕𝒓𝒆 𝒄𝒐𝒍𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 f𝒊𝒆𝒄ă𝒓𝒆𝒊 𝒆𝒑𝒐𝒄𝒊 𝒔𝒂𝒖 𝒑𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒅𝒆 𝒊𝒔𝒕𝒐𝒓𝒊𝒄𝒆, 𝒊𝒏𝒄𝒍𝒖𝒔𝒊𝒗 𝒅𝒆 𝒄𝒆𝒂 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒆𝒎𝒑𝒐𝒓𝒂𝒏ă, ș𝒊, î𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒍𝒂ș𝒊 𝒕𝒊𝒎𝒑, 𝒊-𝒂𝒖 𝒂𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒕 𝒂𝒅𝒂𝒑𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 ș𝒊 𝒎𝒐𝒅𝒆𝒍𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒍𝒂 𝒏𝒆𝒄𝒆𝒔𝒊𝒕ăț𝒊𝒍𝒆 𝒔𝒑𝒊𝒓𝒊𝒕𝒖𝒂𝒍𝒆 𝒔𝒂𝒖 𝒎𝒂𝒕𝒆𝒓𝒊𝒂𝒍𝒆 𝒂𝒍𝒆 𝒄𝒐𝒍𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕ăț𝒊𝒊 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒆, 𝒑𝒐𝒕𝒓𝒊𝒗𝒊𝒕 𝒄𝒐𝒏𝒄𝒆𝒑ț𝒊𝒆𝒊 𝒔𝒂𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒗𝒊𝒂ță”. (Ion Vlăduțiu, Creatori populari contemporani din România, București. 1981, p. 61)
Tradițiile specifice sărbătorilor de iarnă s-au păstrat în majoritatea țărilor Maramureșului, dar odată cu trecerea timpului, au suferit modificări de la o zonă la alta, sub influența globalizării și a pătrunderii unor noi tradiții venite din vestul Europei.
Totuși, obiceiul colindatului a rămas drept unul dintre cele mai bine păstrate obiceiuri, suferind puține influențe de-a lungul vremii. Astfel, în Țara Chioarului, pregătirile pentru Sfânta seară de Crăciun, se fac și astăzi încă de când intră postul Nașterii Domnului. Pruncuții învață colindele mai scurte și mai ușoare de la părinți sau bunici, copiii mai mărișori se adună în grupuri și repetă colindele care vestesc prin versuri pline de bucurie Nașterea Prucului Sfânt:
𝑨𝒔𝒕ăz𝒊 𝒔-𝒂 𝒏ă𝒔𝒄𝒖𝒕 𝑯𝒓𝒊𝒔𝒕𝒐𝒔 /𝑴𝒆𝒔𝒊𝒂 𝑪𝒉𝒊𝒑 𝒍𝒖𝒎𝒊𝒏𝒐𝒔/𝑳ă𝒖𝒅𝒂ț𝒊 ș𝒊 𝒄â𝒏𝒕𝒂ț𝒊 ș𝒊 𝒗𝒂 𝒃𝒖𝒄𝒖𝒓𝒂ț𝒊!
Colindatul începe de obicei la lăsarea serii, când se aprinde loampa, cum zic bătrânii satelor. Purtând peste umăr straiță, pruncuții colindă din casă în casă, iar înainte de a începe colinda, ei întreabă gazda: 𝑺𝒍𝒐𝒃𝒐𝒅 îî 𝒂 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒂? / 𝑽𝒆𝒔𝒆𝒍𝒊-𝒕𝒊 𝒈𝒂z𝒅ă?/ 𝑷𝒓𝒊𝒎𝒊ț𝒊 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒂? etc. iar gazda răspunde: 𝑺𝒍𝒐𝒃𝒐𝒅, 𝒔𝒍𝒐𝒃𝒐𝒅/𝑽𝒆𝒔𝒆𝒍𝒊, 𝒗𝒆𝒔𝒆𝒍𝒊!/𝑷𝒓𝒊𝒎𝒊𝒎, 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒊𝒎! După ce colindă, în unele zone se spune și o mulțămitură: Ș𝒆𝒅𝒆 𝒖𝒓𝒔𝒖 𝒑ă 𝒃𝒖𝒕𝒖𝒄/𝑫ă-𝒎𝒊 𝒄𝒐𝒍𝒂𝒄𝒖𝒍 𝒔ă 𝒎ă 𝒅𝒖𝒄/ 𝑫𝒆 𝒎𝒊 𝒅𝒂, 𝒅𝒆 𝒏𝒖 𝒎𝒊 𝒅𝒂/𝑳𝒂 f𝒆𝒓𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒏𝒖 ț𝒊-𝒐𝒊 𝒔𝒕𝒂/𝑪𝒂 𝒎𝒊 𝒔𝒄𝒖𝒓𝒕𝒂 𝒈𝒖𝒃𝒊ț𝒂/Ș𝒊 𝒎𝒂 𝒕𝒆𝒎 𝒄-𝒐𝒊 î𝒏𝒈𝒉𝒆ț𝒂. Colinda este răsplătită cu 𝒑𝒐𝒎𝒆𝒏𝒆 (𝒄𝒐𝒍𝒂𝒄𝒊), 𝒎𝒆𝒓𝒆, 𝒏𝒖𝒄𝒊, iar în ultimii ani copiii primesc și dulciuri sau bani. La plecare, se spune și o urare:
𝑪𝒂ț𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒃𝒖𝒏𝒊 î𝒏 𝒗𝒂𝒕𝒓𝒂/𝑨𝒕𝒂ț𝒊𝒂 𝒑𝒆ț𝒊𝒕𝒐𝒓𝒊 𝒍𝒂 f𝒂𝒕𝒂!
𝑪𝒂𝒕𝒆 𝒂ș𝒕𝒊𝒊 𝒍𝒂 𝒕𝒂𝒊𝒆𝒕𝒐𝒓/𝑨𝒕𝒂ț𝒊𝒂 𝒑𝒓𝒖𝒏𝒄𝒊 𝒅𝒖𝒑𝒂 𝒄𝒖𝒑𝒕𝒐𝒓!
𝑪𝒂𝒕𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒆 𝒑𝒂 𝒄𝒐𝒄𝒐ș/𝑨𝒕𝒂ț𝒊a 𝒑𝒓𝒖𝒏𝒄𝒊 𝒃𝒖𝒓𝒅𝒖𝒉𝒐ș𝒊!
𝑪𝒂𝒕𝒆 𝒑𝒕𝒊𝒆𝒕𝒓𝒊 𝒑𝒂 𝒓𝒂𝒖/𝑨𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒄𝒊𝒖𝒃𝒆𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒈𝒓𝒂𝒖!
Copiii mai mici colindă de obicei în zona lor, pe la vecini și rude, până obosesc.
După slujba din seara de Ajun, vine rândul 𝙝𝙤𝙡𝙩𝙚𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙨𝙖̆ 𝙪𝙢𝙗𝙡𝙚 𝙖 𝙘𝙤𝙡𝙞𝙣𝙙𝙖. În unele sate feciorii umblă cu fetele împreună și colindă până dimineața când 𝙨𝙚 𝙫𝙚𝙙𝙚 𝙙𝙚 z𝙞𝙪𝙖 sau uneori de la colindat merg direct la biserică la slujba din Ziua de Crăciun.
În satul Săsar, unde era obiceiul ca fetele să aștepte feciorii să le colinde, se mai păstrează încă o strigătură pe care o ziceau feciorii:
𝑫𝒂𝒄𝒂 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒆 𝑺𝒂𝒏𝒕𝒊𝒐𝒏 / F𝒆𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒏𝒐𝒂𝒑𝒕𝒆𝒂 𝒏𝒖 𝒅𝒐𝒓𝒎 / 𝑪𝒂 𝒕𝒐𝒕 𝒔𝒕𝒂𝒖 ș𝒊 𝒔𝒆 𝒕𝒐𝒕 𝒖𝒊𝒕𝒂 / 𝑷𝒆 𝒍𝒂 𝒖ș𝒊 𝒑𝒆 𝒍𝒂 f𝒆𝒓𝒆ș𝒕𝒊 / 𝑺𝒂 𝒗𝒂𝒅𝒂 𝒑𝒆 𝒖𝒍𝒊ț𝒂 𝒄𝒊𝒏𝒆 𝒗𝒊𝒏𝒆 / – 𝑶 𝒎𝒂𝒎𝒂, 𝒊𝒂𝒓𝒂 𝒏𝒖 𝒗𝒊𝒏𝒆 𝒏𝒊𝒎𝒆 𝒍𝒂 𝒎𝒊𝒏𝒆 / 𝑰𝒂𝒓𝒂 𝒂𝒎 𝒓𝒂𝒎𝒂𝒔 𝒏𝒖𝒎𝒂’ 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓𝒂 𝒄𝒖 𝒕𝒊𝒏𝒆 – 𝑻𝒂𝒄𝒊 f𝒂𝒕𝒂 ș𝒊 f𝒆𝒕𝒆ș𝒕𝒆 𝒄𝒂 ș𝒊 𝒆𝒖 𝒂𝒎 f𝒆𝒕𝒊𝒕 / 𝑷𝒂𝒏𝒂 𝒕𝒂𝒕𝒂-𝒕𝒂𝒖 𝒐 𝒗𝒆𝒏𝒊𝒕! ( 𝑹𝒐𝒅𝒊𝒄𝒂 𝑩ă𝒃𝒖ț, 63 𝒂𝒏𝒊, 𝒔𝒂𝒕 𝑺𝒂𝒔𝒂𝒓).
De pe la miezul nopții merg la colindat și familiile căsătorite. Se formează grupuri de cinci sau șase familii și colindă până dimineața 𝙘â𝙣𝙙 𝙨𝙚 𝙨𝙩𝙞𝙣𝙜𝙚𝙖 𝙡𝙤𝙖𝙢𝙥𝙖 ca să doarmă câteva ore înainte de a merge la biserică.
Tradițiile legate de sărbătoarea Crăciunului s-au mai schimbat odată cu trecerea timpului, dar pregătirea bucatelor și obiceiul colindatului au rămas ancorate în memoria locului, fiind continuate generații după generații.
𝑪𝒂𝒏𝒅 𝒂𝒎 f𝒐𝒔𝒕 𝒊𝒐 𝒕𝒂𝒏𝒂𝒓𝒂 𝑪𝒓𝒂𝒄𝒊𝒖𝒏𝒖 𝒔𝒂 𝒔𝒂𝒓𝒃𝒂𝒕𝒐𝒓𝒆 𝒄𝒖 f𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆 ș𝒊 𝒄𝒖 𝒃𝒖𝒄𝒖𝒓𝒊𝒆. F𝒂𝒄𝒆𝒎 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂𝒕𝒊𝒓𝒊, 𝒔𝒂 𝒕𝒂𝒊𝒆 𝒑𝒐𝒓𝒄𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒂𝒑𝒓𝒐𝒂𝒑𝒆 𝒅𝒆 𝑪𝒓𝒂𝒄𝒊𝒖𝒏 𝒂𝒑𝒐𝒊 𝒑𝒂𝒏𝒕𝒓𝒖 𝑪𝒓𝒂𝒄𝒊𝒖𝒏 f𝒂𝒄𝒆𝒎 𝒄𝒖𝒓𝒆𝒕𝒊 𝒖𝒎𝒑𝒍𝒖𝒕 (𝒔𝒂𝒓𝒎𝒂𝒍𝒆), f𝒓𝒊j𝒆𝒎 𝒄𝒂𝒓𝒏𝒂ț, 𝒄𝒂𝒍𝒕𝒂𝒃𝒐ș, 𝒕𝒂𝒊𝒆𝒎 𝒄â𝒕𝒆 𝒐𝒏 𝒄𝒐𝒄𝒐ș 𝒐𝒓𝒊 𝒈𝒂𝒊𝒏ă ș𝒊 f𝒂𝒄𝒆𝒎 ș𝒊 𝒄𝒆𝒗𝒂 z𝒖𝒑𝒂. 𝑨𝒑𝒊 𝒎𝒂𝒊 f𝒂𝒄𝒆𝒎 𝒑𝒕𝒊𝒕ă î𝒏 𝒄𝒖𝒑𝒕𝒐𝒓 ș𝒊 𝒄𝒐z𝒐𝒏𝒂𝒄𝒊 𝒄𝒖 𝒃𝒓𝒂𝒏z𝒂 𝒅𝒆 𝒗𝒂𝒄𝒂 î𝒏𝒅𝒖𝒍𝒄𝒊𝒕𝒂 ș𝒊 𝒄𝒖 𝒏𝒖𝒄𝒂.
𝑨𝒕𝒖𝒏𝒄𝒆𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒖ț𝒂𝒏𝒆 𝒑𝒓𝒂j𝒊𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒔𝒂 f𝒂𝒄𝒆𝒖, 𝒄𝒖 𝒃𝒓a𝒏z𝒂 ș𝒊 𝒄𝒖 𝒔𝒂𝒍𝒆-𝒄𝒂𝒍𝒆 𝒂ș𝒆 𝒐 f𝒐𝒔𝒕 𝒂𝒕𝒖𝒏𝒄𝒊 ș𝒊 f𝒂𝒄𝒆𝒎 𝒄𝒓𝒆𝒎𝒂. 𝑳𝒖𝒂𝒎 ș𝒆𝒓𝒃𝒆𝒕 ș𝒊 î𝒍 𝒍𝒖𝒏j𝒆𝒎. Ș𝒊 𝒄𝒖 𝒎𝒏𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒍𝒃𝒊𝒏𝒂 ș𝒊 𝒄𝒖 𝒅𝒖𝒍𝒄𝒆𝒂ț𝒂 ș𝒊 𝒄𝒖 𝒈𝒓𝒊z. 𝑰𝒐 î𝒔 𝒅𝒆 75 𝒅𝒆 𝒂𝒊 𝒅𝒂 ș𝒊 𝒄𝒂𝒏𝒅 𝒂𝒎 f𝒐𝒔𝒕 𝒊𝒐 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒍 f𝒆𝒎𝒆𝒊𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒉𝒂𝒓𝒏𝒊𝒄𝒆 ș𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒏𝒆𝒂𝒍𝒄𝒐ș𝒆 f𝒂𝒄𝒆𝒖 ș𝒊 𝒑𝒓𝒂j𝒊𝒕𝒖𝒓𝒊 ș𝒊 𝒏𝒆 𝒅𝒂𝒅𝒆𝒖 ș𝒊 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒂𝒕𝒂𝒕𝒂 𝒅𝒆 f𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊ț𝒊, 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆𝒎 𝒂𝒄𝒂𝒔𝒂 𝒊𝒐𝒊 𝒂𝒎 f𝒐𝒔𝒕 𝒍𝒂 𝒍𝒆𝒍𝒆𝒂 𝑰𝒓𝒊𝒏𝒂 ș𝒊 𝒏𝒆-𝒐 𝒅𝒂𝒕 𝒂𝒕𝒂𝒕𝒂 𝒅𝒆 𝒃𝒖𝒏𝒆 𝒑𝒓𝒂j𝒊𝒕𝒖𝒓𝒊…𝒄𝒂 𝒏𝒖 𝒔𝒂 𝒎â𝒏𝒄𝒂𝒖 𝒂𝒕𝒖𝒏𝒄𝒊 𝒑𝒓𝒂j𝒊𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒕𝒂𝒕𝒂 𝒔𝒂𝒑𝒕𝒂𝒎𝒂𝒏𝒂 𝒏𝒖𝒎𝒂 𝒍𝒂 𝑪𝒓𝒂𝒄𝒊𝒖𝒏 ș𝒊 𝒍𝒂 𝑷𝒂ș𝒕𝒊. Pâ𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒊𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒗𝒊𝒏𝒆𝒖 𝒍𝒂 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒂𝒕 f𝒂𝒄𝒆𝒎 𝒑𝒐𝒎𝒆𝒏𝒆. 𝑷𝒐𝒎𝒆𝒏𝒊𝒍𝒆 𝒔𝒂 f𝒂𝒄𝒆𝒖 𝒕𝒂𝒕 𝒅𝒊n 𝒂𝒍𝒖𝒂𝒕 𝒅𝒆 𝒑𝒕𝒊𝒕𝒂 ș𝒊 𝒍𝒆 f𝒂𝒄𝒆𝒎 𝒂ș𝒆 f𝒓𝒖𝒎𝒐𝒔𝒂 𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒍𝒂 𝒐𝒏 f𝒆𝒍, î𝒏𝒕-𝒐 f𝒐𝒓𝒎𝒂 𝒅𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒊 𝒄𝒂 𝒔𝒂 𝒏𝒖 f𝒊𝒆 𝒄𝒆𝒂𝒓𝒕𝒂 î𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒊. 𝑷𝒐𝒎𝒆𝒏𝒊𝒍𝒆 𝒔ă f𝒂𝒄𝒆𝒖 î𝒎𝒑𝒍𝒆𝒕𝒊𝒕𝒆 ș𝒊 𝒄𝒖 𝒈𝒂𝒖𝒓ă î𝒏 𝒎𝒏𝒊j𝒍𝒐𝒄 𝒄𝒂 𝒗𝒊𝒏𝒆𝒖 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒊𝒊 𝒄𝒖 𝒐 𝒂ț𝒂 𝒍𝒖𝒏𝒈𝒂 ș𝒊 𝒍𝒆 𝒃𝒂𝒈𝒂𝒖 𝒑𝒂 𝒂ț𝒂 ș𝒊 𝒍𝒆 𝒑𝒖𝒏𝒆𝒖 𝒑𝒂 𝒖𝒎𝒂𝒓.
F𝒂c𝒆𝒎 ș𝒊 𝒄𝒂𝒕𝒆 𝒐 𝒔𝒖𝒕𝒂 𝒅𝒆 𝒑𝒐𝒎𝒆𝒏𝒆 𝒄𝒂 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒊 𝒎𝒖𝒍ț 𝒂𝒕𝒖𝒏𝒄𝒆𝒂 𝒏𝒖 𝒄𝒂 𝒂𝒎𝒖… ș𝒊 𝒖𝒎𝒃𝒍𝒂𝒖 î𝒏 𝒕𝒂𝒕 𝒔𝒂𝒕𝒖. Ș𝒊 𝒊𝒐 𝒄𝒂𝒏𝒅 𝒂𝒎 f𝒐𝒔𝒕 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒍 𝒂𝒎 𝒖𝒎𝒃𝒍𝒂𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒆𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒑𝒂𝒕 𝒅𝒆 𝒔𝒂𝒕 𝒑𝒂𝒏𝒂 î𝒏 𝒊𝒔𝒕𝒂𝒍𝒂𝒍𝒕 ș𝒊 𝒏𝒖 𝒎𝒏𝒊-𝒂𝒎 𝒑𝒖𝒕𝒖𝒕 𝒅𝒖𝒄𝒆 𝒔𝒕𝒓𝒂𝒊ț𝒂 ș𝒊 𝒂ț𝒂 𝒄𝒖 𝒑𝒐𝒎𝒆𝒏𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒑𝒂𝒕 î𝒏 𝒄𝒂𝒑𝒂𝒕. 𝑳𝒆 𝒍𝒂𝒔𝒂𝒎 𝒍𝒂 𝒐 𝒄𝒂𝒔ă ș𝒊 𝒑𝒂 𝒄𝒆𝒊𝒆 zî 𝒎â𝒏𝒂𝒎 𝒑𝒂 𝒎𝒂𝒎𝒂 𝒖ă𝒓𝒊 𝒑ă 𝒕𝒂𝒕𝒂 𝒅𝒖𝒑ă 𝒆𝒍𝒆 𝒔ă 𝒏𝒊 𝒍𝒆 𝒂𝒅𝒖𝒄ă 𝒄𝒂 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 ș𝒊 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒈𝒓𝒆𝒍𝒆 𝒏𝒖 𝒍𝒆 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒎 𝒅𝒖𝒄𝒆. 𝑨𝒗𝒆𝒎 ș𝒊 𝒔𝒕𝒓𝒂𝒊ță ș𝒊 𝒂𝒄𝒐𝒍𝒐 𝒑𝒖𝒏𝒆𝒎 𝒏𝒖𝒄𝒊, 𝒎𝒆𝒓𝒆, 𝒑𝒓𝒖𝒏𝒆 𝒖𝒔𝒄𝒂𝒕𝒆, 𝒄𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒄𝒂𝒑𝒂𝒕𝒂𝒎…𝒃𝒂𝒏𝒊 𝒏𝒖 𝒔𝒂 𝒑𝒆 𝒅𝒂𝒅𝒆𝒂𝒖 𝒄𝒂 𝒏𝒖 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒂𝒕𝒖𝒏𝒄𝒊 𝒃𝒂𝒏𝒊 𝒎𝒖𝒍ț𝒊. 𝑳𝒂 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒂𝒕 𝒖𝒎𝒃𝒍𝒂𝒖 𝒅𝒆 𝒄𝒖 𝒔𝒂𝒓𝒂 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒊𝒊, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒖𝒎 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒄𝒐𝒍𝒆j𝒊, 𝒗𝒆𝒄𝒊𝒏𝒊 𝒂ș𝒆 𝒔𝒂 𝒂𝒅𝒖𝒏𝒂𝒖.
𝑨𝒑𝒊 î𝒏𝒕-𝒐 𝒔𝒂𝒓ă 𝒅𝒆 𝑪𝒓𝒂𝒄𝒊𝒖𝒏 𝒂𝒎 f𝒐𝒔𝒕 𝒕𝒓𝒊𝒔𝒑𝒓𝒂z𝒂𝒄𝒆 ș𝒊 𝒂𝒎 𝒖𝒎𝒃𝒍𝒂𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒑𝒂𝒕𝒖 𝒔𝒂𝒕𝒖𝒍𝒊 𝒅𝒊 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒂𝒎 𝒔𝒕𝒂𝒕 𝒏𝒐𝒊 𝒑â𝒏ă î𝒏 𝒊𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒄𝒂𝒑𝒂𝒕, 𝒂𝒑𝒊 𝒑𝒂 𝒄â𝒏𝒅 𝒂𝒎 𝒂j𝒖𝒏𝒔 𝒂𝒄𝒂𝒔𝒂 𝒏-𝒂𝒎 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒖𝒕𝒖𝒕 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒊 𝒅𝒆 𝒐𝒃𝒐𝒔â𝒕𝒂…𝒄ă 𝒆𝒓𝒂 𝒐𝒏 𝒖𝒎𝒂𝒕 𝒎𝒂𝒓𝒆, 𝒎𝒂𝒓𝒆, 𝒅𝒆-𝒂𝒃𝒅𝒊𝒂 𝒏𝒆 𝒅𝒖𝒄𝒆𝒎 𝒑𝒕𝒊𝒄𝒊𝒐𝒂𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒑â𝒏 𝒖𝒎𝒂𝒕. 𝑶 f𝒐 𝒊𝒆𝒓𝒏𝒊 𝒎𝒂𝒓𝒊 𝒏𝒖 𝒄𝒂 𝒂𝒎𝒖…𝑨𝒑𝒊 𝒑â𝒏 z𝒖𝒂 𝒅𝒆 𝑪𝒓ă𝒄𝒊𝒖𝒏 𝒔𝒂 𝒎𝒆𝒓𝒆 î𝒏 𝒕𝒆z 𝒅𝒂 𝒏𝒖𝒎𝒂 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒊, 𝒏𝒖𝒎𝒂 𝒃ă𝒊𝒆țî. 𝑪𝒂𝒎 𝒑â𝒏ă 𝒑â𝒏 𝒄𝒍𝒂𝒔𝒂 𝒂 ș𝒆𝒔𝒂 𝒂 ș𝒆𝒑𝒕𝒆𝒂 𝒖𝒎𝒃𝒍𝒂𝒖 𝒅𝒖𝒑𝒂 𝒄𝒐𝒍𝒂𝒄𝒊, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒖𝒎 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒅𝒆 𝒅𝒆z𝒗𝒐𝒍𝒕𝒂ț. 𝑪𝒂 𝒅𝒆 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒑𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒊 f𝒆𝒕𝒊𝒍𝒆 𝒂𝒑𝒐𝒊 𝒓â𝒅𝒆𝒖 𝒃𝒂𝒃𝒊𝒍𝒆 ș𝒊 zâ𝒄𝒆𝒖 𝒄ă 𝒍𝒆-𝒐𝒓 𝒅𝒂 𝒄𝒂𝒊𝒆𝒓 𝒔ă 𝒕𝒐𝒂𝒓𝒄ă 𝒏𝒖 𝒔ă 𝒖𝒎𝒃𝒍𝒆 𝒄𝒖 𝒔𝒕𝒓𝒂𝒊ț𝒂 𝒄𝒂 î𝒔 𝒃𝒖𝒏𝒆 𝒅𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒊𝒕𝒂𝒕.
𝑫𝒖𝒑𝒂 𝒄𝒆 𝒏𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒖𝒎𝒃𝒍𝒂𝒖 𝒄𝒖 𝒔𝒕𝒓𝒂𝒊ț𝒂 f𝒆𝒕𝒊𝒍𝒆 𝒔𝒕𝒂𝒕𝒆𝒖 𝒂𝒄𝒂𝒔𝒂 ș𝒊 𝒂ș𝒕𝒆𝒑𝒕𝒂𝒖 f𝒆𝒄𝒊𝒐𝒓𝒊𝒊 𝒔𝒂 𝒗𝒊𝒆 𝒔𝒂 𝒍𝒆 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒆. 𝑨𝒑𝒊 𝒄â𝒏𝒅 𝒗𝒊𝒏𝒆𝒖 î𝒊 𝒔𝒆𝒓𝒗𝒆𝒖 𝒄𝒖 𝒎â𝒏𝒄𝒂𝒓𝒆-𝒂ș𝒆 𝒄𝒂 𝒐𝒏 f𝒆𝒍 𝒅𝒆 𝒂𝒑𝒆𝒓𝒊𝒕𝒊𝒗, 𝒄𝒂𝒓𝒏𝒂ț, 𝒄𝒂𝒍𝒕𝒂𝒃𝒐ș, j𝒖𝒎𝒆𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒔𝒍𝒂𝒏𝒊𝒏𝒂, 𝒄𝒖 𝒐𝒏 𝒑𝒕𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒂j𝒊𝒕𝒖𝒓𝒂 𝒐𝒓𝒊 𝒄𝒐z𝒐𝒏𝒂𝒄 ș𝒊 𝒄𝒖 𝒉𝒐𝒓𝒊𝒏𝒄𝒂 ș𝒊 𝒗𝒊𝒏. 𝑨𝒑𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒗𝒊𝒏𝒆𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒕𝒂𝒓z𝒂𝒖, 𝒎𝒂𝒊 𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒅𝒊𝒎𝒊𝒏𝒆𝒂ță zâ𝒄𝒆𝒖 𝒏-𝒂𝒊 fă𝒄𝒖𝒕 𝒄𝒖𝒓𝒆𝒕𝒊, 𝒄𝒂 𝒂𝒕𝒂𝒕𝒂 𝒔𝒂𝒏𝒕𝒆𝒎 𝒅𝒆 f𝒍𝒂𝒎â𝒏zî 𝒄ă nu 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒎 𝒎𝒆𝒓𝒆 𝒑â𝒏ă 𝒂𝒄𝒂𝒔𝒂 ș-𝒂𝒑𝒊 𝒍𝒆 𝒅𝒂𝒅𝒆𝒎 ș𝒊 𝒄𝒖𝒕𝒆𝒕𝒊, 𝒔𝒂𝒓𝒎𝒂𝒍𝒆 𝒅𝒂𝒓𝒂 𝒄𝒖𝒎 𝒔𝒂 z𝒂𝒄𝒆 𝒂𝒎𝒖. 𝑼𝒎𝒃𝒍𝒂𝒖 ș𝒊 𝒕𝒊𝒏𝒆𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂𝒔𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊ț𝒊 𝒂ș𝒆 𝒅𝒊 𝒍𝒂 𝒖𝒏𝒖 𝒍𝒂 𝒂𝒍𝒕𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 f𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒊 𝒔𝒂𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒆𝒓𝒆𝒖 𝒍𝒂 𝒏𝒆𝒂𝒎𝒖𝒓𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒂𝒑𝒓𝒐𝒑𝒕𝒊𝒆𝒕𝒆, 𝒍𝒂 𝒐 𝒎𝒂𝒕𝒖ș𝒆 𝒖ă𝒓𝒊 𝒐𝒏 𝒖𝒏𝒕𝒊𝒆ș, 𝒎𝒆𝒓𝒆𝒖 𝒔ă î𝒊 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒆.
𝑪â𝒏𝒅 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒊𝒐 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒍 𝒖𝒎𝒃𝒍𝒂𝒖 𝒂 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒂 ș𝒊 𝒑𝒂𝒓𝒊𝒏țî 𝒎𝒏𝒆𝒊 ș𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒆𝒖 𝒑𝒐𝒎𝒆𝒏𝒆𝒂 𝒂𝒑𝒊 𝒔𝒂 𝒗𝒆zî 𝒄𝒖𝒎 𝒔𝒂 𝒄𝒊𝒖f𝒖𝒍𝒆𝒖 𝒅𝒂𝒄𝒂 𝒏𝒖 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒑𝒐𝒎𝒆𝒏𝒊𝒍𝒆 f𝒂𝒊𝒏𝒆 𝒐𝒓𝒊 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒆 𝒃𝒊𝒏𝒆. 𝑨𝒑𝒊 𝒅𝒖𝒑𝒂 𝒐𝒏 𝒕𝒊𝒎𝒑 𝒏𝒖 𝒔-𝒐 𝒎𝒂𝒊 f𝒂𝒄𝒖𝒕 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒑𝒐𝒎𝒆𝒏𝒆 î𝒏 𝒄𝒖𝒑𝒕𝒐𝒓 𝒄𝒂 𝒔-𝒐 𝒄𝒖𝒎𝒑𝒂𝒓𝒂𝒕 j𝒂𝒑𝒐𝒏𝒆z𝒂 𝒅𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝑩𝒂𝒊𝒆. Î𝒏 𝒖𝒍𝒕𝒊𝒎𝒊𝒊 𝒂𝒏𝒊 𝒏𝒖 𝒔𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒅𝒂𝒖 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒅𝒆 𝒂𝒍𝒆𝒂 𝒄𝒂 𝒂𝒎𝒖 𝒔𝒂 𝒅𝒂𝒖 𝒃𝒂𝒏𝒊. 𝑪𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒂𝒖 „𝑪𝒆𝒓𝒊𝒖 ș𝒊 𝒑𝒂𝒎â𝒏𝒕𝒖’”, „𝑽𝒆𝒏𝒊ț𝒊 𝒂𝒔𝒕𝒂zî 𝒄𝒓𝒆𝒅𝒊𝒏𝒄𝒊𝒐ș𝒊𝒊”, „𝑳𝒂 𝒎𝒂𝒔𝒂 𝒈𝒂𝒍𝒃â𝒏ă – 𝒂𝒔𝒕𝒂î𝒊 𝒐 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅ă 𝒕𝒂𝒓𝒆 f𝒂𝒊𝒏𝒂”, 𝒐 𝒄𝒐𝒓𝒊𝒏𝒅𝒂 𝑰𝒏𝒅𝒓𝒆𝒊𝒖 𝑴𝒂𝒓𝒊ș𝒕𝒊𝒊, 𝑫𝒐𝒂𝒎𝒏𝒆 f𝒂𝒊𝒏 𝒐 𝒄𝒐𝒓𝒊𝒏𝒅𝒂…𝒎𝒂𝒊 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒂𝒖 „𝑷𝒓𝒆𝒖𝒎𝒃𝒍𝒂-𝒔𝒂 𝑴𝒂𝒓𝒊𝒂”, „𝑪𝒐𝒍𝒐-𝒏 𝒔𝒖𝒔 𝒑𝒂 𝒗𝒓𝒆𝒎𝒆𝒂 𝒄𝒆𝒆𝒊𝒂, 𝒅𝒂 𝒏𝒐𝒊 𝒄𝒂 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒊 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒂𝒅𝒂𝒎 „𝑻𝒓𝒊 𝒑ă𝒔𝒕𝒐𝒓𝒊”, „𝑷ă 𝒔𝒖𝒃 𝒑𝒐𝒂𝒍𝒂 𝒑𝒐𝒎𝒏𝒊𝒍𝒐𝒓”, „𝑻𝒓𝒊 𝒄𝒓𝒂𝒊 𝒅𝒊 𝒍𝒂 𝒓𝒂𝒔𝒂𝒓𝒊𝒕”, 𝒂𝒊𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒍𝒆 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒂𝒖 𝒄𝒐𝒑𝒕𝒊𝒊𝒊 𝒂𝒕𝒖𝒏𝒄𝒆𝒂. 𝑪â𝒏𝒅 𝒈𝒂𝒕𝒂𝒖 𝒅𝒆 𝒄𝒐𝒓𝒊𝒏𝒅𝒂𝒕 𝒖𝒏𝒊𝒊 𝒑𝒓𝒖𝒏𝒄𝒊 zî𝒄𝒆𝒖 ș𝒊 𝒐 𝒖𝒓𝒂𝒕𝒖𝒓𝒂: 𝑪âț 𝒄ă𝒓𝒃𝒖𝒏𝒊 î𝒏 𝒗𝒂𝒕𝒓𝒂/𝑨𝒕ăț𝒂 𝒑𝒆țâ𝒕𝒐𝒓𝒊 𝒍𝒂 f𝒂𝒕ă; Câ𝒕𝒆 𝒑𝒂𝒊𝒆 𝒑ă 𝒄𝒂𝒔ă/ 𝑨𝒕ă𝒕𝒆𝒂 𝒃ă𝒏𝒄𝒖𝒕𝒆 𝒑ă 𝒎𝒂𝒔ă. ( Cupșa Ileana-75 de ani, Coruia)
Colindătorii sunt răsplătiți și astăzi ca odinioară cu bucate din carne de porc specifice Crăciunului: cârnaț, jumări, slănină, cu colaci, prăjituri și cozonac și cu vin sau țuică.
În unele sate din Țara Chioarului, în special în zona Prelucilor, o zonă unde influențele modernității au pătruns mai greu, se mai păstrează și astăzi umblatul cu Irodul sau Viflaimul. În ziua de Crăciun, copiii mai micuți care nu umblă în seara de Ajun, merg în 𝒑𝒕’𝒊𝒆z (𝒕𝒆z), pe la câteva case din vecini unde primesc 𝙥𝙪𝙥𝙞. 𝙋𝙩’𝙞𝙚z𝙖𝙧𝙞𝙞, fiind mai micuți, nu colindă, spun doar, după puterile lor, câte o mulțămitură prin care urează gazdei bine, sănătate și prosperitate.
Vremurile se schimbă, timpul curge parcă mai năvalnic, dar Nașterea Domnului este încă vestită cu bucurie de colindătorii mici sau mari, iar la transmiterea acestor obiceiuri străvechi contribuie și evenimentul 𝘾𝙧ă𝙘𝙞𝙪𝙣 î𝙣 𝙈𝙖𝙧𝙖𝙢𝙪𝙧𝙚ș, care adună an de an pe ulițele din 𝙎𝙖𝙩𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝙥𝙚 𝘿𝙚𝙖𝙡𝙪𝙡 F𝙡𝙤𝙧𝙞𝙡𝙤𝙧 cete de colindători din toate Țările Maramureșului. Evenimentul își propune reconstituirea obiceiurilor de Crăciun din satele maramureșene și transmiterea lor către tânăra generație: colindatul copiilor, colindatul în ceată bărbătească, Viflaimul, Steaua, Sorcova, Plugușorul, dar și prezentarea gastronomiei specifică sărbătorilor de iarnă din Maramureș (…).
Chiar dacă 𝙫𝙧𝙚𝙢𝙚𝙖 ș𝙞 𝙫𝙧𝙚𝙢𝙪𝙧𝙞𝙡𝙚 sunt atipice și nu mai avem sărbători de iarnă cu omăt și ger năpraznic și nici sute de colindători „𝙥𝙚 𝙡𝙖 𝙪ș𝙞, 𝙥𝙚 𝙡𝙖 f𝙚𝙧𝙚ș𝙩𝙞”, tradițiile și obiceiurile moștenite de la strămoși sunt o constantă ce ne ancorează în timp și spațiu și ele trebuie continuate. De aceea, cu încredere și speranță spunem precum poetul:
„𝑴𝒂𝒊 𝒆 𝒗𝒓𝒆𝒎𝒆 𝒅𝒆 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒆,
𝑺𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆, 𝒔𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆,
𝑫𝒂𝒄𝒂 𝒔𝒖f𝒍𝒆𝒕𝒖𝒍 𝒓𝒂𝒎𝒂𝒏𝒆
𝑪𝒆𝒍 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒆
………………………………………..
𝑵-𝒂 𝒎𝒖𝒓𝒊𝒕 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒖𝒍 𝒏𝒐𝒔𝒕𝒓𝒖,
𝑺𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆, 𝒔𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆,
𝑳𝒆𝒓𝒖-𝒊 𝒍𝒆𝒓, f𝒍𝒐𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒂𝒍𝒃𝒆
𝑳𝒂 𝒎𝒖𝒍ț𝒊 𝒂𝒏𝒊 𝒄𝒖 𝒔𝒂𝒏𝒂𝒕𝒂𝒕𝒆!”
(𝑨𝒅𝒓𝒊𝒂𝒏 𝑷𝒂𝒖𝒏𝒆𝒔𝒄𝒖 – 𝑪𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒖𝒍 𝒄𝒐𝒍𝒊𝒏𝒅𝒆𝒍𝒐𝒓)
Monica MARE, Manager al Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș
Fotografii din arhiva Consiliului Județean Maramures
