Share
Borșa preia de la Zakopane modelul – și specialiști – de stațiune turistică pentru sporturi de iarnă

Borșa preia de la Zakopane modelul – și specialiști – de stațiune turistică pentru sporturi de iarnă

Cu prilejul desfășurării etapei mondiale de sărituri cu schiurile din Polonia, Federația Poloneză de Ski i-a invitat la Zakopane, pe primarul Borșei,  Sorin Ion Timiș, și pe secretarul de stat din Ministerul Turismului, Bogdan Tomoioagă. În cele patru zile reprezentanții federației au pregătit un program special cu vizite la diverse obiective sportive și turistice din regiune și întâlniri cu specialiști în construirea de arene sportive pentru practicarea sporturilor de iarnă.  E vorba de specialiști unul și unul.

Revedere emoționantă pentru polonezul care a deținut timp de 16 ani recordul trambulinei din Borșa

Cea mai emoționantă întâlnire pentru un reprezentant al gazdelor a fost cea cu Bogdan Zwijacz (vezi foto sus, împreună cu primarul Borșei).  El e sportivul care, în 1983,  a stabilit recordul trambulinei de la Borșa  (113 m),  record ce a rezistat până în 1999. Abia după 16 ani, când echipamentele au evoluat spectaculos,  recordul a fost doborât  de Florin Spulber  (118 m). A fost încântat că borșenii își amintesc  de el după mai bine de 35 de ani. Lacrimile i-au apărut în ochi, când a privit pozele de la acel concurs de  la trambulina din Borșa. ”L-am invitat la Borșa pentru un sejur de câteva zile și a fost foarte fericit să accepte invitația. Așa că îl vom avea ca oaspete și-l vom trata cu toată cinstea și ospitalitatea noastră” – a precizat primarul Sorin Ion Timiș.

15 copii și 5 antrenori borșeni,  invitați la Zakopane pentru inițiere în schi fond

O întâlnire soldată cu rezultate concrete a  fost cea cu Dawid Szeliga, fost sportiv de performanță și vicecampion al Poloniei la schi fond, în concursul de sprint individual, instructor de schi fond, schi alpin și schi nordic. A absolvit Academia de Educație Fizică din Cracovia și Școala sportivă din Zakopane. În prezent construiește lângă Zakopane o arenă de schi fond privată. El a  invitaț la  Zakopane 15 copii și 5 antrenori, pentru a fi inițiați în schi fond. Prima deplasare va fi  în iulie 2019, urmând ca testarea  pe zăpadă a pistei de schi fond și să aibă loc în ianuarie 2020.

Antrenorul celor 15 copii va fi Patryk Chudoba, fost component al echipei naționale de tineret a Poloniei în schi fond  și medaliat al campionatului polonez.  Absolvent al Școlii Sportive din Zakopane, este  un instructor de schi fond specializat în descoperirea copiilor cu înclinație spre acest sport. El însuși a  început să practice acest sport de la vârsta de 5 ani, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care își dorește ca acest sport să fie practicat de cât mai mulți copii.

Primarul Sorin Timiș a invitat în Borșa un renumit proiectant de pârtii de schi, totodată inspector al Federației Internaționale de Schi

Pentru că primarul Borșei a mers cu treabă la Zakopane, s-a întâlnit cu un specialist în proiectarea de pârtii de schi, arene de schi fond și biatlon, trambuline de sărituri cu schiurile și piste de patinaj pe gheață. E vorba de Krzysztof Horecki, creatorul domeniului schiabil Kotelnika Bialczanska, întins pe 80 ha în Bialka Tatrzanska, lângă Zakopane, domeniu ce are 36 km de pârtii de schi și 18 instalații de transport pe cablu. Totodată, Krzysztof Horecki este inspector al Federației Internaționale de Schi (FIS), care a inspectat și omologat toate pârtiile de schi alpin și schi fond din Polonia și  alte sute de pârtii din toată lumea. ”L-am invitat la Borșa și a acceptat să vină la noi în luna martie, pentru a vedea zona și pentru a recomanda locul ideal din zonă pentru construirea arenei de schi fond și biatlon” – a mai bifat un punct din agenda cu care Sorin Ion Timiș a plecat în Polonia.

Organizatoare de evenimente sportive pentru mii de copii

Zofia Kielpinska e o fostă componentă a lotului olimpic polonez de biatlon. Azi se ocupă de organizarea de evenimente sportive, în special a celor la care participă mii de copii și unde pot fi descoperiți viitorii campioni. Și e vorba de evenimente care sunt sponsorizate de mari producători de echipament sportiv.  ”Zofia Kielpinska  ne-a prezentat câteva concepte de arene sportive pentru practicarea sporturilor de iarnă, subliniind cât de importantă este originalitatea. Ne-a promis că în primăvară va veni la Borșa și că, împreună, vom organiza câteva evenimente sportive și culturale atât în Borșa, cât și în Zakopane” – a precizat Sorin Ion Timiș.

Regiunea Zakopane – exemplu de bună practică turistică

Reprezentanții Federației Poloneze de Schi i-au purtat pe oaspeții  la arena de schi fond, la pista de patinaj viteză, la domeniul schiabil Kotelnika Bialczanska din Bialka Tatrzanska, la  centrul olimpic de pregătire sportivă din Zakopane, dar și să asiste la cele două etape de cupă mondială la sărituri cu schiurile din Zakopane.
Regiunea Zakopane are un lanț de stațiuni turistice care să acopere toate cele patru  anotimpuri, dar e specializată în practicarea sporturilor de iarnă, mai ales pentru pregătirea sportivilor de performanță, dar și pentru agrement. Trambulinele, pista de ski fond, arena de biatlon, pista de patinaj viteză și centrul olimpic de pregătire a sportivilor, alături de cei peste 60 de km de pârtii de schii reprezintă locul ideal pentru petrecerea unui concediu de vis. Sunt asigurate peste 100.000 de locuri de cazare în hoteluri, pensiuni și cabane. Concursurile sportive, cum ar fi etapa de cupă mondială la sărituri cu schiurile, atrag 60.000 de spectatori doar în arena sportivă. Totul este construit în stil arhitectural tradițional polonez, clădiri frumoase din piatră și lemn. Sunt multe locuri de agrement: aqua-park cu apă termală, restaurante cu meniuri tradiționale și sute de magazine care vând suveniruri și articole sportive.

 Țel pentru Borșa: o adevărată stațiune turistică pentru practicarea sporturilor de iarnă

”După această vizită pot spune că am învățat multe, de la organizarea unor competiții sportive, la cum putem construi la Borșa o adevărată stațiune turistică pentru practicarea sporturilor de iarnă.  Concret, în urma acestei experiențe și a contactelor cu oamenii de specialitate amintiți, vom începe să dezvoltăm o relație interregională pentru pregătirea copiilor și tinerilor pentru sporturile de iarnă și să dezvoltăm clubul sportiv al orașului, astfel ca,  începând din acest an, să organizăm tabere sportive pentru copii și viitori antrenori în Zakopane și în Borșa” – a rezumat primarul Borșei folosul celor patru zile în care s-a întâlnit cu specialiști care – în mod direct sau indirect – știu cum să dezvolte turismul, sportul și să le îmbine cu sănătatea și bunăstarea localnicilor.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu