Trei nominalizări pentru ”Tricolorul lunii martie” - 6 ore în urmă
Când nesimțirea devine principiu moral - 8 ore în urmă
Ziua Porților Deschise la Jandarmeria Maramureș - 9 ore în urmă
Tinerii din Sighet scapă de chirii exorbitante - 9 ore în urmă
Elevii Colegiului „Dragoș Vodă” din Sighet au demonstrat, încă o dată, pasiune și performanță în științele naturii - 10 ore în urmă
Duminica Floriilor: În Ciocotiș se va desfășura cea de-a X-a ediție a Concertului de pricesne „Patimile Domnului” - 10 ore în urmă
„La crucea Ta cu toți venim”: Concert extraordinar de pricesne organizat în Sat Șugatag - 12 ore în urmă
În Baia Mare va avea loc Târgul de Florii – meșteri și meșteșuguri tradiționale maramureșene - 13 ore în urmă
Elevi premiați în cadrul concursului organizat de Jandarmeria Maramureș - 13 ore în urmă
Posibile modificări ale regulilor din fotbal: noile propuneri ale IFAB - 13 ore în urmă
„Un’ te duci tu, mielule!”
Pentru fiecare dintre noi, Sărbătorile Pascale vin cu bucurie și credință. Oameni dragi alături, bucate tradiționale alese, voie bună. Perpetuarea acestei tradiții vine în contradicție cu propria noastră cultură față de miei. Inocenți și plini de viață, sfârșesc în jurul vârstei de o lună.
E o tradiție bine înrădăcinată în mentalitatea românilor. Sacrificarea mieilor reprezintă un ritual încă întâlnit într-o Românie cu tradiţiile şi obiceiurile estompate. Multora le repugnă sacrificarea unui animal aparent nevinovat. Dar şi mai mulţi români, gurmanzi sau nu, sunt adepţii păstrării ritualului sacrificiului mieilor.
Pentru evrei, Paştele înseamnă sărbătorirea trecerii de la robia egipteană la libertate. Și la popoarele indo-ariene, precum geto-dacii din care ne tragem originile, exista sacrificiul mieilor la sosirea primăverii, pentru a marca astfel renaşterea naturii. Pentru creştini, Paştele înseamnă trecerea de la moartea sufletului prin păcate, la viaţa cea veşnică prin intermediul jertfei şi învierii mântuitoare a lui Hristos.
Anual se taie circa 4 milioane de miei pentru această sărbătoare, în ciuda declarațiilor reprezentanților bisericii, care susțin în număr cât mai mare că, tăierea acestor animale nu are nicio bază canonică. Este imposibil ca om creștin sau pur și simplu empatic, să nu te întristezi, atunci când treci pe lângă piețe și auzi plânsetul micilor miei drăgălași, care au fost rupți de lângă mama lor și își așteaptă sfârșitul.
Poeți au exprimat în versuri sacrificarea animalelor pentru hrană și respectarea tradiției. Citindu-le sau recitindu-le, putem reflecta mai profund asupra relației noastre cu lumea naturală și cu animalele.
„Un’ te duci tu, mielule?
La pășune, domnule.
Ce să faci tu, mielule? Să pasc iarbă, domnule. Cin’ te mână, mielule? Ciobănașul, domnule. Ce asculți tu, mielule? Ce se-aude, mielule? Fluierașul domnule. Ce auzi tu, mielule? Coasa-n iarbă, domnule. Plângi de frică, mielule? Nu plâng, nu plâng, domnule Eu n-am lacrimi, domnule Am cornițe, domnule. Nu plângi, Nu plângi, mielule? Nu plâng, Nu plâng, domnule! Plâng ciobanii, domnule Latră cainii, domnule. Cin’ te taie, mielule? Măcelarul, domnule. Cin’ te mâncă, mielule? Dumneavoastră, domnule Cine moare, mielule? Și noi mieii, domnule Și voi domnii, domnule Noi cu toții, domnule. Ce rămâne, mielule? Acest cântec, domnule”.„Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea..
Tu, iartă-mă, fecioară, tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!”
Tu, iartă-mă, fecioară, tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!”
Dacă Paștele este un motiv de celebrare a vieții, mieii ar trebui să fie un simbol în inimi, nu în farfurie.
Lăcrimioara ZOTA