Comunicat de presă – CS Minaur Baia Mare - 6 minute în urmă
13 Martie în Astronomie: Ziua Descoperirii a Două Lumi – Uranus și Pluto - 9 minute în urmă
Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Vișeu de Mijloc - 33 minute în urmă
Polițiștii reamintesc: Centrura de siguranță și scaunul auto pentru copii salvează vieți! - 41 minute în urmă
KALMÁR ZOLTÁN: Toți pasionații de fotografie se întorc în locurile care i-au inspirat - 14 ore în urmă
Concursul ,,Flori cu șnur de mărțișor” și-a desemnat câștigătorii - 18 ore în urmă
O elevă de la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” Vișeu de Sus, cel mai mare punctaj din Maramureș la faza județeană a Olimpiadei de Biologie - 18 ore în urmă
În comuna Fărcașa au demarat lucrările de modernizare a infrastructurii de iluminat public stradal - 18 ore în urmă
Horitoarea Floarea Ciuc din Breb a trecut la cele veșnice - 19 ore în urmă
Consultantul lui Călin Georgescu şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale - în urmă
Unul dintre cele mai cunoscute tablouri din Maramureș poate fi admirat și la Târgu Mureș
„Am fo’ ș-oi si!”, 1967, tehnică murală pe pânză, Muzeul Maramureșan Sighetu Marmaţiei – unul dintre cele mai cunoscute tablouri din Maramureș semnifică dârzenia poporului român în fața invadatorilor.
Dacă de obicei locul său se află la Muzeul Maramureșului din Sighet, acum puteți admira lucrarea la Galeria Cetății Târgu Mureș.
Tabloul „Am fo ș-oi si” a fost pictat de Traian Bilțiu Dăncuș, fiind realizat la cedarea Ardealului, în anul 1940, și a primit premiul național de pictură. Acesta ilustrează un țăran maramureșean îmbrăcat în costum popular. Semnificația tabloului este dată prin mai multe detalii.
Tabloul a fost pictat în împrejurări foarte tragice, odată cu pierderile teritoriale ale României. Este un tablou alegoric, care prezintă un țăran român din Maramureș îmbrăcat în port popular, ținând în mână arma sa credincioasă dintotdeauna, securea, cu picioarele pe solul dur al Maramureșului, sprijinit cu spatele de stejar – stejarul era simbolul poporului român – și privind încruntat furtuna, furtuna înseamnând necazurile și invadatorii.
Tabloul se află la Muzeul Maramureșului din Sighet din anul 1975. Odată cu moartea pictorului, muzeul din Sighetu Marmației a intrat în posesia unei colecții importante de lucrări. O parte dintre acestea le puteți admira la Galeria Cetății în cadrul expoziției ”Traian Bilțiu-Dăncuș. Culorile Maramureșului”.
Traian Bilţiu Dăncuş s-a născut la 29 noiembrie 1899, în localitatea Ieud. A fost unul dintre cei mai cunoscuți pictori din Maramureș. S-a axat în lucrările sale pe lumea satului maramureșean, pe care a prezentat-o în multiple ipostaze, informează Centrul de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș.