Share
Util: Casa de Pensii Maramureș, informare despre plata mai multor drepturi

Util: Casa de Pensii Maramureș, informare despre plata mai multor drepturi

Potrivit O.U.G. nr.130/2021 privind unele măsuri  fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în anul 2022 se menţin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2021 următoarele drepturi:

  • indemnizaţiile prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizionieri, republicat;
  • drepturile prevăzute  de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare;
  • drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de razboi, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
  • drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare;
  • indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate in Romănia cu începere de la 6 septembrie 1940 păna la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei  Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare;
  • indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea acesteia pentru activitatea de liber profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din Romănia republicată;
  • ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare.

Indemnizaţiile stabilite în baza Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni-august 1977 cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2021.

Conform art. XL din O.U.G.nr. 130/2021, alin 1 al art.II din Legea nr. 154/2021 pentru modificarea si completarea O.G.nr. 105/1999 a fost modificat şi are următorul cuprins:

Prin derogare de la prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în Romănia cu începere de la 6 septembrie 1940 pâna la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, drepturile stabilite potrivit art. 3^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificarile şi completările aduse prin prezenta lege, se acordă şu se plătesc începând cu data de 1 Ianuarie 2023.

În consecinţă, atât drepturile deja stabilite în temeiul Legii nr. 154/2021 prin hotărâri emise în cursul anului 2021, cât şi drepturile care urmează a se stabili prin hotărâri ce vor fi emise în cursul anuui 2022 se vor acorda şi se vor plăti începând cu data de 1 Ianuarie 2023.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



1 Comentariu în această postare

  1. Modificările aduse la Legea care priveste copiii refugiatilor din Ardealul de Nord sunt modificate a.i.sa se dea la Sf.Așteaptă adică se așteaptă să mai moară intre timp câțiva dintre cei care au acest drept moral și material!

    Răspunde

Lasă un comentariu