„Gânduri şi acrostihuri” este volumul semnat de scriitorul Vasile Oanea din Breb, Maramureș. Cartea a apărut recent la Editura Aska, iar prefața a fost semnată de poetul Augustin Neaga.
„Una dintre cele mai importante zile din viața mea. Sunt câteva minute de când valoroasa tânără Szonja Kadar de la Editura „ASKA” din Sighetu Marmației mi-a adus 125 de exemplare din prima mea carte și s-a nimerit să fie la mine bunul prieten Alex Robciuc care ne-a făcut fotografie”, a scris autorul pe pagina sa de Facebook, alături de fotografia cu tânăra care i-a adus cărțile.
„Mulțumesc celor care m-au ajutat ca să-mi îndeplinesc această dorință după 52 de ani de scris: Andrei Miron Mancaș din București mi-a preluat manuscrisele și după ce le-a tipărit a format cartea, poetul Augustin Neaga din Ciocotiș a scris prefața și ne-a dat sfaturi, Mărioara Tiran mi-a spus despre minunata editură <Aska>!”, a mai scris el pe pagina lui.
Scrie cronica satului său
Vasile Oanea este „poetul satului”. Este scriitor, fotograf, poet. De-a lungul timpului a acordat interviuri unor publicații naționale precum Formula As sau Actual de Cluj. Jurnaliști veniți la diferite evenimente ce au loc frecvent în Breb l-au descoperit și i-au citit poeziile și proza, i-au văzut fotografiile și l-au publicat.
De mai bine de 30 de ani strânge mărturii legate de viața satului său. Scrie cronica satului, pe lângă miile de fotografii pe care le-a făcut de-a lungul vremii sau caietele cu poeziile sale.
„Am început în 1983, ca într-un moment de cotitură, în care mi-am zis: «Mă, de-acum o să fiu altul, alt om». Nici nu mai știu exact ce m-a apucat atunci, în 1983, că aveam atâta de muncă la 7 hectare, numai eu și cu mama. Eram epuizat de muncă, da’ mă tot gândeam, satul acesta e de la 1360, atâtea sute de ani, și n-a scris nimeni nimic despre el? Nici la biserică nu știu dacă s-o păstrat ceva. Cineva trebuie s-o facă. Sunt lucruri pe care le fac mulți oameni, cum ar fi a săpa, a cosi, dar lucrul acesta, a scrie, nu-l face nimeni și trebuie să rămână undeva scris”, a spus el pentru Formula AS.
„Asta m-a determinat să încep cronica și jurnalul. Jurnalul e cu lucruri personale, cât lapte am scos în ziua aia, unde am mai mers, cu cine m-am văzut, cum o fo vremea. Cronica are evenimentele satului, cum scria cela, Neculce, letopisețul. Un calendar al evenimentelor din Breb. La început, notam pe foi de hârtie, la lucru, pe unde mă apuca, și acum am la mine mereu un pix și un carnet. De atunci scriu la cronică, îs și lucruri urâte, că unii s-or aruncat în fântână, alții s-or otrăvit, cronica asta nu-i de arătat la oricine, nu-i de publicat cât trăiesc eu. Că se mai supără unu’ și-ți dă în cap, unii oameni îs ciudați”, a mai spus el pentru aceeași publicație.
Transpune în imagini evenimentele satului
Pe lângă că scrie, el transpune în imagini evenimentele ce au loc în satul lui. Fotografiază și filmează și îi pare rău că nu a putut filma mai demult, pentru a fi păstrat obiceiurile uitate, acum. „Dacă aveai de mutat o casă sau altă treabă serioasă, veneau oamenii din sat să te ajute, și ca răsplată, dădeai la sfârșit o petrecere. Mâncare, băutură, ceterașul satului. Acolo am văzut singura dată jocul ursului. Doi bătrâni din sat, ca doi actori excepționali, aveau un dialog comic, uneori cu cuvinte pornografice, pornit de la viața de zi cu zi din sat. Totul era improvizat, se mișcau aplecați, ca doi urși, iar refrenul era sacadat: «Tăt a-șe/ Și iar a-șe». Se râdea mult. «Iese baba din colibă/ Tăt a-șe/ Și iar a-șe/ Cu un boț de mămăligă». De atunci nu am mai văzut așa ceva și tare rău îmi pare că nu aveam cu ce-i filma”, a mai mărturisit el în același interviu.
Singurul mare regret: că n-a continuat școala
Singurul mare regret al poetului este că nu a făcut mai multă școală. Părinții fiind mai atenți să aibă ce pune pe masă, decât să-l trimită la școală. Astfel, a făcut doar opt clase, însă este un autodidact, pasionat de lectură și de poezie, precum și de fotografie.
„Am vrut să merg la liceu, dar părinții îmi spuneau să șed acasă să lucrez la pământ. Eram și slab și bolnăvicios, or la munca de câmp tre’ oameni robuști, nu ca mine. Am rămas și-am tot citit. Veneau în sat cărți, da’ nu le cumpăra nime’ și când mă duceam să iau porumbu’ pentru animale , băgam în sac câte două-tri-cinci cărți. Apoi, când meream undeva prin țară, nu veneam fără o carte, mai bine nu mâncam”, a relatat el pentru Actual de Cluj.
Vasile Oanea este „un personaj de legendă al satului”, după cum îl caracterizează Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş.
