Proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” continuă și în acest an la Muzeul Satului Baia Mare - 50 minute în urmă
20 de copii din cadrul Cercului de Pictură Borșa-Vișeu de Sus vor fi prezenți la Gala Națională (lll) „România ești Tu”, unde vor fi și premiați pentru talent în arta picturii - 55 minute în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți admira lucrările pictorului și scriitorului basarabean Leonid Popescu - 2 ore în urmă
Au început înscrierile pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de cântec francofon «Chants, sons sur scène – Qualif’ 2025» - 2 ore în urmă
Petre Dulfu – un maestru al literaturii populare - 4 ore în urmă
În curtea Catedralei Episcopale a avut loc prima întâlnire din cadrul programului catehetic „Învierea Domnului pe înțelesul copiilor” - 5 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în a două săptămână din Postul Mare - 5 ore în urmă
Colonia Pictorilor din Baia Mare, o alternativă potrivită pentru activitățile din cadrul programului Școala Altfel / Săptămâna Verde - 5 ore în urmă
APIA Maramureș organizează concurs pentru ocuparea a două posturi - 5 ore în urmă
Poliția de Frontieră Maramureș recrutează tineri în liceele din județ - 6 ore în urmă
Ziua Internațională a Tineretului: Aici este Artspot Baia Mare, locul în care copiii maramureșeni învață actorie! Descrierea unei povești frumoase!
Ziua Internațională a Tineretului: Aici este Artspot Baia Mare, locul în care copiii maramureșeni învață actorie! Descrierea unei povești frumoase!
În intervalul 5-12 mai 2023 are loc în Baia Mare, Festivalului de teatru „APROAPE”, un festival creat de Asociația Artspot Baia Mare, în parteneriat cu Teatrul Municipal Baia Mare. DirectMM.ro este partener media al evenimentului!
Haideți să descoperim cine sunt cei de la Artspot Baia Mare, care au multitudine de evenimente organizate, și toate având tinerii care aspiră la statutul de actori ca protagoniști. Activitatea lor este intensă și remarcabilă în comunitatea băimăreană, de-a lungul acestor ani.
Identitatea Artspot Baia Mare
„Suntem o Asociație Culturală de artiști care are ca scop dezvoltarea artei teatrale în rândul comunității. Construim spectacole de teatru cu adulți, liceeni, elevi de gimnaziu și școală primară pe care le jucăm în Baia Mare, și cu care călătorim la festivaluri în alte orașe (București, Constanța, Bacău, Cluj, Alexandria etc). În paralel, dezvoltăm gradul de cultură artistică și civică a tinerilor din asociația noastră, organizând pentru ei multiple activități educative.
În prezent, lucrăm cu 100 de tineri grupați în 8 trupe de teatru, de care se ocupă 9 coordonatori, actori profesioniști. Mergem an de an la festivaluri importante de teatru pentru tineret dar și pentru profesioniști, trupele noastre fiind selectate de două ori să participe la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (2020 și 2022).
Suntem prezenți și în școli! De 6 ani, una din trupele noastre are ca „părinte adoptiv” Colegiul Național „Gheorghe Șincai”. Iar marea realizare este adopția unei trupe de gimnaziu de către Festivalul Internațional de Artele Spectacolului „Atelier”, cel mai vechi festival internațional de teatru din țară.
Suntem parte din stagiunea teatrală! În acești 7 ani, de când ne-am început intensa activitate, performanțele noastre au fost atât de notabile și vizibile încât, la începutul anului 2021, Teatrul Municipal Baia Mare ne-a invitat să facem parte, cu spectacolele tinerilor, în stagiunea teatrală. Spectacolele noastre sunt tratate ca spectacole ale teatrului, promovate pe toate canalele media, în toate flyerele cu programul, exact ca spectacolele profesioniste. O performanță nemaiîntâlnită în România”, arată Artspot Baia Mare. „Scriu acest review din postura de adult care se apropie de finalul primului curs de actorie. Am foarte multe de spus. Dincolo de efectul terapeutic incontestabil al acestor cursuri, mă încântă ce descopăr în mine la finalul fiecărei ședințe. Cu atât mai mult cu cât acele descoperiri se acumulează. În materie de dezvoltare personală puține activități se pot compara, ca eficiență, cu aceste cursuri de actorie pentru adulți. Fiecare întâlnire îți oferă ocazia de a ieși din zona de confort și a înfrunta temeri pe care poate nici măcar nu știai că le ai. De fiecare dată ieși victorios. Iar sentimentul că ai mai făcut un pas spre cea mai bună versiune a ta, că ai mai crescut puțin… e de neprețuit”, arată Alina Rogojan.
C.Ț.
Citește și