Ziua Națională a României: Care sunt semnificațiile acestei importante zile, pentru tot poporul nostru; 105 ani, de la Marea Unire a românilor
Ziua națională a României a fost între 1861-1866 ziua de 24 Ianuarie, între 1869-1947 ziua de 10 Mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 August. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 16 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.
Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce la data de 27 martie 1918 s-a decis unirea Basarabiei, iar pe 28 noiembrie 1918 organul reprezentativ al Bucovinei a votat și el unirea cu țara. Pe 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii. „Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”, anunţa atunci Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.
La Alba Iulia, aşa cum a fost şi la Cernăuţi, la 28 noiembrie, a fost o adunare a tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot aici, la Alba Iulia, se constituie Marele Consiliu Naţional Român, care este format din 200 de membri aleşi şi încă 50 cooptaţi. În următoarea zi, Consiliul numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care îl are în frunte pe Iuliu Maniu. La 11 decembrie se ratifică Marea Unire de către Guvernul României, iar declaraţia de la Alba Iulia este înmânată regelui Ferdinand. Regele promulgă în aceeaşi zi decretul de sancţionare a unirii (inclusiv a Basarabiei şi Bucovinei). Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România. Recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România s-a făcut la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria. Recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia. Dar acesta nu a intrat în vigoare pentru că Japonia nu l-a ratificat. De asemenea, Uniunea Sovietică nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două din 1925.
După unirea Transilvaniei cu România, și ziua de 1 Decembrie a devenit o zi de sărbătoare națională, fiind sărbătorită mai ales în Transilvania. Nefigurând însă printre sărbătorile naționale legalizate oficial, ziua de 1 Decembrie a căzut în uitare. În anul 1990, după revoluția anticomunistă din anul 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 16 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 August ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională. Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României. Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 16 decembrie drept sărbătoare națională. Alegerea zilei de 1 Decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică. Istoricul Neagu Djuvara a arătat într-un interviu acordat TVR, în anul 2011, că alegerea zilei de 1 decembrie de către regimul Iliescu a fost una conjuncturală, explicând că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe când celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite.
DirectMM.ro
