Share
175 de ani de la moartea compozitorului Frédéric Chopin

175 de ani de la moartea compozitorului Frédéric Chopin

Frédéric François Chopin se năștea pe 1 martie 1810, în Zelazowa, ducatul Varșoviei. A fost considerat drept unul dintre cei mai influenți compozitori de muzică pentru pian. Compozițiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument. Stilul lui Chopin iese în evidență prin profunzimea nuanței și a expresivității, și nu doar prin complexitatea tehnică. Chopin este primul compozitor clasic occidental care include elementele slave, mazurcile și polonezele, în muzica sa. Tânărul Chopin primește prima lecție de pian din partea Ludwikăi, sora sa mai mare.  Mama a asistat la educația sa. Datorită talentului său muzical ușor de remarcat, reputația lui Chopin îi aduce aprecierea de „al doilea Mozart”. La vârsta de 7 ani era deja autorul a două poloneze. Articole despre copilul-minune apar în presa din Varșovia, iar „micul Chopin” devine o atracție în cadrul recepțiilor ținute de aristocrația capitalei. Tot în jurul acestei perioade, începe să susțină concerte publice de caritate. Se spune că odată întrebat ce consideră că apreciază publicul cel mai tare în privința sa, Chopin, în vârstă de șapte ani, ar fi răspuns: „gulerul cămășii mele”.

În 1829 Chopin își întâlnește prima dragoste, o studentă cântăreață pe nume Konstancja Gładkowska. Acest fapt îl inspiră pe Chopin în adăugarea vocii umane în opera sa. După absolvirea Conservatorului din Varșovia, Chopin își face face debutul la Viena. Va urma o perioadă în capitala franceză, unde își consolidează reputația ca interpret, profesor și compozitor, adoptând totodată numele de „Frédéric-François”. Peste 230 de lucrări ale compozitorului au supraviețuit timpului. Manuscrise și lucrări din primii ani ai copilăriei au fost pierdute. 

A decedat pe data de 17 octombrie 1849, la vârsta de 39 de ani, cu diagnosticul de tuberculoză pulmonară. Înmormântarea, care a avut loc la Biserica Madeleine din Paris, a fost întârziată cu aproape două săptămâni, până la 30 octombrie. Intrarea a fost limitată doar pentru deținătorii de invitații, deoarece se așteptau să participe mulți oameni.

Lăcrimioara ZOTA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu