Cum vor fi calculate bursele școlare pentru anul școlar 2025-2026 - 48 minute în urmă
Ateliere practice de literație pentru educatorii și învățătorii din Maramureș - 1 oră în urmă
Bilete de avion mai ieftine cu 60%, în luna ianuarie - 2 ore în urmă
Simpozionul „Mihai Eminescu și vocația enciclopedismului”, la Biblioteca „Petre Dulfu” - 5 ore în urmă
Personalități maramureșene de ieri și de azi, născute în luna ianuarie-TEREZIA FILIP - 6 ore în urmă
Fără vize pentru SUA, din 31 martie 2025 - 17 ore în urmă
Marea aliniere a planetelor, fenomen astronomic rar la începutul anului 2025 - 17 ore în urmă
Huberta – proză scurtă de Marian Ilea (I) - 1 zi în urmă
Încă o zi liberă pentru bugetari, în 2025 - 1 zi în urmă
Duminică seară, de vizionat „Pictorul de pancarte” de Marian Ilea, la Teatrul Ararat - 1 zi în urmă
„Acei minunați ani” de Marian Ilea, partea a VII-a (I)
Continuăm publicarea pe DirectMM.ro, în foileton, a romanului „Acei minunați ani” de Marian Ilea, un roman al copilăriei universale! Vă veți întâlni sâmbătă de sâmbătă cu personaje fabuloase, trăitoare într-un cartier de blocuri ale comunismului din: Mittelstadt, Felsőbánya, Baia Sprie. Vă dorim spor la lectură!
VII (1)
Trei stânjeni, trei stânjenei… oare o fi mult? Dac-ar şti cât înseamnă un stânjen ar face o operaţie simplă de înmulţire.
„Tată, câţi centimetri are un stânjen?”
Un stânjen, un stânjenel?
Stânjenul e o unitate de măsură bisericească.
„Ia lasă-mă-n pace.”
Oamenii joacă şeptică în grădină. Oamenii joacă şaizeci-şi-şase în grădină. Domnul maior Virci aruncă trei cărţi pe masă şi strigă:
„Căcat!”
„Ţi-am spus că n-am.”
„Dă-le dracului că nu mai joc.”
„Pardon, că nu eu le-am inventat. Pardon, că nu eu sunt inventatorul lor.”
„Fugi, ţâncule. Fugi, nemernicule. Fugi, Margasoiule. Stă, domnule, cu nasul în treaba ălora mari şi cu urechile ascuţite.”
„Du-te, domnişorule, îi eşti tată, educă-l, urechează-l că nu-mi pun eu lacăt la gură fire-ar mama dracului de treabă.”
„Ca la militărie, dom’ maior? Aşa, fă-i semn, herr Mac. Arată-i cartea.”
„Căcat cu mac!”
„Nu-i frumos, dom’le, zău, că râde ăia mici şi spune la lume. Aşa-mi scoţi vorbe dom’ maior?”
„Militărie, herr Mac: Eins, zwei, drei îmi prezint scuzele şi reparaţiile.”
„Aţi dat în mintea copiilor, mă ridic şi plec.”
„Nu-i frumos, dom’le, ‘ntre vecini.”
„Încă nu te-am plesnit în viaţa mea.”
Frumoase frunzele de nuc, verzi, bolnave… că primăvara vin şi toamna se duc. Ca berzele, nene Mac. Ce-ai zis? Ce vrea terchea-berchea ăsta? Pleacă de-aici, dom’le. Cum vin aşa se duc, exact cum vin aşa se duc, aşa cum vin, aşa se duc, aşa sunt frunzele de nuc, de păr, de măr, de cais, de prun…
Nenea maiorul are un pistol cu apă. Buuum-Buuum! Soarele străluce lin, pisa miaună mai fin, tril-tril-trilir.
La trei stânjeni şi jumătate sub pământ, îngropat după ce-şi înghiţise limba, Mac Huckle a stat două săptămâni, alb la faţă, ca mort.
Young Strow a revenit într-o miercure ploioasă, seara, era ceaţă, l-a dezgropat, cu o cazma fără coadă pământul a zgâriat, stânjen după stânjen rămas-au în urmă şi Mac Huckle şi-a revenit. Degetele lui Young Strow cotrobăiau prin gura omului rece şi se loveau de limbă şi de omuşor se loveau, în timp ce biata limbă o căutau.. Degetele lui Young Strow au găsit limba şi Mac Huckle s-a trezit ca dintr-un somn lung, fără vise. Înghiţise câteva firişoare de pământ. A strănutat, a înjurat, apoi tiptil, tiptil alături de prietenul său prin noapte s-au îndreptat spre oraşul unde la debarcader îi aştepta yachtul Mary-Mercury. Trecuseră două săptămâni; pe cerul alburiu ca un cearşaf umed nu se zărea nicio lumină.
Stelele erau dincolo de laptele înconjurător, străluceau reci ca ochii indienilor. Mac Huckle şi Young Strow nu puteau să le vadă.
„Ai putea să-l trimiţi la studii, poa’ să aibe unele lecţii. Domnule maior Virci, te rog să joci.”
„Tromf că n-am bâtă, plutonier Seras.”
„O să verific.”
„Ceee… doar nu suntem copii, uită-te, dom’le, n-am şi n-am.”
„Nu mă uit.”
„Joacă, dom’ maior Virci, ascunde cărţile.”
„Joc pe faţă, aşa joc dacă mă bănui. Ai văzut cum mă bănuieşte? Parcă-ar fi pe banii domniei-sale.”
„Ce reputaţie, dom’le.”
Fuge un şobolan. De la o căşiţă de lemne la altă căşiţă de lemne. Cu umerii aduşi spre gât, strânge din dinţişori emoţionat. Dacă a avut curaj, dacă s-a plictisit, dacă n-a putut sta locului. Ce dracu o fi câştigat la căşiţa de lemne alăturată? Un neastâmpărat, un tâmpit. Avea coada lungă ca o bucată de sârmă.
„Fugi mititelule, de crapă unele lemne. Pleacă de-aici, neascultătorule. Te plesnesc şi o să plângi, Margasoiule.”
„Să-ţi plesneşti copiii personali, dom’le maior Virci.”
„Iertare, m-a luat gura pe dinainte.”
„Atât.”
„Stai cuminte, nene. Stai cuminte, nene.”
„Nu, da’ mă inervează cu alura lui.”
O, pulover frumos, o, pulover frumos, de şoricelul mititel ros, ros, ros. Cranţ, cranţ, cranţ. În dulapl l-a prins, cu teama l-a înhăţat, a aruncat borcanul peste trupul firav de şoricel adolescentin. Nici n-a observat bestia. Mânca puloverul de lână. Cranţ, cranţ, cranţ, cranţ. Poc, borcanul, trup de bestie speriată lovindu-se de pereţii de sticlă. De care pereţi? De rotunjimile borcanului. ha-ha, te-am prins! Ha-ha, o să te omor! Poc cu botul în sticla rezistentă. Poate sparge borcanul. Poc şi poc, zăpăcitule.
În seara a zecea a călătoriei noastre, Mac Huckle şi Young Strow s-au oprit lângă un pâlc de cedri. Young Strow s-a pus pe vânat rozătoare de câmp, a pândit, îi chiorăiau intestinele, până la debarcader mai era de mers. Scăpaseră de indieni. I-a cerut lui Mac Huckle ajutorul. Pândeau la gaura săpată de un hârciog. Zăpăcitule, n-o să mănânc niciodată o dihanie scârboasă. Să crapi, să crapi, a urlat Young Strow, mai bine te lăsam îngropat decât să- mi se-ntâmple una ca asta. Şi s-au certat şi s-au certat în vreme ce pe jăratic hârciogul împroşca grăsimea, se rumenea şi miroasea ca hălcile de carne de iepure din oalele doamnei Young Strow.
A turnat petrol în borcan. Cârpe. Înoată, înoată şi nu te îneca. Aşa, aşa, aşa. Cu lăbuţa stângă, cu lăbuţa dreaptă că o să-ţi dau foc, şoricelule. De la chibritul ăsta o să ţi se tragă decesul. Amin! O să curgă din tine grăsimea ca o lumânare, o să sfârâi, o să fii ars pe rug, vicleanule ronţăitor de pulovere. Cranţ, cranţ, că te aprind. Cranţ, cranţ, că te-am aprins. Acu-i acu. Sfârrr, sfârrr, borcanul sus. Fooc, stai, stai, nu alerga, na c-ai fugit, mai bine-aşa. Se topea sticla şi lua foc odaia, vâlvătăi, fotolii-torţe, pompieri ajutoare, e înăuntru copilul, salvaţi-mi odrasla, tânărul a rămas acolo printre grinzile ce se prăbuşesc. Doamne, e moştenitor unic. Na, bine că te-ai dus, biata creatură, şoricel speriat, mirosind a petrol, o să-ţi speli blăniţa, na că te-neci, nu-ţi place petrolul. Mi s-a făcut milă.
Ai avut dreptate, Young Strow. E foarte bun la gust, dar foarte puţin.
Cât o să poţi rezista, Mac Huckle?
Trei stânjeni, trei stânjeni. Dacă ar putea afla. O groapă de trei stânjeni jumate, o dispariţie de trei săptămâni, mort, alb, rece, s-a dus bebeluşul, s-a dus Margasoiu, aleluia, ce zici, maiorule Virci, l-ai fi putut lăsa să-ţi mănânce hreucele, ce ziceţi, nenicilor, l-aţi fi putut lăsa să privească la jocurile voastre bărbăteşti, nu va mai ajunge niciodată mare, nu va mai avea neplăceri, nu va mai merge la slujba de duminică dimineaţa, nu va mai îngenunchea la ordinul Călugăratului, nu va mai primi bicicleta aceea strălucitoare, nu se va însura cu Aurelia Knall, nu va avea moştenitori, o, biet copil nenorocos.
Pe Mac Huckel l-au crezut cu toţii mort. Young Strow era singurul care ştia. Indienii: Cătană, Năduşitu şi Luşu au improvizat un dans în memoria răposatului. Duşmanul Mac Huckle plecase la cele veşnice plaiuri ale vânătorii. Young Strow era liber. Pe Mac Huckle l-au crezut cu toţii mort, dar el îi auzea pe ei şi îşi râdea de ei, cu toate că îşi înghiţise limba şi nu i se putea citi pe faţă umbra vreunui sentiment.
Marian ILEA
(Va urma)
Citește și