Ziua de duminică a weekendului care tocmai s-a încheiat, s-a aflat sub amprenta nostalgiei profunde pentru comunitatea din Lăpuș. Căminul cultural al comunei a fost ieri gazda unui eveniment cultural grandios. Aici, într-o aură a emoției, scriitorul maramureșean originar din Lăpuș – Iacob Oniga, și-a lansat cel de-al 10-lea volum intitulat „Nicolae Pițiș a lu’ Ion a lu’ Iacob”, un revelator al autenticității personalității rapsodului Nicolae Pițiș, Tezaurul Uman viu cu care lăpușenii se „mărețăsc”.
Evenimentul a reunit sub egida sa atât lăpușeni cât și oameni de dincolo de pragul comunei. La prezidiu, dintre personalitățile prin a căror discurs și-au propus o reconstituire a caracterului vibrant și plin de viață al rapsodului, se enumeră: Buda Cristina, primarul comunei; Daniel Brisc, preotul paroh al comunei, dar și prof. dr. Valeria Bilț – moderator al evenimentului, lector univ. Terezia Filip, Dana Buzura – Gagniuc, managerul revistei băimărene de cultură „Nord Literar” și însuși autorul Iacob Oniga, personalități din ambianța culturii maramureșene.
După discursul de deschidere al primarului localității, prof. dr. Valeria Bilț a surprins atât dragostea pentru satul natal al autorului reflectată în câteva dintre pasajele creației, cât și filosofia de viață a lui Nicolae Pițiș prin enunțarea celor 11 filosofii în jurul cărora se polarizează subiectul cărții.
Iacob Oniga, prin intermediul volumului său își propune o întregire a puzzle-ului personalității eroului cărții sale, după cum bine precizează prof. dr. Terezia Filip: „Este o carte plină de afecțiune, scrisă cu mult drag, prin care-și propune autorul să cunoască, să adune toate fărâmele, toate elementele din care se compune personalitatea carismatică a acelui care este cumva „produsul” comunității, a celui care a fost numit Tezaur Uman viu. Este ca și cum ar fi fost descoperit un diamant de preț din care poate nu sunt decât câteva în toată lumea, pe tot pământul”.
Capodopera tradițională „Nicolae Pițiș a lu’ Ion a lu’ Iacob” este alcătuită din punct de vedere structural din 11 capitole intitulate prin cele 11 înțelepciuni, filosofii ale rapsodului Nicolae Pițiș, prin a cărui conținut reliefează o descriere în profunzime a celui ce „cânta sălbatic și haiducește, firesc și fără emoție”, țăranul „autentic, frust, dârz și lipsit de complexe, credincios și plin de umor”, conform cuvântului Danei Buzura Gaganiuc menționat în prima prefață a cărții. Dintre acestea amintim: „Multe aș ști să spui, da’ nu știu cine m-ar înțălejă”, „Tăt îs cum am fo’, numa’ că amu-i mai rău”, „Fără cântec, viața-i urâtă rău. De nu cântam, șî muream”, „Ale mele îs trecute tăte” ș.a.m.d. Capitolele sunt precedate de o a doua prefață în care regăsim gândurile și aprecierea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, urmată de „Legământul” și „Învoiala” în care, prin intermediul unui dialog cu badea Pițiș, autorul motivează rațiunile care stau la baza întemeierii acestui manuscris: „<<No, bună zua, bade Niculai>> îi zic eu după ce mi-am tras puțin sufletul obosit de la urcatul pe cele uliți și haturi. <<Să șii a lu’ Dumnezău>>, îmi zice dumnealui hotărât strângându-mă de mână prietenește, dar aspru. <<Bade Niculai, io tare aș vre să scriu o carte despre dumneta, că tare îmi ești drag (…) Nu mai este unul ca mneta în lumea asta. Aș vrea să încep de la facerea lumii, adică de la lumea dumitale, bade Niculai, că lumea mnetale nu-i ca a noastră>>. <<E, bine. Vrei să scrii o carte despre mine? D-apoi scri-o amu, că pă urmă io oi mere di-p-aici. Tare mulți o zâs c-or scrie, da’ n-o făcut nimnic. Mneta scri-o că ești de-a nost, că de aia ești Iacob>>.
În paginile din finalul creației, se regăsește o parte dedicată fotografiei, un album al familiei acompaniat de gânduri și care, invită cititorii într-o călătorie a cunoașterii atât a familiei, cât și a identității rapsodului prin evidențierea unor aspecte semnificative ale vieții sale: momentele artistice de pe scenă alături de „copila sa de suflet”- Casandra Maria Hauși, viața de gospodar, instrumentele muzicale confecționate manual ș.a.m.d.
Simetria și circularitatea cărții sunt evidențiate prin menționarea atât la începutul, cât și la finalul acesteia, a salutului inconfundabil „Să șii a lu’ Dumnezău” pe care Nicolae Pițiș îl rostea cu seninătate ori de câte ori avea ocazia, astăzi un element identificator al naturii sale: Acesta era salutul lui la întâlnirea și cu cei apropiați și cu cei străini. Era un salut brevetat al dânsului pentru care nu exista nici <<bună ziua>>, nici <<să trăiești>>, nici nimic. Era o formă și de apropiere, și de bunătate, de dărnicie din partea lui pentru cel pe care-l salută. Să fii a lui Dumnezeu, adică să-ți meargă toate bine, să fii sub protecția Lui Dumnezeu și a lucrurilor sfinte. Am pus acest salut și în partea de final pentru că s-a întâmplat ca eu să închei cartea exact cu înmormântarea badii Niculai. Rar i se întâmplă ca unuia care scrie o carte reală, personajul cărții să treacă în neființă odată cu finalul acesteia. De aceea, în fraza de final am menționat <<bade Niculai să șii a lu’ Dumnezău>>, doar că de această dată, pentru totdeauna.” – subliniază Iacob Oniga, autorul cărții.
Între discursuri, artistele locale Victoria Petrenciuc și Gabriela Ungur, au fost cele care au încununat evenimentul prin interpretarea unor momente artistice dedicate horilor cu noduri pe care Nicolae Pițiș le-a insuflat artiștilor care i-au urmat exemplu, și pe care le mai denumește și „hori nevestești”.
Victoria Petrenciuc
Gabriela Ungur
Nu a putut trece neobservat nici momentul artistic săvârșit de unul dintre urmașii rapsodului, Iacob Pițiș, în care, prin cântecul fluierului din lemn și a trâmbiței din „badoc”, individualitatea lui Nicolae Pițiș a fost păstrată în continuare vie, amintind de unul dintre lucrurile pe care acesta știa să-l facă cel mai bine, să cânte.
Tot în cadrul acestui eveniment, scriitorului Iacob Oniga i s-a acordat o Diplomă de Onoare de către Valeria Bilț, gazda acestei manifestări culturale.
Iacob Pițiș cântând la fluier și trâmbiță
Valeria Bilț împreună cu Iacob Oniga
Odată cu lăsarea întunericului, evenimentul s-a finalizat printr-un moment de reculegere în memoria cântărețului popular Nicolae Pițiș, urmat de dansurile populare ale Ansamblului Folcloric local „Doina Lăpușului”, pe fondul cântecelor tinerelor interprete de muzică populară din Lăpuș, Victoria Petrenciuc împreună cu formația „Ceterașii Lăpușului” și Gabriela Ungur.
Ansamblul Folcloric „Doina Lăpușului”
Victoria Petrenciuc împreună cu formația „Ceterașii Lăpușului”
Gabriela Ungur
Autenticitatea și profunzimea unei cărți despre un loc transpare doar dacă cel care scrie, și aparține locului respectiv. Cartea este descrisă ca fiind o legătură între lăpușeni, un tezaur de informații și trăiri, dar și un purtător ale unor elemente de cercetare și istorie, „împodobită” cu emoție și trăiri care-i pun în evidență unicitatea: „Cartea aceasta este o demonstrație că asemenea cărți nu se pot scrie decât de oamenii care sunt trăitori în locurile respective. Mi s-a părut extrem de multă filosofie, mai multă decât se vede la o primă scanare a cărții prin cele 11 filosofii. Cartea aceasta este o legătură între oamenii de aici, între spațiul acesta în care nu s-a pervertit încă tradiția, semn că încă avem o șansă în fața tăvălugului globalizării. Asemenea cărți sunt borne peste care nu poți să treci și sunt tezaurizarea unui tezaur. În realizarea cărții trebuiau adunate la un loc toate demersurile și toată activitatea lui, a lui Nicolae Pițiș și de aceea cartea pare un fel de mozaic din care fiecare poate să își ia ce dorește, în sensul că este la persoana I, este interviu, este trăirea autorului; tot timpul va fi o trăire a autorului suprapusă peste dialogul cu badea Niculaie. Eu am numit-o monografie sentimentală pentru că are suficiente elemente de monografie și de cercetare dar mai are ceva în plus ce o monografie clasică nu are: această trăire, iar asta o face o carte extrem de iubibilă, de citită, de interesantă pentru că are și elemente istorice foarte importante în conținut. Nicolae Pițiș s-a salvat prin muzică din situații aparent insuportabile. Cărțile de acest tip nu se scriu după un tipar, ci dacă vine inspirația și-i prinzi momentul cartea curge. Altfel, vor fi cărți corecte, cărți interesante dar lipsite de emoție.” – menționează pentru DirectMM, Dana Buzura – Gagniuc, managerul revistei băimărene de cultură „Nord Literar”.
Totodată, capodopera este considerată o resursă valoroasă în vederea studiului personalităților tradiționale și a tradițiilor autentice în care satul își ancorează existența:
„Cartea este una de excepție și nu o spun cu subiectivitate, nici cu sentimentalism ci în profundă cunoștință de cauză. Am lecturat-o din toască-n toască, am văzut cât de autentică este și cât de importantă este ca referință pentru studiul valorilor tradiționale. Într-adevăr, acest om Nicolae Pițiș își merită pe deplin titlul de Tezaur Uman viu și nu este unul dintre multele tezaure, ci este unic. Sunt de acord cu cei care susțin că nu se va mai naște un alt Nicolae Pițiș nici în 1000 de ani, și cred că nu, pentru că vremurile s-au schimbat. El și-a împlinit cu vârf și îndesat menirea pe această lume iar aceasta a fost aceea de a fi un exponent al tradiției românești autentice. Este un personaj fascinant, un personaj care cred că va deveni și subiect de teze de doctorat și cred că această carte va face parte din lista de cărți de referință pentru studiul personalităților tradiționale și a tradiției. În cartea aceasta, din mărturisirile lui Nicolae Pițiș putem deduce extrem de multe aspecte ale vieții satului de altădată, este istoria comunismului, istoria partizanatului, a colectivizării. Este vorba aici și despre relațiile interumane deosebit de profunde; etnografie și folclor. Cu alte cuvinte, cartea aceasta este o monografie absolut particulară și cu foarte multe elemente senzaționale. Mi-a plăcut foarte mult.” – transmite pentru DirectMM, prof. dr. Valeria Bilț.
Volumul intitulat „Nicolae Pițiș a lu Ion a lu Iacob” reprezintă o veritabilă oglindire a autenticității eroului în toate dimensiunile ei, simplă și complexă, dar de asemenea, este „cartea badii Niculai care cântă, plânge, horește și suferă”, conform autorului Iacob Oniga, ce-i va păstra viu pentru totdeauna dinamismul personalității în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut.
Alexandru CHIRA
1 Comentariu în această postare
Valeria Bilț
Felicitări !