În fiecare sâmbătă puteți citi pe DirectMM.ro câte o proză scurtă scrisă de Marian Ilea.
Cum urci pe drumul care duce la izvorul mănăstirii, e o casă cu două odăi, pe strada Văii, la numărul 68. Mănăstirea a construit-o, pentru familia Horgoș. Casa are doi ari de grădină înspre stradă. Din anul două mii treisprezece, de cînd s-a născut Emanuel Horgoș, acolo locuiesc. Aurelia Horgoș și Raveca Horgoș, mama și bunica lui Emanuel. La maternitatea din Borșa a avut loc nașterea băiatului. Cum Aurelia n-avea buletin de identitate, deoarece n-avea locuinţă, băiatul a primit un certificat de naștere de la primăria din Borșa. Era trecută ca zi de naștere data de 23 octombrie.
Aurelia avea douăzeci și opt de ani, rămăsese grea după ce trăise o săptămînă cu administratorul unei pensiuni. „Mai bine mîncam un căcat decît să mă corcesc cu Horgoșoaia”, zisese acela aflînd că va deveni tată.
În Desiștea, Aurelia Horgoș, douăzeci și opt de ani, și Raveca Horgoș, patruzeci și șase de ani, erau considerate bolnave mintal pentru că nu știau carte. Femeile munceau cu ziua pe la pensiuni. „Dacă ai spus așa, Emilian”, zisese Aurelia, „atunci o să mănînci căcaţi cîţi dorești degeaba, că n-o să fii tu tatăl lui Emanuel”, mai zisese Aurelia în timp ce pleca furioasă din pensiune.
Emanuel a fost declarat cu mamă cunoscută și cu tată necunoscut pe certificatul de naștere. „L-am făcut într-o poiană cu flori”, zicea Aurelia. „Emanuel e din flori, ca mine”, mai zicea Aurelia, privind-o cu năduf pe Raveca Horgoș.
În anul 2013, în luna decembrie, casa construită de mănăstire era gata. De atunci, Emanuel trăia cu mama lui, cu bunica lui și, de la vîrsta de patru ani, devenise băiatul mănăstirii din Desiștea, cel mai bun prieten al stareţului Ioachim, doctor în filosofie creștină.
Din alocaţia pe care-o primește Emanuel de la statul român, și din ce mai adună muncind cu ziua, trăiesc: Aurelia, Raveca și Emanuel Horgoș. De atunci au trecut șapte ani. Emanuel e elev la școala din centrul Desiștei. E în clasa a doua. Cînd se întoarce de la școală, intră în magazinul satului, situat la cincizeci de metri de casa în care stă. În fiecare zi deschide ușa, o salută politicos pe doamna Agneta Todor, patroana, îi spune că nu cumpără nimic, apoi închide cu grijă ușa ma- gazinului și pleacă. Nici un client din magazin nu se uimește. Emanuel e copilul de la mănăstire, căruia-i lucesc tot timpul ochii de bucurie.
„Am venit doar să te salut, tanti Agneta Todor. Nu cumpăr nimic.
Mă-ntorc de la școală. Acuma plec”, zice Emanuel Horgoș.
Îi place că-l cheamă Horgoș. „E un nume frumos. Pe tata îl cheamă Emilian Șorovăţ. Nu mi-ar fi plăcut să fiu Emanuel Șorovăţ, noroc cu mama Aurelia. Eu port numele ei și-al bunicii Raveca”, își spunea Emanuel de cîte ori era trist că plouă, și-i revenea strălucirea din priviri.
Tanti Agneta Todor are treizeci și cinci de ani, stă de vorbă cu clienţii, le spune despre Emanuel: „Învaţă la școala din Desiștea, e un elev foarte bun, în clasa a doua, trăiește într-o căsuţă cu două odăi împreună cu mama lui și cu bunica lui, nici una n-are probleme mintale, cum circulă vorba-n sat. Mai exact, și din păcate, amîndouă sunt analfabete. Asta-i adevărat. Femeile muncesc cu ziua la pensiuni. Și la mine la magazin o chem pe Aurelia, de cîte ori am nevoie, o plătesc și gata. De cînd cu pandemia asta, Emanuel n-are calculator, n-are tabletă, n-are internet, nu poate participa la orele online. Merge zilnic la școală, la învăţătorul lui, domnul Marin Strat, care-l ajută pentru că-i un învăţător cu suflet. Îl vizitează și acasă. ‘Așa un tată ca nenea Strat mi-ar fi plăcut să am’, mi-o spus Emanuel la ureche. Ce știu, știu, și-atîta spun”, zice tanti Agneta Todor.
Cînd ceilalţi elevi din clasa lui încep cursurile on-line, Emanuel Horgoș e la școală, lîngă învăţătorul Marin Strat, ca să nu piardă nici un minut de învăţătură. Rămîne și după cursuri.
Chiar dacă mama Aurelia și bunica Raveca nu știu citi, Emanuel e îndrăgostit de carte. Îl roagă pe domnul învăţător Marin Strat să-l ajute și la teme.
Tanti Agneta Todor, patroana magazinului, mai spune: „Colegii lui își sărbătoresc fiecare ziua de naștere. Cînd le vine rîndul, duc la școală tort și sucuri. Știu asta cu precizie, deoarece părinţii lor vin la magazin și fac comenzile. Io le-aduc produsele. De ziua lui, în 23 octombrie, anul ăsta va fi mîine, că azi e 22, Aurelia și Raveca Horgoș nu-l lasă să meargă la școală. Aurelia mi-a spus: ‘Mă tem, Agneta, să nu-l judece colegii lui din cauza sărăciei mele. I-am și spus: Emanuel, nu-ţi poţi servi colegii cu sucuri și tort, așa că-n 23 octombrie stai acasă’. Aurelia Horgoș mi-a spus-o. Cît mi-a spus, atîta spun și io. Așa că-n 21 octombrie, adică ieri, înainte de ora închiderii magazinului, l-am chemat înăuntru. I-am spus: ‘Emanuel, alege tot ce-ţi dorești din magazin, poimîine e ziua ta și te duci să-ţi servești colegii, c-așa-i frumos. C-așa-i bine. De plătit, plătesc io, Agneta Todor’. Copilul s-a uitat la mine, parcă supărat. S-a plimbat printre rafturile din magazin și-a ales o singură ciocolată de casă, care costă șaptezeci de bani. ‘Tanti Agneta, eu fac așa cum spune mama Aurelia că trebuie, ea știe și eu știu că-i mai bine așa’, mi-a spus Emanuel. M-am simţit tare rușinată. I-am întins două banane. ‘Asta o s-o mănînc toată aici, tanti Agneta’, mi-a spus, luînd banana mai mică. ‘A doua, pe care n-o refuz, că-i de ziua mea, o duc acasă, jumătate pentru mama Aurelia și jumătate pentru bunica Raveca’, mi-a spus Emanuel și a plecat.
Sărăcia, vă spun clar, nu-l supără. Vă mai spun io, Agneta Todor, că Emanuel știe ce-i sărăcia, ce-nseamnă să fii sărac. Nu-l deranjează, pentru mine-i clară problema asta. De-aceea mă simt și-acuma, cînd o spun, rușinată”, încheie patroana magazinului.
***
În dimineaţa de 23 octombrie, de ziua lui, Emanuel Horgoș era la mănăstire. Învăţase să facă tot ce trebuie în biserică, în calitatea lui de ministrant numit de stareţul Ioachim.
„Ce ţi-ai dori de ziua ta, Emanuel?” l-a întrebat stareţul.
„O mașinuţă mică, dar să aibă o telecomandă cu baterii. Atîta, preafericitule stareţ Ioachim”, a răspuns Emanuel, serios.
„Dulciuri?” a mai întrebat stareţul.
„Mi-mi plac cartofii prăjiţi și pizza”, a răspuns Emanuel, la fel de serios.
Cei doi și-au început slujba de dimineaţă. În biserică erau patru că- lugări, împreună cu stareţul Ioachim și cu ministrantul Emanuel. Își vedeau de treabă. Aveau măști de protecţie pe feţe. Era anul 2020, era pandemie, măștile erau albastre…
***
Domnul stareţ Ioachim, care-i cel mai deștept om din toată zona asta, a intrat la mine în magazin în data de 23 octombrie, adică azi, la ora unsprezece de dimineaţă, pentru prima dată de cînd am magazinul.
„Doamnă Agneta Todor, Lăudăm pe Isus”, a spus stareţul, „mi-am dorit și-mi doresc foarte mult să-l sprijin pe Emanuel Horgoș, vreau să-i cresc aripile, să-l fac să zboare. Am spus și la slujba de dumini-că lucrul ăsta către credincioși. I-am spus băiatului: ‘Emanuel, du- minica asta stai acasă și te rogi împreună cu Domnul’. M-a ascultat. Credincioșii au fost de-acord cu mine. În 24 de ore s-au adunat la mănăstire patru mii de lei pentru-un laptop care va fi al lui Emanuel, și-n fiecare zi se mai adună bani.
I-am spus băiatului: ‘Emanuel, vin bani pentru tine la mănăstire’. ‘Dac-ar fi suficienţi ca să ne terminăm camera de baie la căsuţă, ar fi frumos’, mi-a spus.
‘Sunt suficienţi și pentru-o mașină de lemne și-o ladă frigorifică, și pentru curentul electric’, i-am spus. ‘Și pentru mașinuţa cu telecomandă cu baterii, Emanuel. Exact cum ţi-ai dorit’, i-am mai spus, doamnă Agneta Todor.”
„Azi e 23 octombrie, pînă deseară să fie cumpărat laptopul, doamnă Agneta Todor”, mi-a spus stareţul Ioachim.
„În Veci, Amin, Fie Lăudat, preafericitule Ioachim!” i-am răspuns la salut. Apoi am continuat: „Așa vom face”, și i-am cerut binecuvîntarea la mine-n magazin.
„Fii binecuvîntată întru Domnul, Agneta Todor”, a făcut stareţul Ioachim semnul crucii deasupra capului meu și… parc-am intrat în priză.
Marian ILEA
Citește și
Momîloaia – o proză scurtă de Marian Ilea
