Micuța artistă Lia Ciutac vă invită la spectacol; Împlinește 10 ani și dorește să ofere un cadou muzical celor care o apreciază - 4 ore în urmă
Lucian Perța, cel mai mare parodist român, la întâlnire cu elevii Liceului ,,Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus - 4 ore în urmă
Bucuria, ura și alte orătănii - 4 ore în urmă
Spectacol emoționant susținut de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” la Colegiul Național „Mihai Eminescu” - 4 ore în urmă
Alo? N-ați văzut un an maro? - 5 ore în urmă
Jandarmii montani și elevii claselor I, o discuție despre siguranță și responsabilitate pe munte - 7 ore în urmă
Două prestigioase doctorate în domeniul Filosofie, la Baia Mare - 9 ore în urmă
Creșă nouă pentru copiii din Borșa - 10 ore în urmă
Toate pârtiile și instalațiile sunt deschide la SuperSki Cavnic - 12 ore în urmă
Colegiul „Mihai Eminescu” Baia Mare și-a sărbatorit patronul spiritual - 12 ore în urmă
Bucuria, ura și alte orătănii
Omul este atras într-un mod aproape magic de fenomene precum bucuria, fericirea, bogăția, puterea, statornicia etc. Când se întâmplă să fie în preajma lor, el se uita cu jind la ele și le râvnește, le privește și de multe ori îl chinuie dorință de a le poseda.
Dar imediat își întoarce privirea de la ele pentru că în sinea lui omul știe că este inutil, aproape fățarnic să continue. Iar atenția brută în obscuritatea ei, se repliază, se supune conștiinței. Aceasta zădărnicie, poate naște o voință care pentru om este că o tulburare lăuntrică, o ocurență care duce la obsesie. Aici poate apare o imagine falșificată a lumii, creata în adâncimea ființei, care poate coace convingerea că posesia este oarecum naturală, este o simpla îndrăzneală, o simpla atitudine, ca lucrul, fenomenul să îl desăvârșească. Și astfel universul omului începe să se populeze de nenumărate impulsuri vitale născute din valorizarea acelor dorințe. Omul începe să trăiască o adevărată aventura a propriei tranziții spre un mod de viață împlinit de propriile valori ale existentei. Dar azi așa, mâine la fel și la un moment dat… nu se întâmplă nimic.
Bucuria iluzorie începe să îl chinuie, să îl copleșească cu neamplinirea ei. Momentul acela vă coincide brusc cu luarea unei atitudini de repulsie, de ură chiar. Bucuria posibilului s-a transformat brusc în opusul ei. Brusc, omul nostru simte nevoia să fie dur cu ceilalți, cu lumea, să înjure orice se opune nevoilor lui, să certe la întâmplare, să înjosească și să umilească valorile consacrate. Aceste valori devin brusc prea seci, prea vlăguite, are nevoie de alte valori, mai zemoase, mai fecunde, mai ferme, mai specifice.
Acestea din urma îi pot împlini aplecarea lui spre împlinire și numai acestea îi pot asigura un destin “adevărat”. Omul nostru începe să gândească profund: de ce s-a ghidat până acum după valori care nu i-au asigurat reușita?? Nu sunt bune valorile. De ce trebuie că Universul să se echilibreze după ceea ce lui nu îi poate asigura împlinirea?? Iar lumea care s-a derulat până acum a fost ceva fals, ceva care i-a zădărnicit afirmarea lui. Talentul lui ar fi izbucnit în cotidian, daca această lume obscură ar fi reușit să gândească alte principii, alte reguli. Și dă verdictul: “Lumea este prost clădită!!” O ură asiduă îl împresoară.
“Ce nu merge în orașul asta, în tara asta, în lumea asta??” Trebuie schimbate sau măcar redefinite noțiunile, conceptele, valorile. Trebuie o alta reflectare a lumii în gândirea omenească. Și trebuie umblat puțin și la idei. Ideile nu trebuie lăsate “de capul lor”. Și uite așa omul se vede în postura confruntării cu fenomenele pozitive ale vieții: bunătatea, fericirea, înțelegerea, frumosul, iubirea, spiritul samd. Este un chin greu de descris să trăieșți valorile lumii și să te vezi în postura că valorile tale să nu fie așezate unde le este locul.
Valorile mele sunt cele mai valabile. Să se știe. Este un chin să te lovești aproape permanent de conflictul dintre dorință și puțință. Impulsul urii se naște ori de cate ori nu reușești nicicum să te raportezi la posibilitățile tale, iar schimbarea care ți-ar asigura “afirmarea” este în majoritatea cazurilor iluzorie. Și este tot un chin, ori de cate ori arunci o simpla privire sau te “lovește” un simplu gând: să crească în tine ura gata de a ataca sau de a fi într-un asalt continuu. Și aceasta este o forma perversă a urii (daca poate exista gradualitatea urii!?!) pentru că practic nu exista un inamic definit. Inamicul nu se afla în tranșee, el nu trage în tine, el doar ființează cu caracteristicile lui.
Acest fel de dușmănie nu poate fi aplanată sau macar trecută cu vederea în nici un mod. Simpla apariție trezește leul din om și otrava inundă mintea și sufletul. Omul nu urăște până la urmă valorile în sine care au dus lumea înainte sau care au constituit pietre de temelie ale culturii și civilizației, ci faptul că nu le poate avea în posesie. Organic, el simte o repulsie pentru lucrurile care semnifică valorile de bine, frumos, fericire, bogăție samd. Răsturnarea scării de valori și cantonarea în negativitatea acesteia îi face pe unii să fie de o vehemență atroce. Pe alții îi transpune în îmbrățișarea valorilor opuse acestora. Dar cei mai vocali și mai ancorați în cotidianitate sunt cei care invocă naționalismul, rasismul, intoleranța, șovinismul, conspirația mondiala, bigotismul samd.
Sunt cei care poartă în ei cea mai sălbatica ură față de ceilalți, față de societate și față de tot cea ce s-a clădit cu truda gândirii și muncii până acum. Istoria, așa bună sau mai puțin bună de până acum este dovada că lucrurile s-au întâmplat așa cum le-a conceput mintea omenească. Istoria este așa cum o percepem, adică este adevărată pt că pur și simplu esența adevărului este binele. Dacă luam că unitate de măsură “binele” , atunci evoluția societățîi omenești este cea mai bună cale care se poate concepe. Lumea nu putea fi mai bună sau mai puțin bună decât este pt că pur și simplu istoria și-a afirmat adevărul ei în evoluția societății omenești.
Adevărul este istoria care s-a întâmplat și se întâmplă și se vă întâmplă. Și esență istorie este libertatea, dar este până la urmă modul în care omul și popoarele au evoluat spre ceea ce sunt. Este necesitatea de a avea curajul să gândești în termenii întemeierii. Și omul “nostru” face ce știe: urăște și anatemizează. Și se bucura când vin adepți și îl adulează, iar atunci vede în schimbarea valorilor soluția deplină. Văd oameni care se hrănesc permanent din a arunca cu răutate și au parcă o placere hedonica să flirteze cu zona gri sau neagră a existenței. Totul este împânzit de figuri care cheamă la revoltă, care prevestesc prăbușirea, care au o știință bine structurată a viitorului.
Că neamul nostru este cel mai pervers din toate timpurile și nu mai avem nici o salvare decât să intram în ceata acestor știutori și la unison să împroșcam în cei care nu sunt cu noi. Da fraților, ăsta e drumul de parcurs pt noi, să ne extragem din noi lăturile și veninul și să îl livram celor mulți, poate debusolați, mâhniți, neancrezatori, dezamăgiți. Îi putem convinge că viitorul înseamnă numai tortură și asuprire, iar efortul unui mic “greieraș” care crede încă în valori și în om nu merită luat un seamă. Drumul este deja asfaltat și acești “naivi”, “idealiști”, “fraieri”, samd sunt rupți de realitate și trăiesc în altă lume. Acești fraieri, idealiști ar face bine să îi asculte și să intre în ceata celor care știu sensul lumii, al viețîi și pe deasupra pot livra fericirea, bucuria, mașini, vile, practic totul doar prin aderare la ideile lor.
Ce poți să ai în tine când încerci să îi păstorești pe cei care cred în orice, care pot fi cumpărați cu promisiuni?? Știu, la unii este dorința de putere. Este acel sâmbure de a fi preamărit și de a profita de bunuri, dar la alțîi este dominația pura. Este nevoia malignă de a domina, de a fi sus și de a arunca priviri de compătimire spre prostime. Dar ceialalti: ceilalți care se lasă prostiți?? Ce au sau ce nu au de nu reușesc niciodată să distingă contururi, sensuri, pași, trepte, valori până la urma.
De ce sunt vrăjiți de cei care prevăd apocalipsa?? De ce acei care distrug, destructurează fară soluții reușesc să intre în inima și mintea celor care ignoră perspectiva, proporțiile, nuanțele, transpunerea, intuiția, fundalul?? De fapt distrug echilibrul si armonia.
Marcel MUREȘAN
Citește și