Începând de astăzi publicăm pe DirectMM.ro proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!
CASA DIN PIAŢA GORKI
I
Întâi a fost dudul. L‑a adus tâmplarul Schlesak de la Piaţa de Fân. A săpat groapa. A aşezat puietul. A uitat să‑l ude. Încă din prima seară. La intersecţia străzilor Malinovski şi Crişan. Un amărât care face dude. Un pomniţar care produce mizerie cleioasă şi atacă ten- cuiala casei lui Iosif Mittemberg. Locuitorii din Medio Monte nu înţelegeau cum de le crescuse un dud chiar în intersecţie. Valdemar Schlesak răposase din pricina unei gripe. Lăsase în urmă un atelier de tâmplărie pe care nevastă‑sa îl vânduse, prin mandat notarial, unui berlinez. Dudul crescuse înalt şi rămuros. Dudele cădeau pe caldarâm. Călcate în picioare, lăsau o zeamă cleios‑alburie. Consiliul Municipal ordonase serviciului de lumină şi curăţenie să pună un stâlp cu bec electric în intersecţia Malinovski cu strada Crişan. Chiar lângă dudul lui Schlesak.
Casa avea un salon uriaş, două dormitoare, una bucătărie şi două toalete. O baie cu vană şi o budă simplă de un metru lungime pe nouăzeci de centimetri lăţime. Buda lui Paul Mittemberg, nepotul de soră al lui Iosif.
Şi Iosif Mittemberg, bijutierul, murise, din pricina unei chinuitoare şi ruşinoase boli a prostatei. Nu‑l mai ajutase muşchiul. De tânăr nu se îndurase să părăsească masa unde trona paharul de cristal de Boe- mia, veşnic plin cu vin de Tokai. Se urina în bijuterie. Uda pantalonul.
Îi slăbise muşchiul de la vezică. În ultima săptămână, nu mai puteai intra în dormitor fără batistă la nas.
Frederica Eva Mittemberg rămăsese văduvă. În cimitir, Iosif Mittemberg era vecin cu Valdemar Schlesak. Îi despărţea o bancă îngustă de marmură albă.
Notarul Leopold Lohan Nathan trecuse pe lângă dud. Privise du- dele. Îşi dusese mâna la bărbie. Îşi pipăise guşa unsuroasă. Fructele alea. Dudele alea. Semănau cu sfârcurile muiereşti. Leopold Lohan Nathan se ridicase în vârful picioarelor. Luase o dudă. O frecase între degetele de la mâna dreaptă. Îşi apropiase buzele de fructa zemuindă. Îi venise pofta. Dintr‑o dată. Duda e peste nivelul sfârcului muieresc, îşi spuse notarul. Mai ales seara. Mai ales la lumina becului electric al Municipalităţii, Leopold Lohan Nathan culegea dude. Călca în pi- cioare zeci de sfârcuri muiereşti alburii, pline de zeamă. Zvâcnitoare. După ce şi‑a făcut toate treburile, după ce a tras cu nesaţ aer în piept, Iosif Mittemberg s‑a dus la cele veşnice. Totul era pregătit. În dormitor mirosea puternic a oţet. Când l‑a spălat, când i‑a pipăit, prin cârpa umedă, sexul şi cele două testicule, Frederica s‑a înfiorat. Iată ce‑i omul, în general, şi uite ce‑a ajuns Iosif, în particular. Şi după trei săptămâni de la înmormântare, Frederica Mittemberg mai vedea îna‑ intea ochilor sexul acela blegit pentru eternitate şi testiculele care se mişcau ca două mingiuţe de ping‑pong atinse de cârpa umedă.
Vântul de vară se pornea înspre Medio Monte după ce călca la pământ iarba înaltă din Marea Câmpie. Trecea pe străzile oraşului stârnind nori de praf înecăcios amestecat cu siliciu. Ceaţa părea că‑i intră în ochi, în haine, în porii pielii, provocând usturime. Vântul lovea dudul lui Valdemar Schlesak, trecea de intersecţia cu Malinovski şi o lua la deal, spre Pianul de Sus. Plesnea copacii şi, enervat, gonea spre Ucraina. Dudele se lipeau de tencuiala casei lui Iosif Mittemberg. Zeama se prelingea în liniuţe ascuţite. După o săptămână, în jurul formelor aproape geometrice apăreau pete de oxid. Peretele pestriţ semăna cu bălegarul pus la uscat.
Leopold Lohan Nathan storcoşea dudele după lăsarea fiecărei seri. Paul Mittemberg ieşea în fiecare dimineaţă din casa unchiului său şi mânca dudele storcoşite de Leopold Lohan Nathan. N‑avea rost să folo‑ seşti mătura. De dude nu se scăpa aşa uşor. Ţi‑ar fi trebuit în fiecare zi alt instrument de măturat. De sub dud, Paul Mittemberg vedea funcţionarii care treceau grăbiţi pe strada Malinovski. Se opreau la cafeneaua de lângă notariat. După mâncatul dudelor de dimineaţă, urma o jumătate de ceas pe care Paul Mittemberg o dedica spălatului mâinilor. Cleiul intra în piele. Era nevoie de săpun, apă caldă şi piatră ponce.
Frederica Eva Mittemberg trecu pragul salonului casei de pe strada Crişan numărul 18. Din bucătărie săreai o treaptă. Alunecai uşor pe bucata de marmură roz. Cu şansă, aterizai pe covorul de Persia. Gal- ben ca pieliţa piersicilor putrede. Greţos de moale sub călcătură.
„Hopa‑sus, Frederica”, şopti grăsana doamnă Mittemberg. Echili‑ bristica printre picurii de cafea ce săriseră din ceşti pe tăviţă.
„S‑a vărsat câte ceva, Leopolda”, zice Frederica Eva Mittemberg.
„Dar a şi rămas câte ceva”.
„Cu grijă, Frederica. Pune‑le pe măsuţă, că‑mi vine slăbie de la rărunchi când te văd”, zice Leopolda Lohana Nathan, nevasta de‑a doua a notarului Leopold Lohan Nathan.
Frederica Eva Mittemberg: nas ascuţit, terminat la vârf ca un cap de compas, găurele cu puncte negre pe faţa ridată, amintind de glo- rioasele vremuri ale unei tinereţi ocupate cu spartul coşurilor şi stu- diul vârfurilor albicioase de puroi. Prin fusta de stofă verde‑crud, încercau să iasă din strânsoare cârnăciorii de grăsime.
„Seamănă cu trei caltaboşi”, şopti Leopolda Lohana Nathan. „Am pentru această fiinţă un dispreţ imens. Grăsana care de‑abia se clă- teşte. Nu e de nasul ei să‑mi ofere o ceaşcă de cafea. Mulţumesc din suflet, Frederica”, mai spuse Leopolda.
Seara. Leopolda Lohana Nathan. Strada Malinovski. Colţ cu strada Crişan. Dudul. Chiar în intersecţie. Uşa Fredericăi Eva Mittemberg. Văduvă. O cafea. O pianină. O grăsană făcând baie cu uşa descuiată. Plescăitul apei. Pufăitul. Ca o balenă. Satisfacţia. Fusta de un verde‑crud. Bluza roşie din polietilenă. Fără opritori la ţâţe. Apa curgea pe trup. Printre caltaboşii burţii. Ca prin canalele din Medio Monte. Picuri groşi. Hâroşi. Crăcănată. Parcă urina. Mici bălţi maronii tremurau pe lacul parchetului. La lumina galbenă a becurilor din salon.
„Cam aşa era Paul, Leopolda. De mic dormea mult. Lenevos. Îşi mişca picioarele anevoie. Doar când se spăla pe mâini părea atins de hărnicie. În tinereţile noastre, noi ne mişcam altfel, Leopolda”.
Leopolda Lohana Nathan privea bălţile maronii. Nu putea sorbi lichidul din ceaşcă. Semănau cu picurii de mercur, cu oglinzile pră- fuite, întunecate, stropite cu zeamă de rufe nelimpezite.
Când Iosif Mittemberg se pregătea să‑şi dea obştescul sfârşit, când Iosif Mittemberg îl chemă la propriu‑i căpătâi pe Paul Mittemberg, când Paul Mittemberg intră în dormitor şi privi palida faţă a unchiu- lui său, Iosif Mittemberg, când Iosif Mittemberg îi şopti, abia auzit, nepotului său de soră: „Băiete, s‑a sfârşit. Rămâi tu bărbat în casă. Să ai grijă de Frederica Eva Mittemberg”, când Paul Mittemberg aprobă dând din cap şi împingându‑şi nasul în batistă, când o pală de vânt lovi dudul din faţa casei de pe strada Crişan, Adam Czosberger, pros- perul măcelar din Medio Monte, tocmai atenta la pudoarea copiliţelor din grădiniţa frobeliană şi se pregătea pentru a fi prins, reţinut, an- chetat de poliţaiul Mike, condamnat la un an şi jumătate cu suspen- dare, sentinţă pe care urma s‑o atace cu recurs tocmai în faţa marelui judecător Silviu Budo de Medio Monte, pe motiv că numai copiliţele acelea atinse de slăbănogeală îşi arătaseră înspre trăsură mânuţele învelite în mânuşiţele de piele de căprioară, că numai copiliţele ace- lea opriseră trăsura măcelarului Adam Csozberger, tată a doi copii minori, Robert Csozberger şi Moise Csozberger.
Când Iosif Mittemberg, bijutierul, îi făcu semn nepotului său, Paul Mittemberg, să părăsească dormitorul, când Iosif Mittemberg se simţi lovit de o slăbie în piept, Adam Csozberger se procopsea cu o placă de carton lipită pe vitrina măcelăriei de pe strada Malinovski. Literele de‑o şchioapă, parcă desenate, alunecau spre trecători. Nu erau înju- rături, nu scria vreo tânără către vreun admirator timid, cineva vroise să‑l caracterizeze pe măcelar în cuvinte simple şi scrisese mare, lune- cos, aproape lăbărţat: „Adam Csozberger sau Necurata Godină”.
Într‑o casă de bijutieri, n‑ai unde să te ascunzi. Vin negustorii din Medio Monte, din Carei, din Satu Mare, chiar şi de la Szolnok să co‑ mande inele din aur masiv cu pietre mari şi frumos colorate, apar cucoane însoţite de grăsani pentru a proba coliere, se aud oftaturi de satisfacţie şi urlete de spaimă înăbuşite, când Iosif Mittemberg ros- teşte preţul şi prezintă calitatea excepţională a lucrării. Tinerele şi frumoasele domnişoare ale cartierului Pianul de Sus doreau bijuterii din argint. Cât mai subţirele. Cât mai lipite de piele.
Pe la prânz sosea notarul Nathan la o ceaşcă de pălincă fierbinte. Serile se auzea vocea stridentă a celei de‑a doua neveste a notarului, doamna Leopolda Lohana Nathan.
Într‑o casă de bijutier n‑ai cum să găseşti un colţ numai al tău. O canapea. Un fotoliu. O periniţă pentru cur, aşezată sub masa din salon. La paisprezece ani împliniţi, Paul Mittemberg se mutase în budă.
„Ce‑ţi face nepotul, Iosife?”, zicea notarul Nathan.
„Unde mi‑e ruda a mai apropiată?”, întreba bijutierul.
„Paul”, striga mătuşa Frederica Eva Mittemberg.
„Popândăul vostru nu‑i acasă?”, se auzea vocea doamnei Leopolda Lohana. „I‑am adus un cremeş cu mult zahăr pudră, Frederica”.
Spaţiul acela de un metru lungime şi nouăzeci de centimetri lăţime era ideal. Te obişnuiai şi cu mirosul. Unii locuitori din Medio Monte, care trăiau în apropierea râului de munte, ajunseseră să nu‑l mai audă. Paul sfârşise prin a nu mai simţi mirosul din budă. Prin uşa din lemn, plină cu găurele, se strecura lumina de pe coridor. Ca nişte ace de gămălie colorate.
„E la budă, notare, unde să fie?”, hohotea Iosif Mittemberg.
„De n‑o fi căzut înăuntru”, completa bijutierul.
„E la toaletă, Leopolda”, zicea Frederica Eva Mittemberg.
„Sunt în budă, tanti Leopolda”, urla Paul Mittemberg. „Puneţi‑l pe masă că ajung acuma”.
Puteai rezista oricărei tentaţii dacă te chema Paul Mittemberg.
Unui cremeş cu multă pudră dulce n‑aveai cum să‑i spui nu.
„Fiecare om are preţul lui, Nathan. Ca la bijuterii. Unul e mai mare. Altul mai scăzut, altul mai ciudat. Aşa‑i lumea asta, domnule notar. Preţul lui Paul e cremeşul neveste‑ti”, mai zicea Iosif Mittemberg.
La şaisprezece ani împliniţi i se întâmplase prima dată. Seara. Tocmai se hotărâse să iasă din budă. Uşa de la baia mătuşii Frederica Eva era larg deschisă. În vana albă, plină cu apă fierbinte, trupul acela mare se mişca alene. În încăpere erau aburi. Paul Mittemberg se frecase la ochi. Trupul acela se ridicase din mijlocul vălurelelor.
Uriaş. Până la duş. Sânii mari, cu sfârcuri vineţii, umbrele grăsimilor de pe burtă şi firişoare de păr rar dezvelind doi muşchiuleţi grăsulii. Frederica Eva Mittemberg părea că are ochii închişi. Părea că‑şi mân- gâie pulpele şi‑şi pipăie moliciunile.
Mătuşa Frederica Eva Mittemberg părea că oftează. Un icnet. Încă unul. Paul Mittemberg simţi o căldură pornită din stomac spre părţile de jos. I se ridicase muşchiul acela pe care‑l credea bleg pen- tru vecie. Se sculase organul cu care obişnuia să facă pipi. Sta să‑i spargă pantalonul.
Mătuşa Frederica Eva parcă striga încetişor. Speriat, Paul Mittem- berg o luă la goană. Traversă salonul. Se opri sub dudul din faţa casei. În noaptea aceea, mătuşa Frederica Eva se strecură până la patul lui Paul Mittemberg. Prinse a‑l mângâia pe faţă. Îi şopti în ureche:
„Să nu‑i spui nimic lui Iosif. Ce‑i al nostru, rămâne al nostru”.
Moise Csozberger îl învăţase ce trebuie făcut. Se întâlniseră într‑o seară pe strada Malinovski.
„La puţă, tata îi spune organ, Paul”, zise fiul măcelarului. „Ţie ce‑ţi face organul?”, mai completă acela.
Paul îi spuse că trăise o păţanie pe cât de ciudată, pe‑atât de în- spăimântătoare. I se ridicase obiectul cu pricina şi trebuise să stea ascuns o jumătate de ceas până să‑şi revină la forma iniţială.
„Nimic anormal, Paul”, zise tânărul fiu al măcelarului. „Când se mai petrece una ca asta, te retragi într‑un loc ascuns, îl scoţi afară şi‑l freci de mai multe ori cu mâna. Până iese o zeamă albicioasă. Şi ai scăpat. Aşa procedez şi eu”.
Paul Mittemberg n‑avea să uite niciodată noaptea aceea. Îi reve- nise culoarea în obraji. Era din nou normal. Aştepta cu nerăbdare ridicarea organului. O pândea pe mătuşa Frederica Eva Mittemberg. Închidea ochii şi o vedea goală. Trase uşa după el. În budă. Printre firişoarele ascuţite de lumină. Prinse a freca vârtos până ţâşni din el zeama albicioasă. Îl pătrunse o mare linişte şi o mare dragoste pentru Frederica Eva Mittemberg.
(Va urma…)
Marian ILEA
CItește și
Scrisorile lui Bedrilă – proză scurtă de Marian Ilea
