În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!
(…)
Strada Crişan. Colţ cu Malinovski. Casa bijutierului Iacob Mittem- berg. Negustorii din Medio Monte se adunaseră la orele optsprezece. Închiseseră prăvăliile. Miercurea. Trebuiau să se sfătuiască. Să ia atitudine. Nu se mai putea tolera concurenţa pe care Consiliul Municipal o făcea comunităţilor lor.
Salonul casei se dovedise neîncăpător. Ceştile pentru cafea in- suficiente.
„Nu se mai poate amâna, domnilor, acest tinerel ne‑a pus la coţ, cu ordinele lui. Azi unt, lapte, untură, mâine sfoară, becuri şi dulciuri. Noi plătim dări şi trebuie să fim protejaţi de către Consiliul Municipal”, zice Alexandru Csozberger.
„Tu să taci din gură, că eşti preşedinte de comisie”, zice negustorul Angel Ruşoreanu. „Sunt de acord că trebuie să i se dea de lucru acestui Maximilian. Îi trebuie un suflet lângă inima‑i. L‑am neglijat, domnilor, şi uite ce ni s‑a întâmplat”, continuă grasul negustor.
„Adică voi aduceţi de sute de ani untul în oraş. Îl vindeţi la tejghea, brânza ori untura aşişderea şi vine el cu idei să‑l producă aici şi să‑l vândă în locurile de unde îl aduceţi voi. Asta e o răsturnare în regulile de conduită ale comerţului”, zice domnul notar Leopold Lohan Nathan.
„De la ăia din Pianul de Sus să adune bani, domnule. Şi ei muncesc pe arginţi şi ei plătesc în arginţi. Mâine o să le dau taxe în caltaboş. Atunci să‑i văd. Şi să nu‑mi spui mie ce să fac, domnule Ruşoreanu. Ai înţeles?”, zice Alexandru Csozberger.
„Aţi văzut că deunăzi a închiriat depozitul de gheaţă. Să păstreze în el untul. De unde a pus gheaţa? A tăiat‑o de la patinoarul oraşului. În felii şi gata gheţarul. Cine a distrus un loc de recreere? Consiliul Municipal, domnilor. Cine‑l trage la răspundere? Nimeni, domnilor! Asta‑i! Trebuie să protestăm mai sus. La cancelar. La împărat. La Viena. La Budapesta. Pe ăştia nu‑i mai poţi opri. Ascultaţi ce vă spun eu, Ieronim Schlesak. M‑au făcut şef de comisie. Am refuzat şi m‑au ameninţat. Acuma mă trag la răspundere!”, zice Ieronim Schlesak.
„Domnilor, faceţi linişte. Nu mai mişca din picioare, Csozberger, că dai jos ceaşca din poală. Domnilor, e în pericol tradiţia din Medio Monte. Cu o tradiţie, nu te joci. Ordinul acesta seamănă a jecmăneală pentru nişte cetăţeni din oraş. Şi ce dacă n‑au plătit impozite? Con- siliul Municipal trebuia, era obligat să le încaseze. Nu să lase să se adune sumele până când vine în oraş un oarecare domn Maximilian Schiller. Nu te joci cu tradiţia şi cu cetăţenii. În Medio Monte, orice venetic a beneficiat de solicitudine, a putut să‑şi înceapă viaţa, de acolo de unde a abandonat‑o, a putut să‑şi construiască un viitor, să se rea‑ lizeze. Un magazin de carne, o bijuterie, un notariat. Toţi am beneficiat, ne‑am înfruptat din această tradiţie care e pe cale să dispară. În oraş, cetăţenii au asigurat fiecărui venetic o primire călduroasă, cazare şi slujbă. În oraş, cetăţenii s‑au străduit neîncetat pentru o cât mai bună aşezare socială a veneticilor. Desigur că veneticii au fost obligaţi să respecte legile şi dispoziţiunile date de către Consiliul Municipal. Astfel au demonstrat că sunt buni cetăţeni şi loiali oraşului şi că me- rită să beneficieze de blândeţea diriguitorilor. Până şi Maximilian Schiller a beneficiat de tradiţia acestor locuri. Tradiţie care, datorită ordinului general, care poartă numărul doi, se află în pericol!”, zice domnul Iacob Mittemberg.
„Aşa că văităturile noastre, că e în pericol comerţul ori afacerile, sunt egale cu zero în faţa tradiţiei. Şi când aceasta se află unde se află, noi trebuie să protestăm în numele strămoşilor şi al urmaşilor noştri. Altfel n‑are rost să ne mai întâlnim şi să ne dăm bună‑ziua”, mai zice domnul bijutier Iacob Mittemberg.
„Şi apoi, domnilor, nu doresc să intervin în calitate de negustor, mă cunoaşteţi că sunt director general al Societăţii Imperiale a Mine‑ lor şi coleg cu domnul Schiller, eu cunosc locuitorii din Pianul de Sus şi observ o fisură în ordin. Şi un ordin fisurat de la început, se fisu- rează mai tare, în timp. Adică se spune că se va aduna, de către comi‑ sie, untură de porc. Numai că minerii, când taie animalele, nu topesc slănina, domnilor, ci o pun la afumat. Aşa că, în atare condiţiuni, ca să obţii un kilogram de untură, trebuie să topeşti vreo patru kilo- grame de slană afumată, care totuşi, topită, va oferi o untură fără calităţile cerute. Cum îşi poate imagina Consiliul Municipal că mân- cătorii de slănină ai subteranelor din Medio Monte vor renunţa la alimentul lor de bază şi tradiţional? Am dat un alt exemplu prin care tradiţia culinară a locului ar putea fi pusă în pericol”, zice domnul director general Popanager Keizer.
„Vă mulţumim, domnule director”, zice Iacob Mittemberg. „Dom- nilor, ne‑am adunat aici pentru a redacta protestul nostru, al tuturor comercianţilor din oraş. Am ascultat argumentele care s‑au dovedit a fi mai mult decât solide. O să‑l rugăm pe domnul notar Nathan să ia loc la masă, hârtia şi cerneala sunt pregătită. Domnilor, haideţi să‑i dăm drumul”, mai zice domnul Iacob Mittemberg.
„Cu Dumnezeu înainte”, zice şi notarul Leopold Lohan Nathan.
Toţi negustorii din salon se simt atinşi de importanţa momentului şi prind a‑şi face cruci largi şi a se apleca sfioşi spre iconiţa Fecioarei Maria de la Lourdes, aşezată pe capacul de la pianină.
Sistemul funcţiona. Ieronim Schlesak îşi făcea datoria de bun ce- tăţean al oraşului. Negustorii de pe Malinovski nu‑i mai dădeau bineţe. Untul de Medio Monte se vindea în cancelaria imperială de la Viena. Mutter Blazin fusese copil de trupă, în armata imperială. Se oploşise la grajdurile hergheliei din Medio Monte. Avea şaptesprezece ani. Rânea. Ţesăla. Păzea. Primea: casă, masă şi bani de cheltuială. Îşi cumpărase două rânduri de haine noi, de la bazarul din Satu Mare. Domnul negustor Angel Ruşoreanu refuzase să‑l servească.
„Datorită domnului Maximilian m‑am aranjat”, zicea Mutter Bla- zin. „După ce m‑am prăfuit prin oraşele din câmpie, am ajuns om cu profesiune sigură. Plătit de Consiliul Municipal”, continua grăjdarul, fericit că poate sta de vorbă cu locuitorii cartierului Pianul de Sus, ca de la angajat la angajat.
Domnul consilier municipal Schiller trasa ordine, decizii, concluzii. Analiza activitatea comisiilor. Se întâlnise cu o delegaţie de consilieri municipali din Kosice. Aceia urmăriseră, două săptămâni, cum funcţiona sistemul. Îşi exprimaseră dorinţa de a‑l pune în practică în oraşul lor. Rezultate erau. Realizările nu se puteau contesta. Meritau copiate, la virgulă, cele două ordine generale. Sistemul avea să se numească Maximilian. Precum autorul lui.
„Când un sistem prinde să facă pui, domnule consilier Trif, se cheamă că s‑a maturizat. E ca‑n viaţa fiecăruia”, zisese consilierul municipal Maximilian Schiller în timpul şedinţei ordinare, care se desfăşura în fiecare zi de vineri.
În atenţia domnului Ieronim Schlesak, preşedinte de comisie: Dom- nule, deşi lucrările v‑au fost cerute şi trebuiau înaintate până la 6 martie a.c., constat că nu le‑aţi înaintat nici până astăzi, 24 aprilie. Pentru a le executa, primiţi un ultim termen, până la data de 1 mai. Lucrările vor fi terminate şi predate Consiliului Municipal. Prin de- lăsarea de care daţi dovadă, privaţi acest for de putinţa de a‑şi forma o imagine asupra realităţilor. Domnule, îţi atragem atenţia, în mod riguros, că majoritatea lucrărilor cerute, în ultima perioadă, nu se execută la timp. Domnule, cu chinuri mari, se execută unele, cu uriaşe întârzieri şi incomplete. Pentru a evita neajunsurile, rugăm a controla personal derularea executării lucrărilor. La timp, sincer şi complet. Fuga de responsabilitate e sinonimă cu pasarea ei. Domnule, evidenţa şi predarea animalelor, către grajdurile numărul 4 şi numărul 7, tre- buia terminată. În acest sens, vom trece la sancţiuni împotriva dumi- tale şi a tuturor membrilor comisiei. Dacă vom considera că este cazul!
Semnat consilier municipal Maximilian Schiller
Marian ILEA
Citește și
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (X)
