Ora de religie în școli: Noua metodologie care ar putea schimba viitorul educației religioase - 2 ore în urmă
Editorialul de miercuri: O copilărie în plin comunism (I) - 3 ore în urmă
Au fost desemnați cei mai buni sportivi ai anului 2024: David Popovici și Simona Radiș - 3 ore în urmă
De Ziua Internațională a Poeziei: “Pietre care vorbesc…Pietre care cântă” la Muzeul de Mineralogie Baia Mare - 3 ore în urmă
Marcel Mureșan: O călătorie între certitudine și îndoială - 4 ore în urmă
Misterul morții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej – eliminare discretă a serviciilor secrete sovietice? - 4 ore în urmă
„Marș pentru viață” organizat în Vișeu de Sus - 6 ore în urmă
Premiu internațional prestigios pentru un produs al unei companii băimărene - 6 ore în urmă
De ce a ascuns Iohannis cheltuielile pentru zborurile private? - 7 ore în urmă
La Rohia se va desfășura cea de-a XII-a ediție Festivalului de Pricesne „Mănăstirea Sf. Ana Rohia – Oază de Spiritualitate” - 7 ore în urmă
De Ziua Internațională a Poeziei: “Pietre care vorbesc…Pietre care cântă” la Muzeul de Mineralogie Baia Mare
Vineri, 21 martie, de la ora 17.00, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, Teatrul Ararat Baia Mare organizează spectacolul recital de poezie și muzică “Pietre care vorbesc…Pietre care cântă”, concepția artistică Claudiu Pintican.
Acesta va avea loc la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza”.
„Spectacolul a avut avanpremiera în luna decembrie 2023 și deschide un nou program cultural inițiat de Asociația Culturală Ararat, program intitulat ”Exponate muzeale văzute prin lumina artelor spectacolului”.
Acest program își propune, practic, ca prin mai multe spectacole, în care să se îmbine armonios lumina, poezia, muzica, dansul, proiecțiile video, artele vizuale etc., să reușească să capteze și să aducă și o altă perspectivă, mai vie, un alt fel de a privi exponatele din diverse muzee, fie că ele aparțin Muzeului de Mineralogie, ca și în cazul acesta, fie că aparțin altor instituții muzeale: Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Satului, Planetariu etc.
Astfel, în ”debutul” acestui program cultural, am creat un spectacol special, sincretic, care reunește farmecul teatrului, cu vibrațiile muzicii și a poeziei, cu jocul luminilor și al proiecțiilor video, toate punând în valoare, într-o manieră inedită, frumusețea florilor de mină”, transmite Teatrul Ararat.
În distribuție: Claudiu Pintican, Wanda Tamas, Ruxandra Lăzărescu, Alina Andreicuț, Dan Cordea.
Preț bilet: 50 lei, întreg / 25 lei, redus – elevi, studenți, pensionari.
Foto arhivă