Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii Contemporani (I)

Walter FRIEDRICH (I)

*13.07.1931, Luduș (jud. Mureș) – †1996, Baia Mare (Maramureș)

grafician, pictor şi educator român

Albumul monografic consacrat operei artistului băimărean contemporan Walter Friedrich (1931-1996) – editat în 2021[i] și lansat în ianuarie 2022 cu prilejul expoziției retrospective postume, prezentată la Galeria Hollósy din cadrul Centrului de Artă Contemporană «Colonia Pictorilor» din Baia Mare, a marcat, simbolic și restitutiv, două comemorări petrecute simultan atunci, în anul 2021 și în „calendarul jubiliar 125” al Centrului Artistic Baia Mare: nouă decenii de la nașterea artistului și, respectiv, un sfert de veac de la trecerea artistului în istorie. Cu acel prilej, ne întâlneam cu o contextualitate bogată, trasată prin intersectarea unor repere simbolice ce veneau să focalizeze perspectiva integratoare, de readucere în actualitate a operei unuia dintre cei mai consistenți creatori care au modelat vectorii evolutivi ai Centrului Artistic Baia Mare în anii postbelici ai epocii sale contemporane.

S-a născut la 13 iulie 1931 în orașul mureșean Luduș. După parcurgerea învățământului liceal la Târgu Mureș, și-a săvârșit educația profesională academică inițial la București (Institutul de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu», 1952-1953), apoi la Cluj-Napoca (Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu», secția pictură, 1953-1957), sub îndrumările și mentoratul lui Teodor Harșia și Gábor Miklossy. După absolvire, prin repartiție guvernamentală, se stabilește în Valea Jiului, la Petroșani, alăturându-se unui grup de tineri absolvenți care aveau să constituie și să activeze în Cercul creativ din Petroșani (sub denumirea inițială de grup «Arta pentru mineri»): József Mátyás, Silviu Băiaș, Iosif Tellamnn, Ervin Nagy, Béla Szilágy, Elena Bianu, etc. După o primă experiență băimăreană de colonist temporar petrecută în 1954 (cumva inițiatic), în cadrul coloniei studențești de vară organizată pentru cursanții clujeni ai Institutului de Arte Plastice «Ion Andreescu», Friedrich Walter se „naturalizează” la Baia Mare în 1963 (la sugestia și cu sprijinul lui Gheza Vida), dobândește calitatea de membru al Filialei Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici (prin transfer, după primirea prealabilă în U.A.P.R., în 1962), iar apoi, de-a lungul restului vieții și carierei sale artistice, devine exponent marcant al comunității profesioniste creative a Centrului Artistic Baia Mare.

Schițând liniile de contur și bornele de marcaj pentru punerea operei lui Friedrich Walter în contextualitatea „globală” a patrimoniului Centrului Artistic Baia Mare, avem de observat că această operă, consacrată în primul rând artelor grafice (cu precădere de reproducere – gravură în lemn, linoleum, mai rar în metal, dar și de șevalet – desene în creior, tuș, pastel, creioade colorate), îl așează pe artist într-o poziție de prim plan în seria istorică lungă (de peste un veac și un sfert) a graficii băimărene: începând cu reperul inițiatic din 1896-1897 reprezentat de ilustrații pentru volumul de versuri al poetului Kiss Jószef [i] (create de Simon Hollósy, Károly Ferenczy, Béla Grünwald, István Réti și János Thorma).

Apoi prin personalități emblematice care au marcat fiecare secvență majoră a evoluției artei băimărene precum, printre mulți alții, Lajos Márk (1867-1940), József Fränkel – Faragó (1866-1906), Emil Pottner (1872-1942), Sándor Galimberti (1883-1915), Viktor Belányi (1877-1955), Eugen Pascu (1895-1948), Valer Ferenczy (1885-1954), Gizella Dömötör (1894-1984), Hugo Mund (1892-1961), Vilmos Aba Novák (1894-1941), Károly Patkó (1895-1941), Marcel Olinescu (1896-1992), Vincent Korda (1897-1979), István Boldizsár (1897-1984), Petre Abrudan (1907-1979), Géza P. Kováts (1908-1956), Géza Balla (1909-1941), Szilárd Iván (1912-1988), Vasile Kazar (1913-1998), Paul Erdős (1916-1987), Zoltán Bitay (1931-2021), Ida Mayer – Grumaz (1936-2000), Vasile Jurje (1936), Andrei Damaschin Ivăneanu (1936), Vasile Nașcu (1937), Nicolae Apostol (1939), László Paulovics (1940), Mihai Olos (1940-2015), Dan Erceanu (1943-2021), András Szántó (1946), Gheorghe Crăciun (1946), Alexandru Szabó (1947-2020), Christian Stroe (1955), Ioan A. Negrean (1954), Laura Ghinea (1977), Mihai Ciplea (1984).

Înseriată într-o companie pe-atât de selectă și de diversă, creația grafică a lui Friedrich Walter relevă, pe de altă parte – privind- o din perspectiva retrosspectivă a acelui secol și un sfert de posteritate băimăreană, afilierea, solidă și puternic personalizată, la succesiunile/suprapunerile convergente ale „expresionimelor băimărene” izvodite, în timp, pe filiera Sándor Ziffer (1880-1962) – Tibor Boromisza (1880-1960) – Stanislas Stückgold (1868-1933) – Eugen Pascu – David Jándi (1893-1944) – Géza P. Kováts – Petre Abrudan – Gheza Vida (1913-1980) – József Balla (1910-1991). În ordine biografică, Friedrich Walter aparține „generației ‘50” a artelor românești din veacul al XX-lea (debutul expozițonal petrecându-se la Timișoara, în 1958).

În contextul băimărean, creația lui Friedrich Walter se integrează în procesele revitalizatoare post-proletcultiste și de înnoire estetică proeuropeană pe care le-au generat exponenții „generației 1965” – Mihai Olos, Ilie Cămărășan (1940-1998), Nicolae Apostol, Valentina Boștină (1940-1994).

Etapele creației și arhiva artistului

Cuprinderea globală a creației lui Friedrich Walter (prin lucrări referențiale, dublate de un masiv portofoliul de proiecte de concept și schițe/note de documentare), ne stă astăzi la îndemână datorită osârdiei (mereu mai rară, din păcate, în anii din urmă), cu care familia legatară a moștenirii operei artistului (fiul Friedrich Walter junior și soția Cristina) s-a îngrijit de păstrarea cumpactă a arhivei de autor (plăci de gravură xilo, lino și metal; monotipii și lucrări finite în tuș; tiraje de autor antume și tiraje postume; proiecte compoziționale pregătitoare, schițe de documentare și de concept compozițional, plus un consistent fond documentar și memorial care, toate împreună, depășesc 800 poziții de inventar). Practic această arhivă constituie baza de selecție a portofoliului albumui publicat în 2021/2022. Întregul inventar acoperă ecartul temporal 1953-1995, adică referințele unui parcurs de 43 de ani, dintre 6 ani calendaristici (4 universitari: 1953/1957) aparțin studiilor academice, carierei profesionale creative propriu-zise revenindu-i ceilalți 37 de ani. Așadar o viață și o carieră consistente, cu o durată medie (întreruptă prematur, totuși, în momentul deplinei maturități creatoare la vârsta de 65 de ani), care a traversat secvențele istoriei contradictorii și tulburate – uneori dramatic – ale celei de a doua jumătăți a veacului al XX-lea – de la tragicele împrejurări ale războiului mondial la „naivii ani neoliberali” ai romantismul noului capitalism (1990-1996), trecând prin constrângerile „obsedantului deceniu”, apoi prin exercițiul realismului socialist „victorios la orașe și sate” (1960-1965), experimentând anii prelungiți și productivi ai efemerei „dezghețări ideologice” (1965-1979), ținând piept undelor șocului „tezelor de la Mangalia” (1971-1973), iar mai apoi rezistând creativ la impactul coroziv al crizei finale a „vechiului regim” (1980-1989).

Studiile academice (1952-1957)

O gravură (cu acul), câteva uleiuri solitare (ce ne reamintesc că artistul a urmat specializarea în pictură, domeniul la care a revenit creativ abia din 1990 încolo) și numeroase desene (majoritatea în creion negru; câteva în conté sanguină și în tuș) constituie inventarul păstrat – mai degrabă rezumativ și cu disparități – ce evocă repere episodice ale achizițiilor profesionale dobândite în mediu universitar clujean: construcții compoziționale robuste, desen sobru și precis în modelarea corporalităților, valorații cromatice fine prin umbre de culoare. Se detașează consistența investigațiilor asupra motivului antropomorf (portret și cap de expresie; figură întreagă; câteva schițe de ansambluri compoziționale cu personaje multiple), respectiv crochiuri peisagistice care, toate, relevă însușirea unui limbaj plastic grafic solid și expresiv, orientat spre modelarea iluziei volumetrice prin hașurări lineare multidirecționale, precum și capacitatea surprinderii – mai degrabă lapidară – a caracterului și expresiei portretistice.

Un interes aparte (inclusiv documentar) îl relevă schița de peisaj datat și localizat Baia Mare (1)954 iulie 17 / din practică [i]: peisaj de vară realizat undeva într-o curte din liziera dealurilor (cartierul Valea Roșie ?, sau Colonia Topitorilor ?), cu o casă flancată de doi copaci în planul central și cu tripla conturare a coastelor unui deal.

Desenul în tuș negru evidențiază notarea rapidă, prin conducerea spontană și nervoasă a scrierii liniilor hașurilor într-o manieră de înregistrare a impresiilor tipic plein air-istă.

Lucrarea documentează amintita prezență la Baia Mare a artistului în colonia de vară a studenților institutului clujean de artă, cel dintâi contact avut de Friedrich Walter cu Centrul Artistic Baia Mare – mediu în care avea să se „naturalizeze” în 1963.

Anii de tinerețe (1957-1964)

După absolvirea studiilor academice, Începuturile carierei creative s-au consumat de-a lungul activităților desfășurate în Valea Jiului (1957-1963) alături de membrii grupării Arta pentru mineri / redenumit Cercul Creativ din Petroșani, iar mai apoi în primii doi ani ai „naturalizării băimărene” (1963-1964).

Așa cum documentează lucrările păstrate în arhiva conservată de familia fiului artistului, Friedrich Walter jr., în întreaga perioadă de tinerețe, tematica generală – cu precădere cea promovată în circuitul public – s-a înscris în sfera specifică a acelui „militantism grafic” [i] realist socialist comandat/susținut/promovat de puterea politică a momentului: de la evocarea istoristă a „luptei de clasă” proletariale din Valea Jiului (Înmormântarea minerului, 1959, Pregătirea grevei, 1959; Apel la grevă, 1959; Pretindem dreptate – linogravuri, toate din 1959), la toposuri secvențiale ale „noii construcții societale” – șantiere minerești, navale, uzinale, edilitare (Spre Petrila, 1958; Descărcarea buștenilor, 1959; Muncitori la Combinatul minier – schiță compozițională, desen în tuș, 1961; Muncitori la șantierul naval Brăila, 1962, xilogravură – și numeroase schițe de documentare realizate în portul și șantierul naval Brăila pe parcursul prolificei documentări de creație întreprinse în vara anului 1961, desene în tuș; Noii stăpâni ai cetății, 1963; Muncitori, 1963; Muncitori siderurgiști din Hunedoara, 1963, toate linogravuri; Barajul de la Firiza, 1963, xilogravură – ultimele două expuse de Friedrich Walter la Baia Mare în 1963 [ii], cu prilejul debutului său băimărean la expoziția anuală oficială a comunității artiștilor plastici din Centrul Artistic Baia Mare; Constructorii, 1964 și Instalatorii noilor lumini, 1964 – ambele linogravuri [iii]).

Dacă în anii de început interesul artistului s-a concentrat asupra tipului iconorafic al minerul ca personaj individual/colectiv emblematic (celor menționate mai sus li se adaugă Mineri în Valea Jiului, 1961; Miner fruntaș Tucuriuc, 1963, ambele linogravuri, etc.), după 1961 tipologiile se diversifică prin cuprinderea mai generală a motivului uvrierului urban (constructorul industrial, edilitar, micul meșteșugar), iar mai apoi prin extensii care sparg „monopolul identitar muncitoresc” (ce rămâne însă recurent în anii deceniilor 1970 și 1980) și abordează alte toposuri umane și de context identitar (Îmblânzitoare de lei, 1962, linogravură; Pescari pe malul Dunării, 1962, tuș – expus la Baia Mare în 1963 [i]; Dansatoarea, 1963, Melancolie, 1963, Plictiseală în sala de așteptare, 1963, Pe pârtia de schi, 1963, Cioban momârlan, 1963, Constructori, 1964 [ii] – toate linogravuri; Pietrar, 1964 [iii] și Crescătoarele de găini, 1964 – toate ulei pe pânză [iv]

Etapă mai degrabă complicată, însă marcată de succese majore în planul recunoașterii publice [i], perioada anilor de tinerețe s-a petrecut în ambianța înlănțuirii a trei scurte secvențe nuanțat transgresive ale climatului politic românesc, ce au avut un impact semnificativ în câmpul vieții artistice (finalul „obsedantului deceniu”; „destalinizarea hrușciovistă”; „disidența antimoscovită” dejistă și începuturile „deschiderilor prooccidentale”), impact pe care îl regăsim și în răspunsurile pe care le-a produs cretivitatea lui Friedrich Walter prin modificări graduale – dar relativ alerte – ale stilisticii limbajului plasticității grafice, în contextul unei relative continuități tematice. În mod firesc, au fost anii decantărilor stilistice și tehnnice circumscrise, predilect, în sferea lino și xilogravurii.

Acestea s-au materializat în elaborarea unei matrici puternic personalizate, centrate pe o retorică de extracție expresionistă ale cărei elemente de morfologie și de sintaxă vizuale au construit „armătura” de fond a unei viziuni plastice care a cunoscut, în timp, procese modulatorii de achiziționare/asociere convergentă și a altor repere vizuale stilistice și imaginative (decorativism geometrizant – angular, și/sau circular, în combinații ce evocă recuperări din vocabularul graficii publicitare interbelice tip art déco; conturări curbe/contracurbe – simple sau demultiplicate, extrase din tradiția coup de foué a graficii secesioniste; mijloace și tehnici de expresie de sorginte simbolistă; imaginarul oniric suprarealist, etc.).

Formula inițială (1958-1964) s-a definit în parametrii unui expresionism sever, cu o predominanță a masei suprafețelor negre în raport cu conturarea lineară în alb, ruptă și nervoasă, a formelor motivelor plastice într-o manieră specifică mai degrabă tratării în negativ a plăcii grafice, tratare menită să producă o viziune mohorâtă, întunecată și „opresivă” asupra lumii și personajelor, modalitate ce se revendică din tradițiile graficii ardelenești interbelice (Imre Nagy, Nicolae Brana, Alex Leon/Sándor Löwinger, Marcel Olinescu, Béla Gy. Szabó, băimăreanul Géza P. Kováts, etc.).

Privită din perspectiva specificităților „cronologiei interne estetice și stratigrafiei stilistice” a artei băimărene [i], creația acestor ani îl înscrie pe Friedrich Walter în câmpul celui de „al treilea val tradiționalist”, câmp în interiorul căruia artistul realizează o inedită fuziune personalizată între straturile constitutive ale acestui val: stratul conservării expresionismelor, stratul realist socialist și stratul conservării „cubo-constructivismelor”

După 1961 raportul ponderii alb/negru se rebalansează, rapid și definitiv (cu câteva sporadice reveniri), recalibrând orizonturile unei viziuni plastice deschise, mai „luminoasă” – și, treptat, tot mai spiritualizată, asupra lumii și personajelor care populează universul creației lui Friedrich Walter. Artistul marchează astfel, trecerea de la investigarea personajului antropomorf din perspectiva determinărilor sale exterioare (mai întâi a spațiului exteriorităților sociale și, apoi, a spațiului experiorității cotidiene), la investigarea tot mai consistentă – de-a lungul apartenenței sale băimărene (1963-1996) a sferei determinărilor și manifestărilor/exprimărilor interioare ale personajelor sale (spațiul psihic și imaginar) [i], în consonanță cu conservarea „prizei realiste” a discursului expresionist genuin.

Această tranziție înspre prospectarea universului interior al motivului antropomorf avea să fie anticipată de timpuriu, încă din al doilea an al perioadei petrecute în Valea Jiului, prin singulara și metaforic expresiva lucrare de mici dimensiuni Autoportret – artistul, viața și familia (1959, linogravură) – ce ne pare azi surprinzătoare, având un caracter premonitoriu autobiografic, și căreia astăzi îi putem atribui, retrospectiv, valențele unei autentice ars poetica: bustul autoportret al artistului cu simbolicul „basc de pictor” pe cap, așezat în fața unei tejghele cu un pachet de țigări și o sticlă „cu tărie”, având conturate în fundal portretele–bust ale soției și ale altor două personaje (cel mai probabil părinții artistului).

Nu știm dacă această lucrare a fost expusă public vreodată. Cel mai probabil nu ! Înscrisă, cumva, pe contrasensul rostirii artistice publice agreată în epocă și chiar dacă nu exprimă implicit o „diziență” doctrinară – ea trebuie încadrată în sfera creației de laborator ca demers alternativ la discursul cu destinație publică, ca pe un fel de „creație de sertar”. Prezență insolită și semnificativă păstrată în arhiva familiei artistului, ea prefigurează în tot cazul apetența ulterioară pentru metafora simbolică pe care Friedrich Walter avea să o cultive în etapa băimăreană de maturitate, împingându-și viziunea plastică până către incifrarea metafizică, în anii deceniilor 1970 și 1980.

(Va urma)

Dr. Tiberiu ALEXA

Note

[1] Laura Teodora Ghinea, Adrian Chira, Tiberiu Alexa, Walter Friedrich. Colonia Pictorilor Baia Mare 2020, Editura Școala Ardeleană – Editura Eikon, Cluj-Napoca – București, 2020, 174 p., ilustrații anb/negru și color; ISBN Școala Ardeleană 978-606-797-596 / ISBN Eikon 978-606-49-0377-8

[1] Vezi Kiss József Költeményei. Ferenczy Károly, Hollósy Simon, Réti István, Thorma János képeivel, Révai Testvérek Irodalmi Intézet Rt., Budapest, [1897], 181 p.

[1] În original în limba maghiară: „Nagybánya (1)954. VII/17. / praktizálás”.

[1] Vezi mai pe larg: Grafica militantă românească, EdituraMeridiane, București, 1963.

[1] Cf. Catalog. Expoziția Regională de Artă Plastică 1963. Baia Mare, p. 50: Staţia de radioficare, catalog nr. [76]; Muncitori siderurgişti din Hunedoara, cat. nr. [77]; Baraj din Firiza, cat. nr. [78]; Peisaj din Hunedoara, cat. nr. [79]; Ploaia de primăvară, cat. nr. [80]; Doina, cat. nr. [81]; Pescari pe malul Dunării, cat. nr. [77].

[1] Catalog XX Expoziţie de pictură–sculptură–Grafică organizată în cinstea aniversării Eliberării Patriei, Muzeul Regional Maramureș – Uniunea Artiștilor Plastici din R.P.R Filiala Baia Mare, [Baia Mare], 1964, p. 59: Instalatorii noilor Iumini, cat. nr. Grafică 22/[92]; Constructori, cat. nr. Grafică 23/[93] (reprodus alb/negru la p. 20).

[1] Ibidem.

[1] Încă din 1958 lucrările sale sunt selecționate sistematic, pentru secțiunile de grafică, la cele mai importante manifestări expoziționale cu juriu, de nivel național, organizate la București (anualele de grafică – 1958, 1960, 1964; expozițiile republicane de arte plastice – 1959, 1964; desen și gravură, Muzeul de Artă al R.P.R, – 1961; retrospectiva de grafică militantă, 1961; „Expoziția tinerilor artiști”, 1963, etc.). În extensie internațională, alte jurii centrale îi includ lucrări în portofiliie unor expoziții de artă românească contemporană prezentate la Viena/Austria (1961, unde i se decernează o distincție în cadrul Festivalului Mondial al Tineretului) și Havana/Cuba (1962). Semn al deplinei recunoașteri și legitimări artistice, în 1962 este ales ca membru al Uniunii Artiștilor Plastici din R.P.R..

[1] Cf. Tiberiu Alexa, „Centrul artistic Baia Mare 1896-2018: un fenoment artistic european”, în Răzvan Theodorescu, Marius Porumb (red.), Arta din România. Din preistorie în contemporaneitate, Editura Academiei – Editura Mega, Bucureşti– Cluj-Napoca, 2018, p. 496.

[1] Ibidem.

[1] Cf. Ioana Creţulescu, Mutaţiile realismului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 209-220.

Citește și