Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii Școlii Hollósy (XVIII)

9. EDWARD OKUŃ II. ANII ÎNCEPUTULUI-1.

• FORMAREA • LA BAIA MARE

*12.09.1872, Wólka Zerzeńska/ Guvernoratul Varșavskaya – Kraj Nadwiślański (Țara Vistula – ex Congresul Polonez) /Imperiul Țarist Rus/azi Polonia – 15.01.1945, Skierniewice (azi: așezare urbană de statut județean, în Voievodatul Łodz), Polonia

Am urmărit, în episodul precendent, circumscrierea de ansamblu a creației lui Edward Okuń modelului estetic simbolist european, prin corelarea unora dintre capodoperele artistului cu ideația și perceptele programatice simboliste așa cum fuseseră ele formulate și promovate public de conaționalul său, esteticianul și publicistul francez cu origini poloneze Théodor de Wyzewa (născut Teodor Stefan Wyżewski: 1862-1917), în mai 1886 („Notes sur la peinture wagnérienne et le salon de 1886”, în Revue wagnérienne, an II, 1886, nr. IV, 8 mai, pp. 100-114[1]):

adică cu 4 luni înainte să fi fost publicat celebrul manifest Simbolismul de către greco–francezul Jean Moreas („Le Symbolisme”, în Le Figaro: Supplément littéraire, an XII, 1886, nr. 38, sâmbătă 18 septembrie, p. 151 [2]).

Totodată, selecția consistentă și reprezentativă a ilustrațiilor însoțitoare din episodul precedent (pe unele le vom relua în cele ce urmează), pledează explicit pentru nivelul de anvergură europeană atins de Edward Okuń prin performanțele sale artistice.

FORMAREA:

Edward Okuń și-a început studiile la Varşovia cu Wojcek Gerson [3], în școala privată Klasa Rysunkowa / Clasa de desen (1889-1891). A continuat, apoi, la Cracovia (1891-1893, în Szkola Sztuk Pięknych / Şcoala de Arte Frumoase, sub îndrumările profesorilor Władysław Luszczkiewicz[4], Florian Cynk [5] şi Józef Unierzyski [6], după care a trecut la München, unde a frecventat, între 1893-1894, școlile private conduse de Stanisław Grocholski [7] şi Anton Ażbe [8]. Tot în capitala Bavariei s-a înscris la Academie pe 30 octombrie 1894, în Naturklasse Raupp (număr matricol 1365, înregistrat sub numele Mateus Okon), însă abia dacă a frecventat, vreme de câteva săptămâni, cursurile aceastei instituţii pe care a părăsit-o rapid, pentru a se muta la Paris (cel mai probabil nemulțumit de curricula și de praxisul didactic academist münchenez). În capitala Franţei a studiat la Academia Julian, cu Benjamin Constant, Jean-Paul Laurens şi Gustave–Henri Colin, între 1895-1896. După toate probabilități, pe parcursul experiențelor formative consumate la Paris, va fi întreținut contacte mai apropiate cu mediile culturale simboliste franțuzești, posibil prin medierea emigrației artistice poloneze active, în acei ani, în metropola franceză (poate și cu Théodor de Wyzewa !)

A revenit la München în 1897, pentru a se perfecţiona cu Simon Hollósy în şcoala privată a acestuia. Tot atunci s-a căsătorit o verișoară mai îndepărtată – Zofia Wanda Tolkemit (1877-1960), cea care avea să devină o autentică muză și susținătoare constantă a carierei artistului, atât în anii șederilor lor în străinătate (1897-1920; apoi, sporadic, în anii interbelici), cât și la revenire în patrie, după redobândirea statalității naționale a Poloniei, și în anii profesoratului academic varșovian al lui Edward (începând din 1921).

LA BAIA MARE-1:

În acest din urmă context, la începutul lunii mai 1897 a sosit la Baia Mare împreună cu soţia – Zofia Okuń, curând după căsătoria lor.

Se pare că, la Baia Mare, Edward Okuń a desfăşurat o activitate intensă şi fructoasă, realizând studii de atelier (corp uman, portrete), respectiv scene de gen, portrete compoziționale şi peisaje în plein air. Este foarte probabil ca, printre acestea, să se fi numărat și portretul compozițional Soția artistului cu umbrelă de soare (vezi ilustrația de mai sus), aflat astăzi într-o colecție privată în Polonia.

Lucrarea prezintă toate atributele unei creații de plein air – sau, cel puțin, pe baza unei schițe de concept realizată în aer liber și transpusă, apoi, în atelier. Semnată și datată – E. Okuń (18)97 –, însă fără indicarea localizării, artistul o portretizează aici pe soția sa Zofia într-o ipostază mai degrabă lejeră, surprinsă undeva în aer liber, cândva într-o însorită zi de primăvară târzie/sau de vară timpurie, probabil în timpul unei plimbări cândva mai pe la amiază, sub iradierea solară intensă pe care o intuim din iluminarea puternică, în contrast valoric al gamei oranj, filtrată prin pânza cu motive decorative – florale și vegetale tipic japoneze – ale umbrelei solare. Fragmente de fundal din registrul inferior, în verde crud, ce flanchează stânga/dreapta trunchiul motivului antropomorf feminin, sugerează o zonă vegetală proaspătă, specifică mai degrabă sezonului unei primăveri târzii.

Centrul de interes este focalizat asupra profilării personajului feminin pe fundalul interiorului semitransparent al decorației umbrele solarei, cu portretizarea în semiprofil a unui cap ușor leonin, înfățișat într-o ipostază psihologizantă interiorizată, meditativă, ce evidențiază o frumusețe feminină discet exotică.

Sintaxa stilistică relevă poetica unui discret lirism simbolist, întărită prin utilizarea motivului umbrelei solare japoneze (exotismele elementelor decorative și japonismele fiind specifice, de altminteri, repertoriului motivic simbolist).

Toate aceste detalii fac întrutotul plauzibilă ipoteza plasării momentului realizării lucrării cândva în intervalul lunilor mai–iulie 1897, adică tocmai în vremea șederii la Baia Mare a familiei Okuń (artistul însoțit de soția sa Zofia).

Oricum, lucrarea constituie un eșantion relevant, care dă măsura performanţelor atinse de artist în studiile sale băimărene, măsură ce avea să fie probată prin lucrările expuse de Edward Okuń, în luna iulie 1897, în cadrul Primei Expoziţii de Artă organizată la Baia Mare de studenţii Şcolii Hollósy.

Acest eveniment, care marcheză, de altminteri, uitatul debut expoziţional public al lui Edward Okuń petrecut, de fapt, tocmai la Baia Mare (fapt necunoscut biografilor săi, şi ignorat în lexiconografia internaţională!), i-a prilejuit confirmarea calităţilor artistice prin Premiul al II-lea (în valoare de 70 coroane austriece), ce i-a fost atribuit de Simon Hollósy – așa cum Hollósy informa autoritățile administrației publice locale băimărene la 5 iulie, printr-o notă înregistrată la Registratura Primăriei sub nr. 2304/3 octombrie 1897:

„Distinse Domnule Primar

Onorat Consiliu Orășenesc

Avem onoarea să Vă aducem respectuos la cunoștință, faptul că în școala noastră s-a petrecut cea dintâi premiere [a cursanților studenți], împrejurare în care solicităm să transferați pe adresa noastră două sute (200) de florini din totalul celor patru sute de florini depuși temporar în acest scop în visteria orașului.

Rezultatul acordării premiilor este următorul:

Aceste lucrări premiate, dimpreună cu cele care urmează să fie realizate [în continuare], urmează să fie expuse la deopotrivă  în expoziții la Baia Mare și în cea de iarnă la Budapesta.

Rămânem deplin respectuoși

Baia-Mare, la 5 iulie 1897

[ss] Hollósy Simon [9]

[ss] Grünwald Béla [10]”

Evocarea acestei împrejurări istorice readuce în memoria actualității evenimentul celei dintâi expoziții moderne de artă plastică profesionistă organizată la Baia Mare, de la a cărui producere vom aniversa la vară – iată !, peste 4 luni – trecerea a 127 de ani: PRIMA EXPOZIȚIE BĂIMĂREANĂ A ARTIȘTILOR ȘCOLII HOLLÓSY.

Conjunctura cazuisticii organizării sale s-a „rătăcit”, de multă vreme, printre cotloanele «memoriei pierdute» ! De fapt, astăzi, abia dacă își mai amintește cineva de ea (fapt care, oricum l-am considera, este profund nedrept !) – mă rog, altcineva decât cei câțiva reprezentanți „specializați” din tagma contabililor memoriei istoriografice (aka: istorici și muzeografi de artă cu expertiză în istoria Centrului Artistic Baia Mare !). Așa că a sosit momentul, poate, să „revizităm” izvoarele documentare” cunoscute și/sau încă necunoscute, pentru a readuce evenimentul istoric la lumină, la cunoștința (și întru recunoștința ?) publicului larg.

HRONIC DOCUMENTAR:

Totul a pornit de la un demers, inițiat de la München, în ianuarie 1897, de către Simon Hollósy și asociatul său în administrearea treburilor școlii – pictorul Béla Grünwald. În prefațarea și pentru susținerea proiectului unei noi colonizării băimărene a Școlii private de pictură Simon Hollósy cu sediul în capitala Bavariei imperiale germane, cei doi adresau Primăriei Baia Mare, pe 22 ianuarie, un amplu memoriu argumentativ – extrem de interesant (și de valoros, ca izvor istoriografic). După care, s-a pornit „mașinăria organizării birocatice”…

Contabilizăm, în cele ce urmează, cronologia și detalierile factuale, pe care le cunoaștem, ale desfășurării demersurilor (cu fragmente documentare descriptive, unele edite, altele inedite):

• În ziua de vineri, 29 ianuarie 1897, la Primăria Baia Mare: se înregistrează, sub nr. 321, documentele expediate de la München, de către Simon Hollósy şi Béla Grünwald, în chestiunea instituirii „academiei de pictură” la Baia Mare, document retransmis la Budapesta, marți, 2 februarie, către Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dimpreună cu un memoriu propriu al administrației locale băimărene. [11]
• Duminică, 31 martie 1897, la Baia Mare: săptămânalul local de limbă maghiară Nagybanya és Vidéke [„Baia Mare și împrejurimile”] publică, sub titlul München şi Baia Mare, memoriul adresat de Simon Hollósy și Béla Grünwald Primăriei Baia Mare (nr. de înregistrare 321) privind solicitarea sprijinului guvernamental pentru susținerea permanentizării, la Baia Mare, a colonizărilor studențești și artistice printr-o subvenție de stat: [12]

„(…) Aceste două oraşe sunt sediile Şcolii de pictură Hollósy. Îndepărtate unul de celălalt, foarte îndepărtate nu doar din punct de vedere geografic, ci şi altminteri. Münchenul este metropola rezidenţei permanente de iarnă a coloniei artistice, în vreme ce oraşul nostru este doar casa excursiilor de vară. [/] (…) Referitor la felul în care se gândeşte Şcoala Hollósy la excursia [de studii] din acest an, publicăm o pe cât de frumoasă pe atât de memorabilă scrisoare a conducătorilor ei, privitor la care declarăm, încă de la bun început, că din partea Băii Mari nu se va ivi nici un impediment, Baia Mare va întreprinde cele ce îi revin, rămâne doar ca statul regal maghiar să nu îşi renege fii. [/] Interesanta scrisoare arată astfel:

«Înălţimii sale domnului consilier regal primar la Baia Mare.

Am primit cu bucurie sinceră chemarea oraşului Baia Mare pentru această vară, şi în numele nostru şi al colegilor noştri artişti vă mulţumim frumos pentru aceasta. [/] Ne amintim cu recunoştinţă de acea inimoasă ospitalitate pe care ne-a împărtăşit-o nobilul oraş minier Baia Mare, precum şi de sprijinul însufleţit şi interesul cu care oraşul şi cetăţenii săi au îmbrăţişat, deopotrivă, cauza noastră. [/] (…) Acest proiect şi scop ideal doar astfel s-ar putea transforma în realitate fructuoasă, dacă se va munci în sprijinul său cu tenacitate combativă de-a lungul timpului, ani de-a rândul, pentru a învinge antipatia, ignoranţa şi nepăsarea [sublinierea mea – T.A.]. [/] Din amabila invitaţie a înălţimii tale [primarul Oliver Turmann] deducem acea îmbucurătoare certitudine că oraşul Baia Mare a recunoscut şi a înţeles importanţa scopului nostru şi, conform valorii acestuia, poate să evalueze considerabilele beneficii morale şi materiale ce i-au revenit prin înfăptuirea proiectului nostru, atunci când promite, că dacă ne vom duce acolo, [oferă] nu doar deplina căldură a ospitalităţii sale, ci şi că, împreună cu noi, doreşte permanentizarea la Baia Mare a academiei noastre de pictură. [/] Experienţa primă din anul trecut, care a dovedit că expediţia este cu putinţă, a adus beneficii materiale şi spirituale deopotrivă  nobilului oraş cât şi nouă. Au participat la această excursie mai mulţi decât am îndrăznit să sperăm la început.. (…) În vara precedentă au trecut pe la Baia Mare aproape cincizeci de artişti maghiari şi străini, şi este de mizat, în medie, [cam] pe tot atâţia pentru fiecare excursie artistică. Dincolo de împrejurarea că o societate aşa de numeroasă influenţează dinamizând atât circulaţia bunurilor materiale cât şi viaţa spirituală şi socială; dincolo de faptul că artiştii străini duc în lumea largă reputaţia ospitalităţii îndatoritoare a nobilului oraş, şi [ei] vor răspândi mărturii însufleţite despre marele avantaj spiritual al unei astfel de excursii artistice care are asupra artei o influenţă revitalizantă, înnoitoare; (…) în special oraşul Baia Mare, profită nu doar moral, ci şi material, de pe urma acestor excursii, îndeosebi dacă ele ar deveni o instituţie permanentă [sublinierea mea – T.A.]. O asemenea instituţie culturală în partea de răsărit a ţării – unică în felul ei nu doar la noi ci şi în străinătate – asociată cu expoziţiile de artă ce s-ar ţine anual, trebuie să exercite o influenţă perenă, inestimabilă (…) asupra artei, influenţează încurajator asupra tinerilor artişti dintr-o provincie îndepărtată, şi oferă punct de sprijin şi îndrumare acelor tineri din ţară care simt în ei vocaţia artei. (…) [/] Cum am amintit mai sus, organizarea unor asemenea excursii cu nu număr corespunzător de participanţi poate lesne reuşi din nou, numai că pentru realizarea şi garantarea ei noi înşine nu dispunem de o bază materială corespunzătoare [sublinierile mele – T.A.]. [/] Faptul din urmă a reprezentat motivul pentru care anul trecut am apelat în cea mai restânsă măsură cu putinţă la sprijinul material oferit, atât de generos, de oraşul Baia Mare, neputând lăsa oraşul să se implice în nesiguranţa unor sacrificii mai mari. [/] Această situaţie rămâne valabilă şi în viitor. [/] Există însă un factor de al cărui sprijin am beneficiat, până acum, în cea mai mică măsură într-adevăr– iar acesta este statul. Cu toate că a sprijini o asemenea mişcare de interes general mai degrabă este îndatorirea statului decât a unui oraş –  întrucât susţinerea artei maghiare reprezintă interes general naţional. Statul este cel mai autorizat protector al cauzei culturii maghiare, statul este acea putere care poate asigura permanentizarea, atât de dorită de ambele părţi, a academiei de pictură şi coloniei artistice de vară. [/] Pentru realizarea acesteia nu există procedeu mai eficace şi rapid decât ca oraşul să apeleze la guvern nu pe calea obişnuită, ci prin intermediul deputatului [parlamentar], făcând trimitere la ce anume este capabil şi dispus să ofere, făcând trimitere la motivul pentru care se face solicitarea şi la argumentele care recomandă eficienţa sprijinului statului. [/] Prin urmare, rugăm Consiliul nobilului oraş Baia Mare pentru ca, în interesul nostru comun, să binevoiască a se adresa distinsul guvern şi, exercitându-şi asupra lui întreaga putere de influenţare, să determine ca statul să ne acorde sprijinul material strict necesar [sublinierile mele – T.A.]. [/] (…) Poate că demonstrăm aici de prisos [faptul] că, faţă de expediţiile organizate fără subvenţie, cele susţinute de stat aduc cu mult mai mari avantaje, atât din punct de vedere material cât şi spiritual, în beneficiul oraşelor; precum este de asemenea cert faptul că cererea unui oraş exercită o influenţă mai întinsă decât atunci când o persoană particulară solicită ceva. [/] Şi întrucât colonizarea şcolii, transportul dus – întors, amenajarea şi întreţinerea atelierului, modélele, culorile şi ustensilele implică cheltuieli considerabile, apoi pentru ca băieţii mai săraci să poată studia gratuit în condiţiile în care taxa de studii şi aşa s-a micşorat pe durata semestrului de vară, iar traiul la Baia Mare nu este prea ieftin: sperăm într-o subvenţie de 2.000 – două mii de florini. Este atât de modestă această sumă, neînsemnată în comparaţie cu cei 60.000 – şaizeci de mii de florini destinaţi susţinerii anuale a academiei budapestane, însă chiar în ciuda micimii ei, îşi va produce din plin roadele spre binele artei plastice maghiare. [/] Solicităm nobilului oraş sarcina obţinerii pentru acest scop, pe cale deputăţească, a subvenţiei de 2.000 – două mii florini din partea guvernului maghiar [sublinierea mea – T.A.].

Cu deplin respect Înălţimii sale domnului Primar şi Distinsului Consiliu [orășenesc]

München, la 22 ianuarie 1897 [/] Rămânem ai Dvs.

[ss] Simon Hollósy [/] [ss] Béla Grünwald»”

• Miercuri, 10 martie 1897, la Budapesta: Ministerul Cultelor și Intrucțiunii Publice, sub semnătura ministrului Gyula Wlasich, dispune instituirea subvenției de 2.000 florini în favoarea susținerii, la Baia Mare, a „permanentizării cursurilor de vară pentru pictură” și a activităților „coloniei” de artiști. Adresa nr. 18551, transmisă Primăriei Baia Mare, conținea și câteva cerințe ministeriale importante:

„nr. 18551 [/] Comunităţii oraşului liber regesc Baia Mare [/] În memoriul cu nr. 53 dat la 17 februarie anul curent, comunitatea [orașului Baia Mare] s-a adresat mie pentru ca să o susţin prin sprijin material continuu pentru acoperirea cheltuielilor ce au ca ţel permanentizarea cursurilor de vară pentru pictură, respectiv întreţinerea coloniei [sublinierea mea – T.A.]. [/] Eu însumi tind să preţuiesc ţelul acesta ca, de-a lungul verii, artişti şi studenţi artişti talentaţi, silitori şi plini de dăruire, să se unească sub o îndrumare experimentată aici, într-o provincie a ţării, pentru studierea nemijlocită a naturii şi vieţii, şi merită preţuire îndeosebi faptul că comunitatea [băimăreană] manifestă un însufleţit interes şi spirit de sacrificiu faţă de acest ţel. [/] Pe de altă parte, consider necesar ca să pot obţine şi o informare despre activităţile şi episoadele cursului de pictură din această vară, de care să pot condiționa eventuala continuare a sprijinului meu acordat pe anul curent. [/] Din resursa alocaţiei de cheltuieli aflată la dispoziţia mea neputând destina o sumă mai mare numitului scop: pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a coloniei de vară acord comunităţii, deocamdată cu titlu experimental, o subvenţie de 2000 florini pentru anul curent, sumă a cărei ordonanţare doresc să o dispun în momentul când voi primi din partea comunităţii un raport privitor la când, cu aproximativ câţi participanţi şi pe ce perioadă se va institui cursul de pictură din anul curent ? [/] Consider ca fiind dezirabil, din punctul de vedere al eventualei subvenţionări în anul viitor, ca la încheierea activităţilor de vară artiştii despre care este vorba, să organizeze o expoziţie separată cu bilanţul studiilor lor, la Galeria de Artă din Budapesta, de succesul cărei expoziţii condiţionez subvenţionarea pe anul viitor. În interesul organizării acestei expoziţii, comunitatea să binevoiască a se adresa la timpul potrivit Societății Naţionale Maghiare a Artelor Plastice sublinierea mea – T.A.]. [/] Aştept [așadar] din partea comunităţii ca, la încheierea studiilor de vară ale colectivului de artişti, să înainteze un raport despre cine a participat cu adevărat la colonizare, ce fel de activitate au desfăşurat, precum şi privitor la modul în care a fost întrebuinţat totalul subvenţiei. [/] Budapesta, la 10 martie 1897.”[13]

• Duminică, 14 martie 1897, la Baia Mare; mass-media locală informează despre preparativele pentru noul sezon colonist al cercului artistic și studențesc al Școlii private de pictură Simon Hollósy de la München, avansând și o listă anticipativă a participanților:

„Vin artiştii pictori. După cum ne informează o sursă de încredere, cincizeci de artişti pictori vor sosi în oraşul nostru în câteva săptămâni, în măsura în care oraşul va izbuti cu adevărat să procure preconizatul ajutor de stat. Lista artiştilor este următoarea: (…) Eduárd Okum, doamna Eduárd Okum (…).” [14]

Să notăm în acest punct că deja în luna februarie 1897, abia revenit din sejurul de studii pariziene petrecute la Academia Julian, și tocmai căsătorit cu verișoara sa Zofia Wanda Tolkemit, Edward Okuń optase pentru colonizarea băimăreană, dimpreună cu tânăra sa consoartă. Constatarea întărește convingerea că artistul polonez a acordat o atenție specială perspectivei experimentării unui sezon de studii în plein air-ul unui spațiu cultural necunoscut dar, în mod previzibil promițător, sub îndrumările lui Simon Hollósy, mentor pentru școala müncheneză a căruia părăsise Parisul.

• Duminică, 21 martie 1897, la Baia Mare: se anunță finalizarea cu succes a obținerii și transmiterii către beneficiarii studenți și artiști din München, a biletelor de transport gratuit pe calea ferată, în interiorul hotarelor regatului ungar:

„Artiştii pictori din München au primit deja biletele de liberă călătorie cu trenul de la Marchegg la Baia Mare şi retur, pentru un sejur de 6 luni. Mutarea lor aici este de aşteptat să se petreacă pe întâi mai.” [15]

• Duminică, 4 aprilie 1897, la Baia Mare; este adusă la cunoștința publică izbânda obținerii subvenției de stat pentru susținerea activităților de peste vară ale artiștilor și studenților colonizați la Baia Mare. Sunt relevate meritele intervenției parlamentarului de circumscripție electorală locală Lajos Láng [16] pe lângă ministrul cultelor și instrucțiunii publice, ceea ce vine să confirme prezumțiile expuse de Simon Hollósy în argumentația de inițiere a demersului, prin memoriul din 22 ianuarie (vezi mai sus):

„München și Baia Mare. Sub acest titlu, am publicat deja un editorial pe această temă, în care am prezentat memoriul, maeștrilor școlii Hollósy, întocmit atât de deslușit pe tema ajutorului de stat pentru școala de pictură. [/] Modeste erau evoile școlii, căci chiar nu se poate spune că 2.000 florini ajutor anual este o dorință excesivă, în comparație cu sutele de mii pe care statul le distribuie în alte scopuri artistice, dar pe de altă parte, tocmai pentru că statul sacrifică deja atât de mult în scopuri artistice, a părut aproape de necrezut faptul că cererea a fost indeplinita atat de repede, ceea ce ar putea rezolva posibilitatea ca școala să se mute aici în acest an. [/] Iar acum, sub titlul de mai sus, putem raporta că ajutorul de stat de 2.000 florini pe seama școlii Hollósy a fost deja ordonanțat de către ministrul instrucțiunii publice, Gyula Wlassics, în cel mai concis mod posibil, [și] cu o sinceră disponibilitate de a fi binevoitor cu arta. [/] Lajos Láng, deputatul circumscripției noastre [electorale] în parlament, a fost cel care s-a angajat să medieze și să comunice cu ministerul în această chestiune, iar datorită intervenției sale, chestiunea a fost rezolvată atât de rapid și de favorabil. [/] Cei care pot înțelege avantajul enorm [care decurge] pentru orașul nostru din faptul că școala de pictură Hollósy din München petrece aici vara, și îndreaptă înspre Baia Mare nu doar privirile întregii țări, ci și ale celor din străinătate, sunt capabili să cântărească suficient greutatea acelei realizări că statul subvenționează școla de pictură din Baia Mare. [/] A fost pentru prima dată că orașul nostru s-a adresat deputatului său pentru mijlocire într-o chestiune publică, și vedem ca un bun augur pentru viitor faptul că cea dintâi cerere a fost urmată de un succes rapid și sigur. [/] Așa că acum nu mai există nici o îndoială că pictorii noștri, care ne-au câștigat simpatia anul trecut, vor petrece din nou vara aici.” [17]

Odată rezolvată spinoasa chestiune financiară, se fac publice, prin intermediul presei locale, obiectivele principale ale unui fel de agendă a activităților Școlii Hollósy proiectate pentru anul 1897 – care reprezintă, în fapt, câteva dintre cerințele formulte anterior de ministrul Gyula Wlassics, în ipoteza continuării pe viitor a subvenționării de stat:

„recolta artistică” de peste vară ar urma să fie prezentată, într-o importantă expoziție la Budapesta, de către cei aproximativ cincizeci de studenți–coloniști ai școlii hollóșiene printre care se află, după cum subliniază apăsat jurnalistul băimărean, „mulţi artişti de vocaţie, talentaţi, în majoritate covârşitoare străini, de la academiile din Cracovia, Moscova şi München” – opt dintre ei venind din Odesa:

„Privitor la Şcoala de pictură Hollósy putem anunţa, ca fiind deja un fapt împlinit, ştirea că membrii şcolii, în număr de circa cincizeci, vor sosi din nou în oraşul nostru la începutul lunii mai. Hollósy leagă planuri mari de şederea sa la Baia Mare, şi anume doreşte să organizeze în acest an, la Budapesta, o expoziţie puternică, de standard calitativ înalt, cu lucrările care se fac în acest an, ba chiar plănuieşte să organizeze o expoziţie în străinătate sub această titulatură. Vor veni la noi cu şcoala foarte mulţi artişti de vocaţie, talentaţi, în majoritate covârşitoare străini, de la academiile din Cracovia, Moscova şi München. Printre ei sunt opt din Odessa. Mulţi vor părăsi academia müncheneză pentru a putea să vină cu Hollósy [sublinierea mea – T.A.]. Înregistrăm cu cea mai mare bucurie aceste veşti şi urmărim cu mare nerăbdare sosirea şcolii.” [18]

• Duminică, 18 aprilie 1897, la Baia Mare, pregătirile pentru primirea coloniștilor intră în linie dreaptă. Preocupate să asigurare coloniștilor condițiile unui confort decent pe durata șederii la Baia Mare, autoritățile apelează la cetățenii comunității pentru identificarea locațiilor de cazare a studenților și artiștilor münchenezi:

„Se caută locuințe. Toți cei care au camere sau locuințe care pot fi închiriate pictorilor care vin din München, să binevoiască să îl contactacteze pe locotenentul János Kerekes, la biroul Căpitănatului și să-și înregistreze pentru închiriere, acolo, apartamentele destinate acestui scop.” [19]

• Joi, 29 aprilie 1897, Baia Mare: artiștii și studenții coloniști temporari din cercul Școlii Hollósy, sosesc venind de la München, pe traseul Salzburg–Viena–Bruck an der Leitha[20]–Budapesta–Satu Mare, iar mass-media locală relatează evenimentul:

„Şcoala maestrului Simon Hollósy. Într-o dimineaţă luminoasă și senină, Baia Mare a întâmpinat acea simpatică caravană boemă care, joi dimineață a făcut oraşului nostru surpriza inopinată şi totuşi de mult aşteptată. Din străinătatea îndepărtată, din toate direcţiile rozei vânturilor, oaspeţii noştri münchenezi au venit în Barbizonul maghiar împreună cu lumina soarelui de primăvară. (…) Valoroasa caravană şi-a început marţi călătoria de la München. Câţiva dintre membri aceştia s-au oprit pentru scurt timp şi la Salzburg, Viena şi Budapesta pentru a explora lumea, continuând de acolo călătoria înspre Maestru. Pe acest traseu au venit de la München treizecişiunu de persoane: (…) Summa summarum, mâinile a şaizeci de artişti vor purcede la pictarea naturii băimărene. Interesanta colonie de boemi compusă din nemți, ruşi, americani, [câte un] spaniol, turc şi din maghiari, şi-a ţinut deja, în seara de joi, joviala petrecere de cunoaştere reciprocă în restaurantul cazinoului. Salutăm vechile noastre cunoştinţe, iar celor noi le adresăm din inimă urarea de bun venit. Fie-le şederea aici însorită şi plăcută. Fie ca internaţionala lume artistică să se simtă bine [la noi] (…) !” [21]

• Duminică, 9 mai 1897, la Baia Mare: preocupată de bunăstarea și de comfortul cotidian al pictorilor coloniști, opinia publică somează administrația locală – prin mijlocirea presei locale – să „modernizeze” iluminatul public în zona parcului orășenesc, prin introducerea câtorva „felinare” pe care, ironic, jurnalistul băimărean și le imaginează ca pe un fel de „feștile supradimensionate” – alimentate cu „ulei de in” asigurat din economisirile artiștilor pictori (să nu uităm că, la acea dată, abia ne aăropiam de introducerea iluminatul electric public la Baia Mare !):

„Mai multă lumină! Asocierea boemă a pictorilor, ca grup care a văzut și citit multe, cunoaște, membru de membru, celebra zicală a lui Goethe: Mehr Licht! [/] Numai că, până acum nu au știut că, pe patul de moarte, Goethe a rostit aceste cuvinte direct la adresa Văii Roșii [băimărene]. [/] Durere, acum sunt forțați, din păcate, să experimenteze adevărul în mod concret. [/] În cea mai mare parte, membrii școlii Hollósy s-au stabilit în parc și pe Valea Roșie, unde au primit locuințe. [/] Iar în această zonă tocmai că nu există nici un singur felinar [de iluminat public]. [/] După strălucirile vieții din metropolă, acest întuneric egiptean trebuie să fie foarte înfricoșător. [/] Și cum doar nu vom lăsa ca, din pricina a 3-4 felinare, școala de artă să întoarcă spatele și să ne părăsească, cerem de aceea orașului să nu se zgârcească să modernizeze cu câteva felinare drumul din parc și Valea Roșie, iar artiștii înșiși vor fi bucuroși să asigure uleiul, de la vopsele rămase [neconsumate].” [22]

• Vineri, 16 iunie 1897, la Baia Mare: se înregistrează în contabilitatea Primăriei contravaloarea de 2.000 de florini a subvenției de stat, ordonanțată din partea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice de la Budapesta:

„nr. 2040/1897                           Registrul principal de depuneri administrative pagina 20/[1]897

1897 Încasare în Jurnal administrativ principal de depuneri [nr.]10

Prea distinsul domn ministru al cultelor şi instrucţiunii publice înştiinţează prin înscrisul nr.31.306/1897 dat în 3 a lunii curente că subvenţia de stat de 2.000 florini, pe care a aprobat-o pe seama oraşului pentru acoperirea cheltuielilor ce decurg din întreţinerea pe anul curent a cursului de pictură instituit la Baia Mare pe timpul verii, a ordonanţat-o la biroul local al Administrației fiscale regale maghiare.

Hotărâre

Se îndrumă serviciul financiar ca să ridice de la trezoreria biroului local al Administrației fiscale regale maghiare, pe baza chitanţierului oficial al primarului, subvenţia de stat de 2.000 florini ordonanţată pe seama oraşului şi să o înscrie la depuneri. [/] Din totalul de 2.000 florini astfel înregistraţi în cont, 1.400 florini – adică una mie patru sute florini – se înmânează artiştilor pictori Simon Hollósy şi Béla Grünwald pentru subvenţionarea cursului de pictură instituit pe timpul verii în localitate şi se înmânează pe bază de chitanţă netimbrată, consemnându-se că cei 600 florini ce rămân, se reţin pentru acoperirea cheltuielilor pentru expoziţia ce va fi organizată la Budapesta din lucrările cursului de pictură instituit pe timpul verii în localitate, iar până la o dispoziţie ulterioară se reţin la depuneri. [/] Iar întrucât subvenţia de stat de 2.000 florini aprobată şi deja ordonanţată pe seama oraşului Baia Mare – acordată pentru cheltuielile neprevăzute ale instituirii cursului de pictură – oraşul o utilizează în întregime pentru sprijinirea acestui curs, iar pentru permanentizarea acestuia oraşul se declară gata să facă tot posibilul şi pe viitor, exprimându-şi, totodată, speranţa într-o eventuală propunere [în acest sens] care s-ar face către autorităţi din partea conducerii artistice a cursului, dimpreună cu făgăduința ca aceasta să ofere educaţie gratuită pe perioada cursurilor de vară studenţilor băimăreni care ar dovedi talent pentru cariera de artişti pictori. [/] Despre care se înştiinţează prin hotărâre serviciul financiar şi contabilul Dezső Marosfy, respectiv artiştii pictori Simon Hollósy şi Béla Grünwald.

Baia Mare, 16 iunie 1897

Consiliul oraşului [nr.] Endre Gellért secretar şef / Încasare bani lichizi 2.000 florini la depuneri administrative. [nr.] Dezső Marosfy contabil        VI / 19 / [nr.] 2040/[1]897 Oficiul serviciului financiar”[23]

PRIMA EXPOZIȚIE PROFESIONISTĂ DE ARTĂ ORGANIZATĂ LA BAIA MARE:

• Atelierul, Școlii Hollósy, Parcul orășenesc, 11 iulie 1897

Printre cerințele condiționale formulate de către ministrul Gyula Wlasici în nota nr. 18551/10 martie 1897, cu prilejul acordării subvenței de stat pentru a sprijini ca „…de-a lungul verii, artişti şi studenţi artişti talentaţi, silitori şi plini de dăruire, să se unească sub o îndrumare experimentată aici, într-o provincie a ţării, pentru studierea nemijlocită a naturii şi vieţii, şi merită preţuire îndeosebi faptul că comunitatea manifestă un însufleţit interes şi spirit de sacrificiu faţă de acest ţel”, se număra și realizarea unui proiect expozițional la Budapesta din producția artistică de peste vară. Probabil pentru a extinde și în profitul publicului gazdelor băimărene beneficiile culturale ale unei astfel de experiențe culturale, Simon Hollósy a decis organizarea unei expoziții scurte (de o zi), în 11 iulie, sub pretextul premierii celor mai performanți studenți–coloniști ai școlii, remarcați prin studiile efectuate în perioada mai-iulie. Finanțarea premiilor s-a făcut din resursele alocate prin subvenția de stat. Aceasta avea să fie cea dintâi expoziție profesionistă de artă plastică organizată la Baia Mare în timpurile moderne.

luni, 5 iulie, conducătorii școlii – Simon Hollósy (lider artistic) și Béla Grünwald (manager administrativ) înaintează către autoritățile administrației locale o informare despre „prima decernare de premii” în cadrul școlii și, pentru susținerea financiară a acestor, solicită eliberarea fondurilor necesare din subvenția de stat alocată în acest scop (vezi mai sus: nota înregistrată la registratura Primăriei sub nr. 2304/3 octombrie 1897).

duminică, 11 iulie 1897, Baia Mare, în presa locală se anunță organizarea expoziției în atelierul Școlii Hollósy din parcul orașului:

„Şcoala de pictură Hollósy organizează o expoziţie în atelierul şcolii azi, duminică, cu prilejul decernării premiilor, şi roagă distinsul public să binevoiască a vizita expoziţia. Orarul de vizitare a expoziţiei este între orele 9–12 dimineaţa şi 2–5 după amiaza.”[24]

duminică, 18 iulie 1897, Baia Mare, același săptămânal local de limbă maghiară relatează despre expoziție într-o scurtă notă jurnalistică în care, prin exprimarea unui punct de vede întrucâtva critic privitor la preferințele și percepția selectivă a sufragiului public, putem intui existența în germene a viitoarei evoluții înspre subspecia jurnalistică cronica de artă, pe care o vom reîntâlni în presa băimăreană câțiva ani mai încolo în format matur (1900), și tot în legătură cu o expoziție a studenților Școlii Hollósy:

„Expoziţia Şcolii Hollósy a avut un succes deosebit. Duminica trecută a avut loc un adevărat pelerinaj la atelierul de pictură, unde îndeosebi studiile de cap au obţinut sufragiul publicului. Peisajele nu au mai plăcut în aceeaşi măsură. După câte cunoaştem, dintre membri şcolii, [Jakob] Nussbaum, [Edward] Okuń, [Rufin] Schereschewsky, [Emil] Pottner, [Ferdinand] Kiszely, [Michał du] Laurans şi [Georg] Schlemensohn sunt artiştii care au câştigat premii mai mari sau mai mici. Este cu adevărat surprinzător acest frumos succes de care Şcoala Hollósy este capabilă în pofida răstimpului scurt şi a vremii continuu ploioase care stânjeneşte activitatea în aer liber.”[25]

Așadar, pe podiumul premianților întâlnim doi coloniști germani, doi ruși/ucraineni, doi polonezi și un slovac/maghiar. În afara lor, nu cunoaștem, din păcate, și numele celorlalți expozanți. Putem doar presupune că printre aceștia se vor fi numărat și alți coloniști despre care știm că erau prezenți, deja, la Baia Mare, la acea dată, precum nemții Max Loose, Queck Walter și Konrad von Kardorff, polonezii Ignacy Marek și Konrad Krzyzanowski, românul Arthur Verona, ungurii Lajos Tegyei, Viktor Belányi (slovac), Béla Plechl (sârb) și Ferenc Tóth Molnár, ucrainenii Lazar Goldstein și Lazar Diamnt (venit din Turcia), austriacul Arthur Ratzka, americanul Adolf Weill și, poate, și alții. În biografiile marii lor majorități, participarea la expoziția băimăreană consemnează debutul public absolut în carierele lor !

• Duminică, 1 august 1897, la Budapesta: presa din capitala regală maghiară își informează cititorii despre evenimentul expozițional băimărean, subliniind apăsat caracterul internațional al comunității studențești constituite în cadrul Școlii Hollósy, și consemnează premierea celor mai merituoși studenți din fondurile asigurate prin subvenția de stat acordată pentru susținerea colonizării din 1897:

„Expoziția coloniei de artiști din Baia Mare. Școala de artă a maestrului Simon Hollósy din Baia Mare și-a ținut propriul său mic salon: a organizat o expoziție, la care cele mai reușite dintre studiile școlii, șapte, au fost premiate cu câte un premiu din subvenția cu care guvernul sprijină eforturile școlii Hollósy. Studenții, dintre care mulți sunt străini: germani, polonezi, ruși, [câte un] spaniol, american (există chiar și turc și indian), progresează foarte bine în studiile lor. S-au îndrăgostit într-atât de mult de Ungaria încât vor să se întoarcă la noi în fiecare an [sublinierea mea – T.A.]. Între timp, acești numeroși tineri artiști își iau cu ei impresiile despre Ungaria în toate direcțiile rozei vântului și își ademenesc compatrioții în acest oraș artistic maghiar pentru vară, unde locuitorii din Baia Mare îi întâmpină cu ospitalitatea tradițională maghiară. (…)” [26]

Rezumând concluziv această cronologie cronicărească, vom spune că cea dintâi expoziție modernă de artă plastică a luat naștere, la Baia Mare, în urma finalizării, cu succes, a inițiativei lui Simon Hollósy de obținere a subvenției de stat pentru susținerea colonizării artistice băimărene a studenților și artiștilor asociați cercului münchenez al Școlii priavte de pictură Simon Hollósy, cu sprijinul și în gestiunea financiar–contabilă a autorităților administrației publice locale, și prin decizia lui Hollósy de a extinde – și în beneficiul comunității publice băimărene – îndeplinirea cerinței condiționale formulate și impuse de către finanțatorul subvenției de stat (Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice de la Budapesta): de prezentare expozițională publică, la Budapesta, a rezultatelor activităților de studiu și creație obținute pe parcursul colonizării artistice din vara anului 1897.

Tiberiu ALEXA

(va urma)

NOTE

[1] sursa: https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k19996p/f111.item

[2] sursa: https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bd6t51176882t.

[3] Wojcek Gerson (1831-1901), autentic „patriarh” al artei poloneze moderne; pictor realist de teme istorice, scene de gen și portrete; educator cu influență decisivă în modelarea artiștilor „renașterii naționale poloneze”, având contribuții majore la difuzarea modelelor modernismului artistic european în spațiile artistice poloneze aflate, pe atunci, sub tripla ocupație imperială prusac–germană, țarist–rusească și habsburgic–austriacă (de la realism la naturalism, impresionism, simbolism și la neo-romantismul „renașterii naționale poloneze” a mișcării Młoda Polska / Tânăra Polonie). A activat ca dascăl de desen și pictură la Varșovia, succesiv în școala privată Klasa Rysunkowa / Clasa de Desen și în Szkola Sztuk Pięknych / Şcoala de Arte Frumoase.

[4] Władysław Luszczkiewicz (1828-1900), pictor, educator și istoric de artă polonez, curator muzeal și lider al învățământului artistic din Cracovia. În jurul mentoratului său pedagogic aveau să se formeze personalitățile principalilor exponenți ai mișcării poloneze moderniste, de orientare simbolistă, Młoda Polska / Tânăra Polonie – principal vector cultural de „renaștere” și înnoire a «artei naționale» poloneze, și promotor ideologic al resuscitării spiritului național polonez și al «restaurării» statalității «pierdute» a Poloniei: Stanisław Wyspiański, Józef Mehoffer, Jacek Malczewski, Edward . Okuń, etc..

[5] Florian Cynk (1838-1912), pictor, ilustrator și important educator polonez la Cracovia.

[6] Józef Unierzyski (1863-1943), pictor de orientare istoristă neoclasic academistă, cu preocupări în sfera tematicilor mitologice și religioase simbolice, și educator polonez la Cracovia.

[7] Stanisław Grocholski (1860-1932), pictor și educator polonez, activ și expozant la München, Cracovia, Varșovia și Lvov, apoi emigrat în S.U.A. și actiov la Buffalo. Între 1891-1901 a susținut la München propria sa școală privată de pictură.

[8] Anton Ażbe (1862-1905), pictor și educator sloven, activ la München. Între 1892-1904 a susținut la München o celebră școală privată de pictură, extrem de populară printre studenți din Europa Centrală și de Răsărit, reprezentând principala concurență educațională privată müncheneyă a Școlii private de pictură Simon Hollósy (1886-1918).

[9] Semnătură olografă.

[10] Semnătură olografă.

[11] Cf. însemnări manuscrise, în limba maghiară, cu tuş negru, în formular tipizat şi legat în registru: la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Maramureș (în continuare: ANFM), FoPrBM Fond Primăria Baia Mare (în continuare: FoPrBM), Acte Administrative (în continuare: AcAd), Registru secretarial de intrări–ieșiri (în continuare: RegI-I) .nr. 543/1897, înregistrarea nr. 321 (document lipsă; publicat în articolul „Hollósy Simon, Grünwald Béla: München és Nagybánya”, în Nagybánya és Vidéke (în continuare: NaVi, XXIII, 1897, nr. 5, 31 ianuarie, p. 1).

[12] Cf. Hollósy Simon, Grünwald Béla, „München és Nagybánya”, în NaVi, XXIII, 1897, nr. 5, 31 ianuarie, p. 1.

[13] ***, „A Hollósy-féle festőiskola állami segélyre ügyében…”, în NaVi, XXIII, 1897, nr. 15, 11 aprilie, p. 1.

[14] ***, „Jönnek a festőművészek.”, în NaVi, XXIII, 1897, nr. 11, 14 martie, p. 2.

[15] Cf. ***, „A müncheni festőművészek…”, în NaVi, XXIII, 1897, nr. 12, 21 martie, p. 4.

[16] Lajos Láng, baron maghiar (Pesta, 1849-Budapesta, 1918), doctor în științe juridice, statistician, economist, profesor universitar, membru titular ql Academiei Magiare de Științe, politician – membru al Partidului Liberal fondat de celebrul Kálmán Tisza, secretar de stat la Ministerul Finanțelor (1889-1893), parlamentar al circumscripției electorale Baia Mare (1896-1901) și în acte circumscripții (1878-1918), vicepreședinte adjunct al Camerei Deputaților în Parlamentul de la Budapesta (1896-1898 – tocmai în vremea intervenției de succes în chestiunea subvenționării de stat a colonizărilor de la Baia Mare !), ulterior prim-vicepreședinte (1902-1903, ulterior Ministru al Comerțului (1911-1912); înnobilat în rangul de baron de împăratul Franz Josif I, în 1911.

[17] Cf. ***, „München és Nagybánya”, în NaVi, 1897. apr. 4. XXIII. évf. 14. sz. 1.

[18] Cf. ***, „A Hollósy-féle festőiskoláról”, în NaVi, XXIII, 1897, nr. 14, 4 aprilie, nr. 3.

[19] Cf. ***, „Lakások kerestetnek”, în NaVi, XXIII, 1897, nr. 16, 18 aprilie, nr. 3.

[20] Localitate și stație de cale ferată, la frontiera internă a Ungariei cu Austria.

[21] ***, „Hollósy Simon mester iskolája.”, în NaVi, XXIII, 1897, nr. 18, 2 mai, p. 3.

[22] ***, „Több világosságot!”, în NaVi, 1897. máj. 9. XXIII. évf. 19. sz. 3.

[23] Vezi la ANFM, FoPrBM, AcAd, doc. nr. 2040/1897, cu anexe: original, 2 file, manuscris cu cerneală neagră, adnotări administrațive în  manuscris.

[24] ***, „A Hollósy-féle festőiskola”, în NaVi, XXIII, 1897, nr. 28, 11 iulie, p. 2.

[25] ***, „A Hollósy-iskola kiállitása…”, în NaVi, XXIII, 1897, nr. 29, 18 iulie, p. 2.

[26]  ***, „A nagybányai művésztelep kiállítása”, în Uj Idők, III, 1897, 1 august, nr. 32. sz., p. 106.

Citește și

Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii Școlii Hollósy (XVII)