Gáll Ferenc s-a născut în Cluj-Napoca în 1912 de unde s-a mutat în Franţa. Aurel Popp a fost primul său mentor la Baia Mare. El a studiat arta la Academia Regală de Arte Plastice – Atelier de Coromaldi la Roma, înainte de a se alătura Collegium Hungaricum, apoi a călătorit în Europa prin bursă de studii obţinută pentru talentul său ca sculptor, ceramist şi pictor, în special ca portretist. În prima perioadă de creaţie a executat portrete de familie, a pictat prieteni, muzicieni, cântăreţi, scene de stradă, din pieţe, caravane ale circurilor de stradă.
Prima expoziţie personală de pictură i-a fost organizată la Cluj în 1932, iar a doua la Galeria Modernă din Roma. A sosit la Paris în 1936 şi s-a înscris la Academia de Arte Plastice (ateliere de Charles Guerin și Andrew Devambez). Aici i-a întâlnit pe artişti precum Christian Bérard, Othon Friesz, André Derain şi Pablo Picasso, cu care s-a împrietenit.
François Gall – DEALUL CRUCII
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»
Animaţia vieţii pariziene a devenit în această perioadă subiectul principal al tematicii sale, pictând în Montmartre şi Montparnasse, prin docuri şi Grands Boulevards. Această temă, a animaţiei vieţii pariziene este cea pe care el o va prezenta în vara anului 1937 la Galeria Szalmasy din Budapesta. S-a întors la Paris în 1938 unde a primit Menţiune pentru pictura sa „Refugiaţii spanioli” de la statul francez, iar în 1939 Medalia de argint la Salonul d’Asnières.
La începutul anului 1939 a fost rechemat la Cluj deoarece tatăl său era pe moarte, dar el nu se poate întoarce în Franţa, declaraţia de război fiind iminentă. Din perioada războiului îi datorăm şi activitatea sa la Baia Mare. După război s-a întors în Paris unde şi-a reluat activitatea artistică. În 1947 a participat împreună cu Fernand Leger la o expoziţie, într-o galerie prezentarea fiind făcută de de Jean Cassou. Cunoaşte succesul în Franţa, iar mai apoi se bucură de succes în Belgia şi S.U.A. Marlborough Fine Art Gallery din Londra îi reuneşte treizeci din lucrările sale, care au un avut mare succes şi artistul este salutat cu căldură de către Dunoyer de Segonzac. Aceeaşi galerie va prezenta în 1951 seria sa, „Peisaje din Franţa”, de la începutul anilor 1950, expoziţia itinerându-se apoi în toată Franţa şi în lume, inclusiv Belgia, SUA. S-a împrietenit cu Maurice Chevalier pe care l-a schiţat şi portretizat. A călătorit în Mexic şi Israel.
În anul 1961, dorind să înlocuiască un muncitor de pe scară în timp ce agăţa picturi în organizarea Salonului Independenţilor, François Gall a căzut de la câţiva metri în Grand Palais şi a rămas imobilizat într-o coajă de ipsos pentru mai mult de un an. Artist din ce în ce mai recunoscut, François Gall a devenit laureat al Institut de France şi lucrările sale sunt expuse, la sfârşitul anilor 1960, la expoziţii de prestigiu din Franţa şi în străinătate: Italia (Roma, Florenţa, Veneţia), Germania, Elveţia, Corsica, Austria, Spania, Rusia, Canada. Portretist recunoscut, el a pictat printre altele şi portretele unor personalităţi precum Edith Piaf, Marielle Goetschel, Roland Dorgeles, acestea fiind achiziţionate de statul francez.
Lucrările lui François Gall, sunt expuse în Paris la Durand Ruel, Bernheim – Young, Andrew Weil, René Duckermann Fundaţia Wally Findlay, în provincia în Deauville, Trouville, Attic Salt Honfleur, La Rochelle, Bordeaux, Arcachon, Nisa, Cannes etc., sunt de asemenea vizibile în ambasade, ministere, muzee din capitale majore. Ales vicepreşedinte al Societăţii Artiştilor Independenţi din 1977, a devenit preşedinte al Uniunii Naţionale a pictorilor şi sculptorilor profesionişti în 1987 (anul morţii sale în urma unui atac de cord).
Muzeul nostru dispune în colecţiile sale de câteva lucrări ale lui François Gall, având în expunere permanent două dintre ele. Lucrarea Dealul Crucii, datată 1943, înfăţişează unul din motivele care definesc peisajul băimărean. Deja maturizat din punct de vedere artistic, François Gall, în lucrarea Dealul Crucii, îşi relevă pe deplin capacităţile sale de redare a unei realităţi echivoce căreia artistul îi adaugă o rafinată senzorialitate cromatică de factură postimpresionistă.
Percepţia senzorială a atmosferei acestui peisaj este accentuată în definirea specificităţilor sale prin selecţia raporturilor cromatice care aparţin mai mult de o filtrare interioară a trăirilor şi de adăugarea unui discurs mai degrabă sentimental decât pur senzorial, lucru care îl apropie mai repede de expresionism decât de abandonul în faţa percepţiilor, atitudine specifică impresionismului.
O compoziţie statică, simetric echilibrată în plan orizontal, la prima vedere ne prezintă atributele unui loc calm, imperturbabil în elementele sale majore, cele care aparţin naturii. Puternicele contraste între cer, apă şi pământ, precum şi registrul cromatic dezvăluie însă un anumit dramatism. Un dramatism pe care artistul nu îl duce până la extrema expresionistă, dar îl apropie de aceasta.
De asemenea, preţiozitatea tonurilor întunecate de brunuri, albastru, verde, o descoperim la o privire atentă, după ce citim fermitatea dealului, oglindirea cerului, austeritatea malului Săsarului.
Orizontul, pe lateralele dealului central, rezultă dintr-o succesiune de planuri care ne conduc spre o lume necunoscută, o lume învăluită în mister. La poalele dealului, o înşiruire de case, iar fumul din coşurile caselor contrastează pe fundalul dealului, accentuând atmosfera de toamnă târzie subliniată de culoarea vegetaţiei. Nostalgia este, cred, sentimentul pe care artistul îl evocă. Undeva în centru, un personaj feminin singular se zăreşte în solitudine, după modelul romantic al individului copleşit de măreţia naturii.
Un ecran de nori acoperă cerul, albastrul său descoperindu-se cu greu abia pe o mică suprafaţă din partea superioară. O lume aproape încremenită, dinamizată uşor de malul Săsarului care urcă în stânga până la jumătate. De acolo pictorul ne lasă să îl descoperim într-o invitaţie de explorare a locului. Un loc pe care l-au explorat şi evocat atâţia şi atâţia artişti: Baia Mare.
Expoziția din 1944 de la Baia Mare susține teoria continuității activității artistice nu doar prin activitatea artiștilor local dar și prin componenta sa colonistică.
Dr. Dorel Topan
