ARTIȘTI ȘI TOPOSURI. Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare 1896-2021 (VI)
ÎNVĂȚĂMÂNTUL ARTISTIC: – 1. Sezoanele băimărene ale «Școlii private de pictură Simon Hollósy» de la München: 1896-1901
Ilustrația 1: Baia Mare, «ATELIERUL ȘCOLII HOLLÓSY» – Studiu după model viu în „plein air” lângă atelier, (fotograf necunoscut) carte poștală de epocă, (1901 ?)
Dincolo de sincopele inerente variilor conjuncturi istorice, învăţământul artistic reprezintă una dintre constantele care au determinat, dintru început, profilul aparte al fenomenului artistic băimărean. Este important să reținem că, practic, înainte de a se afirma ca o colonie a unor pictori dedicaţi plein air-ismului, geneza acestui fenomen a răspuns unor cerinţe pedagogice. Căci principala preocupare a lui Simon Hollósy a fost de a pune în aplicare la Baia Mare, pe cont propriu, academia de artă pe care o preconizase[i], dar a eșuat să o înființeze la Budapesta în 1894.
Ilustrația 2: Simon Hollósy în diferite etape ale vieții: în tinerețe (stânga – la München, anii deceniului 1880); la maturitate (în centru – la Teceu, 1912) și către sfârșitul carierei (dreapta – la Teceu, mijlocul deceniului 1910), fotografi necunoscuți
Aşa se face că, din 1896 încoace, învăţământul artistic a devenit unul dintre principalele domenii instituţionalizate la Baia Mare, răstimp în care înregistrăm succesiunea a două tipuri diferite de instituţii educaționale. Ele corespund sistemului privat (1896-1949), respectiv sistemului public de stat (din 1950 până azi). Substructurile instituţionale băimărene ale domeniului educaţiei artistice au transgresat, în consecinţă, următoarele etape:
Şcoala particulară de pictură Simon Hollósy – 1896-1901:
profesorat și mentorat artistic: Simon Hollósy (1857-1918);
administrator asociat și, rare ori, profesor corector (în anii deceniului 1890): Béla I. Grünwald (1867-1940).
Deschisă de Simon Hollósy în 1886 la München ca școală de pictură de drept privat, a funcționat până la moartea fondatorului în 1918. Din 1896 și-a desfășurat activităție educaționale în câte două semestre distincte: sezoanele de iarnă (noiembrie – aprilie) la München, cu studii de atelier (model uman viu) în diverse locații situate, cel mai adesea în proximitatea Akademie der bildende Künste; sezoanele de vară (mai-septembrie) în localități „rural–urbane” posesoare de periferii peiagistice naturale bogate și diversificate: Baia Mare (1896-1901); Fonyód – Balaton (Ungaria: 1902); Hunedoara – Transilvania (1903); Teceul Mare – Maramureș / azi: Tyacevo – Ucraina (1904-1912; 1914; 1916-1918); Sighetu Marmației – Maramureș (1913); Gilău – Cluj (1915).
Rezultatele celor trei decenii de laborioasă activitate profesorală independentă îl plasează pe Simon Hollósy printre cele mai importante personalităţi ale pedagogiei artistice europene ale timpului său. Impresionează, în primul rând, expresia cantitativă a eforturilor sale pedagogice.
Ilustrația 3 Simon Hollósy cu un grup de student ai școlii sale müncheneze la studiu de plein air, în colonia de la Teceu, 1908
Deşi o statistică completă lipseşte, se estimează – cu o mare aproximaţie – că Şcoala Hollósy a pregătit peste 1000 de studenţi. Dintre aceștia, o parte semnificativă și-au dezvoltat continuat formarea profesională în mediul academic münchenez al Academiei Regale Bavareze de Arte Plastice.
La fel de impresionantă este structura cosmopolită a grupurilor acestor studenţi. Dominată copios de cei proveniţi din Europa Centrală şi de Răsărit (în special din Germania, Rusia, Ungaria, Polonia, Austria, Ucraina, Elveţia, Lituania, România, Turcia, Serbia, Croația), şcoala lui Hollósy a atras şi studenţi din Europa Occidentală (Spania, Belgia, Danemarca, Italia), precum şi din spaţii culturale îndepărtate (S.U.A, Armenia, Georgia) ori de-a dreptul exotice (Australia, India, Japonia).
Ilustrația 4 Simon Hollósy cu diverse grupuri de studenți ai Școlii sale private de pictură în ateliere de studiu din München (stânga și centru) și Teceu (dreapta).
După 17 ani petrecuţi aproape exclusiv la München, Hollósy vizitează Budapesta în 1895. Revine, în primăvara anului 1896, în Sighetul natal pentru a onora o comandă a Prefecturii Comitatului Maramureş şi pictează remarcabila sa lucrare Cetatea Hustului (azi la Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației). Apoi, dând curs invitaţiilor pe care Primăria oraşului Baia Mare i le adresase în 1895, Hollósy organizează anual, între 1896-1901, şase colonii de vară pentru studenţii școlii sale.
În aceste împrejurări el trece la aplicarea efectivă a proiectul pedagogic elaborat în 1894. Enunţul formal al argumentelor şi principiilor pedagogiei hollósyene[i] se ţese în jurul antinomiei imitaţie versusdescoperire: „Cochetăria cu acest gen [pictura academică müncheneză – s.n.] este un viciu profund dăunător…”; „Şcoala pariziană educă în primul rând în sensul lucidităţii şi vieţii spirituale”; „Nu din cărţi, ci de la natură…”; „…spre iluminare…către conştiinţa de sine, spre interdependenţa de pământul natal…”; „Artistul trebuie nu atât să înveţe, să ştie din cărţi, cât…să simtă instinctual ceea ce are de învăţat şi ceea ce îi este necesar lui însuşi”.
Principiile pedagogice rezultă dintr-un program de instruire bazat pe studiul complementar în atelier şi în plein air, de-a lungul unui ciclu anual ce cuprinde un modul de iarnă şi unul de vară: “Impărţirea anului în două semestre. Iarna – de la 8 la 12 studii de nud [model viu], după-amiaza de la 2 la 4 cap, iar seara de nud la lumina lămpii, zilnic altă poziţie. De prin aprilie, şi în lunile mai, iunie, iulie – în măsura în care timpul prielnic permite, dimineaţa – afară în plein air, se va desena şi picta liber, eventual, după nuduri ori figuri întregi, iar după-amiaza peisaje – şi din aceste motive [ar fi necesară] retragerea…într-un oraş mai mare de provincie, în vecinăratea celui mai mare maestru – natura. In stabilirea temelor de studiu trebuie să se ajungă la exprimarea caracterului modelului, astfel că modelul nu trebuie răsucit în tot felul de poziţii ci trebuie așezat pe podium în aşa fel încât tinerii elevi–artişti să fie nevoiţi să caute în făptura înfăţişată aspecte valoroase, care să atragă atenţia înspre acele elemente în care se relevă natura, divinitatea [corpului uman]. Linii nemărginit de fine, forme după un model nud – pe acestea [trebuie] tânărul artist să le înveţe, să le cunoască, şi să se adâncească în studierea naturii într-atât până o va înţelege deplin…Afară, sub cerul liber, într-un peisaj,[să dobândească] înţelegerea deplină a linie ca şi corp, a culorii, a perspectivei… Studiile adiacente, bunăoară istoria artei, studiul anatomiei, perspectiva şi mai ales dresura estetică – dacă cel în cauză este un om inteligent şi simte nevoia – oricum le va învăţa. Nu trebuie de băgat în nimeni mai mult decât încape. Chiar şi cu preţul unor aparente lipsuri, totuşi trebuie de educat un spirit independent.” Hollósy argumentează că un asemenea programe de studiu „…îl va dezvolta pe fiecare individ, în mod distinct şi personalizat, nu doar în privinţa deprinderilor de execuţie, ci de asemenea îi va educa – în cel mai deplin înţeles al cuvântului – capacitatea percepţiei spirituale”[ii].
Realitatea contingentă vine să elimine astfel, în viziunea pedagogului maramureșean, tutela unor modéle istorice ori fictional imaginare. Omul natural se substituie modélelor umanoide artificiale reprezentate prin mulaje anatomice şi diverse cópii.
Natura reală este chemată să înlocuiască natura artificială a modélele fabricate din recuzita inventarului artistic al experienţelor revolute. Printr-o asemenea trecere de la modéle artificiale la modéle reale, Hollósy a urmărit să transforme educaţia artistică dintr-o învăţare repetitivă într-un proces euristic şi creativ.
Numeroase mărturii atestă că Hollósy a considerat că educaţia trebuie să-i dea studentului instrumentele prin care să poată descoperi formele, mecanismele şi structurile realităţii, pentru ca să se poată exprima, apoi, în spiritul şi conform regulilor acestora.
Ilustrația 5 Simon Hollósy într-un atelier din München, cu un grup internațional de studenți ai școlii sale, anii deceniului 1890
Deplina aplicare a programului pedagogic hollósyan a devenit posibilă odată cu cele şase sezoane de studii de vară petrecute la Baia Mare, în colonii temorare, de către grupurile cosmopolit europene ale studenţilor de la München ai Şcolii particulare de pictură Simon Hollósy. Ele s-au desfășurat, de regulă, în intervalele lunilor mai–septembrie. Activitățile educaționale s-au axat pe studiul practic al desenului și picturii (model viu – nud, seminud, costumat / portret, bust, corp întreg; peisaj și peisaj compozițional), deopotrivă în condiții de atelier și în plein air, sub corectura asigurată de Simon Hollósy. Cursanții au desfășurat sesiuni de creație individuală (cu asistența acordată de Hollósy și, prin excepție, de Béla I. Grünwald) în special în spațiile zonelor lor de rezidență din cvartalurile Valea Roșie, Dealul Florilor și Dealul Crucii, mai rar în interiorul orașului, ori în „excursii de documentare” la distanță, spre exemplu pe Valea Firizei, în zona turistică Izvoare ș.a.
Dr. Tiberiu ALEXA
[1] Vezi în detalii la Szoltés, Zoltánné, „Hollósy Simon leveleiből”, în Művészettörténelmi tanulmányok, Képzőművészeti Alap, Budapest, 1954, pp. 617-621.
