Editorialul de sâmbătă: Artiștii Centrului «Artistic Baia Mare»

CELEBRITĂȚI (III):

Traian BILȚIU DĂNCUȘ (I)

* n. 29.11.1899, Ieud (jud. Maramureş)-† 1975, Bucureşti

Destinul personal – nedrept asemenea cazurilor atâtor alţi artiști transilvăneni care au „scris”, cu talent și incontestabile succese estetice, paginile interbelice (unele aproape uitate astazi!) ale modernismului artistic romanesc – este responsabil de trecerea carierei sale profesionale pe sub „furcile caudine” ale unei conștiințe publice şi ştiinţifice superficiale, inconsecvente, necunoscatoare şi (nu puţin) nerecunoscatoare: adică de la statutul initial de mare talent și certitudine pe cale de implinire – între războaiele mondiale, la statutul unui marginal „rapsod etnografic” al obârșiei sale etno–culturale maramureșene – prin anii socialismului iluzoriu victorios pe ici și pe colo, dar mai ales prin capitala patriei. Nici astăzi conștiinta publică nu pare să se fi reașezat prea mult, deși cota de piață la licitații publice dă semnale pozitive despre evaluarea în patru cifre euro(pene) a unora din piesele interbelice semnate Traian Bilțiu Dăncuș.

Surprinzator de neadecvate chiar pentru contextul anului 1969 („Tradiția populară se dovedește mai puternică decât învățătura școlilor, în cazul său.” [sic!–T.A.]), opiniile pe care marele critic Petru Comarnescu le-a exprimat despre artist cu ocazia expozitiei sale retrospective conservă, până astăzi, din nefericire, nerezonabila argumentație care marginalizează – undeva înspre sfera rapsodierii etnografice o creație care s-a înscris – cel puțin în prima sa parte – pe cu totul alte coordonate estetice și valorice decât „ (…) autenticitatea (…) un stil naiv, prin care se exprimă bardul de ieri și de azi al Maramureșului (…) [care] e viu și încântă în măsura în care se integreaza trup și suflet celor moștenite direct de la arta populară.”

De fapt, dincolo de indiscutabilele fire lăuntrice care leagă substanța picturii artistului de ethosul și etnosul maramureșean, discursul său din anii interbelici își află locul (poate surprinzator, și tocmai de aceea remarcabil!) într-o sinteza stilistică pur avangardistă – adică într-o familie estetică (profund inovatoare) a limbajului pictural ce aparține culturii citadine (culturii „culte”, în accepțiunea de complementaritate antropologică la cultura „populară”) !

Foamea de real s-a convertit la Traian Bilțiu Dăncus într-o pictură savantă. Rigoarea compozițională, tehnica ireproșabilă și forța de sugestie, acuratețea formală ce aproape stârnește simtul tactil, cultul pentru detaliile picturale semnificative și expresive (specifice Neue Sachlichkeit-ului german), s-au întâlnit fericit cu vigoarea tipologiilor umane și frumusețea identitar antropo–culturală ale universului țărănesc românesc maramureșean. Este de observat faptul că, asemănător şi dimpreună cu Tasso Marchini, Traian Bilțiu Dăncuș conferă modelului estetic european originar – prin care „noul obiectivism” exprima o gândire culturala tipic citadină – o extensie novatoare importantă, orientată înspre spațiul cultural și artistic rural românesc, către un univers vizual (fizionomic, caracterologic și obiectual, metafizic și existențial) cu puternice componente identitare arhetipal etnice.

Este un univers al frumuseților contingente, fruste, ce dă expresie unui sentiment al apartenenței ferm, nuantat și nepolemic. La nivelul panoramei modernismului artistic transilvănean și românesc, această formulă – nu foarte răspândită și, în tot cazul, prea puțin relevată expozițional și/sau istoriografic – reprezintă un reper estetic deosebit de interesant, un punct de confluență semnificativ pentru circulatia și inovarea tablei de valori artistice europene la scară regională și națională. [1]

Privind la biografia și substanța antropologic–culturală ale personalității și operei lui Traian Bilțiu Dăncuș dintr-o perspectivă mai amplă și mai cuprinzătoare (inclusiv din unghi perspectivic îndreptat înspre contemporaneitatea actuală !), s-ar cuveni să consemnăm că destinul lui Traian Bilțiu Dăncuș se constituie, cumva, într-un fel de cap de serie pentru evoluția unui contingent, important și releant pentru cultura românească contemporană, de creatori artiști cu rădăcini puternic înfipte în identitatea rurală maramureșeană, au izbutit să transceadă sfera și orizonturile apartenențelor antropo–culturale etnografice, și să se fixeze – viguros și original productiv – în sferele creativității artistice de tip citadin de cea mai nobilă și competitivă stirpe paneuropeană ! Am face bine să ne reamintim, în acest sens, majorele contribuții cultural–artistice pe care le-au înscris în patrimoniul cultural național și internațional (în prelungirea liniei trasate de Traian Bilțiu Dăncuș !), alte personalități literare și artistice maramureșene precum Alexandru Ivasiuc, Tiberiu Utan, Laurențiu Ulici, Dumitru Iuga, Ion Zubașcu, Mihai Borodi, Aurel Dan, iar mai către zilele noastre de Marian Ilea, Gheorghe Pârja, Ioan Marchiș, Gheorghe Mihai Bârlea, Vasile Muste, Echim Vancea, Petre Dunca… Și enumerarea ar putea continua, ar putea nuanța…

Cred că toate acestea se cuvin rostite acum, apăsat, când un context fast aduce în prim-planul lunilor acestei capricioase primăveri–veri 2024, împrejurarea fericitei posibilități de recuperare culturală și artistică a «moștenirii Traian Bilțiu Dăncuș» prin proiectul expozițional restitutiv promovat la București de ART SAFARI 2024, pe baza colecției monografice a Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației. Pentru acest remarcabil demers, felicitări speciale i se cuvin managerului muzeului, doamnei Mirela BARZ, căreia îi adresăm din această pagină electronică mulțumirile și reverențele noastre prietenești pentru succesul acestui parteneriat cu Casa de licitații «ARTMARK» București, în efortul de al readuce pe Traian BILȚIU DĂNCUȘ în atenția contemporaneității și, deopotrivă, mai înspre timpul prezent și către câmpul central de interes al publicului și al istoriografiei de artă românești. Dar despre albumul expoziției, promitem să revenim în curând, după ce vom intra în posesia lui !

Prin excepție de la regula autoasumată, în acest episod al VIII-lea (dezvoltat în două părți), al ciclului nostru serial LUCRAREA ZILEI, prezentăm nu o lucrare ci un pachet de 3 lucrări care, prin „accident” al procesului tezaurizării muzeale, au „împărtășit” destinul comun al intrării simultane în colecțiile Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»: au fost achiziționate simultan, direct din colecțiile artistului printr-un contract de achiziție din 13 aprilie 1970, derulat prin autoritățile administrative de atunci ale Comitetului Județean Maramureș pentru Cultură și Artă, fiind transferate Secției Artă a Muzeului Județean Maramureș, prin Dispoziția nr. 1/13 aprilie 1970. Aranjamentul achizițional s-a petrecut în urma găzduirii de către instituția muzeală băimăreană, în 1969, a marii expoziții retrospective «Traian Bilțiu Dăncuș» prezentată inițial la București, acolo unde artistul își stabilise reședința dimpreună cu familia, odată cu refugiul său în urma ocupării Ardealului de Nord de către Ungaria horhystă prin efectele arbitrajul celui de al doilea Diktat de la Viena (1940).

Toate cele trei capodopere ale picturii dăncușiene au fost prezentate atunci publicului băimărean.

AUTOPORTRET, 1933, Sighetu Marmației, ulei pe pânză, 44 x 34 cm. semnat şi datat dreapta sus cu brun: „Tr Biltiu – Dăncus [/] 1933”; pictură băimăreană interbelică, inv. nr. 524; proveniența: achiziție a muzeului în 13 aprilie 1970 din colecția artistului aflat, atunci, la București.

Autoportret reprezintă o secvență de portret-bust – cu valențe autobiografice, și cu identificabile virtuți de ars poetica – care ni-l înfățișează pe artist la vârsta de 34 de ani, în plin proces de maturizare, situat undeva în atelierul său sighetean, în fața șevaletului. Autodefinirea, artistul și-a ales-o – în mod implicit – în ipostaza creatorului citadin, echipat cu recuzita imagologică tipică (la rigoare am putea-o numi stereotipologică !) a „clișeului” prezent în conștiința publică, atunci când se aduce în discuție înfățișarea identitară a „picturului cult”: basca (aici în albastru cu irizări verzui), așezată cumva pe diagonala circumferinței calotei capului, amintind întrucâtva de moda vestimentară art déco a anilor 1920-1930; luleaua (nelipsita pipă !) recuzită simbolizantă a unui „viciu” identitar citadin „elitist” ! Pictural, avem de a face cu o portretizare tipic „neoobiectivistă” (aici s-ar așeza componenta de ars poetica), cu o structura fermă a volumetriilor faciale care dobândește expresivități sculpturale cvasimonumentale, mai ales prin modeleul coloristic de tonuri primare, cu umbre prin culoare, cu dominantă de accente în roșu (de la gât în sus), cu subliniere discrete în verde la conturarea maxilo-facială și pe mici porțiuni ale feței, respectiv cu tușe de albastru vibrat întrepătruns cu porțiuni de verde la valorarea volumetriei bascului. Fundalul dezoltă derivări cromatice de tonuri secundare/binare (tot așa și cămașa).

Una peste alta, avem un personaj masculin puternic, într-o atitudine meditativă, echilibrată și statică, în care centru de interes vizual și simbolic pare să se concentreze în ochii pătrunzători și privirea ce pare să țintească înspre perceperea lucrurilor situate dincolo de privitorul (partener de dialog cu chipul și întruchiparea artistului

PERECHE MARAMUREȘEANĂ, 1938, Sighetu Marmației, ulei pe pânză, 95 x 115,6 cm. semnat şi datat dreapta sus cu brun: „Tr Biltiu – Dăncus [/] [1]933”; pictură băimăreană interbelică, inv. nr. 522; proveniența: achiziție a muzeului în 13 aprilie 1970 din colecția artistului aflat, atunci, la București.
POPAS ÎN COLȚ PRIMITOR, 1940, Sighetu Marmației, ulei pe pânză, 89,5 x 65,3 cm. semnat şi datat dreapta jos cu brun: „Tr Biltiu – Dăncus [/][19]33”; pictură băimăreană interbelică, inv. nr. 523; proveniența: achiziție a muzeului în 13 aprilie 1970 din colecția artistului aflat, atunci, la București.

Tiberiu ALEXA

[1] Textul de mai sus reproduce fragmente din articolul Traian Bilțiu Dăncuș pe care l-am publicat în numărul din 6 octombrie 2008 al săptămânalului băimărean Gazeta de Maramureș

Citește și