Editorialul de sâmbătă: Artiștii Centrului «Artistic Baia Mare»

CELEBRITĂȚI (III):

Traian BILȚIU DĂNCUȘ (III): ÎN CĂUTAREA IDENTITĂȚII ESTETICE

* n. 29.11.1899, Ieud (jud. Maramureş)-† 1975, Bucureşti

Format profesional şi intelectual în ambianţa universitară și culturală bucureșteană a anilor de după Marea Unire, colonist temporar băimărean în sezoanele de vară ale mai multor ani, trăitor în perioada interbelică în capitala Maramureşului istoric, la Sighetu Marmatiei, iar, în cele din urmă, stabilit la Bucureşti – inițial „în refugiu” începând din 1940, apoi definitiv în anii postbelici, Traian Bilțiu Dăncuț a produs o operă artistică picturală care, „revizitată” şi recitită astăzi corect din perspectiva identității sale estetice genuine, conține toate iongredientele unei îmbogățiri de nuanță ale proceselor de reconstituire isyotiografică ale avangardismului artistic interbelic din pictura românească modernă. Pentru că, prin matricea stilistică puternic personalizată pe care o elaborase deja la începutul deceniului 1930, artistul se numără printre exponenții majori (nu mulți la număr) ai noului obiectivism din arta romaneasca.

FIȘĂ DE AUTOR

studii: 1920-1925: Şcoala de Arte Frumoase, Bucureşti, cu G. D. Mirea și Ipolit Strâmbu *cursurile de pictură), Costin Petrescu (cursurile de arte decorative, inclusiv de frescă) și Gabriel Popescu (cursurile de gravură);

activ la Sighetu Marmaţiei (Maramureş): 1920-1940 (cu întreruperi) • activ la București (permanent): 1940-1975;

activ la Baia Mare: 1921-1924, 1926, 1969, 1971;

afilieri estetice băimărene:

al doilea val tradiționalist: 1920-1949 / stratul sintezei realist–impresionist–postimpresioniste 1920-1949;
al patrulea val avangardist: 1927-1949 / stratul neo-obiectivist 1927-1949;

activitatea expozițională:

expoziţii personale: 1927 (București, Cluj, Sighetu Marmației); 1929, 1936, 1939, 1942 (toate la București); 1956 (Cluj, Sighetu Marmației); 1957 (București); 1969 (retrospectivă: București, Baia Mare);
lucrări expunse în organizarea Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»:
expoziţii permanente:1984-1996; 1998-2008; 2010-…
expoziţii temporare: 1969 (expoziţie retrospectivă itinerantă, preluată de la București), 1971, 1975, 1982, 1986, 1991, 1994, 1996-1997, 2001, 2007 (Baia Mare; Muzeul Bruckenthal, Sibiu), 2009, 2011, 2012 (Galeria Quadro, Cluj-Napoca; Biblioteca Națională a României, București), 2013-2014; 2014 și 2015 (ambele itinerate la ART SAFARI București, respectiv: 2014 la Galeria «Dialog» – Primăria sectorului 2; 2015 la Galeria Casei de licitații ARTMARK), 2017 (Muzeul de Artă, Brașov), 2019, 2020

Şi-a savârsit educatia academica la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti sub indrumarea profesorilor Ipolit Strâmbu, G. D. Mirea (pictură) și Costin Petrescu (pictură murală). De aici a dobândit abilităţile conceptuale, tehnice şi tehnologice care aveau, apoi, să-i permită personalizarea unei viziuni picturale, care observăm că se înscrise constant în paradigma sintactică şi morfologică a unui avangardism ce acţionează în interiorul schemelor reprezentationale de tip figurativ înnoitor realist („neue sachlichkeit”), dar ale cărei specificităţi tematice şi de mesaj ancorate profund în ethos-ul maramureșean, au putut să inducă, în percepţia publică şi de specialitate, incorecta/neadecvata „înregimentare” a creaţiei lui Traian Bilţiu Dăncuş în perimetrul „tradiţionalismului artistic” din România interbelică.

Verile vacanțelor de studii ale anilor 1921, 1922, 1923, 1924, apoi și sezonul de vară 1926 le-a petrecut la Baia Mare în mediul coloniilor temporare studenţeşti (în anul din urmă dimpreună cu prietenii săi Tasso Marchini şi Letiţia Munteanu), şi în ambianţa efervescentă a activităţilor desfăşurate la acea vreme în cadrul Centrului Artistic Baia Mare. Un document inedit ni-l prezintă în ipostaza de înlocuitor al secretarului Școlii de Arte Frumoase bucureștene, redactând la 26 iulie 1923, în numele directorului G. D. Mirea, conceptul unei adrese privind aranjamente pentru finanțarea Coloniei de la Baia Mare din acel an [1].

După absolvirea studiilor academice în 1924 a ocupat, pentru scurt timp, un post de profesor de desen la Şcoala Normală din Sighetu Marmaţiei. În 1926 pleacă la Paris, pentru a se desăvârşi profesional. Se întoarce la Sighet în 1927 şi este încadrat ca profesor de desen la Liceul «Dragos Voda». Dincolo de preocupările în domeniul picturii de șevalet, în anii deceniului 1930 Traian Bilțiu Dăncuș a desfășurat o intensă și diversă activitate culturală în orașul de reședință al Maramureșului istoric.

Împreună cu Tasso Marchini și Letiția Munteanu organizează, între 1930-1932, activități publice de familiarizare a publicului cu arta cultă de inspirație avangardistă (inclusiv proiectul neîmplinit al înființării unei societăți artistice) într-un mediu cultural sighetean dominat intens de valorile spiritualității țărănești tradiționale, valori pe care, de altminteri, Bilțiu Dăncuș și le asumă, dar le și translează înspre sfera discursului artistic creativ de specific urban.

În decursul acelorași ani a realizat, împreună cu Tasso Marchini, pictura interioară a bisericii sighetene Adormirea Maicii Domnului, iar singur a realizat pictura murală interioară a bisericii de zid cu hramul Sfinții Arhangheli din Sarasău. Apoi, a contribuit decisiv la înființarea ziarului Graiul Maramureșului pe care l-a condus, o vreme, ca director fondator, iar câțiva ani a activat și ca director al Muzeului etnografic.

A debutat public la București, în martie 1927, cu o expoziție personală bine primită în mediul artistic metropolitan. Și-a itinerat apoi expoziția la Cluj și Sighetu Marmației, în lunile de vară ale aceluiași an. În perioada următoare a revenit pe simezele bucureștene cu alte patru expoziții personale (1929, 1936, 1939, 1942). Tot în anii interbelici a participat și la expozițiile majore ale vieții artistice din capitala țării – cele ale Salonului Oficial– pictură și sculptură (1927, 1942, 1943, 1944, 1945), ale Salonului Oficial de Toamnă – desen, gravură, afiș (1939, 1940, 1941, 1942, 1945) și ale Tinerimii Artistice (1942, 1943 – ca membru asociat, 1944, 1945, 1947). Stabilit definitiv la București, artistul și-a desfășurat acolo existența cotidiană, activitatea creativă și expozițională în condițiile nu tocmai favorizante ale „obsedantului deceniu” 1950, ieșind apoi, treptat, din prim-planul vieții artistice publice. A mai prezentat câteva expoziții personale la Cluj și Sighetu Marmației (1956), respectiv la București (1957). Cea mai importantă realizare expozițională postbelică avea să fie însă marea sa Expoziție retrospectivă din 1969, itinerată la Baia Mare, București și Cluj.

Public este cunoscută, însă, într-o mai mică măsură, evoluția stilistică a creației sale timpurii, aceea din anii deceniului 1920, adică a traseului parcurs până la elaborarea și promovare în spațiul public a formulei sale personalizate în schema noului obiectivism românesc. Câteva lucrări intrate pe piața comercială oficială în ultimele două decenii ne permit să aruncăm o privire acestui parcurs.

Astfel, lucrarea Melancolie din 1924 – un rafinat portret de interpretare psihologică – ne relevă faptul că spre finalul anilor de studii bucureștene, Traian Bilțiu Dăncuș își însușise deja, în mod temeinic și creativ, reperele de transpunere și de interpretare nuanțat realistă ale motivului antropomorf. Conform datării olografe a artistul, acesta a realizat lucrarea cândva în cursul lunii octombrei 1924 – adică imediat după reîntoarcerea în orașul natal la încheierea studiilor academice și după cea de a treia sa participare la coloniile studențești băimărene. Este, așadar, deplin firesc să regăsim aici expresia asimilării la cel mai înalt nivel profesional a lecțiilor formative dobândite din partea celor doi maeștri educatori bucureșteni, din mentoratul cărora s-a împărtășit cu deplin succes – ambii remarcabili portretiști – Ipolit Strâmbu și George Demetrescu Mirea !

Artistul maramureșean demonstrează, aici, remarcabila capacitate de dezvoltare a unei poetici vizuale în schema iluzionismului trompe l’oeil, preocupat fiind – și rezolvând pictural într-o manieră apropiată de excepționalitate – problemele transpunerii identității fiziognomice a modelului, de insuflare a particularităților psihologiei și trăirii sale emoționale individualizatoare, precum și virtuozitățile tehnice, măiestrit orchestrate în tratările vibrate cromatic ale suprafețelor plastice: modelarea volumetriei și carnației potretului surprins într-o expresie moderat senzuală; impresionanta tratare a ochilor – autentic centru de interes pictural principal prin care artistul ipostaziază perfect trăirea stării melancolice; modelarea prin tușe rupte de pensulație largă și discret nervoasă a olumelor masei capilare; sugestia cvasi-tactilă a materialităților și transparențelor vestimentației textile; în sfârșit, valorarea pur picturală a fundalului prin tușele largi și spontane care vin să genereze senzația de prospețime și de armonizări cromatice deschise, optimiste. Summa summarum, rezultă un foarte expresiv portret de interpretare psihologică care – iată !, la un secol de la pictare – ne readuce în memoria timpului prezent, cu mare forță evocatoare, acei „nemuritori” ani ai deceniului 1920 dimpreună cu estetismul hedonist al epocii Art Déco, cu frenezia trăirilor carpe diem în socializări muzicale pe tumultoaselor ritmuri dixie, swing și charleston („americanizarea” culturală de masă a acelor ani !!!), cu moda tunsorii feminine „bob” și cu „înnoitoarea” remodelare socială a înfățișării și comportamentului „fetei băiețoase” (începuturile proceselor „eliberării de gen” și de afirmare pe scena publică a „tipologiei feminine moderne” – și în spațiile sociale românești !). Și, hai să ne purtăm imaginația un par mai departe: toate acestea se puteau petrece și în mediul „intelighenției” elitei dintr-un târg (totuși, proincial – dar nicidecum marginal !) precum va fi fost Sighetul interbelic !

Un mediu din care – cu maximă siguranță ! – nu a lipsit și o consistentă cultură urbană pe care, de alminteri (cum nu ostenesc a sublinia), creația lui Traian Bilțiu Dăncuș o susține și o ilustrază într-atât de pregnant și nuanțat !

Un an mai târziu, artistul ne-a oferit și contraponderea la expansiunea tinerească contagioasă, deplin energetică și promotoare a nevoilor și „vaorilor de schimbate postbelică”, descrisă mai sus: Monumentalul Portret de femeie din 1925 ne transferă, cumva, în lumea mai „așezată” și mai „echilibrată”, evident „conservatoare” și păstrătoare a valorilor de durabilitate și de coeziune socială, specifice și evocate de oamenii vârstelor maturității și senectutei.

Izvoare de istorie orală, neconfirmate (încă) documentar, ne fac să înțelegem că avem portretizată aici bunica artistului (pe linie paternă ?), ipostaziată în ambianța unei camere impregnată de vechime (dar nu neapărat și de „îmbătrânire” !). Ne întâlnim cu distincția întrucâtva aristocratică a unei doamne în vârstă, al cărei portret de interpretare psihologică ne evocă istoria și identitatea generației elitei „intelighenției” intelectualității românești maramureșene căreia îi datorăm militantismul pentru edificarea „cauza națională” în făptuirea Marii Uniri în 1918. Altă generație, firește, cu alte orizonturi existențiale, înrădăcinate în timpi istorici și în realități ale unui trecut înspre care chipul personajului pare să privească cu serenitate, și cu seninătatea împăcată a misiunii ideplinite. Adecvându-și mijloacele de transpunere plastică la aceste particularizări, artistul a adoptat mijloace și „instrumentalizări” picturale mai sobre”, mai potolite, într-o gamă tonală închisă, dominată de ocruri și „pământuri” vibrate cu discreție, focalizându-și centrul de interes asupra portretului, mâinilor și vestimantației negre ale personajului. Încă odată, măiestria picturală – înscrisă în aceeași matrice estetică a realismului de interpretare psihologică – ni se relevă în sugestia materialității și transparențelor mătăsoase ale vestimentației negre pe care personajul o poartă cu o nobilă și superioară distincție.

Cam așa se înfățișează punctul de pornire din care s-a produs progresia evolutivă care l-a condus pe Traian Bilțiu Dăncuș înspre elaborarea și promovarea publică a matricei stilistice de tip neo-obiectivist care, un deceniu mai târziu, avea să-i consacre personalizarea contribuției sale la dezvoltarea avangardismului românesc interbelic în sfera artelor plastice. Caracteristicile acestui limbaj pictural elaborat de Traian Bilțiu Dăncuș sunt surprinse, nuanțat și cu pertinență științifică, în descrierile celor două capodopere din colecțiile muzeului băimărean de artă, pe care le-au realizat, mai anii trecuți, de către distinșii, dr. Ioan A. Negrean și dr. Dorel Topan. Vi le prezentăm în cele ce urmează:

PERECHE MARAMUREȘEANĂ, 1938, Sighetu Marmației, ulei pe pânză, 95 x 115,6 cm. semnat şi datat dreapta sus cu brun: „Tr Biltiu – Dăncus [/] [1]933”; pictură băimăreană interbelică, inv. nr. 522; proveniența: achiziție a muzeului în 13 aprilie 1970 din colecția artistului aflat, atunci, la București.

dr. Ioan Angel NEGREAN [2]

„Traian Bilțiu Dăncuș (1899-1974), în Pereche maramureșeană (…) prezintă, cu un pronunțat simț al realității, bărbatul și femeia unei familii de maramureșeni.

Compoziția este închisă, cu două personaje așezate într-un interior de casă țărănească în care putem vedea elemente specifice zonei (icoana pe sticlă, ulciorul așezat pe masă, traista populară, fața de masă cu cusături și guba de lână agățată pe perete), elemente care umplu spațiul compoziției și sunt folosite ca pretex de realizare a ritmurilor plastice. Aceste ritmuri rezonează cu liniile principale de forță ale compoziției, date de elementele constitutive ale celor două figuri umane puternic individualizate.

Suprafața orizontală a tabloului este „tăiată” de verticala ușor curbată a bărbatului, care „iese din pagină” atât în partea superioară, a căciulii, cât și în partea inferioară, a opincilor. Aproape același lucru se întâmplă cu personajul feminin situat pe o dreaptă aproape verticală, în partea din dreapta a compoziției. Singura diferență, nu lipsită de importanță, este modul în care antropomorful feminin este și el „scos din pagină”, în partea superioară a tabloului, prin trecerea de la chipul femeii la imaginea icoanei care este doar pe jumătate în cadrul compoziției. Cu siguranță acest aspect nu este întâmplător, chipul femeii înlocuindu-l pe cel al Fecioarei Maria, care lipsește din cadru, dar este prefigurat de partea vizibilă a icoanei.

Portretele celor două personaje sunt puternic individualizate. Chipul bărbatului, brăzdat de riduri adânci, trădează greutățile vieții, pe care trebuie să le înfrunte zi de zi. Totuși, ochii larg deschiși, cu privirea îndreptată spre exteriorul tabloului, bărbatul își dezăluie caracterul deschis comunicării cu ceilalți.

Portretul femeii, puternic conturat de broboada neagră care îi înconjoară fața, cu privirea îndreptată spre bărbatul de lângă ea, cu mâinile împreunate în poala zadiei, aând clondirul cu lapte așezat la picioare, trădează și ea gândurile ce o frământă, greutățile pe care trebuie să le răzbată zilnic. (…)”

dr. Dorel TOPAN [3]

11. POPAS ÎN COLȚ PRIMITOR, 1940, Sighetu Marmației, ulei pe pânză, 89,5 x 65,3 cm. semnat şi datat dreapta jos cu brun: „Tr Biltiu – Dăncus [/][19]33”; pictură băimăreană interbelică, inv. nr. 523; proveniența: achiziție a muzeului în 13 aprilie 1970 din colecția artistului aflat, atunci, la București.

„Datată 1940, lucrarea lui Traian Bilţiu Dăncuş îl reprezintă stilistic şi tematic în mod exemplar pe artist, autorul fiind cunoscut pentru preocupările sale care gravitează în jurul universului ţărănesc, a celui maramureşean.

Personajul reprezentat în lucrarea de faţă este analizat cu minuţiozitate şi rigurozitate, printr-o atentă observare a realităţii vizuale. Dar, dincolo de realitatea ofertantă prin detaliile sale particulare, autorul surprinde un univers uman cu totul special, ale cărui rădăcini, Bilţiu Dăncuş şi le revendică ca pe o componentă majoră a unei viziuni personale. Ţăranul este pictat în culorile pământului care-i defineşte întreaga sa existenţă şi filosofie de viaţă. Pământul este element asumat organic de fiinţa acestei componente sociale, majoritare, care, desigur, nu se putea să nu trezească simpatia şi interesul artiştilor.

Spre deosebire de Nicolae Grigorescu sau Arthur Verona care, fără îndoială, își exprimă simpatia faţă de ţăran investindu-l cu o încărcătură mai mult sau mai puţin idilică, Traian Bilţiu Dăncuş relevă încărcătura psihologică dramatică a personajului care întruchipează o întreagă categorie socială. Împovărat de ani şi de griji, ţăranul poposit în partea stângă a compoziţiei este „înghiesuit” în spaţiul plastic, autorul accentuând dimensiunea psihologică a modélului portretizat – cel mai probabil un agricultor autentic de pe undeva de pe Valera Izei.

Un desen la fel de robust ca şi personajul pe care-l prezintă conturează liniile de forță ale compoziției într-o uşoară, pesimistă, (ori, poate paseistă ?) diagonală descendentă, echilibrată de cealaltă diagonală, cea a băţuluI; apoi de dezvoltă în partea dreaptă cu descendenţa liniilor de fugă ale perspectivei sobei care ne scoate din spaţiul plastic. Neliniştea interioară a personajului se desprinde din acest savant joc al diagonalelor care contrazic atitudinea aparent relaxată a ţăranului. Privirea acestuia este acoperită de pleoapele care dau să se închidă la căldura sobei din care se întrezăreşte focul, iar mâinile sale grele sunt abandonate, la fel ca şi căciula şi raniţa.

O excepţională capacitatea narativă a lui Traian Bilțiu Dăncuş se relevă prin instrumentarea acestei compoziţii cu ajutorul câtorva elemente motivice. Personajul aţipit, căciula şi raniţa abandonate la piciorul scaunului, farfuria goală de pe sobă, băţul de călătorie, soba încinsă, toate aceste într-o gamă cromatică reţinută, extrem de restrânsă, ne povestesc despre un ţăran aflat în trecere prin locuinţa modestă a unui semen ospitalier. Faţa brăzdată şi mâinile puternice ne vorbesc despre o viaţă de muncă. Câteva clipe de odihnă, după un blid de mâncare, între două drumuri, sunt, poate, singura consolare şi resemnare a acestui tandru personaj din Ardealului de Nord al anului 1940. Consolare sau umilinţă? Destindere sau resemnare? Sunt întrebări pe care Dăncuş şi le-a pus – şi ni le-a pus, atunci, în acele vremi de cumpănă istorică – în legătură cu destinul ţăranului moroșan, cu siguranţă, parte din sufletul artistului şi din destinul existențial al unei întregi naţii.

Un realism asumat cu fiorul conştiinţei unei datorii civice brute şi autentice. Într-o perioadă în care arta românească îşi consuma experienţele şi experimentele avangardei, Traian Bilţiu Dăncuş îşi asumă reţeta realismului, un realism reînnoit în anii interbelici prin mijlocirea noului obiectivism, dar un realism care, versatil și multiform, îşi dovedeşte viabilitatea prin acea necesitate a artei de a se angaja social şi istoric în consemnarea stării sociale a vremii.

Exemplul creației lui Traian Bilțiu Dăncuș întărește observația că dependenţa de real a fost – şi este – la Baia Mare o trăsătură caracteristică principială, indiferent de orientările stilistice sau estetice asumate de către artişti de-a lungul istoriei acestui centru artistic”.

dr.Tiberiu ALEXA [4]

„(…) Astăzi Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» posedă în colecțiile sale un număr de 13 piese din creația lui Traian Bilțiu Dăncuș (10 picturi de șevalet și 3 lucrări de grafică de șevalet), achiziționate în intervalul 1970-2013.

Găzduirea Expoziției retrospective Traian Bilțiu Dăncuș în 1969 (Muzul de Artă, 9 noiembrie 13 decembrie) reprezintă cel mai important proiect expozițional prin care muzeul băimărean l-a „reactivat” pe artist în câmpul restitutiv al valorilor Centrului Artistic Baia Mare. Au fost prezentate publicului băimărean 85 din cele 101 piese propuse, lucrările acoperind cronologic intervalul de creație 1927-1969, o pondere masivă deținând-o picturile realizate în deceniile 1930, 1940 și 1960. Printre ele și Popas în colț primitor (cat. nr. 30), lucrarea fiind apoi achiziționată pentru muzeu în 1970 dimpreună cu alte două lucrări: Pereche maramureșeană, 1938 (cat. nr. 26) și Autoportret cu pipă, 1933 (cat. nr. 18, sub titlul Pictorul cu pipă). Primele două aveau să figureze, apoi, în portofoliul marii expoziții retrospective Prezenţe artistice la Baia Mare. 1896-1971, consacrată în 1971 împlinirii celor trei sferturi de secol de la fondarea Centrului Artistic Baia Mare (Familie de maramureșeni, cat. nr. 25; Popas, cat. nr. 26). Aceleași piese au fost prezentate public în 1976 în cadrul expoziției temporare Achiziții noi în patrimoniul muzeal (cat. nr. 39, 40), iar Autoportretul cu pipă a fost expus, în același an 1976, în expoziția temporană Portrete și autoportrete ale pictorilor băimăreni (curator: Traian Moldovan). Începînd din 1984 încoace, creația lui Traian Bilțiu Dăncuș a fost inclusă în toate cele trei expoziții permanente ale Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» (1984-1996; 1998-2008; 2010… ) ilustrând diversitatea avangardistă în arta interbelică din Centrul Artistic Baia Mare, așa cum de altminteri s-a procedat și cu prilejul retrospectivei centenare a artei băimărene din 1996 (Centrul Artistic Baia Mare. 1896–1996. The Baia Mare Artistic Centre, cat. nr. 152-155; 156: Popas în colț primitor).

Promovarea lui Traian Bilțiu Dăncuș în contextul „redimensionării” și lărgirii cunoașterii istorice privind Centrul Artistic Baia Mare s-a dinamizat substanțial după 1990 prin câteva importante expoziții temporare proprii, și prin proiecte expoziționale cu caracter temporar realizate de parteneri la care muzeul nostru s-a asociat, precum A nagybányai művésztelep, 1991 (Ungaria, Szolnok, Galeria orăşenească, cat. nr. 9-11; curatori Mihai Muscă, Tiberiu Alexa); Confluențe. Repere europene în arta transilvăneană, 2007 (Sibiu, cat. nr. 100; în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal); Pictori din Transilvania în Centre Artistice Europene, 2007 (Sibiu, cat. nr. 19; în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal); Achiziţii şi donaţii 2007-2009 (Baia Mare, 2009-2010); Maeștrii artei moderne românești, 2011 (Baia Mare, Muzeul de Artă); expoziţia retrospectivă naţională Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti între anii 1950-1990, 2012 (Bucureşti, partener al Fundaţiei Art Society, Biblioteca Naţională a României); Patrimoniu. Restaurări şi conservări 2007-2013 (Baia Mare, 2013-2014) (…).

[1] Arhivele Naționale București, Arhiva Ministerului Cultelor și Artelor, Fond Direcția Generală a Artelor, inv. nr. 550, dosar nr. 847/1923, fila 19.

[2] Text esteas din Ioan A. Negrean, Motivul antropomorf în pictura din «Centrul Artistic Baia Mare». Dela realismul plein air-ist la postmodernism, Editura «Alma Mater», Cluj-Napoca–Baia Mare, 2014, pp.122-123.

[3] Text preluat din Tiberiu Alexa, Ioan A. Negrean, Dorel Topan, Lucraea Lunii 2011-2012. Microalbum de artă, Casa de editură «ALMA MATER», Baia Mare, 2014, pp. 63-64.

[4] Text preluat din Tiberiu Alexa, Ioan A. Negrean, Dorel Topan, Lucraea Lunii 2011-2012. Microalbum de artă, Casa de editură «ALMA MATER», Baia Mare, 2014, pp. 67-68.