Editorialul de sâmbătă: Marian Ilea – scriitorul, premiul şi harta excelenţei culturale maramureşene (IV)

«SCRIITORUL, PREMIUL și HARTA EXCELENȚEI CULTURALE MARAMUREȘENE» – Marian ILEA: Premiul pentru dramaturgie 2023 al Uniunii Scriitorilor din România IV

4. Despre Premiile «Lor» (internaționale), Premiile «Noastre» (naționale) și despre unele–altele de-ale laureărilor cultural–artistice de pe la noi de-acasă…

Premiile internaționale – simbolistica și puterea din piață. * În societățile europoide și, deopotrivă, în extensiile lor globalizate prin lumea largă, în ultimele două secole de experiențe societal–economice capitaliste s-au dezvoltat adevărate „culturi ale premierilor” («awarding cultures»)/legitimărilor publice prin decernare de premii. În asociere cu acestea și cu precădere în sectoarele culturii (fie ele de acoperire populară – mass culture, fie de restrângeri de nișă – high culture), conștiința colectivă/publică a societății civile este îndemnată/stimulată să își elaboreze și să experimenteze un adevărat cult al premiului/premierii – ca pe un fel de „extensii ontologice și axiologice” ale viețuirii omului actual menită să introducă în spațiul public criterii, instrumente și mecanisme de instituire/promovare a ierarhiilor într-un domeniu sau altul (tradiționalele piramide ale valorilor acreditate).

Dacă vreme îndelungată impactul unor asemenea ierarhii instituite prin „laureare” (cf. https://dexonline.ro/definitie/laureare: „1. A încununa cu un înalt premiu pentru merite deosebite…”) s-au circumscris (mai mult sau mai puțin strict) sferei prestigiului personal, ori funcțiilor orientative și/sau de reglementare administrativ-birocratică, ale unor table de valori canonice (spre exemplu în configurarea schemelor de autoritate canonică din alcătuirea curriculelor educaționale – bunăoară în cazul studiului preuniversitar și universitar al literaturii).

Impactul din ultima jumătate de secol al ierarhiilor laureale se măsoară – tot mai pronunțat, și cu efecte cuantificabile în cifrele cu mereu mai multe 0-uri în coada afacerilor financiare – în sfera business-ului de mare anvergură (categoria „premiership”), de la deja amintitele industrii creative (stabilirea rețetelor de bugetare pentru producții în industriile de divertisment, video-audio, teatrale, etc.) la alte sectoare ale comerțului cultural–artistic (calcularea cotelor de autor pentru piață, întrebuințate la licitațiile oficiale ale creațiilor artiștilor plastici și vizuali contemporani/emergenți; fixarea rețetei de autor pentru contractarea, bugetarea, marketingul și prețul de vânzare a unor creatori/creații în industriile muzicală, cinematografică, editorială – deopotrivă literare, științifice, etc.).

Firește că impactul asupra sferei prestigiului personal rămâne intact și astăzi, ba mai mult – el înregistrează ascensiuni semnificative câtă vreme stă la temelia „croirii” planurilor de afaceri pentru decidenții industriilor creative și ai comerțului cultural–artistic. Așa stând lucrurile, nu este de mirare faptul că printre membrii comunităților actuale de producători ai „bunurilor simbolice” cultural–artistice (Pierre Bourdieu) s-a dezvoltat, în ultima vreme, un adevărat fetiș al premierii – majoritatea covârșitoare a producătorilor cultural–artistici visând să își agațe pe piepți însemnele laureării și să dobândească, odată cu acestea, certificarea și instrumentalizarea accesului înspre legitimare publică aulică și, implicit, către probabila prosperitate materială superioară.

Premiile românești – între putere simbolică și …atât. Peisajul societal din România actuală nu diferă, principialmente, de tabloul descris mai sus. Poate, cu excepția implicării fetișizării premiilor și al orgoliilor individuale legate de dorința afirmării prestigiului personal. Intensitatea afirmării acestora în spațiul public românesc – mai pe față, mai prin…culise ! – sunt întrutotul similare celor ce se petrec la scară planetară !

Dacă ar fi să subliniem diferențele – căci acestea categoric există – ele trebuie identificate în nivelul și proporțiile ordinelor de mărime !… Le regăsim în situații asemănătoare celor cu care ne întâlnim în domeniile economice (industriale, agricole, tehnologice, horeca, turism), sociale, educaționale, sanitare etc… Le avem – pe toate le avem ! – dar în proporții diminuate… respectând proporțiile ! La țară mai mică și de rang secund, proporții (și) mai mici, tot de rang secund !

Dacă sectoarele economice românești ating, proporționale, procente între 20-75% din echivalențele mediilor UE, ori echivalențe diminuate cu 5-20% față de mediile mondiale, în privința culturii premierilor/laureărilor stăm cam asemănător: le avem – avem de toatele, premii/laureări de toate felurile și – practic și tehnic – în toate domeniile analoage… atâta doar, că:

a) statutul și rezonanța de prestigiu public nu depășește, la scară transnațională (funcție de sectorul specific) 15-35% din echivalențele mediilor statistice ale similarităților UE, ori mondiale…

Însă în perimetrul cultural românesc, adică între limitele spațiului național și în/pentru zonele limitrofe conexate prin comuniunea de expresie lingvistică și culturală românească, statutul și rezonanța de prestigiu public a premiilor/laureărilor românești se bucură de fix aceleași relevanțe, semnificații simbolice, capacități de legitimare și de recunoaștere precum marile premii internaționale.

b) cuantumul financiar – atunci când/dacă chiar există o asemenea componentă materială – ce însoțește premiile/laureările românești, arareori depășește acest cuantum niveluri pur simbolice care nu suportă comparații decât – cel mult –umilitoare, cu echivalențele internaționale majore… așa că duse sunt, pentru creatorii români cultural–artistici actuali/contemporani, nădejdile întru (im)probabila prosperitate materială superioară !…

…după cum spuneam/scriam: țară mică, recompense materiale minore – iar prosperitatea, după buget („coane Fănică…”) !…

c) summa summarum: putem concluziona că premiile/laureările românești încorporează un potențial intens de reprezentare/legitimare publică aulică în câmpul cultural și societal național, precum și o calibrare ce tinde spre «0» (zero) al cuantumului lor financiar (atunci când chiar există asemenea recompensări materiale); asta înseamnă că premiile/laureările românești rămân (pe mai departe, în acest început de mileniu al III-lea) ținte simbolice pentru aspirațiile și orgoliile producătorilor români de cultură și artă actuală/contemporană (high culture) ! …ceea ce nu le face mai puțin râvnite…

Creatorii români și premiile.

3.1. Peisajul internațional. Firește că cele mai râvnite premii de către creatorii români contemporani/actuali de cultură și artă sunt cele internaționale majore ! Și este bine să fie așa, este bine ca ai noștri să țintească cât mai sus ! O exemplificare de marcă…

Ne reamintim cum, sunt ani buni de când, în spatele lui Mircea Cărtărescu s-au aliniat: lumea bună a literelor românești, Uniunea Scriitorilor, un număr considerabil de specialiști filologi și un numeros public de fani autentici, în demersurile de susținere practică și morală pentru obținerea mult visatului Nobel pentru literatură – speranță devenită țină obsesională de legitimare internațională în conștiința colectivă românească. Nu a fost să fie – cel puțin nu deocamdată, scriitorul român ratând cele două nominalizări de până acum.

Au venit, însă (cumva în compensare ?) laurii altor câteva importante premii internaționale, de linie secundă (categoria „championship”), care fac din Mircea Cărtărescu cel mai premiat internațional dintre scriitorii români de literatură;între acești lauri:

1) Dublin Literary Award, Irlanda, 2024 („Din 1996, Dublin Literary Award a onorat excelența în literatura mondială. Prezentat anual de Consiliul orașului Dublin, Premiul este unul dintre cele mai importante premii pentru literatură din lume și unic prin faptul că cărțile sunt nominalizate de biblioteci din orașe din întreaga lume.

2) Premiul este în valoare de 100.000 EUR pentru o singură operă de ficțiune internațională scrisă, sau o operă de ficțiune tradusă în engleză. Dacă titlul câștigător este în traducere, atunci autorul primește 75.000 de euro, iar traducătorul 25.000 de euro.” [sublinierile mele – T.A.]; cf. https://dublinliteraryaward.ie/).

3) Thomas Mann Preis der Hansestadt Lübeck und der Bayerischen Akademie der Schönen Künste, Germania, 2018 („Din 2010, Premiul Thomas Mann este organizat în comun de Academia Bavareză de Arte Frumoase și Orașul Hanseatic Lübeck. Lübeck a acordat anterior Premiul Thomas Mann la fiecare trei ani din 1975. În 2008, Academia Bavareză de Arte Frumoase a acordat un Premiu Thomas Mann, care înainte de acest an era cunoscut drept Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Bavareze de Arte Frumoase. Premiul în bani este de 25.000 de euro.” [sublinierile mele – T.A.]; cf. https://www.literaturpreisgewinner.de/belletristik/thomas-mann-preis).

4) Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveția, 2013 („Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincții europene, este acordat de fundația elvețiană Schtiftung Schloss Leuk/Fundația Castelului din Leuk. Câștigătorii obțin o bursă și dreptul de ședere la castelul din orașul Leuk timp de două luni anual, pentru o perioadă de cinci ani.” cf. https://www.mediafax.ro/cultura-media/mircea-cartarescu-a-castigat-spycher-literaturpreis-leuk-in-elvetia-11069327), etc.

Și paleta exemplificările poate fi lărgită cu altele câteva (nu foarte numeroase !), dintre care probabil că ar merita să reamintim aici faptul că austriecii (cei care ne obstrucționează, azi, cu atâta osârdie, accesul în Schengen !), în trecut (1965-2005) au onorat cultura românească cu o serie întreagă de premii Herder (Herder-Preis – „… premiu cultural orientat unor personalități marcante ale culturilor est și sud-est europene, care au adus contribuții semnificative atât culturii proprii, cât și culturii Europei …”; era decernat la Universitatea din Viena, între 1963-2006, de către fundația Alfred Toepfer Stiftung F. V. S cu sediul la Hamburg – Germania); au fost acordate scriitorilor: Tudor Arghezi (1965), Alexandru Philipide (1967), Zoltán Franyó (1970), Zaharia Stancu (1971), Eugen Jebeleanu (1973), Nichita Stănescu (1975), Eugen Barbu (1978), Ana Blandiana (1982), Marin Sorescu (1991), Mircea Dinescu (1999); etnologului Mihai Pop (1967); istoricilor de artă Virgil Vătășianu (1972) și Răzvan Theodorescu (1993); compozitorilor și muzicologilor Zeno Vancea (1974) și Anatol Vieru (1986); sculptorului Constantin Lucaci (1984); criticilor literari Adrian Marino (1985), Zoe Dumitrescu Bușulenga (1988), Liviu Călin (1990); folcloristului și istoricului literar Gheorghe Vrabie (1987); germanistului Andrei Corbea Hoișie (1998); arhitectei Ana Maria Zahariade (2003); filosofului Andrei Marga (2005). Avem listate aici reperele unui întreg panteon al culturii contemporane românești (cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Premiul_Herder); … și mă întreb câte dintre aceste nume mai reprezintă în conștiința colectivă de azi, ceea ce s-ar cuveni să reprezinte ?… Teamă-mi-e că, în afara cercurilor (oricum retrânse) ale specialiștilor, se dovedește, din păcate, că la noi memoria colectivă are picioare scurte… Oricum, lista asta dovedește că Herder-Preis deține cea mai consistentă reprezentativitate internațională în sânul cuturii românești contemporane…

Acuma, dacă din vârful transnațional al aisbergului «laureării» ni se înfățișează priveliștea panoramată a armoniei olimpiene, cu galonări și fireturi aurii, marketing și onoruri planetare, (câteodată) dublate de recalibrări pozitive ale conturilor bancare, la nivelul vârfurilor ierburilor verzi de acasă („green, green grass of home”), peisajele cultural–artistice românești zugrăvesc realități mult mai dinamice și impregnate de sentimente umane intense (frumoase și nefrumoase în egală distribuire)

3.2. Panorama de acasă. Avem toate motivele să presupunem detaliile culturii «laureale» de acasă sunt tot atât de puțin cunoscute/populare, precum cele internaționale. Motiv pentru care îmi îngădui sumara și selectiva readucere a acestora în atenția publică… astfel încât concetățenii noștri maramureșeni – mediomontezi, băimăreni, ieudeni – și cei de pretutindeni, să aibă la dispoziție referințele care să le permită percepția comparatistă corectă a semnificațiilor «premiului Uniunii Scriitorilor din România pentru dramaturgie 2023» obținut și „adus” în Maramureș de către „monșer”ul Marian Ilea.

Mecanismele pachetelor laureale oferite excelenței cultural–artistice actuale/contemporane românești stau în intrinseci și ombilicale legături cu existența, funcționarea și politicilor care pun în mișcare manifestările organizațiilor profesionale de profil (diverse ong-uri, cu varii forme de organizare: fundații, asociații, societăți etc.). Nu cred să existe vreun domeniu profesional, fie el cultural–artistic ori științific, cu relevanță în spațiul românesc, care să nu posede o formă proprie de organizație profesională, indiferent că am lua în considerare domeniile creațiilor muzicale, literare și filologice, teatrale, ziaristice/jurnalistice, de arte plastice și vizuale, de arhitectură, istorie/istoriografie, muzee/muzeistică etc., etc…

În cazuri rare, cultura premiilor implică, în România, și structuri instituționale de profil, ori de administrație publică, care au instituit și decernează pe bază de regularitate – de obicei anuală – premii ce consacră excelența. Printre aceste instituții menționăm – într-o ordine aleatorie, pur exemplificatoare, neexhaustivă și fără a angaja, în vreun fel, criterii de discriminare/incriminare valorice – Academia Română, București, care, prin prestigiu, se situează deasupra tuturor prin anualele sale Premii ale Academiei; Muzeul Național de Artă al României, București (în asociere cu Fundația Margareta Sterian: Premiul «Margareta Sterian» pentru creație muzeografică și plastică; Primăria Municipiului Baia Mare (Marele Premiul «Artistul băimărean al anului» – pentru arte plastice și vizuale; Premiile «Scriitorul anului» și Marele Premiul pentru Literatură – pentru literatura de ficțiune și științifică) ș.a.m.d.

Revenind la organizațiile profesionale de profil – căci acestea ne interesează aici – subliniem că forța principală se află concentrată în uniunile de creație – organizații neguvernamentale specializate, de anvergură/cu acoperire națională și cu satut de utilitate publică definit, ca atare, prin lege. În fruntea lor se află patru uniuni majore și de maximă reprezentativitate:

1) UNITER – Uniunea Teatrală din România: „(…) este o organizaţie profesională (…), constituită prin asocierea liberă a creatorilor din domeniul teatrului (…) cu relaţii de parteneriat cu sistemul teatral instituţionalizat, de stat și privat, ce reprezintă oamenii de teatru din întreaga ţară şi coagulează şi dinamizează mişcarea de susţinere a artei teatrale. (…)”: (cf: https://www.uniter.ro/despre-noi/); este colector și gestionar al fondurilor de timbru teatral (cf. https://www.uniter.ro/timbrul-teatral/); editează și publică, în parteneriat cu Fundația culturală «Camil Petrescu», revista de specialitate Teatrul azi (cf. https://www.uniter.ro/teatrul-azi/); a instituit și conferă, anual, un pachet de consistent de premii care, pe vremea managementului exercitat de regretatul Ion Caramitru, au beneficiat de cea mai semnificativă și relevantă mediatizare națională: „Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale.” (cf. https://www.uniter.ro/premiile-senatului-si-nominalizarile-pentru-premiile-galei-uniter-2024).

2) UAPR – Uniunea Artiștilor Plastici din România: „(…) Uniunea Artiştilor Plastici din România, denumită în continuare U.A.P., este persoană juridică română de drept privat, organizaţie profesională neguvernamentală, fără scop patrimonial, constituită din creatori şi teoreticieni din domeniul artelor plastice şi vizuale. (…) U.A.P. este continuatoarea juridică a Sindicatului Artelor Frumoase din Bucureşti (fondat în 1921 şi înscris ca persoană juridică în 1946)

şi a Sindicatelor Mixte ale Artiştilor Plastici din Provincie. (…) U.A.P. funcţionează în temeiul Decretului-Lege nr. 27/1990, emis de F.S.N., privind organizarea şi funcţionarea, în condiţii de autonomie, a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, şi în temeiul art. 85 din Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată prin Legea nr. 246/2005. (…) U.A.P. funcţionează, din punct de vedere structural-teritorial şi al specificului de creaţie, prin filiale teritoriale şi profesionale cu şi fără personalitate juridică, precum şi prin asociaţiile profesionale afiliate, care au în componenţa lor, ca membri, exclusiv artişti plastici şi vizuali profesionişti. (…)”. (cf. https://uap.ro/wp-content/uploads/2013/02/STATUTUL-UAP-14.06.2014.pdf); este gestionar (parțial) al fondurilor de timbru al artelor plastice (cf. https://lege5.ro/Gratuit/gq3tmmru/timbrul-artelor-plastice-norma-metodologica?dp=gi2dcmjsgyzdg); editează și publică revista de specialitate Arta (cf. https://uap.ro/revista-arta-64-65-2023/ ; https://revistaarta.ro/ro/);

a instituit și conferă, pe baze anuale (mereu mai consecvent în anii din urmă), un set de importante premii specializate în profilul domeniului: „(…) 1. Premiile Naționale ale UAP din România se acordă anual, de către Comisia Națională Pentru Acordarea Premiilor UAP, atunci când există posibilități de finanțare și cofinanțare. Valoarea lor financiară este variabilă, stabilindu-se, în sumă brută, de către Consiliul Director al UAP și are în vedere calcularea și virarea, după reținerea la sursă, a impozitului datorat aferent premiilor, precum și a impozitului pe venituri din onorarii, drepturi de autor și alte obligații eligibile. 2. Există două categorii de premii: Premii Speciale (Marele Premiu, Premiul de Excelență, Premiul Juriului, Premiul pentru Diaspora și Premiul pentru Tineret) și Premii pentru specialitățile existente și nominalizate în proiect. (…) 3.1. Premiile speciale sunt dedicate carierelor artistice meritorii, cu impact asupra artei românești și internaționale. Ele aduc în atenția publicului debuturi promițătoare sau contribuții ale artiștilor români din Diaspora la imaginea artei românești în lume. (…) 3.2 Premiile pe specialități se referă la activitatea artistică și expozițională din anul pentru care se acordă premiile. (…) 4. Pot să-și depună candidatura artiștii care nu au obligații financiare restante față de UAP din România. (…) 14. La Gala Premiilor UAP se acordă de către UAP diplome și titluri de «Prieten al artelor»” (cf. https://uap.ro/category/premii/).

Începând din 1950, la Baia Mare funcționează una dintre Filialele teritoriale ale UAP din România care, în ultimele decenii, s-a afirmat ca un autentic pol de putere regională, în rând cu filialele din marile centre academice ale țării (evident București, apoi Iași, Cluj-Napoca, Timișoara) și alături de alte filiale importante precum cele din Craiova, Constanța, Bacău, Bistrița–Cluj–Zalău (filială interjudețeană), Târgu Jiu, Arad.

Poate și ca un „semn” de recunoaștere a acestei relevanțe, la scară națională, a poziției comunității artistice actuale de la Baia Mare, în anul 2018 Gala Premiilor UAPR 2017 s-a desfășurat la Baia Mare, în Complexul expozițional și de ateliere «Colonia Pictorilor» (Galeria Hollósy). (vezi filmul galei, realizat de studioul teritorial Craioa al Teleiziunii române: https://uapcraiova.ro/2018/12/21/gala-premiilor-u-a-p-r-2017-baia-mare/).

Să notăm, în treacăt, amănuntul că – totuși – sunt decenii bune de când nici un creator băimărean nu s-a mai bucurat de laurearacu vreunul dintre aceste premii UAPR, observație ce ar putea (re)aduce în discuție politicile interne ale conducerilor UAPR perindate la „putere” din 1990 încoace, privind asigurarea unei reprezentativități autentic naționale a decernării acestor premieri ! (poate cu un alt prilej…).

Oricum, se cuvine de menționat că notorietatea publică a acestor laureări se situează, totuși, din păcate, undeva într-un plan secund – oricum în spatele/„umbra” premiilor UNITER și a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România.

3) UCNR – Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România: „(…) Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România este o asociație profesională a compozitorilor și muzicologilor români. A fost înființată în 1920 sub numele de Societatea Compozitorilor Români (SRC) și are ca scop principal susținerea muzicii românești. Obiectivele pe care le-a urmărit de atunci au fost încurajarea compoziției autohtone, promovarea acesteia prin concerte și publicarea de partituri și apărarea intereselor muzicienilor români atât în țară, cât și în străinătate. (…) Primul său președinte ales, George Enescu, a îndeplinit această funcție timp de 28 de ani. (…) Cu peste 400 de membri din toată țara, UCMR este organizată în prezent în patru secții și două subsecții (secția de muzică instrumentală și multimedia, secția de muzică vocală, secția de muzicologie și secția de jazz/muzică pop, subsecția de fanfară și subsecția didactică) și are, pe lângă organizația de bază din București, alte cinci organizații teritoriale. (…) În pofida modificărilor legislative şi greutăţilor financiare din ultimii ani, UCMR face eforturi să păstreze reperele profesionalismului în muzica românească a prezentului. UCMR sprijină compoziția și muzicologia prin comenzi de lucrări, prin achiziții și publicații, prin organizarea de concerte și festivaluri (Săptămâna Internațională a Muzicii Noi/International Week of New Music; Festivalul Internațional Meridian/International Festival Meridian), precum și prin parteneriate tradiționale realizate cu cele mai importante instituții de concerte și educație din România (Radio România, Universitatea Națională de Muzică din București, Muzeul Național „George Enescu”, Filarmonica „George Enescu” din București, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Colegiul „Noua Europă”, etc). conf. univ. dr. Florinela Popa (cf. https://ucmr.org.ro/despre-noi/istoric/); patronează și administrează Editura Muzicală: „Înfiinţată la 1 octombrie 1957 sub patronajul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Editura Muzicală şi-a păstrat prin specificul ei, pe parcursul a mai bine de 60 de ani, unicitatea în peisajul culturii scrise româneşti. Având ca obiectiv principal tipărirea creaţiilor muzicale ale compozitorilor români şi editarea lucrărilor muzicologice şi pedagogice în special ale autorilor autohtoni, Editura Muzicală a îmbogăţit cultura românească prin contribuţia adusă acestui sector al artei muzicale româneşti. (…) În plus, Editura Muzicală şi-a îmbogăţit şi diversificat activitatea prin prin editarea de CD-uri, broşuri, pliante şi alte materiale promoţionale, precum şi lucrări care fac parte din domeniul teatrului şi al artelor spectacolului, acestea venind în întâmpinarea atât a specialistului îndeaproape interesat de largul spectru al ideilor muzicale contemporane, cât şi a melomanului pasionat sau a cititorului de volume de teatru, proza sau poezie, precum şi în sprijinul compozitorilor şi autorilor români de carte muzicală, ale căror opere pot fi astfel popularizate la un standard de prezentare cu adevărat profesionist.” (cf. https://www.edituramuzicala.ro/desprenoi.html); editează, finanțează și publică revistele de specialitate: Actualitatea muzicală (refondată în 1990, format ziar, apariție bilunară: 1990-2001, https://ro.wikipedia.org/wiki/Actualitatea_muzicală ; ; serie nouă, din 2001, format revistă tabloid, cu periodicitate lunară: cf. https://ucmr.org.ro/revistele-ucmr/revista-actualitatea-muzicala/); și, respectiv, Muzica (organ al UCMR –cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzica_(revistă): fondată în 1908; refondată în 1990 – Seria a IV-a, cu frecvență trimetrială); colectează și gestionează – parțial, potrivit procedurii legale – cote din timbrul muzical; de asemenea, colectează și gestionează, potrivit prevederilor legale și a prevederilor statutare proprii, fonduri rezultate din colectarea de drepturi de autor asupra producțiilor muzicale: „(…) După 1990, când problematica drepturilor de autor și a gestionărilor fondurilor rezultate din exercitarea acestuia a devenit deosebit de complexă, UCMR a înființat un organism independent de gestiune colectică a drepturilor de autor, UCMR-ADA, condus de un Președinte și de un Consiliu, care a preluat toate operațiunile tehnice și financiare legate de acest subiect. (…)” (cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Compozitorilor_și_Muzicologilor_din_România); a instituit și conferă, pe baze anuale, un important portofiliu de Premii ale UCMR (cf. https://ucmr.org.ro/proiecte/marele-premiu-ucmr/), printre care Marele Premiul al UCRM pentru întreaga activitate creatoare (conferit anual, începând din 1980), dimpreună cu un set de premii specializate pe domenii/subdomenii de creație muzicală (cf. https://ucmr.org.ro/proiecte/premii-ucmr/). De importanță, semnificații și relevanțe cultural–artistice indisputabile, notorietatea publică a premiilor UCMR se circumscrie, de asemenea, unui plan secund, beneficiind de o difuzare și de impact îndeosebi în rândurile publicului specializat.

5) USR – Uniunea Scriitorilor din România – despre aceasta, despre premiile USR și contextualizarea prestigioasei performanțe a prietenului monșer – și scriitorului maramureșean Marian Ilea – laureat al premiului USR 2023 pentru dramaturgie, voi detalia într-un viitor și ultim episod al V-lea !

Va urma…

* Acest text reprezintă un pamflet care trebuie citit, înțeles și tratat ca atare.