Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 4 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 6 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 6 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 7 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 7 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 7 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 8 ore în urmă
Perechea David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 8 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 8 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 9 ore în urmă
Fănuș Neagu ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Scriitorul, publicistul şi scenaristul Fănuş Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în comuna Grădiştea de Sus, judeţul Brăila, într-o familie de ţărani. După studii militare și pedagogice, urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care, însă nu le va finaliza.
În anul 1954, a debutat literar cu nuvela „Duşman cu lumea”, apărută în revista „Tânărul scriitor”, iar între anii 1954-1956, a fost redactor la revista „Luceafărul”.Au urmat volumele „Somnul la amiază” (1960), „Dincolo de nisipuri” (1962) şi „Cantonul părăsit” (1964), care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor. În anul 1968 a cunoscut deplina consacrare ca prozator, cu romanul „Îngerul a strigat”, o lucrare de referinţă a prozei româneşti postbelice, care a marcat evenimentele editoriale ale anului în care a apărut. Romanul va primi Premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1968. Au urmat volumele „Casa care se leagănă” (1971), „În văpaia lunii” (1972), „Fântâna” (1972), „Pierdut în Balcania” (1982), „Povestiri din drumul Brăilei” (1989). Tot în această perioadă publică romanele „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire” (1977) şi „Scaunul singurătăţii” (1988), ambele obţinând Premiul Uniunii Scriitorilor.
În anul 1990, a devenit director al săptămânalului „Ţara”, iar în 1991, a reluat împreună cu Eugen Simion, Marin Sorescu şi Valeriu Cristea publicarea revistei „Literatorul”. În perioada 1993-1996, a fost director al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. În anul 1993, i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara, piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. A scris şi scenariile unor filme precum „Ciprian Porumbescu” (1973) – autorul dialogurilor, „Dincolo de nisipuri” (1974), „Punga cu libelule” (1981) – împreună cu Vintilă Ornaru – şi „Sosesc păsările călătoare” (1985).
Fănuş Neagu a fost căsătorit cu Stela Neagu, cei doi având o fiică, Anita Ruxandra Neagu.
În 2008, aflat pe patul de spital, Fănuş Neagu a trimis o scrisoare în care acuza agresivitatea presei faţă de situaţia sănătăţii lui: „Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nicio întâlnire. Cei care nu mă credeţi, puneţi mâna pe o lamă şi ascuţiţi-o pe venele de la o mână. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără să se fi născut”.
A murit la 24 mai 2011, la vârsta de 79 de ani, la Spitalul Elias, în urma unui cancer la prostată. Fănuş Neagu a fost înmormântat la 26 mai 2011, pe Aleea Academicienilor a Cimitirului Bellu, în prezenţa a sute de prieteni şi cunoscuţi care au venit să-l conducă pe ultimul drum.
Pe ultima copertă a volumului, Fănuş Neagu mărturisise: „Zilnic, întreaga mea fiinţă emite ordonanţe ultimative: scrie, scrie, chiar dacă simţi moartea căţărându-ţi-se în cârcă. Pentru că Dumnezeu m-a dăruit cu talent şi voinţă, inima şi conştiinţa mea au ales definitiv, încă din prima tinereţe, durerea pentru şlefuirea cuvintelor, suferinţa pentru idee şi bucuria încântată de a povesti”.
Lăcrimioara ZOTA