Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș cuprinde în programul acestuia, „Exponatul lunii”, aducând în atenția vizitatorilor și iubitorilor acestor științe, câte un exponat din colecția valoroasă și impresionantă a instituției. Pentru luna ianuarie a acestui an, organizatorii au expus publicului o Filă manuscrisă copiată la Cavnic, în anul 1766, de Ioniţă Voiţa Suceveanul. El este unul dintre cei mai activi copiști peregrini din județul Maramureș. Fila face parte dintr-un volum mai amplu, în care copistul a transcris panegirice și cuvinte de învățătură utilizate de preoți la înmormântări. Pe cele 20 de rânduri, scrise cu negru și roșu, se află un fragment dintr-o predică la înmormântarea unui copil.
Textul de pe filă, scris cu litere chirilice este următorul:
„noi preoţii cere acest prunc ertăciune […] către dumneavoastră. Mai înâiu fiice mă […] părinţilor miei şi fraţilor şi surorilor mele să mă ierte, şi mă rog rudeniilor şi văcinilor să mă iarte celor bătrâni ca părinţilor, celor tineri ca fraţilor, ca să ziceţi toţi D[u]mnezeu să-l ierte. Căci nimenă nu iaste fără de păcat pre lume, fără numai unul D[u]mnezeu iaste fără de greşeală, ca să ziceţi toţi D[u]mnezeu să-l iarte, şi pre dumneavoastră să vă ţie D[u]mnezeu pre această lume cu sănătate şi cu iertare de păcate. Amin. (cerneală neagră).
Întru acesta chip şi ac[e]astă Cazanie pă coconii spuind, de va fi parte muierească unde va fi cocon, vei zice cocoană, sau unde va fi pruncu vei zice pruncu sau unde va fi acest, vei zice ac[e]asta, după alcătuirea cuvintelor. (cerneală roșie).
Scris de mine Ioniţă Voiţă Mold[oveanul] Sucev[e]anul. În Cavnic fiind D: meşiţa 2 1766 fev[ruarie] 3 (cerneală neagră)”
Despre Ioniță Voița Suceveanul
„Din in
formațiile pe care le deținem până în momentul de față reiese faptul că Ioniţă Voiţa Suceveanul a fost unul dintre cei mai activi copişti moldoveni „peregrini”, care și-a făcut simțită prezența în Maramureș în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Pentru prima oară este amintit în anul 1766, la Cavnic, unde a îndeplinit, în paralel, calitățile de cantor bisericesc și de învățător confesional. La 14 august 1766, prezența copistului a fost consemnată la Crăcești (astăzi, Mara), unde a vândut o Evanghelie (tipărită la Iaşi în 1762). Cartea bisericească a fost donată lăcașului de cult din localitate, atât achiziția, cât și donația fiind consemnate de copist într-o însemnare, în care se semnează: „Ioniţa Voiţa Moldoveanul din oraşul Suceava”. La 1 octombrie 1766, la Deseşti, a refăcut legătura unui Antologhion (tipărit la Râmnic în 1745), fiind răsplătit cu 9 mărieşi. Tot la Desești, a refăcut legătura unui exemplar al Cazaniei lui Varlaam (Iaşi, 1643). La 16 noiembrie 1766, îl găsim în casa preotului Teodor Petricu din Călineşti, unde a completat filele lipsă ale unui Ceaslov (tipărit la Iaşi în 1750) și a refăcut legătura aceleiași cărți bisericești, fapt redat printr-o însemnare („şi în locul piroanelor am pus peceţi cum se cade creştineşte”). Credem că preotul din Călineşti l-a găzduit întreaga iarnă, deoarece numele îi este menționat și în anul următor pe un exemplar al Noului Testament (Bălgrad, 1648), aflat în proprietatea bisericii din sat: „De mine s-au scris şi s-au legat, Ioniţa Voiţa Suceveanul şi de veţi greşi, îndreptaţi cu a blândeţelor duh 1767”. În 26 mai 1767, pentru biserica din Sârbi, a refăcut legătura unei Evanghelii. La 24 august 1768, în Hărniceşti, „în ieraşul Cosăului” a reparat legătura unui exemplar al Cazaniei lui Varlaam şi a unui Triod (tipărit la Râmnic în 1761). Pe filele Triodului, copistul a trecut numele donatorilor, preţul de cumpărare a cărții și blestemul care s-ar putea abate asupra celor care ar intenționa să înstrăineze cartea cumpărată pe seama bisericii („şi cine o va desrădăcina, sau o va vinde dintru această sfântă beserecă, să fie blăstămat de 318 de Sfinţi Părinţi”.
În 1772, la Iapa (localitate aflată în apropierea Sighetului), copistul a refăcut legătura unui Apostol, completând, totodată, şi „scara ” (cuprinsul) cărţii. În 1776, a copiat un Octoih pentru o familie înstărită din Coroieni, pe ultima filă a manuscrisului semnându-se „streinul şi jalnicul Moldov(an) Ioan Voiţa ostenitoriu aceştii scrisori”. Manuscrisul are 111 pagini nenumerotate la care au fost adăugate 7 file, pe care un alt copist a trecut podobiile celor 8 glasuri bisericeşti. Acesta se păstrează în Fondul documentar al muzeului de istorie băimărean. Din lipsă de informații nu cunoaștem ce s-a mai întâmplat, după anul 1776, în viața și în parcursul cultural al copistului de origine suceveană. Credem că a continuat să profeseze ca învățător confesional, contribuind astfel la procesul de educare a copiilor din diferite localități ale actualului județ Maramureș”.
Text și fotografii: muzeograf dr. Marius Câmpean
În patrimoniul științific al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș se păstrează o colecție de manuscrise religioase ce datează din secolele XVIII-XIX. Acestea sunt scrise cu caractere chirilice, în limba română, fiind „opera” copiștilor de manuscrise care proveneau, fie din cadrul elitei locale (preoți, cantori-docenți ori învățători confesionali din actualul județ Maramureș), fie din rândul cărturarilor veniți din Moldova, Țara Românească și din alte zone geografice ale Transilvaniei.
