Frizeriile din Medio Monte – o proză scurtă de Marian Ilea (II)

În fiecare sâmbătă puteți citi pe DirectMM.ro câte o proză scurtă scrisă de Marian Ilea.

Ambulanța ca o nălucă trece prin Urbe fără să aprindă girofarul de urgență. Vânzătorul de suc abando- nează taraba și urcă pe trotuar. Nu se întâmplă nimic. De la borna kilometrică zero, mașina cârmește pe drumul Pădurii de stejari canadieni. Până la vila Bazil Măgura sunt optsprezece kilometri. Sanitarii citesc ziarul local. Povera are șaptesprezece ani, studii întrerupte și imagina- ție. Se aud frânele. Chirurgul deschide portierele. Secția trei e într-un pavilion lângă pădure. De pe targă, se vede umbra Pădurii de stejari canadieni. Povera nu știe dacă

are voie să gândească în figuri de stil. Riscă. Pădurea de stejari canadieni, norul roșu lipicios, limbă de sare sânge- rie ce acoperă pavilionul. Așteaptă. Sanitarii se opresc să-și aprindă țigările. Meserie păcătoasă, fără bacșișuri de nici un fel. Slăbănoage ce pun carne pe ele după câteva luni, ca la azil. O ușă, un cabinet medical. Dezlegați-o. Povera are gene lungi. Domnul Gester Fried Samuel. Simulezi. Somnul o să vină mai târziu. Cine ești? Povera recunoaște omul ce în urmă cu o săptămână le-a făcut controlul medical. Clasa lor de fete, înghesuită pe nouă metri pătrați unde mai încăpeau un pat, o saltea pneuma- tică, un scaun, un pupitru cu registre, asistenta medicală a școlii și domnul Gester Fried Samuel. Vă dezbrăcați la piele și vă întindeți pe saltea. S-au auzit chicoteli, mâinile fetelor umblau la nasturii bluzelor, fustele cădeau pe par- chet de parcă așteptaseră de când lumea această mișcare.

Fire de păr la subțiori. Priviri curioase spre colege și spre prietene. Tu cum ești? A, văd că la fel. Ți s-a umflat și ție pieptul. Semănăm. Ce picioare slabe la tine… Ca picioroangele. Grasa are linii pe burtă, arată bine dezbrăcată. Prima din catalog. Întinde-te, domni- șoară. Foarte bine. Aparatul țiuitor e rece și alunecos ca o mănușă de spălat vase. Foarte bine. Notează trei puncte roșii în carnet, doamnă asistentă. Să nu mai mănânci atât, domnișoară, că ești la limita pragului de obezitate acceptată. Următoarea. Întinde-te. Relaxată. Așa. Nu te mușcă nimeni. De ce stai încordată? Eu… Gura! Gester Fried Samuel știe să fie sever. Dumneata, domnișoară, de ce nu te dezbraci? Arăți ca o paparudă.

Aruncă veșmintele verzi și termină cu plânsul. Alta la rând. Și asta, trei puncte roșii, doamnă asistentă. Pe tine cum te cheamă? Povera. Povera și mai cum? Pove- ra și atât. Nu cunosc familia. Intelectuali? Nu, fermi- eri, domnule. De ce te bagi neîntrebată în discuție, doamnă asistentă? Cunosc familia, domnule Samuel. Nu fi obraznică! Povera e vecină cu mine. Nu contea- ză. Ești nonconformistă, Povera? Nu, domnule Fried. Dezbracă-te! Alte trei puncte roșii. Fetele astea de până acum sunt la fel. Întinde-te, Povera! Frumos! Salteaua pneumatică a cedat. A sărit dopul și pierde aer. Ridi- că-te, fetițo, s-o umflăm. Gester Fried Samuel are obrajii ca doi napi plini de firișoare de păr negru, as- pru. Pompează aer. Povera, cu ochii pe degetele de la picioare. Salteaua umplută cu vânt din peșterile adânci unde vom merge în excursia gratuită de după absolvi- re. Așază-te, domnișoară. Întinsă pe răsuflarea lui Ges- ter Fried Samuel. Exemplar calitate superioară, să ve- dem mai departe, notează la rubrica specială; pielea de găină în lumina neoanelor. Ochii invidioși ai întregii clase de fete. Uite ce ascundea Povera în veșmintele de stofă verde ieftină. Piele de catifea, fără un coș. Apara- tul se plimbă și nu țiuie. Are buton de oprire. Gester Fried Samuel zâmbește anumitor gânduri. În sfârșit, doamnă asistentă, trei puncte verzi în dreptul Poverei Ieremia Aaron. Domnule Samuel… Te rog, doamnă asistentă, aparatul nu minte, a costat o groază de bani și, de altfel, l-ai auzit țiuind pe celelalte trupuri. Ridi- că-te și îmbracă-te, Povera.

Ustensilele medicale sunt înghesuite în mai mul- te cutii de carton, dulăpiorul cu medicamente deschis, fierul cornier ruginit. Povera aștepta, în fiecare pauză, pe coridorul de contact. Carson era terorizat de dorin- ța ei de comunicare.

Carson: Învățam în pauze; timpul de-acasă trecea cu creșterea cobailor și cu alte experiențe fotografice. Au apărut notele mici.

Noi doi nu avem voie să ieșim la plimbare, la co- fetărie sau la film, Carson?

Carson: N-avem timp.

Nu mă cauți niciodată, dacă uit să vin într-o pa- uză, te bucuri. La anul vor fi clasele mixte și mă voi cere cu tine. Așa se aude.

Gester Fried Samuel are cincizeci și trei de ani, costum vișiniu, cămașă înflorată, solid, fost sportiv de caiac-canoe. Camera de abluțiune se află dincolo de ușa pe care o mână neîndemânatică a scris cu vopsea roșie: PRIVATE!

Caut un nume pentru dumneata, domnișoară. Să vedem unde se va deschide dicționarul. O să te botezăm în cultul berzelor. Îmi vei spune Pater Noster Sam.

Carson: Te conduc până la ușă, Povera. Ne așezăm pe trotuarul din fața librăriei: „Mic-Gros-Papetărie”. Stăm de vorbă… De unde ești de naștere, Povera?

Povera: Locurile cu păduri de foioase amestecate cu conifere, ce știu să tacă, unde vântul de câmpie nu-și poate face de cap. Munți rotunjiți ușor de escala- dat, râul cu bacuri și vaduri de trecere, căruțe trase de cai, turme de bivolițe ce defilează prin apusuri solare, frizeria și atelierul de coafură Ciurii și despre oameni și despre animale sălbatice mi-e teamă să-ți vorbesc.

Carson: Vacanțele – te duci acolo?

Povera: N-am fost niciodată.

Carson: De unde le știi?

Povera: Le știu, Carson. De acolo sunt și nu de altundeva.

N-are să poată face nimic, atâta vreme cât îmi cunosc numele. Povera Ieremia Aaron. Să mă gândesc doar la lucrul ăsta mărunt. Un nume nu poate ascunde pe nimeni. Până mă va găsi Carson, voi rezista fiecărei tentații. Pater Noster Samuel e părintele turmei pe care n-o cunosc. Am găsit, domnișoară. Ți se potrivește.

Are să-ți placă și-l vei adopta. Green. Inochentia Green. Cine ești de-acuma Inochentia Green, Green, Pater Noster Sam. Cred că supunerea aparentă e o tactică bună. M-au adus într-un fel de instituție unde ei sunt atoatediriguitori. Să nu uit: Povera Ieremia Aaron din Medio Monte. Domnișoară Green, te joci de-a supunerea. Desveșmântați-o și treceți-o în camera de abluțiune. Cei mai de temut în orice meserie sunt cititorii de gânduri. Sanitarii au brațe puternice. Împo- trivirile sunt neîntemeiate. Se cere supunere oarbă, fără trucuri. Ușa se deschide singură. Camera de abluțiune. Gester Fried Samuel rânjește.

Vânzătorul de suc alunga muștele de pe bidoane- le năclăite. Numea felul acesta de activitate: reverie recreatoare. Când citea cartea lui de căpătâi, ce nu era nici literatură, nici religie, ci indicații terapeutice pri- vind prevenirea varicelor, ideile i se învârteau în cap și elabora strategii. Numea felul acesta de activitate: reve- rie creatoare. S-a uitat speriat la ambulanță: Fantoma Ambulanței Orașului. A reușit să execute trei pași de asigurare, lipindu-se de peretele clădirii Băncii Agrico- le-Sucursală. Toate organele-i interne se porniseră într-o mișcare de călușei înnebuniți. Bidoanele scăpa- seră nevătămate. Muștele se adunaseră profitând de neașteptata pauză a vânătorii.

Carson: Am hotărât ca de azi înainte să citim aceleași cărți, Povera.

Mulțumesc, Carson.

Carson: Dacă nu obținem două exemplare la fel, vom citi ascunși sub podul căilor ferate. Două ore pe zi. Cu voce tare.

Rose, Red, Maron, Black, Rouge, Noir… dom- nișoarele camerei rituale. Bazinul de marmură cu lu- mini ce vin din ape. Operatorul electrician învelește fiecare bec al reflectoarelor în foiță de celofan verde. Fete îmbrăcate în mătăsuri colorate. Curcubeie dan- sând cu mișcări lascive. Trupuri adormite. Povera Ie- remia Aaron. Balerine rămase fără cap. Dansul acefalic și vocea lui Pater Noster ce indică etapele ritualului. Toate se numesc Inochentia. Le deosebești după culoa- rea mătăsurilor. Peste gardul înalt din piatră: frizeria domnului Flaviu Demercsek Întâiul, al Doilea, al Trei- lea… După cele văzute și simțite până la șaptesprezece ani, gândurile Poverei se fixează la un tablou de Botti- celli. Încearcă să-și amintească fizionomii. Nu reușește și se lasă înconjurată de brațele moi ce o poartă spre bazin. Aburi verzi, căldură umedă de calorifer spart. Într-un colț, doi șoareci luptându-se cu firimituri de cașcaval și lingându-și blănile plouate. Povera Ieremia Aaron. Câtă vreme numele nu-ți poate fi furat, nici o forță din afară nu acționează, bine sau rău, pe dinăun- tru. Te vei numi Green Inochentia, domnișoară. Am obosit căutându-ți nume potrivit. Green. O să vină croitorul pentru măsurători definitive. Cum te nu- mești? Green. Inochentia Green. Apa rituală e rece. Ca orice apă neîncălzită. I se spune rituală.

Dacă se spune ceva, Carson, nu înseamnă că acel ceva chiar există și e chiar așa.

Carson: Nu înțeleg, Povera.

Dacă spun despre un lucru că e într-un fel și el e într-alt fel, înseamnă că mint.

Carson: Poate îl vezi în felul acela și ești de bună credință.

Și dacă știi că nu-i așa tu îmi spui că mint?

Carson: Nu, Povera. Te las să-ți dai seama de adevăr.

Care-i adevărul, Carson?

Carson: Adevărul e că peste trei minute trece un personal, Povera, și o să-i auzim roțile în creier.

Ștergeți-o cu un prosop moale și puneți la lucru toate foehnurile să nu răcească. Răspunde de acțiune Rose & White – vânticele călduțe.

***

Douăzeci de băieți în fața ușii atelierului școlii. Nu-mi croisem pantalonul primit ca temă de lucru acasă, eram hotărât să invoc un motiv care să-mi asigu- re o dimineață și o după-amiază libere. Povera avea ore de stenodactilografie. N-o să mă găsească în pauza de masă. Te cocoțai deasupra mașinii de cusut. M-am rezemat de un plop, priveam fix la tomberonul aban- donat pe terenul de sport. Semăna cu un cărucior de nou-născut. În nări aveam senzația că respir un aer stătut ce-mi acrea saliva. A murit domnul Haus, mi-a spus portăreasa imobilului. Găsisem motivul. Eram liniștit. Sărut-mâna, doamnă Corst. Cofetăreasa măcina cafea boabe. Mirosul inunda strada principală din Me- dio Monte. Domnul Corst înota în caimacul gros, pe nas era mânjit cu praf de năut. A strănutat. De câte ori câștigam ore de libertate, mă ascundeam printre sălciile de pe malul râului, pândeam alergăturile grăbite la treburile zilnice.

Purtam ochelari. Le spuneam atoatevăzătorii. Picăturile ajungeau în cerul gurii, spirtoase, simțeam usturimea în iris, mi se făcea rău. Doctorul deschidea ochiul cu forța, degetele lui miroseau a mentă ameste- cată cu tutun. Citește aici, numărul ăsta e din multe cifre, mi se tulbura vederea. Stând pe parchet, cu pici- oarele întinse sub unul dintre scaune, improvizam locuințe în care să-mi ascund infirmitatea. Mă jucam cu o bilă găsită în carcasa crăpată a unui rulment. O rostogoleam dintr-un colț al încăperii în celălalt. N-o vedeam. Am învățat să o ascult. Duceam mâna la urechi, le simțeam grele și alungite. Povera mă scotea la plimbare. Strânsoarea brațului, ca o cârmă. Ai grijă, Carson, urmează opt trepte, numără-le, alte opt, deschide ușa… Carson era orb. Carson vedea spectre luminoase, linii groase roș-albastre, galben-violete, numai lumină chilugă. Carson descompunea lumina, era frizerul cu- lorilor, un nevăzător aparte. La colțul clădirii, în inter- secție mă lovea curentul de aer. Zăream ca printr-o lupă case alungite, ascuțindu-se ca vârful creioanelor înspre acoperiș, și defilare de oști migratoare. O să mă fure, Povera! De ce râzi? Sute de căruțe cu coviltir, fețe rânjitoare de vizigoți. Spaima se cuibărea în mine, era de-ajuns pentru câteva zile. Dacă m-ar fi răpit, în scur- tă vreme aș fi ajuns cerșetor la marginea drumului. N-aveau ce face cu orbii. Povera cumpăra sucuri de fructe, citea lecțiile cu glas tare, mă asculta. Striga la mine de câte ori greșeam. Dimineața, călăream măga- rul domnului Ieremia Aaron prin oraș. Mă însoțeau copiii cartierului. Domnul Ciurii dădea îngrijorat din mâna stângă. Așezat pe un scăunel în fața frizeriei din centru. Închideam ochii. Carson e orb, auzeam șoapte- le ca un bâzâit de țânțar. Vedeam globuri de Crăciun răsucindu-se pe ațe, oglindindu-mă, turtindu-mi fața.

Gata băiete, am ajuns.

Peste ani, mi-am spus că acelea fuseseră niște călă- torii simbolice, din care aș fi putut trage unele învățături.

Când am sfârșit Institutul Teologic, am primit două luni de libertate, înainte de hirotonisire. Povera vorbea cu papagalul. Eu eram îndrăgostit. Seminariștii umblau tunși regulamentar. Se opreau în fața vânză- toarei de înghețată și fata le trăgea cu ochiul. Știau că e femeie. Fusese violată la cincisprezece ani de către un ungur bătrân. Era ceva, să poți vedea zilnic o femeie violată. Merita să tot cobori și să urci cea de-a patra colină a orașului.

Povera, am terminat!

Seara ne-am făcut bagajele. Întâlnirea în gară. Mă chinuia o singură întrebare: dacă-și luase papaga- lul. Nu-mi plăceau rivalii de nici un fel. Gările seamă- nă același miros, aceiași oameni, nu te spionează ni- meni. Eram îmbrăcat în costumul meu negru, purtam pălărie și cravată. Povera luase o rochie primită de la o mătușă. Semăna cu o institutoare de la țară. O țineam de mână. Aveam bani. Au trecut câteva trenuri până am realizat că ne trebuie un acoperiș peste noapte. Urmau zile după zile, o curgere monotonă când ni- meni nu va putea să ne rupă legăturile. Povera Ieremia Aaron se lăsa condusă. Mi-a șters ochelarii, se aburise- ră. Câteva nopți se putea dormi la crucea roșie. Taxa era mică, odăile lungi, cu douăzeci de paturi. În sala de așteptare se vindeau chifle și prăjituri cu brânză. Lăsasem în bucătării două scrisori cu același conținut. Folosisem indigoul. Trei exemplare din care păstrasem originalul.

Rugăm a nu ne căuta, a nu ne face greutăți! Car- son & Povera.

Am ascuns valizele sub paturi. Ne-am întins îm- brăcați. Mi-am aprins o țigară, m-am răsucit, mă ui- tam la Povera. Dormea. Fumul se ridica la tavan, se împrăștia în încăpere.

Nu-i voie să fumezi, domnule Carson, în dormi- toare dăunează sănătății altora.

Am visat cu tine, dragă Carson, mă țineai de braț, eu te priveam, se făcea că ai o burtă mare-mare, rotundă, că bei bere și ai două cicatrici, una pe degetul arătător, alta pe umăr. Erai actor cunoscut. O femeie te arăta unui copil și spunea: Arătos bărbat! Eu eram la brațul tău, te-ai fâstâcit, mi-am spus că o să-ți arăt eu, dar s-a deschis ușa…

Trebuia să caut o gazdă. Dimineața era depri- mant, lumea își făcea bagajele, nu-și lua nimeni ră- mas-bun, seara veneau alții, în paturile vecine. Am umblat pe străzi două zile. Am găsit o cameră mare cu pat Louis quatorze, alb, sobă de teracotă. N-am fost niciodată stăpân de cameră. Am alergat prin magazine după perii, mătură, prafuri de spălat, de frecat și sodă. Am deschis ferestrele. M-a prins seara trebăluind. Pre- țul era convenabil. Proprietăreasă – o zgripțuroaică zbârcită ce locuia cu o fată bătrână. Erau bâlbâite. Din câ.. ând în câ… ând câ… âte o gâ.. âză. A fost întâia noapte de insomnie a Poverei, părăsită într-un dormi- tor al crucii roșii. Am frecat podelele, am bătut saltea- ua, sticla de lichior a fost o bună tovarășă, cearceafuri și pături luasem de-acasă, patul era uriaș. I-am spus Patul nostru comun, am adormit. M-am trezit cu mân- cărime de piele. Era un purice, așteptasem să termine. N-am mai putut, am aprins lumina. Norul de ploșnițe a umplut pereții. N-am mai văzut ploșnițe până atunci. Dormeam cu lumina aprinsă. Am luat-o pe Povera în brațe, încercănată, speriată, am dus-o în oraș. Varul feței Poverei. Am mâncat o ciorbă de bur- tă. Combaterea ploșnițelor este o problemă extrem de importantă pentru locatarii imobilelor vechi. Ploșnițele trăiesc în cuiburi.

Am cumpărat patru lighene și soluție. Se muiau picioarele patului. Au trecut zilele. Povera în cămașa de noapte înflorată. Gâzele ne priveau hulpave. Flămânzi- te. Trei luni a ținut mâncărimea pielii. Cred că erau tare înfometate, Carson, mi-a spus Povera. N-am reușit să înțeleg dacă le compătimea pe bietele gâze sau pe mine. Își luase papagalul și vioara. Făceam focul, ascul- tam melodii melancolice; babele băteau în pereți, șop- team până noaptea târziu. Ne-am împrietenit cu ploș- nițele. Câ… â… tee… vaaa… gâ… âze, mi-a spus bâlbâi- ta. Ne plimbam pe aleile parcului. Povera mă lua de mână în cele mai neașteptate momente, îmi alunga gândurile. Am cântat la vioară. Am apăsat prea tare și am rupt o strună. Ce-o să facem noi de-acuma încolo, Carson? O să căutăm altă gazdă. În ochi îi sticlea bucuria. Mă gândeam cu satisfacție la ziua mutării. În cen- trul orașului era un perete plin cu adrese de camere de închiriat. După aceea o să stăm liniștiți până se termină banii și o să scriem după alții?

Meșterul croitor ne cerea să venim la ore în că- măși albe, călcate. Eram singurul ochelarist. Mă simpa- tiza. Ai mutră de croitor adevărat, dragă Carson, pri- mul croitor din întreaga șleahtă. Du-te la bătrânul Haus, o să-i ajungi pe nepricepuți din urmă. Liber atâtea ore, nu mă interesa ziua de mâine. Până mâine erau minute multe. Întins pe iarbă, mâncam corn cu crenvurști. Pe buza de sus rămânea o năclăială verde de grăsime cu muștar.

De-abia după zece zile i-a venit rândul domnului Haus la crematoriu. Întins pe o targă ce semăna cu scândura noastră de călcat rufe, palid, învelit cu un cearșaf alb ștampilat, aștepta liniștit la coadă. Am fost de două ori. Haus, fotograful amator al cartierului nostru. Locuia la parter. Hainele pătate cu soluții de developare și fixare. Haus cel care băga porcul în bucă- tărie, când afară era furtună. Îl fugărea prin curte, îl apuca de urechi, îl trăgea după el în casa scărilor.

Să mergem, Carson, mi-a spus tata.

Nu mi-a plăcut să-l știu pe domnul Haus aștep- tându-și zece zile rândul la crematoriu. Ceremonia a fost organizată de asociația fotografilor amatori din Urbe. Banii s-au obținut din vânzarea aparaturii foto- grafice. Când l-am văzut din nou, era primul. Coada la fel de lungă. L-au așezat pe grătare, au închis ușa.

Funcționează cu gaz, i-am spus Poverei atoateștiutor. Drumul până la cimitir – pe ploaie. Domnul Haus ajunsese cenușă, se odihnea într-o urnă de marmură.

Ce faci aici, Carson? Mănânc, domnule Ieremia Aaron. I-am arătat crenvurstul aproape întreg. Ducea măgarul la plantația de tutun. N-ai școală, Carson? Astăzi nu, domnule Aaron. O s-o întrebe pe Povera. Se încetinise trecerea orelor. Timpul, greoi, umed. Trebu- ia s-o previn. Măgarul l-a tras între sălcii.

Am luat ochelarii în mână. I-am cântărit. Îmi amorțea nasul. Vedeam lumea din spatele gemulețelor de sticlă.

Semeni cu un savant, Carson, mi-a spus Povera.

Ai mutră de croitor, dragă Carson.

Ai patru ochi, Carsone, strigau copiii cartierului. Mâncam kilometri de felii de pâine cu untură.

Nu-mi păsa. Vedeam bine. Ca să plătesc într-un fel darul acela, surzisem cu bună știință.

Pornesc în căutarea unei gazde, Povera. Bine, Carson. O să mă întorc doar când o găsesc. Bine, Car- son. Pe masă aveam un coș din împletitură de paie de orez, în care aranjasem trei lămâi, două mere, un pumn de nuci, o sută grame de fondante. Ia un măr, Carson. Zidarii au omorât șoricelul domnului Haus, avea o gaură, cât două degetare, în perete.

O zi deloc rece, Carson. Noi am făcut focul, dom- nule Haus. Povestea cu focul e o întâmplare de pe vremea când eram sătul, băiete. Am găsit șase clienți. Sub becul aparatului de mărit e zăpușeală, o să te învăț în seara asta tehnologia pozelor color. O să scoți detalii sugestive, nene Haus? Pentru banii dumneavoastră, domnilor, vă voi oferi adevărul frumos colorat, bun de ascuns în albu- mul de familie. Băiete, meseria ar fi, ca să zic așa, un fel de brățară de aur. Eu am vrut să fiu frizer, am ajuns ce se vede. Asta-i tot o meserie legată de scaun, fixă. M-am gândit să intru la o școală profesională. Astăzi o să scoa- tem portretul ăla al tău.

În mod deosebit țineam la domnul Haus ca la cel de-al doilea tată al meu. El mi-a enunțat principiul de bază al existenței oamenilor din Urbe: Locuitorii acestei așezări, dragă băiete, se cred un fel de buric divin al planetei.

Hirotonisirea trebuia să aibă loc în zece ianuarie. Două zile am lucrat la săpat șanțuri pentru o fundație. Noua gazdă locuia pe o stradă cu nume frumos. Maurice Cachin, 1 bis. În spatele poștei. O poartă de lemn, cu coridor cu viță-de-vie. Clădire-vagon. N-avem vreme de așteptat, doamnă Szolnok, ne putem muta într-o jumăta- te de oră. Prețul e cam piperat, domnule Carson. Vă plă- tesc înainte pe o lună. Câinele Nelson era un brac ger- man lucios. Sunt o ființă delicată și educată, Carson, dacă ai gânduri bune. După ce am sunat, l-am mângâiat pe cap. Doamna Szolnok era văduvă. Te-am primit în gazdă, domnule Carson, deoarece i-ai plăcut lui Nelson. Ne-am mutat în seara aceea. Sobă cu gaz. Nelson simte oamenii buni, domnule Carson, are un instinct aparte. Am serbat mutarea cu două sticle de vin. Să nu vă aduc nimic din oraș, doamnă? Nu, mulțumesc, eu mi-am făcut cumpără- turile.

Carson, trezește-te, vino să vezi. Doamna Szolnok îi citea lui Nelson dintr-o carte de povești. Bracul era cu capul culcat în poala doamnei Szolnok, lângă cutia cu bomboane de ciocolată a doamnei Szolnok. Povera mergea zilnic la piață. Nelson o aștepta în fața porții. Se ridică până la urechea dreaptă, mi-o ronțăie, e un fel de salut.

Domnul Haus îmi apare în somn. Meseria e un fel de brățară de aur, Carson. Se apropie Hirotonisirea. Povera nu știe nimic. M-am întors acasă după miezul nopții. Povera era trează, se uita pe fereastră. Să-ți pun de mâncare… Am băut cam mult astăzi. Nu-i nimic, Carson. Cum, doamnă Povera, chiar nimic? Măcar o mustrare, o observație mică; domnule Carson, vreau să-ți vorbesc numai dumitale. Când te-am primit în casă nu te-am crezut bețivan, dacă se mai repetă mă văd nevoită să-ți restitui suma pentru chirie. N-o să se mai repete, doamnă Szolnok.

În termeni juridici ni se spunea concubini.

Ai întârziat, catolicule, te-am așteptat cu piesele așezate câteva ceasuri. Ia loc, Thacker. Preoții protes- tanți au marea știință de a apărea numai în momentele în care nu simți nevoia să-i vezi.

Hotărâsem să termin, eram distant, pregăteam fuga. Povera spunea că așa arată oamenii serioși, cei care au familie. Îți stă bine cu probleme, Carson. Banii erau pe sfârșite. Un om trebuie să mănânce, Povera.

Așa-i când nu mănânci, ți se face foame. Ca să mănânce trebuie să aibă bani, pentru asta îi trebuie o meserie, să știe face ceva, să găsească de lucru undeva, noi trăim din banii lui Ieremia Aaron de aproape două luni de zile. Vrei să scriu după alți bani, Carson? Nu, o să caut de lucru, o să câștig, soțul își întreține soția. Povera roșea de plăcere.

Suntem într-o seară de vineri. Aș fi vrut să-mi rămână timp pentru a revizui cele scrise. Vinerea îmi pregătesc cuvântarea de duminică. Sâmbătă o spun în fața oglinzii, închid ochii, repet mecanic cuvintele, gesturile, nu strigă nimeni la mine, dacă greșesc o iau de la capăt sau mă fac a nu observa poticnirea sau tu- șesc lung, uneori mă bucur, alteori mă opresc, reiau textul și mă gândesc la altceva.

Carson, de-acuma ai învățat lecția pe de rost. Eu nu mă tem de vizigoți. Ți-e frică de vizigoți, ei nu există numai în manualele de istorie.

Nu ești atent, te uiți la tavan, unde am ajuns cu cititul, Carson? Continuă. Carson știe lecțiile pe de rost, e deștept foc. Un cap pătrat. În pauza asta, Povera nu te-a scos la plimbare. Ai rămas singur, ai stat de vorbă cu banca. Te înțelegi cu lemnele, băiete. Dacă n-o saluți la sosire, se întristează.

Cu un cap pătrat nu vrea să stea nici un băiat în bancă.

Mai sunt unsprezece zile până la Hirotonisire. O să fugi după ce vei desface sticla de șampanie a anului nou. Ai putea să lași scrisoarea de adio sub pomul de iarnă: Dragă doamnă Szolnok, împrejurări triste și neprevăzute mă fac să plec din casa dumneavoastră, unde am găsit vorbă bună și ospitalitate; am inima îndoită, mă caută remușcările, explicați Poverei neaș- teptata și lunga mea absență, până o veți preda dom- nului Ieremia Aaron, strada Interalianței 11, țineți-o de vorbă, dacă se poate zile întregi.

Al dumneavoastră nevrednic, T.S.D. Carson

(Va urma…)