În fiecare sâmbătă puteți citi pe DirectMM.ro câte o proză scurtă scrisă de Marian Ilea.
În 17 iulie, anul 2020, a plouat. Câinește. Numai în Felsőbánya curgea apa din ceruri de parcă o mulțime de îngeri coborâți de-acolo o plângeau pe tânără Fonyi Savia din localitate.
„Să mori la 31 de ani, frumoasă, mărunțică, du- pă ce ai stat pe banca din parc în 10 iunie, picior peste picior, din cauza covidului”, șoptea încruntat Saviu. Chiar dacă curgea atâta apă, sicriul a rămas fără capac.
„E apa cerurilor”, a spus preotul reformat.
„Domnișoara Fonyi Savia merge cu o suită imperială la Dumnezeu”, a mai spus același preot.
Saviu a simțit o ură care se naște în el brusc. Apa lovea fața Saviei fără ca aceea să tresară. „Nu simte nimic. Poate nu mai e acolo, aici… Să ți-o ducă în ceruri fără să te întrebe…”, a rostit Saviu. „Poftim, domnule?!”, a întrebat preotul protestant. „Nimic”, a șoptit Saviu.
Așa a plecat din lumea asta unde Saviu câștiga bine cu Saviemul lui și unde Fonyi Savia avea loc. Nu era aglomerație în Felsőbánya. De atunci orașul se pustiise.
Saviu s-a dus la crâșma de lângă Azilul de bătrâni. A băut vodcă. Nu l-a întrebat nimeni nimic.
„Adică bătrânii ăia nu mor și TU, tocmai TU o iei pe Savia Fonyi, i-o iei lui Saviu fără măcar să-l întrebi dacă e de acord”.
Acasă, Saviu a pornit televizorul. A dormit pu- țin. Nu era obosit. Avea de lucru întreaga săptămână.
***
S-a dus la primărie. A cerut aprobări. A cumpă- rat banca din parc. „Îți dăm alta identică dar nouă, Saviule”, i-a spus primarul binevoitor”. „Aia îmi trebu- ie. Aia o plătesc, cu altele noi poți să te speli pe cap”, s-a răstit Saviu. În cimitir a găsit un loc bun de fixat banca. Lângă mormântul domnișoarei Savia Fonyi.
A vorbit cu doi mecanici care făceau întreținerea Saviemului o dată la o jumătate de an. Aceia s-au dus să facă măsurători. În trei zile au terminat de confecți- onat și de montat un acoperiș deasupra băncii. „Ca să nu ploaie”, a șoptit Saviu. Când a terminat treaba, s-a culcat. Obosise. A fost o noapte în care a dormit bine. A visat-o pe domnișoara Savia Fonyi.
***
În anul una mie șase sute nouăzeci primarul ora- șului Felsőbánya a călătorit la Viena. Fonyi Mihaly s-a dus în audiență la Împărat pentru a obține prelungirea perioadei de libertăți de care s-au bucurat Felsőbánya și cetățenii săi până în acel an. În urma intervenției care a avut succes, orașul a înflorit economic în următorii doi ani. Atunci 3.231 de florini au fost investiți pentru refacerea și dezvoltarea mineritului.
În 24 octombrie, anul 1702, proprietarii de mi- ne Fonyi Mihaly și Kadar Istvan au oferit cu titlu de gratuitate orașului lor jumătate dintre perimetrele mi- niere pe care le dețineau. Între ei și conducerea orașu- lui s-a încheiat un titlu de donație. În trei septembrie, anul 2020, Saviu, așezat pe banca de lângă mormântul Saviei Fonyi, privea mormântul stră-stră-străbunicului ei, Fonyi Mihaly.
***
Prima amintire a lui Saviu sau cum a cunoscut-o pe Savia Fonyi
Saviu o vede pe Savia, 31 de ani, mărunțică, frumușică. Mască anti-COVID fițoasă sub bărbie. Se așază pe bancă lângă femeie, păstrând distanța regulamentară. Savia pune picior peste picior. Ambele pici- oare sunt frumoase!
Saviu (tânăr, 34 de ani, umblă după femei care să-i placă): Da’ neapărat, domnule, să simt gâdiliciul când o văd. Fac eu restul după aceea. De când cu COVID-ul e tot mai greu să dai de una ca lumea. S-au închis care pe unde! Se ascund. N-am simțit criza asta sanitară care seamănă cu aleea paralelă cu plaja, cu tei… un miros, domnule. Te plimbi printre ei și te apuci să citești… pe fiecare trunchi de tei sunt anun- țuri mortuare cu antete.
La Budva, în Muntenegru, se întâmpla asta anul trecut în septembrie. Am trecut o dată printre hârtiile alea și pe aleea teilor. Nu mi-a mai tihnit. Morții și noii infectați cu SARS-CoV-2 anunțați zilnic la televi- zor mi-au adus aminte de anunțurile mortuare de pe aleea cu tei din Budva. Am închis televizorul. De atunci nu l-am mai deschis. Am închis ochii și am văzut femeile pe plajă.
Din 14 iulie anul acesta, am deschis televizorul. Rămâne tot timpul deschis. Adorm iepurește. Mă tre- zesc la fel de iepurește. Fără televizor, când închid ochii, o văd pe Savia așezată pe banca din parc. Era de lucru la Budva. În concediu m-am dus de la muncă.
„De pe SAVIEM. SAVIULE, te duci în Muntenegru”, mi-a spus inginerul.
***
Savia Fonyi a fost orfană de ambii părinți. Au murit de tineri. A crescut-o o mătușă. „De la început mi-ai spus bazaconii, Savie”, avea să o chinuiască Saviu toată luna iulie. Savia se mutase în apartamentul lui Saviu din Microraion Vest. „De rușine, Saviule”. „Care rușine, Savie?”. „Să ai treizeci și unu de ani și să fii virgină”, zicea Savia. „Dacă nu erai, poate nu ajungeai în apartamentul ăsta”, zicea Saviu.
Savia: Ce bărbat, mă?! Numai de optușpe ani. Cu din ăștia mi-am pus mintea. Da’ nu aici. Nu în parcul orașului, nu în cartierul nostru. NU!
Saviu (o privește cu atenție pe Savia. S-a pornit puternic fiorul de care avea nevoie): Poate am noroc, poate… Saviu, sunt Saviu și lucrez pe Saviem.
Savia: În regulă, cum zici așa să fie. Eu când am plecat de la al meu, mi-am făcut valizele și dusă am fost. Eram virgină, mă!
Saviu: Înțeleg! Saviu… mă cheamă Saviu.
Savia: Lasă înțelesul! Adică am fost, mă! Virgină adică. După aia n-am mai fost. Îmi plăcea cum se culca cu mine. Era anul nou și mă mozolea, mototolea! Apoi își dădea drumul și se punea pe stricat aerul. Împuțea tot în jur. Apartamentu’ ăla… nu puteai sta în el un ceas, 60 de minute. Se aerisea greu. De aia m-am dus.
Saviu: Înseamnă că ai sensibilitatea asta.
Savia: Care sensibilitate, mă?
Saviu: Cu bășinile, cu mirosul ăla.
Savia: Tu n-ai avea-o dacă eu te-aș mototoli, acuma pot spune asta la ce experiență am căpătat aici și peste ho- tare, și apoi când ți-ar fi lumea mai dragă, te-aș împuți. Ce-ai zice?
Saviu: Aproape nimic.
Savia: Să știi că i-am luat penisul în gură, eu… cum mă vezi, pe vremea aia nu-l cunoșteam. Te împuțești lângă mine, m-ai pierdut. Așa i-am spus.
Saviu: Și el.
Savia: Râdea, nu credea nimic. Să te duci să te îm- puțești lângă alta, am strigat la el. Și am plecat eu.
Saviu: Care te-a înlocuit?
Savia: Destule. Că s-au dus la bine de tot. O pene- trează cum aia n-a mai pățit. Așa era el. Eu îs cu ăia de optușpe ani împrăștiați prin cartierele orașului. Alte cartie- re, mă! Da’ aici, adică lângă parc. NU! Pe aleile astea am copilărit, m-am jucat tupu, mă! Nu spurc eu locul ăsta. Pune-ți masca. Ești infectat? Ai Covid și urmărești ceva?
Saviu: N-am.
Savia: Aici îs respectată și cunoscută. Și asta mă interesează.
Saviu: Și ăia de optușpe ani?
Savia: Sunt rușinoși. Nu împuțesc aerul în cameră.
Și îi pot stăpâni. Experiența e mama repetiției sau invers.
Saviu: Și bărbații?
Savia: Ăia care-mi plac, cum ai fi tu, umblă la cireșe, așa fac, nu-i interesează prunele. Pe ăștia de optușpe îi prind la prune mai tot timpul.
Saviu: Nu toți.
Savia: Ia, mă, mâna de pe mine! Ia-o repede!
Saviu: Am vrut să-ți văd țâțele, hăi!
Savia: Adică nu dau jos sutienul. Taram-taram-taram. La mine dau jos când vreau până la… E altceva… e altceva. Zboară din el flegma.
Saviu: Există un ăla, știi tu, un ăla…
Savia: Tu ți-ai luat bacalaureatul?
Saviu: L-am.
Savia: N-ai cum să știi. Află că am fost tocilară. Nu l-am luat. De bacalaureat zic. Vrei să-ți arăt, să ți-l arăt, Saviu dragă?
Saviu: Ce, draga mea?
Savia: De ăla al meu zic… din chiloții roșii.
Saviu: Vreau.
Savia: Întâi îți văd eu penisul și apoi. Vrei, vrem, uff că mi se udă.
Saviu: Mergem în alt oraș, Savia.
Savia: Da! Mergem, Saviu.
Saviu și Savia se ridică de pe bancă. Savia își așază peste nas și sub bărbie masca împotriva Covid-ului 19. E verde spre căcăniu.
Saviu nu-și pune nimic. A lăsat masca în buzu- nar. E albă spre gri. Pășește țanțoș pe lângă Savia. Vor- bește. Gesticulează.
***
Când au plecat din parc, Savia a început să tremure. Când au ajuns în apartament, îi clănțăneau dinții. „Să fie repede”, a zis Savia. Și-a aruncat hainele de pe ea. „Goală și frumoasă”, a șoptit Saviu. A văzut că rămân picuri de sân- ge, a umplut-o de spermă. Savia a sărit de lângă el. Era veselă. „Sunt gata, Saviule? Sunt femeie! Sunt femeia ta, Saviule!”. De atunci, așa a fost. Au rămas împreună. Saviu a luat întregul apartament pentru ei doi. Vorbeau, dor- meau, mâncau, se iubeau și asta a fost tot. Luna iunie a trecut prea repede. În șapte iulie, Savia Fonyi a răgușit. În opt iulie au dus-o, au internat-o în spital. În 14 iulie i-au dat-o înapoi. Moartă de COVID. De berea din Regen- sburg s-a ales praful. De viața lui Saviu s-a ales pulberea.
***
Saviu se simte pătruns de fiorul ăla pe care nu- mai el îl cunoaște. „În sfârșit”, zice în timp ce cei doi trec pe aleile parcului până în fața statuii Ostașului Sovietic din Felsőbánya.
Saviu: Cu banii nu sunt probleme, dragă Savia. Am. În oricare oraș mergem, cardul ăsta vorbește. Am. De pe Saviemul meu am trecut două luni de zile în șomaj tehnic de pandemie. Au urmat rezervele de care m-am atins. Un Saviu cu un Saviem face în Germania 60.000 de euro anual. Cum e stare de alertă, m-am băgat în ei. Am luat un apartament în Microraion Vest. Acolo. Cu un șofer stau. Vreau o locuință singur după discuția cu tine. În oricare oraș. Când terminăm ce am început azi, e gata și cu pan- demia. Direcția Germania. De fiecare dată bem șase halbe pline cu bere nemțească, au ăia o bere în Regensburg pe malul Dunării mici… Eu te duc. Eu cunosc p-acolo. Seara mă lași să mă holbez la el până mă satur. De linn… dic zic! Ș-apoi…
***
Felsőbányenii din parc se uită după cei doi. „Ăștia se duc la… N-au liniște nici în pandemie, nu-i mai potolește Ăla de Sus”, zice un bătrânel către bătrânica lui. Din spate- le măștilor se aude ca un mormăit. Bătrânelul e fostul pri- mar comunist al orașului. Bătrânica îi e consoartă. Sunt căsătoriți de 55 de ani.
Din parcul Felsőbányului, Saviu și Savia se văd tot mai mici până ajung două puncte colorate în albastru, în lumina soarelui ce încălzește asfaltul gri al drumului care duce către piața centrală.
***
În Felsőbánya au trăit doi berari. Li se spunea Braxatores. Produceau beri în fierbătoarele de bere de pe malul râului Săsar. Acolo, cam în dreptul cimitirului sau pe direcția acestuia, a fost stabilimentul de băut bere în cadrul Casei de fermentare a berii menționat în prima ridicare topografică iozefină din anii 1767-1773.
Unul dintre berari a fost străbunicul lui Saviu. La ei în familie se bea numai bere. Saviu bea numai vodcă.
***
În fiecare dimineață, Saviu e în cimitir. Salută mormântul primarului Fonyi Mihaly. Pune un buchet de flori la mormântul primarului Danko, care se odihnește cu soția lui cu care a trăit 55 de ani în apropierea mormântu- lui Saviei Fonyi. Se așează pe bancă și se apucă de citit. Textul e ca o poveste. Despre întâlnirea din parc. Saviu l-a rugat pe directorul ziarului orășenesc, domnul Valerian Văleanu, să-i pună pe hârtie tot ce va spune el. A cerut. A obținut tot ce a cerut. „Ca s-o pedepsesc pe Savia, domnu- le director”, a spus Saviu. A plecat trântind ușa biroului.
Saviu îi vorbește apoi Saviei despre îngerii care au turnat apa cu gălețile. Îi spune că va fi zilnic la mormânt, va merge la crâșma de lângă azilul de bătrâni, va bea vodcă. Va dormi puțin și iepurește. Până când Savia Fonyi se va îndura de el. „Dacă Savia nu, atunci cel care a trimis înge- rii care au adus ploaia se va îndura”, zice Saviu. „Și ăsta e doar începutul, Savie, așa că…”, încheie Saviu în timp ce se ridică de pe bancă. Salută mormântul domnului Fonyi Mihaly, se oprește pentru o scurtă rugăciune în fața mor- mântului primarului Danko cu soția lui. Amândoi morți în 12 iulie de COVID-19.
Când părăsește cimitirul pentru a-și urma progra- mul fiecărei zile, Saviu spune: „În cazul domnului Danko și a doamnei lui s-a făcut dreptate. Deodată. Oamenii care se iubesc trebuie să se ducă împreună oriunde”, încheie Saviu întorcându-se și salutând cu mâna dreaptă mormân- tul Saviei. De parcă o saluta pe Savia.
Marian ILEA
Citește și
Uloha – o proză scurtă de Marian Ilea
