Vineri, 23 aprilie, la Casa de Cultură Vișeu de Sus a avut loc un eveniment de suflet și pentru suflet, care a îmbinat tradiția și spiritualitatea: ”La umbra crucii Tale” – Expoziție de icoane pe sticlă și microrecital de pricesne.
Icoanele pe sticlă, pictate cu aproximativ o sută de ani în urmă, fac parte din colecția personală a profesorului Aurel Ghilezan, un om cu o aplecare aparte asupra culturii, spiritualității și credinței. ”Povestea” colecționării icoanelor și, implicit, a vieții venerabilului profesor a sintetizat-o chiar dânsul pentru publicul prezent:
”M-am născut și mi-am petrecut copilăria într-o casă de creștini ortodocși, iubitori de credință și cu frica lui Dumnezeu. Atât părinții, cât și bunicii materni și paterni erau oameni ce frecventau sfânta biserică în duminici și sărbători. Odată cu începerea școlii, am frecventat mai des biserica, orele de religie din școală și bunicul matern având un rol hotărâtor. Dragostea pentru rugăciune și îndemnul bunicului, care era administratorul bisericii și cântăreț în strană, au făcut să citesc Apostolul în fiecare duminică și sărbători îmbrăcat în sticari, încins cu tricolor. Anii au trecut și, după absolvirea liceului, am dat admitere la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde am rămas doar un an, părăsindu-l împotriva voinței mele. Educația religioasă primită la Sibiu m-a făcut să îndrăgesc icoanele, să le simt rostul, or venind în Maramureș am găsit mediul propice, maramureșenii fiind oameni foarte credincioși. Icoana exista în orice casă de maramureșean, și de la maramureșenii din fostul raion Vișeu am început să colecționez icoane. Și așa s-a născut această colecție, la care mă închin aducând mulțumiri Bunului Dumnezeu, rugăciunea în fața icoanelor fiind o formă de comunicare a omului cu divinitatea. Aici se află expuse doar o parte din colecția adunată pe parcursul a mai bine de jumătate de secol, începând cu anul 1963”.
Despre semnificația icoanei, ca fereastră între om și Dumnezeu (așa cum o numea părintele Stăniloaie), despre rolul și rostul icoanei în Biserică și în casele creștinilor, a vorbit părintele Iulian Szerasz de la Biserica Ortodoxă Sfinții Români Vișeu de Sus Țipțerai. În cuvântul său, cu bogată învățătură și încărcătură spirituală, părintele a prezentat și informații despre primele icoane, despre prima icoană din țara noastră, dar și despre originile icoanei pe sticlă, aria de răspândire și tehnica de pictură.
Prezentarea de natură religioasă s-a îmbinat armonios cu prezentarea făcută de dr. Anuța Pop, directorul Centrului Cultural-Social (instituția organizatoare a evenimentului), care a ales perspectiva tradițională a obiectului de cult. Icoana a fost și rămâne parte a spiritualității creștinilor, dar și parte a tradiției. Casele maramureșenilor au fost mereu împodobite cu icoane. Acestea, așezate la loc de cinste, erau considerate un mijloc de legătură între om și Dumnezeu, între lumea pământească și Rai. În fața icoanelor se înălțau cele mai fierbinți rugi, la icoane se puneau cele mai frumoase ștergare și tot la icoane se păstrau crenguțele sfințite de Florii. Parte a artei populare, purtând amprenta și pecetea modului de gândire al țăranului transilvănean, icoanele pe sticlă sunt veritabile mărturii de teologie populară. Ele și-au îndeplinit, de-a lungul timpului, misiunea pentru care au fost create: aceea de a-L aduce pe Dumnezeu și pe sfinții Săi în casele țăranilor, în casele oamenilor.
Alături de icoane, pricesnele, și ele creații izvorâte din etosul popular, l-au însoțit pe om și au devenit modul profund prin care acesta și-a cântat rugăciunea către Dumnezeu. Microrecitalul de pricesne pregătit de prof. documentarist Gabriela Szerasz, împreună cu tinerele: Dana Andreca, Andreea Cozneac, Carmen Marincat, Oana Pop, Marina Pop, Veronica Tomoiagă, a completat lumina icoanelor și i-a apropiat pe cei prezenți de atmosfera marii sărbători a Învierii.
