Lucrarea zilei 4: Artiștii «Centrului Artistic Baia Mare»

CELEBRITĂȚI (II):

Sándor / Alexandru ZIFFER (*5/17 mai 1880, Eger/Ungaria, Austro-Ungaria-†8 septembrie 1962, Baia Mare, România)

Astăzi percepem opera și personalitatea lui Sándor Ziffer din perspectiva unei celebrități a expresionismului european, precum și a unui reprezentant de vârf al istoriei Centrului Artistic Baia Mare: colonist permanent (începând din 1906) al cărui destin uman și artistic se identifică deopotrivă cu impunerea idealului insurgenței novatoare de tip avangardist în mediul creativ băimărean de la finalul epocii moderne (1906-1944) și, respectiv, cu conservarea valorilor avangardei clasice și interbelice la Baia Mare în contextul tulbure al primelor două decenii din epoca contemporană postbelică (1945-1962).

PEISAJ, 1960, Baia Mare, Colonia Pictorilor, ulei pe pânză, 75 x 100 cm. semnat şi datat stânga jos cu negru: „Ziffer Sándor 1960” • Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», colecțiile de pictură băimăreană contemporană, inv. nr. 178; proveniența: achiziție a muzeului în ianuarie 1961 din colecția artistului, prin Galeria Fondului Plastic Baia Mare.

Peisaj reprezintă o secvență peisagistică citadină, de dimensiuni medii–spre mare, în ulei pe pânză, pictat „în priză directă” în plein air-ul grădinii artistului, situată la capătul vestic al actualei străzi Minerilor din Baia Mare, într-una – cel mult în două sesiuni de lucru (și, eventual, cu probabile intervenții de rafinare în atelier), cândva în vara târzie / toamna timpurie a anului 1960 (cel mai probabil în cursul lunii septembrie).

Lucrarea a fost expusă, în premieră, la ediția din același an 1960 a Expoziției Regionale de Artă Plastică, organizată de către Filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România în sălile de la etaj ale sediului Muzeului Regional Maramureș (din str. 1 Mai, nr. 8), sub numărul de catalog 36 („36. Ziffer Alecsandru, Peisaj, ulei, 100 x 74 cm.”), alături de alte două lucrări („34. Ziffer Alecsandru, Autoportret, ulei, 61 x 75 cm. [/] 35. Ziffer Alecsandru, Toamnă timpurie, ulei, 99 x 75 cm.”), dintre care Toamnă timpurie va fi fost – cel mai probabil – o altă variantă a înfățișării peisajului grădinii din curtea casei artistului.

A fost achiziționată de către instituția muzeală băimăreană din resurse bugetare proprii, instituție care, în acei ani, era organizată ca o structură specializată compozită – Muzeul Regional Maramureș (arheologie, istorie, etnografie, artă, mineralogie) – în scopul dezoltării colecțiilor Secției de artă românească modernă și contemporană ce venea să fie înființată în 1960 printr-o decizie a Sfatului Popular Regional. De altminteri, creația lui Sándor Ziffer s-a situat în centrul acelei dintâi autentice politici în sfera dezvoltării tezaurizării muzeografice publice a artei băimărene, prin achiziţii şi transferuri, care a început să se înfiripeze din 1960 şi s-a dinamizat apoi, după 1962, astfel încât la separarea județelor Maramureș și Satu Mare (în urma reformei administrative pusă în aplicare în anii 1968-1969), inventarul Secției de artă a muzeului băimărean cuprindea – dintr-un total de 495 poziții – 12 lucrări din portofoliul (istoric și contemporan) al creației lui Sándor Ziffer.

Alte două lucrări istorice aveau să se adauge, în 1969, prin schimb de transferuri între nou înființatele Muzee Județene Maramureș și Satu Mare, ridicând la 14 numărul pieselor portofoliului zifferian tezaurizat la muzeul băimărean de artă. Ulterior fondul Ziffer a crescut cu alte 11 piese (istorice și contemporană), astfel încât, la 31 decembrie 2020 (ca, de altfel, și în prezent), Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare deține una dintre cele mai mari colecții «Sándor Ziffer» aflate în muzeele publice din Europa (25 piese de pictură și grafică de șevalet).

Peisaj 1960, face parte din seria tipologică pe care, începând din anii de mijloc ai perioadei intebelice, artistul a consacrat-o sistematic cercetării și reprezentării plastice a grădinii curții locuințele sale.Exemplarele din anii deceniilor 1930 și 1940 evocă, ferm și nuanțat, substanța investigațiilor sale plastice – atât de puternic personalizate – în sfera colorismelor foviste și expresioniste întreprinse de Sándor Ziffer pe parcursul anilor deceniilor 1910, 1920 și 1930, atunci când a susținut, din postura de leader de grupuri creative, evoluția și dezvoltarea filierei inovatoare în cadrul comunității profesioniste a Centrului Artistic Baia Mare, contribuind decisiv la forjarea și sedimentarea cronologiei estetice a artei băimărene – prin simultata succesiune și suprapunere simultană a modelelor estetice înnoitoare: de la primul val avangardist 1904-1914 (stratul fovist 1908-1914), trecând prin al doilea val avangardist 1908-1923 (stratul primului expresionism 1908-1923) și, respectiv, al treilea val avangardist 1920-1933 (stratul celui de al doilea expresionism 1920-1933), până la cel de al patrulea val avangarsist 1927-1949 (stratul celui de al treilea expresionism 1930-1949).

Variantele concepute și puse în circulație publică în anii deceniului 1950 și la începutul anilor 1960, s-au ivit în contexte socio–politice și comunitare radical diferite, dar și în circumstanțele unei biografii intrate în etapa „zenitului”, biografie marcată, de asemenea, de accentuarea stării precare de sănătate, cu dificultăți progresive de mobilitate (cauzate de consecințele poliomelitei contractate încă în copilărie și niciodată curată !). Încât s-a retras, treptat, atât din prim-planul scenei vieții publice încă din anii deceniului 1940, și deopotrivă a renunțat la deplasările la distanță pentru sesiunile de pictat în plein air. În asemenea condiții, grădina curții propriei gospodării a venit ca o alternativă compensatorie a spațiului miraculos care părea să concentreze elementele peisagistice esențiale (ca forme, cromatică și ambianță inspiratoare), atât de necesare artistului, pentru continuarea explorărilor sale picturale plein air-iste. Ceea ce el a și făcut, cu rezultate altminteri absolut notabile, în al căror timbraj estetic vedem cum Ziffer își continuă – neabătut de restricții birocratic ideologice, ori de orice altă natură – calea de o viață a restituirii inefabilului spectacolul coloristic al unei naturi plină de energii pozitive, de vitalitate organică și de puteri expresive specifice familiilor stilistice fovist–expresioniste.

Este de reținut faptul că prin aceste exerciții de esență filo-avangardistă, pictura lui Sándor Ziffer a făcut o pregnantă notă discordantă în viața creativă și în ambianțele expoziționale ale acelui „obsedant deceniu” 1950 sufocat de doctrinarismul proletcultist al realismului socialist, fiind, cumva, unul dintre artiștii care au asigurat păstrarea vie a spiritului avangardist în anii deceniului în care cultura românească a traversat „deșertul experiențelor” proletkul-ului.

De altminteri, privită din acest unghi, o parte a creației zifferiene din anii intervalul anilor 1940-1962 a contribuit la structurarea – în stratigrafia estetică a artei băimărene – a celui de al treilea al tradiționalist 1940-2018 cu două dintre straturile acestuia: stratul sintezei realist–impresionist–postimpresioniste 1940-2021 și, respectiv, stratul conservării «expresionismelor» !

Observăm cum ordinea gospodărească a înfățișării jardinajului floral și arboricol din grădinile deceniului 1930, face loc în anii 1950 unor înfățișări „mai libere”, scăpate cumva din constrângerile intervențiilor gospodărești, natura floricolă devenind mai spontană, sălbăticită întrucâtva, și oarecum mai în spiritul genuin al discursului fovist – chiar dacă contrasele violențelor cromatice de altă dată sunt, gradual și „înțelepțit”, atenuate.

Inscris în acești din urmă parametrii stilistici și formali, pictat și expus public în 1960, Peisaj-ul prezentat astăzi (și analizat mai jos, de colegul și prietenul dr. Ioan Angel Negrean !) vine înspre capătul de sfârșit al acestei serii tematice și în pragul finalului unei vieți creative de nivel excepțional, care face din Sándor Ziffer un expresionist european de prim rang, unul dintre cei mai interesanți pictori avangardiști din orizontul artei moderne din România și, desigur, una dintre principalele elite artistice din istoria de totdeauna a Centrului Artistic Baia Mare.

Ioan Angel NEGREAN:

„Ce poate fi mai incitant şi mai interesant în pictura peisagistică băimăreană decât lucrările ce poartă semnătura Sándor Ziffer?

Demonstrarea repetată a valorii şi relevanţei acestor opere ar putea să pară un efort marginal, într-atât de asiduu şi competent au fost ele cercetate şi comentate, de-a lungul timpului, de către critici şi istorici de artă din ţară şi străinătate, într-o mare diversitate de lucrări ştiinţifice cu caracter monografice şi de sinteză, și, pe de altă parte, într-atât de frecvent au fost ele reproduse ca ilustraţii în studii de specialitate, precum şi într-o mare varietate de publicaţii de promovare şi produse de marketing din categoria ephemeria. Probabil că nu am greşi afirmând că opera lui Sándor Ziffer beneficiază, în momentul de faţă, de cea mai mare vizibilitate şi recunoaştere publică, deopotrivă ştiinţifică şi mediatică, prin comparație cu toţi creatorii reprezentativi pentru arta şcolii băimărene de pictură şi, implicit, pentru întreaga istorie a Centrului Artistic Baia Mare. De altminteri pe bună dreptate !.

Faptul că actuala expoziţie permanentă a muzeului nostru – Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiții și inovații, deschisă în iunie 2010 – cuprinde nouă peisaje semnate Sándor Ziffer (realizate începând cu anul 1910 şi până în 1948), la care se adaugă celebrul său Autoportret la fereastra atelierului (datat 1942-1944), precum şi „Floarea Soarelui” (cea din urmă lucrare, realizată în 1962, cu doar câteva săptămâni înainte de trecerea artistului în istorie), marchează o dată în plus recunoaşterea valorii de necontestat a pictorului şi a rolul major pe care el îl ocupă în devenirea istorică a Centrului Artistic Baia Mare.

Tocmai din aceste considerente am ales pentru Lucrarea Zilei de astăzi un peisaj băimărean realizat de Sándor Ziffer în anul 1960: curtea atelierului artistului situat într-un imobil de pe actuala stradă a Minerilor.

Încă de la primul contact vizual, lucrarea ne captează atenţia prin frământarea tuşelor care „zburdă” libere pe suprafaţa tabloului, arătând forţa de exprimare plastică specifică artistului şi ne impresionează retina prin expresivitatea intens energetică a culorilor, forţă generată de folosirea în cheie personală a unei scheme cromatice complexe, în care toate cele trei perechi de contraste complementare majore sunt măiestrit orchestrate, oferind complementarelor roşu – verde rolul principal.

Deşi avem de a face cu un peisaj citadin, verdele vegetaţiei ocupă marea parte a suprafeţei tabloului, într-o „dispută teritorială” calmă cu albastrul deschis–liniştit al cerului, şi nu cum (poate?) ar fi fost de aşteptat cu elementele de peisaj citadin, care de fapt sunt puţine la număr şi sunt folosite mai degrabă ca accente cromatice şi de localizare urbană. Chiar dacă nu ocupă un procent important din suprafaţa tabloului, totuşi un perete de casă, două acoperişuri şi turla Bisericii Reformate se constituie în puncte de sprijin care îşi au importanţa lor în economia compoziţională a lucrării, atât din punctul de vedere al ritmului plastic dat de caracterul formelor şi de aşezarea lor în spaţiul plastic, cât şi din punctul de vedere al susţinerii, prin complementare, a registrului cromatic dominant.

Ceea ce mi se pare a fi cel mai important în acest peisaj citadin este faptul că „personajul principal” al lucrării este un copac care îşi trage seva dintr-o importantă suprafaţă agitată cromatic prin tuşe de magenta (motiv plastic cu funcţie simbolică centrală, strâns legată de energiile din interiorul pământului): aparent copacul taie lucrarea în două registre verticale, dar prin culoare şi prin forma coroanei el leagă, de fapt, registrul terestru de cel aerian şi închide compoziţia prin sugerarea unui arc de boltă ce încadrează protector turla bisericii: astfel, prin metafora plastică, pictorul subliniază supremaţia naturii în raport cu omul, precum şi importanţa conştientizării nevoii de relaţionare justă a omului cu aceasta.

De fapt, mesajul transmis de Sándor Ziffer prin acest peisaj subliniază importanţa integrării organice şi non–invazive a omului în natură. Privită dintr-o asemenea perspectivă, lucrarea poate fi asumată ca o „rostire artistică” convergentă unui manifest ecologist avant la lettre, realizată prin mijloacele specifice pictorului, mesaj dublat şi de gândul creatorului ajuns la vârsta înţelepciunii.

Şi pentru că martie este luna renașterii naturii, a regenerării acesteia, iar luna aprilie este luna sărbătorilor pascale, îndemnăm publicul iubitor de frumos să meargă la muzeu, să vadă şi să se bucure, prin artă, de căldura pe care ne-o dăruieşte această primăvară.”