Share
Nouă cărți publicate în 2023 de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

Nouă cărți publicate în 2023 de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

Anul 2023 a fost unul bogat din punct de vedere al cărților publicate.

Fundația Academia CivicăMemorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței anunță că a publicat în anul precedent nouă cărți de mare valoare. În continuare prezentăm titlurile cărților și descrierea lor, așa cum apare pe memorialsighet.ro.

  • Courtois la Sighet. 2005-2018

„Ana Blandiana: Am ascultat aceste conferințe susținute de Stéphane Courtois la Școala de Vară a Memorialului de la Sighet între 2005 și 2018 – așa cum le ascultasem pe cele din 1999-2003, strânse în primul volum al acestei serii – cu o admirație pe care mi-o amintesc și acum, după cum îmi amintesc felul în care mă fascina fascinația pe care conferențiarul o exercita asupra adolescenților înfrumusețați de concentrare și atenție (…)”.
  • The Importance of the Past / Importanța trecutului
„Conferință susținută în 27 aprilie 2023 la reprezentanța din București a Memorialului Victimelor Comunismului, în cadrul ciclului de conferințe ”Justiția memoriei”. Conferințele din ciclul „Justiția memoriei”, organizate de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino, coordonate și moderate de jurnalistul şi eseistul Cristian Pătrășconiu, propun idei și dezbateri în jurul unor teme de ardentă actualitate, reliefând rolul și importanța memoriei în evocarea și înțelegerea faptelor petrecute în perioada comunismului, sistem politic ce a provocat cele mai multe victime din întreaga istorie a umanității”.
  • ”Christus Vincit!” sau despre puterea credinței în închisorile comuniste

„Volumul cuprinde interviul pe care sora Clara l-a acordat în 1996 Aurorei Sasu, redactor la Radiodifuziunea Română. Interviul este parte a unei ample campanii pe care Aurora Sasu a pornit-o în 1992 pentru a aduna mărturii despre represiunea împotriva Bisericii Catolice de ambele rituri, din perioada regimului comunist (…)”.

  • Anii 50. Câteva vieți

„Tema acestui volum, o culegere de înregistrări de istorie orală, a pornit de la preocuparea de a surprinde diversitatea de reacție a oamenilor la evenimentele ce au urmat celui de-al doilea război mondial în granițele României (…). Înregistrările au fost realizate cu oameni care povestesc despre acțiunile lor din tinerețe, dar și despre urmările acestor acțiuni.

Interviurile, realizate între anii 1994 – 2001, cele mai multe făcute de studenți implicați în programul de istorie orală al Fundației Academia Civică (deveniți peste ani istorici, ziariști, profesori) au meritul de a fixa atmosfera de confuzie dar și de speranță care domnea în țară”.

  • Rezistența prin rugăciune

„Volumul cuprinde 23 de interviuri din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, fond Aurora Sasu. 21 de clerici din rândul Bisericii Romano Catolice își povestesc experiența de viață carcerală și post detenție (…)”.

  • Wolton la Sighet

„Conferințe susținute de Thierry Wolton la Școala de Vară de la Memorialul Sighet”.

  • Vintilă Horia

„Va fi vorba, în volumul de față, bazat de documente inedite din Arhiva C.N.S.A.S., de dosarul D (documentar) 0007346, de cel informativ, în două volume: I 0151079_001 și I 0151079_002, precum și de dosarul S.I.E. (Serviciul de Informații Externe) privind urmărirea informativă a lui Vintilă Horia în afara României; toate aflate în Arhiva C.N.S.A.S”.

  • Zbucium

„Nu ştiu de care dintre toate cele pe care le-a făcut în viaţă – ziarist, jurist, avocat, om politic, soţ, tată – a fost mai legat Emil Boşca-Mălin sau care l-a definit cel mai bine, în raport cu lumea prin care a trecut. Ceea ce ştiu este că despre sine însuşi a scris doar două texte: un jurnal care l-a însoţit cea mai mare parte a vieţii şi un „roman al zilelor trăite“, care cuprinde povestea adevărată a devenirii lui ca ziarist. Când am primit de la CNSAS cele şaptesprezece volume cuprinzând materiale referitoare la el sau compuse de el, ştiam deja că printre acestea se află şi manuscrisul unui „roman“.

Dintre cele şaptesprezece volume, opt sunt dosarele de urmărire, iar celelalte nouă cuprind manuscrise foarte diferite scrise, cu cea mai mare probabilitate, între 1946–1952.

Transcrierea manuscrisului s-a făcut respectând normele ortografice în vigoare la data actuală, inclusiv transcrierea titlului în forma actuală (…)”.

  • Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu

„Modul în care „Sfinxul din Bădăcin” a interacționat cu marile personalități, felul în care își gândea acțiunile, analiza
lucidă și critică a propriului trecut, și mai ales felul în care a acționat în diferite împrejurări cruciale pentru România, toate aceste și-au pus amprenta asupra tânărului învățăcel. A fost o școală politică cu un singur mentor și un singur discipol. Și ce poate fi mai fascinant decât o școală politică pentru un singur om?”.

Foto deschidere: Linzenbold Szabolcs


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu