Dragoș Toma de la Colegiul de Arte Baia Mare, rezultate remarcabile la concursurile naționale și internaționale - 6 ore în urmă
Performanță remarcabilă pentru CCF al Universității de Nord Baia Mare - 7 ore în urmă
Complot împotriva României? Șase persoane reținute de DIICOT pentru trădare, unul dintre ei fiind maramureșean - 9 ore în urmă
Preoții din Protopopiatul Chioar, alături de părintele protopop Coza Ciprian, au inițiat o acțiune de donare de sânge - 10 ore în urmă
EU și EUL (foileton 1) - 10 ore în urmă
Îndrăgita artistă Rafila Bărbos își serbează ziua de naștere - 10 ore în urmă
Maratonul olimpiadelor școlare 2025: peste 20 de competiții județene între 6 și 16 martie - 13 ore în urmă
Polițistele Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au adus zâmbetul în ochii unei fetițe și speranța în privirea a două bunici - 13 ore în urmă
Dar de suflet pentru mama – O primă ediție plină de emoție și creație la Târgu Lăpuș - 13 ore în urmă
La Catedrala Episcopală Baia Mare se organizează Expoziția de Icoane „Chipuri din veac, în veci”, ediția a IX-a - 13 ore în urmă
O perspectivă inedită asupra copilăriei și adolescenței lui Augustin Buzura
Vineri, 29 noiembrie, la sediul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj, a avut loc lansarea cărții „Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată” al Danei Buzura-Gagniuc, directorul Revistei de Cultură „Nord Literar”.
Apărută luna trecută la Editura Școala Ardeleană Cluj, cartea oferă o perspectivă nouă asupra biografiei academicianului Augustin Buzura, unul dintre cei mai mari prozatori români ai secolului trecut. În paginile ei se regăsesc povești inedite din copilăria și din adolescența prozatorului, așa cum au fost ele spuse de mama scriitorului, de sora sa ori de oamenii din sat.
Toate acestea sunt trecute prin filtrul emoțional al autoarei, care este fiica surorii lui Augustin Buzura. Satul natal Berința, Coasta Popii, ulița Dâmburilor, pădurea Mânânțușului, popa Gheorghe, Onița lui Ciupei, Mirizoiul, Valea Cursă, Uray, lelea Leontina din Coastă, cumătra Măria Rujii și multe alte personaje care populează spațiul și timpul copilăriei lui Augustin Buzura sunt aduse în actualitate de autoare și corelate cu locurile și eroii operelor sale.
Un spațiu amplu al cărții este dedicat scrisorilor pe care Augustin Buzura le trimite părinților săi în perioada studenției sale la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Această corespondență relevă zbaterile tânărului pentru a supraviețui într-o perioadă de austeritate extremă, când combină cursurile la Facultatea de Medicină cu lectura și cu preocuparea pentru carte.
La evenimentul de la Cluj, în prezența fiicei academicianului, Anamaria Maior-Buzura, au vorbit despre carte amfitrioana Irina Petraș – președintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, precum și critici literari și scriitori importanți ai momentului: Delia Muntean, Vasile Igna, Gheorghe Glodeanu, Olimpiu Nușfelean, Horia Bădescu, Adrian Popescu, Ion Mureșan, Vasile George Dâncu. Lansarea a fost parte a Reuniunii de iarnă a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.
Înainte cu două zile de prima lansare, în 27 noiembrie 2024, cartea a obținut „Premiul pentru secțiunea proză/eseu” la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Național de Proză „Saloanele Liviu Rebreanu” de la Bistrița.
De asemenea, reviste ale Uniunii Scriitorilor din România, precum „România literară” și „Apostrof” au publicat deja cronici dedicate acestui volum, semnate de prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, respectiv prof. dr. Delia Muntean. Un editorial dedicat cărții și prieteniei sale speciale cu Augustin Buzura a publicat scriitorul și jurnalistul Gheorghe Pârja în cotidianul „Graiul Maramureșului” de joi 28 noiembrie 2024, informează Dana Buzura-Gagniuc – directorul Revistei „Nord Literar”.