Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 8 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 10 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 10 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 11 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 11 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 11 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 11 ore în urmă
Perechea David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 12 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 12 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 13 ore în urmă
„Povești în șapte cuvinte” la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»
Un spectaculos proiect expozițional, inițiat de Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», poate fi urmărit pe pagina web a instituției.
Este vorba de expoziția virtuală 1 vară/7 cuvinte, a cărei idee a pornit de la faptul că anul 2020 ne-a schimbat tuturor modul de relaționare și de învestire cu sens a realității. Inspirându-se din politica de colecționare rapidă și din conceptul expozițiilor participative, Muzeul Județean de Artă a dat startul acestui proiect, derulat în intervalul 1 august – 30 septembrie.
Membrii comunității noastre au avut prilejul să-și împărtășească experiențele din perioada de pandemie în șapte cuvinte, iar ilustrarea poveștilor s-a materializat în operele unor cunoscuți artiști. Conceptul 1 vară/7 cuvinte este fundamentat pe două coordonate: continuitatea Fenomenului Cultural ”Centrul Artistic Baia Mare” și manifestarea empatiei și identificarea și satisfacerea nevoilor comunității.
Expoziția, al cărei curator este drd. Oana Enășel, cuprinde 17 lucrări, fiecare dintre ele pornind de la o poveste în șapte cuvinte despre vara atipică pe care am parcurs-o cu toții.