Scrisorile lui Bedrilă - proză scurtă de Marian Ilea

În fiecare sâmbătă puteți citi pe DirectMM.ro câte o proză scurtă scrisă de Marian Ilea.

Scrisorile lui Bedrilă

puse la Oficiul Poștal din Ajaccio, insula Corsica, de către Bedri (a lu’ Bedrilă) din Desiștea, la ora 16:00, în 10 aprilie 2021

Dragă mamă Voică,

Mi-ai scris că ai găsit gazdă la bloc pîntru soră-mea. Rău ai făcut. Că-n Sighet am io apartamentu’, că l-am cumpărat ca să investesc în ceva. Da’ cît a sta acolo, fără tine și fără fecioru’-său din flori? Cîte trii zile pă lună, îţi zic io, că o cunosc. Îi cam mult 550 de lei pîntru trii zile pă lună. Amu’ așè ai gîndit, așè ai făcut. Sora mi-o spus că a căpăta pensie după fecior de la pensii, că l-o dat în judecată pă neisprăvitu’ cu care mi-o făcut nepotu’. Nu mă bag. Da’ să băgaţi pruncu’ în judecătorii nu-i tare bine. Voi știţi. Tu cu soră-mea. Faceţi cum credeţi, dragă mamă Voică.

Pensie ar trebui să capete oarecînd soră-mea, după ce-a lucra și nu s-a flenduri tătă zîua și tătă noaptea pîn Desiștea.

Amu’ să trec la ale mele, adică-ţi scriu și ţie și la soră. Asta-i pîntru tine. Aveţi grijă. Că nu-i umbla de Sfintele Paște pă la Oficiu’ de Pensii că avem altă treabă de făcut. Şi io și tu și soră-mea.

Dragă mamă Voică,

Îţi scriu amu’ pîntru dumneata care bugătă rușine ai mîncat în Desiștea după soră-mea. Amu’ de sărbătorile care or vini om repara cît să poate. Așè că să faci tocma’ cum zîc io, nu mai asculta de alţii, că bu- găt ai tomnit lucrurile după greșelile altora care ţi-s neamuri.

Ascultă, dară!

Io cînd m-am dus în lumea largă am avut-o pă Nicoleta, o cunoști. Am cărat poșta rapidă pă o mașină de-a franţujilor în Lille, apoi în Roma și-n alte locuri. Nicoleta o prins a lucra la tricotaje. Așè că aveam asigurat somnu’ și o mîncare caldă ca la noi în Desiștea. Îi afla amu’ că s-o măritat cu unu’ de la iei, are trii băieţi, da’ am stat acolo pînă am trecut la camioane pîn tătă Italia și apoi mai departe. În Lille aveam mîncarea caldă asigurată, mamă Voică. Adică vreau să-ţi spui că nu mi-ai dus grija că păste tăt m-am descurcat. Așè și în Corsica la Moș Leonardo, care cînd a veni la noi de Sfintele Paște să-i spui „Senor” și nu „Moș”. Ai înţăles, mamă Voică? Dumneata o ai în gînduri numa’ pă soră-mea și pă nepot și bine faci.

Apoi, mamă Voică, bani am tăt avut că am lucrat și lucru în lumea asta care-i mare, iè, da’-i mai mică decît Desiștea. Așè să afli că-ţi spui io, fecioru-tău, fără să te minţăsc. Ai grijă să tomnești tăte lucrurile de Sfintele Paște așè cum le faci în fiecare an, să fie Senor Leonardo mulţă- mit, că, mamă Voică, am planuri cu fată-sa Giovanna, da’ iel nu trebe să afle pîn’ ţi-oi zîce io.

Bani am, acoperiș deasupra capului am avut și am oriunde m-am dus cu șoferia, să nu-mi porţi grija, mamă Voică. Mai bine ai îndemînare cu soră-mea și cu nepotu’, că tăte s-or așeza. Iară soră-mea să-mi plimbe nepotu’ cînd a sta la bloc în Sighet nu pă la Grădina Morii, pă lîngă fosta casă a lui Katzmann, să-l ducă pă Valea Rocnișoarei, că-i tare fain și-s mulţi din Desiștea care și-o găzdăluit acolo și care nu știu multe despre ce-o isprăvit soră-mea în sat. Pă Făget poate sta în grădina lu’ Borodan care are feciori de-o dată cu nepotu’.

Amu’ mă arădui a vă scrie ţie și la soră separat, da’ pun scrisu’ în același plic. Puteţi citi amîndouă că așè știu că veţi face. Îi citi tu, a as- culta iè și-ţi plînge amîndouă.

Mamă Voică și soră-mea, pornesc a scrie cătră voi două și separat.

Dară că!

Dragă mamă Voică,

Amu’ pot zîce că io cunosc tătă Europa autostrăzilor. Şi nicăieri nu-i pîn continentu’ ăsta Sărbătoarea Învierii Mîntuitorului ca pă la noi. Îi drept că tare puţin o cunosc, că nu-s autostrăzi păste tot. Da’-i mai bine așè. Că de-ar cunoaște-o străinii, ar și strîca-o. Bucuria Sfintei Nașteri să sărbătorește mai ceva ca atuncea cînd ţi să naște ţîie un cocon. Nimeni nu poate zîce altfel, ori poate da’ minţăște, asta-i cu Nașterea, care-i la fel de mare sărbătoare ca Învierea. Îi o dată pă an și poţi vini de oriunde acasă că să merită. De aia, nu de alta, am și vinit din Corsica, de lîngă Ajaccio, pe-acolo, de la șaptezăci de kilometri înspre munţi. Cu mașina, dară că, pot zîce că și cu feribotu’. Drumu’ o fo’ greu, că pandemia asta-i pîntru tăţi și-i păste tăt în Europa. Asta am văzut cu ochii și am sîmţit cu sîmţirea. În Corsica asta, care-i o insulă, îs șofer pă un camion mai lung, la o familie tare bogată și tare știută în tătă insula. Cataldi îi zîce. De cinci ai îs la iei. Cu acte în tătă regula. Că mai sînt și alţi șoferi din Polonia și Slovacia. Din România îs io. Acte în regulă au și iei, da’ vezi că la Cataldi în gospodărie locuiesc numa’ io. Ceilalţi la barăci, care-s ca hotelurile. Nu m-am băgat, nu m-am amestecat, nici cu polonezii, nici cu slovacii. Treaba lor. „Mai bine-așè”, am zîs. Şi așè am făcut. Şi bine o fo’.

De la douăzăci și trii de ai îs pă autostrăzi în Europa. Am văzut orașele ăstora din mașină. Roma-i tare urîtă, care are cîteva monumente cum îi Fontana di Trevi unde am fost, Colosseumul pă lîngă care am trecut că n-am găsit loc de parcare. Cunosc străzile la Roma și la Napoli. Nu-mi plac. Îs murdare. Poate crede cineva, da’-i fals că nu-s cocioabe la iei. Îs. Da’ să arată numa’ fotografii faine. Şi-n Monaco am cunoscut cocioabele și pă ăia care le locuiesc.

La mine, adică în Corsica, adică în Ajaccio, ori la șaptezăci de kilo- metri de oraș, pă străduţe, că din astea au, umblă lela porcii. Vin turiștii care le fac poze, cum aș face io, așa fac iei. Îi lumea porcilor fotografiaţi. Şi-i arată tata înspre cocon, ori mama înspre tata: „Uite porcii ăia, îs tare frumoși.” Da, domnule, porcii lor îs liberi să circule pîn oraș. La noi min- tenaș n-a mai fi voie să-i ţii nici în coteţ, c-or da la Uniunea Europeană o decizie și gata cu porcii în ţară, da’-n Ajaccio de umblat pă străzi tăt or umbla.

Asta o știu de la Moș Leonardo Cataldi, care-i șefu’ familiei unde stau io în Corsica. „La noi, la corsicani, nu le merge la ăștia de la Uniunea Europeană, Bedri, aici nu-i ca la voi”, așè mi-o spus amu’-i un an. Io-s a lu’ Bedrilă din Desiștea. M-o botezat Bedri, că i-o fo’ mai ușor, și așè mi-o rămas numele.

Asta s-o-ntîmplat cînd Moș Leonardo Cataldi m-o dus într-o du- minică, îi trecut anu’, să văd casa lu’ Napoleon Bonaparte. Mi-o arătat și patu’ din scînduri în care durmea pă vremea cînd iera un coptil corsican, Napoleon. Apoi o crescut. „Ce zîci, Bedri?” m-o întrebat Moș Leonardo Cataldi. Io m-am uitat la pat, care iera mnic, așè că i-am spus: „Senor Leonardo, constat că patu’-i tare mnic, drept care nici Napoleon n-avè cum să fie înalt.”

Pîn Ajaccio umblu ca-n orășelu’ lu’ Moș Leonardo. Sînt cîteva ma- gazine Auchan, ca la noi. Mai sînt cîteva cum avem și noi Billa.

O vrut să vină și McDonald-urile, da’ o ieșit corsicanii ăia și le-o aprins. Că o și plecat McDonald-urile pă vecie din Corsica.

Io cunosc și am văzut corsicanii, care-s patrioţi și extremiști. Degeaba crede Franţa că-i Corsica lor, în Ajaccio îi un Parlament a corsicanilor și numa’ de iel ascultă tăţi. Moș Leonardo Cataldi îi șef în Parlamentu’ ăla, ori cum îi zîce, și-mi spune sara cînd îi fac picioici în bloadăr: „Bedri, în teorie îi una cu supunerea asta, da’-n practică îi alta. Îi cum vrè Corsica și Corsica vrè cum vrè Moș Leonardo Cataldi.” Așè-mi zîce și-l cred. Cum să nu-l cred, Doamne, că amu’-s cinci ai de cînd am ajuns în insula asta, Moș Leonardo mi-o făcut hîrtii și m-o trecut cu do- miciliu’ în casa lui aia mare unde-i stă tăt neamu’. C-așè-i obiceiu’ la iei.

Io îs din Corsica singuru’ lucrător străin care are acte în regulă de felu’ ăsta. Polonezii ori slovacii au acte de alt fel.

Da’ să nu creadă cineva din satu’ meu, de unde mă trag io, din Maramureș, că n-am rămas șomer de Sfîntu’ Crăciun. Că să înșală. Am rămas, că la Moș Leonardo nu mai iera de lucru. Acolo iești plătit pă muncă, nu pă ochi frumoși. C-așè-i la corsicani.

Da’ după trii săptămîni am căpătat hîrtie, că aveau nevoie de mine cu lucru’. Ca să am vaccinu’ în contra pandemiei făcut. „De rezolvat, ţi-l rezolv io”, mi-o zîs Moș Leonardo, „da’ cu hîrtia te duci tu, să-ţi dea și șomaju’ cuvenit. Îs banii tăi, Bedri!”

De Sfîntu’ Paște oi fi acasă cu vaccin făcut. Vine și Moș Leonardo la noi în sat.

Amu’ nu-s nici io așè tînăr, de paișpe ai tăt pă autostrăzile din Europa și pă drumurile din Corsica lu’ Moș Leonardo.

Dragă mamă Voică,

Îţi scriu tăte astea ca să vă pregătiţi, c-om avè musafiri de Sfîntu’ Paște, să-i arătăm lu’ Moș Leonardo Cataldi cum să sărbătorește la noi. Io i-am povestit cîte ceva, m-o ascultat și o zîs: „Așè iera la noi cînd ie- ram coptil, Bedri, amu’ s-o strîcat p-aci treburile astea sfinte. Vreau să mărg și să văd.”

Să nu te sparie gîndu’ că vin cu Moș Leonardo, că pîn Italia ca și-n Corsica o murit bătrînii de COVIdu’ ăsta. Că Moș Leonardo îi bătrîn. Dragă mamă, așè-i, da’ noi om fi vaccinaţi și în regulă, vedeţi și voi de vă puteţi face vaccinu’ pînă de Sfîntu’ Paște. Că n-ar strîca. I-om arăta oaspetelui că și noi ne știm păzî de rău. Şi o să afli că tăt ce s-o zîs de bătrînii lor, că o murit tare mulţi de pandemie că stau cu tinerii și o fo’ expuși, nu-i drept. Bătrînii lor stau în azile de bătrîni ori au badante speciale. Nu vezi bătrînii stînd cu tinerii. Badante din astea îs și de la noi. În case separate de ăia tineri. Am povestit ieri cu o bătrînă de șaptezăci de ai de la noi din sat, hăpt în Ajaccio, care o fo’ badantă la o doamnă de nouăzăci de ai de aici. Viaţa în Corsica, aci unde-s io, merge lin, așè că să nu te îngrijorezi, dragă mamă. Că nu-i ca-n război cînd moșu-mieu iera pă front pîn Italia.

Noi în Corsica am reînceput munca din februarie. Lucrez tăt la

„Moș Leonardo Cataldi” și bine fac. De sărbătorile de Sfîntu’ Paște o să fiu acasă.

Mai află că de cîte ori îs în Ajaccio aș dori să fiu în Maramureș, și de cîte ori vin în Desiștea mărg înapoi.

Pînă om ajunge noi, de Sfîntu’ Paște, s-o iei și pă soră-mea, să tre- ceţi pă la apartamentu’ care mi l-am luat în Sighet. Ai cheile. Faci curat că l-om ţîne două zîle pă Moș Leonardo Cataldi și la oraș. Vezi de vor- bește cu meșteru’ Arpi ce stă la mine pă scară la etaju’ trii, întreabă-l dacă mi-o gătat baia, și dacă nu, s-o gate că om avè invitat. Tu cu soră- mea aranjaţi, faceţi curat „lună și bec”, că nu va fi în pagubă. La baie, să-i spui meșterului să puie și oglinzi, să să poată vedea Moș Leonardo la trup cînd s-a scălda. Şi mai vezi, mămucă, dacă am stîns lumînările de pă brad cînd o fo’ Sfîntu’ Crăciun, că-mi pare că le-am uitat aprinse. De nu s-o ars becurile ori de n-o fo’ pană de curent, să le stînjeţi tu cu soră- mea și să adunaţi bradu’ că amu’ vine Sfîntu’ Paște.

Mă duc mîine în Ajaccio pă strada aia care merge în sus și vin pă alta care merge în jos și acolo-i turismu’. M-oi uita și voi cumpăra ţîie și lu’ soră-mea cîte ceva de sărbători. Așa să-i spui și iei. Să vi să merite și vouă, că doară munciţi pîntru mine.

Pă Moș Leonardo l-oi purta și-n locurile de vînătoare. Să vorbești cu Petre păduraru’ că Moș Leonardo a mai veni și la vînat, nu numa de Sfîntu’ Paște. Are puști de vînătoare permanent la iel. Pîn Corsica. Cîte trii avè în mașîna lui. Așè să trăiește aci dacă iești corsican, ori bogat ori sărac, ai puștile de vînătoare la tine.

Dragă mamă, ai grijă de tăte să meargă bine pînă ajung io acasă cu Moș Leonardo.

Ai grijă de tine și de familie și, cînd să poate, să vă vaccinaţi contra pandemiei.

Pînă ne-om vedea de Sfintele Paște, să știţi că mă gîndesc zîlnic la voi. Îs în Ajaccio ori în satu’ lu’ Moș Leonardo, da’ aș vrea să fiu în Maramureș. Cum ţi-am mai scris în scrisoarea asta care ţi-oi pune-o de la Poștă, nu pă computer, și-a ajunge în cinci zîle în Desiștea.

Al vostru, Bedri

P.S.: Să nu te sparii că am sămnat, în loc de „Bedrilă din Desiștea”,

„Bedri din Corsica”. Amu’-s aci, de-abia aștept să ne vedem acasă.

Dragă surioară Ileană,

I-am scris mamii, îţi scriu și ţîie și le pun în același plic. Scrisorile, că de iele fac vorbire. Să citești și ce i-am scris mamii. Să-i dai să citească și ce îţi scriu ţîie. Că noi n-avem și n-am avut în veci secrete.

Io aci umblu cu fata aia mica a lu’ Moș Leonardo, pîn satele unde are o orchestră și cîntă pîn pieţe. O cheamă Giovanna și de la o vre- me, cum are numa’ optusprezece ai, stăm și umblăm împreună. Moș Leonardo îi de șaptezăci și șasă de ai, da’-i tată-său.

Dragă surioară, ca să nu lungesc ce am de-ţi zîs, fă bine de-ntreabă babele din Desiștea și adună tăt ce să știe la noi despre cuc. Giovanna o să facă un concert cu pasărea asta care-i și pă la noi. O să cînte despre vorbele care le avem noi pă sama cucului. Nu glumesc. I-am zîs de tine și că o să-mi aduni ce-ţi cer. La iei, despre cuc nu să știe numa’ că-l aud cîntînd ori glăsuind dinspre pădurile lor. Io i-am zîs cîte ceva și de primă- vară, cînd la noi cucu’ vestește renașterea, că la noi Moartea grăiește cu cucu’ să-l îndrume să-și schimbe glasurile, da’ cucu’ zîce că „nu”, și mai zîce că Moartea iè maicile de la prunci, da’ iel duce plugarii la pluguri și vesălește ogoru’. Astea îs pă versuri, da’ io nu le știu.

Dragă surioară, să le-aduni de la babe. I-am zîs și că la noi nu să împușcă niciodată un cuc, că-ţi moare cineva din neam ori îţi pier porcii ori vitele. Aci în Corsica să ţîn mai mulţi porci ca vite. Așè că, dragă su- rioară, la noi cucu’ nu face rău, îi bai de-l omori, că-i pasărea bucuriei. Așè i-am zîs. Cînd ai vreme, întreabă-le pe babe, să fie treaba făcută ca lumea. Ştiu că știi ce-i de făcut așè că mă opresc aci.

Frate-tău Bedri, care așteaptă să te revadă

P.P.S.: Ai grijă, dragă surioară, și ajut-o pă mama cînd merjeţi la apartament în Sighet. În tine îmi pun nădejdea, că iești cu doi ai mai tînără ca mine și ce-ţi place ţîie îmi place și mie.

Dacă te-ntrebi de cuc, află că mi-am adus aminte, de pă vremea cînd aveam șapte ai, în anu’ o mie nouă sute nouăzăci și cinci, cînd tu ierai de cinci ai, și o fo’ instructoru’ școlar în Desiștea cînd am făcut spectacolu’ acela pă scena de la căminu’ cultural, despre cuc, și io am fost cucu’. Cînd pasăre am fo’, adică cuc, am furat caii lu’ Sfîntu’ Petru și așè stăteam ascuns să nu mă prindă, acolo pă scena aia, și atuncea nu cîn- tam. Așè iera rolu’ acela și căminu’ cultural iera plin. Io zîceam că de te gîndești, ţi-aduci și tu aminte: „Dacă-l auzi pă cuc cîntînd de mai multe ori, îi bucurie, că-i trăi ai mulţi.” Şi iară zîceam tare: „Bani, bani, cucule, bani, / Ţîie frunza și iarba, / Mie bani tătă vara, / Ţîie frunza și iarba, / Mie bani pă tăt anu’.”

După spectacolu’ ăla din Desiștea, mi-o zîs o babă așè: „Măi prun- cule, puteai pune și de la noi în vers: ‘Cui îi cîntă cucu’ sara, / N-are noroc tătă vara, / Cui îi cîntă dimineaţa, / Bine i-a fi tătă viaţa’.”

De asta mi-am adus aminte, surioară dragă, așè că vezi cîte babe mai îs și întreabă-le.

Întreabă și dacă să știe că durerea de inimă să poate tomni cu un- tură de cuc și de vrăjurile care să fac în Desiștea cu limba de cuc ori cu creanga pă care-o cîntat cucu’ întîi. Ori cum cîntă cucu’ să afle fetele cîţi ai mai au pîn’ la măritiș.

Dragă surioară, amu’ chiar opresc scrisoarea, că-s la Oficiu’ de Poștă din Ajaccio. Oi lipi-o și pune-o pă adresa de acasă.

Al tău frate, Bedri, care așteaptă cu nerăbdare să ne întîlnim în Desiștea și-n Sighet.