Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, Argeş. Eseist, filozof, economist şi om politic român, dar, mai presus de toate, a fost un mărturisitor al adevărului, al lui Hristos. Țuţea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filozofice şi rolului educativ pe care şi l-a asumat prin exemplul personal, mai ales în închisoare. Țuțea a fost unul dintre cei mai mari români ai secolului XX și celor viitoare. Vecin de celulă la Aiud cu marele filosof, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a mărturisit: „Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit și mai torturat decât Petre Țuțea”.
A urmat Facultatea de Drept la Cluj, devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).În anul 1932 fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. În 1933 este referent în Ministerul Comerțului și Industriei. Între anii 1933-1934 a fost atașat la Legația Economică Română din Berlin, unde se întâlnește cu Nae Ionescu. Între anii 1936-1939 a fost șef de secție în Ministerul Economiei Naționale, Biroul de publicații economice și propagandă. În 1940 a fost șef de secție în Ministerul Comerțului Exterior. Colaborează la diverse publicații, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, cu articole de economie politică. Între 1940-1944 a fost șef de secție în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naționale. A fost prieten cu Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr și Emil Cioran.
A fost arestat de comunişti şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi arestat din nou la 22 decembrie 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, 1957. După un nou proces, în 1959, a fost condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a făcut 8 ani (1956-1964), la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi Aiud. În total a făcut 13 ani de închisoare. După eliberarea din 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor, a fost permanent supravegheat de securitate. Îi sunt confiscate numeroase manuscrise, printre care o copie a proiectului Prometeu. Spre sfârșitul vieții a început o Antropologie creștină concepută schematic în 6 capitole. A fost urmărit de securitate până la sfârșitul anului 1989, cum arată cele 20 de volume ale dosarului său.
Operele sale conțin:
Eseuri filosofice: Bătrânețea și alte texte filosofice (1992); Reflecții religioase asupra cunoașterii (1992); Philosophia perennis (1992, 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, 2006); Neliniști metafizice (1994); Filosofia nuanțelor (1995); Scrieri filosofice, vol. I, 2005, vol. II, 2006.
Dialoguri: Între Dumnezeu și neamul meu, 1992; 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, 1993; Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea, de Gabriel Stănescu, 2000.
Scrieri cu caracter economic, politic: Manifestul revoluției naționale (în colaborare), 1998; Reforma națională și cooperare, 2001; Anarhie și disciplina forței, 2002; Lumea ca teatru. Teatrul seminar, 1993; Omul. Tratat de antropologie creștină, 2004.
„O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor”.(Petre Țuțea)
Era o adevărată enciclopedie. I-a iertat pe cei care l-au chinuit. Trece la cele veșnice în dimineața zilei de 3 decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului Christiana din București. Este înmormântat la Boteni, de ziua Sfântului Nicolae, drumul spre locul de pace făcându-l într-un car tras de boi. Au fost puţini oameni în jurul pământului proaspăt: unii neştiind, iar alţii neputând probabil să vină… Însă mulţi fulgi, multă cernere din ceruri, el, Petre Ţuţea, trecând desigur cu bine prin vămile văzduhului.
Lăcrimioara ZOTA
