Șișești: Muzeul Memorial „Vasile Lucaciu”, un incontestabil simbol al patriotismului românesc

Într-un context în care naționalismul românesc era primejduit de imperiul austro-ungar, dr. Vasile Lucaciu este eroul vremii care prin intermediul edificiilor sale, își dorește să restabilească spiritul românesc, autentic, prin dorința sa de a învăța sătenii limba română, și nu cea maghiară care era impusă de autoritatea maghiară.

Ansamblul muzeal „Vasile Lucaciu” este situat în Șișești, la marginea unei păduri bogate în semnificație și reprezintă locul prin a cărei frumuseți, personalitatea lui Vasile Lucaciu capătă viață. Aici, după o poartă tradițională sculptată din lemn, care reprezintă portalul spre „universul Lucaciu”, regăsim adevărate monumente istorice: casa, școala și biserica pe care le-a înființat odată cu venirea sa la Șișești.

Vasile Lucaciu s-a născut pe data de 21 ianuarie 1852 la Satu Mare, a fost preot, învățător și om politic, conducând Partidul Național Român împreună cu George Pop de Băsești și Octavian Goga.  Odată absolvite studiile teologice la Roma, dorindu-și să fie repartizat într-o zonă mai puțin dezvoltată, acesta vine la Șișești unde profesează ca preot începând cu anul 1885. Acesta este momentul în care Vasile Lucaciu descoperă o bisericuță veche din lemn care datează din anul 1043, din a cărei construcții a rămas în prezent doar altarul, astăzi un loc izolat de rugăciune din inima pădurii. Imediat după faimoasa descoperire, anul 1886 este data la care Vasile Lucaciu inițiază construcția unei noi biserici greco-catolice din cărămidă și piatră, care urma să fie finalizată abia în anul 1930 de către fiul său, Epaminonda.

Cunoscută astăzi sub denumirea unică în România de „Biserica Sfintei Uniri a tuturor românilor”, biserica a fost construită după modelul Bazilicii „Sfântu Petru” de la Roma și este purtătoare a 3 hramuri: „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, „Adormirea Maicii Domnului” și „Nașterea Maicii Domnului”.

În interiorul bisericii, după o intrare construită într-un stil arhitectural romanic, împrejmuită de coloane imense de piatră, în partea stângă regăsim ceea ce pentru ctitorul bisericii – Vasile Lucaciu – reprezintă locul de veci, un veritabil altar de rugăciune la care zilnic sute de credincioși vin și se roagă. Vasile Lucaciu, o dată cu trecerea sa în neființă pe data de 29 noiembrie 1922 la Satu Mare, a fost adus și înmormântat la Șișești, chiar în ziua „pentru care a luptat atât de mult de-a lungul vieții, de 1 Decembrie”, conform celor susținute de Marioara Butica, ghidul turistic local. Datorită devotamentului său de a instaura unitatea națională, Vasile Lucaciu este denumit de către comunitatea șișeșteană „leul de la Șișești”. Tot în acest loc sunt înmormântați și soția preotului, Paulina Lucaciu și fiul său Epaminonda.

În incinta Muzeului regăsim și casa preotului Vasile Lucaciu, construită imediat după înființarea bisericii, un cămin modest și primitor prin a cărui aer nostalgic, vizitatorilor li se oferă posibilitatea de a experimenta o parte din tot ceea ce însemna Vasile Lucaciu ca om.

Astfel, după o „tindă” specifică locuințelor vremii respective, dintr-un hol pe cât de mic, pe atât de special, suntem introduși într-o încăpere cu o ambianță intelectuală, întrucât aici se află atât biroul, cât și biblioteca preotului, un loc care găzduiește o întreagă colecție a publicațiilor vremii, dintre care enumerăm: „Tribuna”, „Observatorul”, „Gazeta Transilvaniei”, „La civilta cattolika” ș.a.m.d. În cealaltă parte a casei întâlnim bucătăria, o odaie decorată în stil tradițional românesc. În acest loc, printre „ciucurii” ștergarelor regăsim o multitudine de produse realizate din ceramică, atât de apreciate astăzi, dar și mobilierul specific printre care amintim dulapul cu vitrină, cunoscut în mentalitatea populară sub denumirea de „credenț”. După o zi încărcată, odată ce ceaiul era gata, pentru oamenii satului salonul casei reprezenta locul perfect pentru a-și vărsa fiecare în parte năduful, loc în care „lumea punea țara la cale”, informează Marioara Butica. Tot în acest salon, la nivelul tavanului, pe una dintre grinzile care segmentează orizontal încăperea se găsește scris în alfabetul chirilic un enunț pe care-l putem considera drept „piatra de temelie” a edificiului: „Această casă preoțească este construită de către sătenii din satul Fișești în anul 1838”- denumirea originală a satului în vremea respectivă.  Un ultim detaliu prețios, inconfundabil când vine vorba de autenticitatea Muzeului, îl reprezintă și dormitorul de o simplitate caracterizată prin existența doar a unui singur pat de paie, situat în apropierea ferestrei.

De o importanță semnificativă, identitară a eroismului preotului Vasile Lucaciu, este bineînțeles școala, pe care acesta a înființat-o în anul 1905. Clădită în perioada imperiului austro-ungar cu scopul de a face cunoscute populației tainele limbii române, școala era locul în care copiii primeau drept recompensă la sfârșit de an, ca urmare a voinței lor de a învăța limba română, câte un pom fructifer. Într-un context în care statul maghiar oferea drept recompensă burse copiilor care învățau limba maghiară, pe ceilalți, care învățau limba română, îi amenda.

Aici, într-un mediu în care timpul parcă a încremenit, identificăm câteva aspecte simbolice care definesc conturul splendorii locului: singura sală de clasă în care se remarcă băncile, probabil printre cele mai afectate obiecte în acest „maraton” al timpului, datorită sutelor de suflete pe care le-au unit în vederea studierii limbii române, catedra dascălului împreună cu tabla pe care se află portretul lui Vasile Lucaciu, portul tradițional pe care lumea îl purta cu sfințenie, dar și materiale didactice. Pe lângă sala de clasă se află cancelaria, biblioteca în care sunt așezate mașina de scris și obiecte aparținătoare profesorului și sala cu memorandiști, în care regăsim pianul lui Octavian Goga dăruit Aureliei Rusu în semn de prețuire.

În imediata apropiere a codrilor care îmbrățișează locul, se află de asemenea câteva puncte importante care nu pot fi trecute cu vederea, a căror simbolistică este adânc înrădăcinată în istoria acestui areal: pavilionul, construit sub formă de cruce din lemnul obținut în urma demolării vechii biserici, unde se desfășoară diverse manifestări, evenimente cu rezonanță culturală de 1 Decembrie; Izvorul „Precestei” cu apă tămăduitoare, un medicament natural cu rol în vindecarea oricărui tip de afecțiuni și Crucea bunelor sfaturi înființată în anul 1888, în preajma căreia sătenii se adunau și-și destăinuiau unul-altuia problemele. De asemenea, această cruce mai avea rolul și în soluționarea divergențelor din căsnicii, căci odată ce tinerii treceau prin acest loc, printr-un miracol divin, aceștia se împăcau imediat.

Curioși să aflăm părerile vizitatorilor, Marioara Butica, reprezentantul locului, ne clarifică în acest sens: „E un loc minunat, toată lumea care vine din toate părțile țării susține că este un colț de rai, liniștit. Persoane cam de vârsta a treia care vin, mai puțin  copii tineri, vin și nu s-ar mai duce. Îți spun sincer, spunea o doamnă că <<pe unde am umblat în România, nicăieri nu am găsit un loc așa de frumos ca aici>>. Vine lumea și spune că simte o încărcătură sufletească, este ceva aparte, și de aici și pasiunea proprie. Aici este locul în care mă manifest după placul inimii, mi-a plăcut foarte mult și istoria dar mă simt foarte bine când văd că lumea pleacă din acest loc cu ceva, pleacă mulțumită, împlinită, încărcată de energie spirituală pozitivă, lucru care mă determină să-mi continui pasiunea mai departe.”

 Luând în considerare încărcătura istorică de care dispune această locație, întrebată care este rolul și viitoarele proiecte pe care Muzeul le aduce în atenția publicului, Marioara Butica susține că locul reprezintă un veritabil centralizator al liniștii: „Rolul Muzeului în comunitatea șișeteană este acela că el în sine, reprezintă o sursă bună de liniște sufletească prin frumusețea clădirilor autentice. Aici lumea se reculege, se încarcă cu energie. Muzeul își propune reabilitarea spațiilor verzi dar și a bisericii, a casei și a școlii.”

Muzeul memorial „Vasile Lucaciu” reprezintă una dintre principalele atracții turistice autentice ale satului Șișești, datorită icoanei făcătoare de minuni existente în acest areal dar și datorită istoricului tumultos de care zona se ancorează. În același timp, Muzeul reprezintă o oglindire a patriotismului, a tenacității lui Vasile Lucaciu, care astăzi este recunoscut ca „luptător de frunte pentru desăvârșirea unității naționale a poporului român”.

Alexandru CHIRA

Suport informațional: Marioara Butica – ghid turistic și administrator al muzeului