Scriitorul englez Jonathan Swift, autor al celebrei satire ,,Călătoriile lui Guliver” spunea, citez ,,Simțul umorului este un talent disprețuit doar de către cei care nu îl au!”.
De altfel la Băiuț am învățat că trebuie să te ferești de oamenii fără simțul umorului pentru că sunt periculoși. Experiențele de viață m-au făcut să le dau dreptate.
Definiția umorului este binențeles una foarte serioasă ,,Umorul (lat. humor = umezeală) are un caracter specific prin soluții neașteptate, caraghioase poate produce ilaritate. Persoanele cu umor sunt acele persoane care prin comportare sau verbal prin anumite contexte declanșează râsul”.
Există chiar o categorisire a tipurilor de umor în funcție de locul sau originea lui. Așa întâlnim celebrul umor englezesc (gustat de britanici și puțin înțeles de restul lumii) , umorul american, umorul românesc, unguresc ș.a.m.d.
Mai sunt și alte categorii în funcție de tema aleasă sau subiect.
Pentru cei care vizitează frumoasa comună maramureșeană Băiuț și leagă prietenii acolo vor sesiza un tip de umor al localnicilor care diferă de cel care îl întâlnim în alte zone.
Am încercat să îl definesc cărui tip de umor îi aparține iar concluzia este că ar fi vorba de un amestec de umor negru cu umor englezesc și umor românesc.
Dar cred că cel mai simplu ar fi să-l definim ca fiind UMOR DE BĂIUȚ!
Din punct de vedere psihologic este tipul de ,,Umor care râde de viață”, o influență clară fiind și viața de miner în care viața și riscul de a muri era un fapt cotidian. Așadar un umor dur, șocant și de neînțeles pentru unii.
Pentru a înțelege mai bine acest umor voi insera 2-3 exemple din multitudinea de situații reale întâlnite.
1. Eram în cimitir în fața mormântului părinților mei. Pe o bancă în partea dreaptă stăteau două bătrăne lângă un alt mormânt. La un moment dat una dintre ele se ridică și exclamă:
-Vai numai negru am văzut în fața ochilor!
Cealaltă îi replică imediat:
-Așa a zis și bărbatul meu și a doua zi a murit!
Amândouă au râs cu poftă coborând de braț pe poteca îngustă a cimitirului.
2. Mă plimbam pe o ulită a satului când mă întâlnesc cu o cunoștință care știam că împlinise de curând o vârstă venerabilă. Mă opresc să îl felicit și binențeles să îl întreb ce mai face.
Bătrânul se uită la mine râzând și zice:
-Apoi ce să fac ? Știți, eu sunt mort demult dar nu sunt îngropat !
3. Un vecin vine la soția mea să ceară un sfat medical deoarece îl durea
un picior. Vine însoțit de alt vecin și bun prieten
Vecinul intervine în timpul consultației și zice:
-Sper că este ceva grav!
-De ce ? îl întrebă soția mirată.
-Știți, vreau să îi iau nevasta!
Amândoi vecini s-au amuzat copios.
Un amănunt important legat de umorul de Băiuț este că lumea nu se supără. Există chiar o vorbă în localitate ,,Cine se supără îi tăiem nasul !”.
Asta provine tot din psihologia de miner unde în situații-limită toți se comportau ca frații și erau egali în fața pericolului.
Și uite așa în ciuda umorului dur, poate greu acceptat de unii care citesc aceste rânduri, în Băiuț nu prea există conflicte între oameni, iar procese de calomnie sau de alt fel sunt aproape inexistente.
Aceasta este și rezultatul educației și toleranței care s-a perpetuat în acest spațiu multicultural.
Ingrediente de care ai nevoie să înțelegi și inegalabilul UMOR DE BĂIUȚ!
Walter ÜBELHART
Citește și
Moneda localității Băiuț – un „Bitcoin” al Evului Mediu
